Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nadlac- Nagylak – I.T.P.F. Oradea au depistat doi cetăţeni sirieni (un bărbat şi o femeie), care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de cărţi de identitate greceşti false, fiind călăuziţi de un cetăţean grec, cu intenţia de a ajunge în Germania.
În data de 07.09.2015, ora 09.45 la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac- Nagylak – I.T.P.F. Oradea, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageri într-un autoturism marca Kia, condus de un cetăţean grec, două persoane (un bărbat şi o femeie) care s-au legitimat cu cărţi de identitate greceşti.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au sesizat că documentele prezentate de către cele două persoane nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, motiv pentru care acestea, împreună cu şoferul, au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 26, respectiv 34 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Germania şi pentru că nu deţineau documente legale, au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 100 euro fiecare, apoi au apelat la sprijinul cetăţeanului grec, care s-a oferit să-i transporte până la destinaţie.
Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit cetăţenilor sirieni lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferului, cetăţeanul grec S. Georgios, în vârstă de 70 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
No comments so far.
Be first to leave comment below.