Duminica, 5 septembrie 2010, începe Circuitul Cultural – Turistic “Drumul Vinului în Podgoria Miniş – Măderat”. Startul acestor evenimente, care se vor desfăşura pe tot parcursul lunii septembrie, va fi dat la Ghioroc, următoarele localităţi care vor găzdui manifestările culturale fiind Păuliş, Şiria, Pâncota şi Covăsânţ.
Fiecare eveniment, organizat de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean împreună cu primăriile localităţilor, va avea câteva puncte de atracţie specifice zonei, organizatorii ]ntocmind un traseu pentru cei care vor să participle la această sărbătoare:
– Vizită la Muzeul Viei şi Vinului de la Miniş
– Vizită la Muzeul Tramvaiului de la Ghioroc
– Degustare de Vin la Cramele “Wine Princess” din Păuliş.
Grupurile de vizitatori vor fi însoţiţi de ghizi la fiecare obiectiv turistic, iar traseul va fi parcurs cu microbuze puse la dispoziţie de organizatori.
“Drumul Vinului în Podgoria Miniş-Măderat se află la cea de-a doua ediţie, sperăm noi a doua din multe altele care vor urma. Podgoria este foarte importantă pentru noi şi dorim să o promovăm cât mai eficient cu putinţă. După cum ştiţi, în acest an am câştigat o finanţare de peste 56 milioane lei, prin proiectul “Drumul Vinului: Păuliş-Ghioroc-Covăsânţ-Şiria”, bani veniţi din fonduri europene pentru infrastructura din zonă. În acelaşi timp, mai pot să menţionez faptul că am finalizat strategia locală pentru înfiinţarea Grupului de Acţiune Locală “Podgoria Aradului”, un alt proiect care poate aduce milioane de euro judeţului nostru în următorii ani”, a afirmat Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJArad
“Scopul acestor evenimente este acela de a promova ceea ce avem noi mai frumos ca tradiţii, dorind în acelaşi timp să le oferim oamenilor posibilitatea de a-şi petrece timpul într-un mod cât mai plăcut. Mulţumim domnilor primari, care s-au ocupat de organizarea evenimentelor cu maximă seriozitate, şi suntem convinşi că cei care vor dori să participle la sărbătoarea vinului vor fi încântaţi de ce vor vedea”, a afirmat Ana Maria Dumitrean, director Centrul Cultural Judeţean Arad.
No comments so far.
Be first to leave comment below.