Din prima zi au fost depuse 700 de aplicații pentru energia regenerabilă
EconomieNationalUltimele stiri 6 decembrie 2023 admin 0
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat miercuri că, încă din prima zi de depunere a proiectelor pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, finanțate din Fondul pentru Modernizare, au fost deja depuse peste 700 de aplicații. Valoarea tuturor proiectelor depuse până la acest moment este de aproape 1,8 miliarde de lei, adică aproximativ 70% din valoarea bugetului alocat.
Încă din prima zi de depunere a aplicațiilor, în cadrul apelului prin Fondul pentru Modernizare, Programul-Cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocare a energiei au fost depuse 700 de aplicații, iar numărul lor este în continuă creștere, anunță ministrul Sebastian Burduja:
“Am promis investiții și asta livrăm în fiecare zi. Prin acest apel am pus la bătaie un buget de 500 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru a susține, în premieră, autoritățile publice locale care doresc să-și acopere parte din consumul de energie electrică prin instalarea de sisteme de producție a energiei din surse regenerabile.
Nivelul de interes pentru apelul lansat astăzi dimineață arată că și instituțiile publice de nivel local au înțeles importanța energiei verzi. Mă bucur că am reușit să găsim forme de finanțare pentru o tranziție energetică sigură pentru România. Faptul că încă din prima zi au fost depuse proiecte care ating 70% din bugetul proiectului demonstrează necesitatea acestor finanțări. Acest sprijin financiar oferit de Ministerul Energiei va reduce cheltuielile publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale, iar cetățenii vor avea acces la servicii publice mai bune și mai ieftine.”
Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel sunt:
- Unitățile administrativ teritoriale, sub-diviziuni ale unităților administrativ teritoriale,
- Unitățile și subunitățile din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională,
- Instituții publice, astfel cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare la art. 2 pct. 30, (inclusiv entitățile publice subordonate sau aflate sub autoritatea/în coordonarea acestora exclusiv Regiile autonome și societățile cu capital de stat) ,
- Cultele recunoscute oficial în România, și unitățile locale ale acestora, definite potrivit prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată,
- Instituţiile de învăţământ superior de stat,
- Institutele naționale, institutele, centrele și stațiunile de cercetare dezvoltare de drept public, astfel cum sunt acestea prevăzute în O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare,
- Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară constituite conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Pot fi eligibile și parteneriatele realizate între entitățile de mai sus, în baza acordului de parteneriat întocmit conform Anexei 6 la prezentul ghid, încheiat anterior depunerii cererii de finanțate ce se va depune odată cu cererea de finanțare.
Sprijinul financiar sub formă de grant, în cadrul apelului de proiecte, are la bază principiul ,,primul venit, primul evaluat evaluat și contractat, cu respectarea condițiilor din ghid” și este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice, la obiectivele Pactului verde european ca strategie de creștere sustenabilă a Europei și de combatere a schimbărilor climatice în concordanță cu angajamentele Uniunii de punere în aplicare a Acordului de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei și în cadrul PNIESC.
Cererile de finanțare împreună cu toate anexele solicitate prin ghid se pot depune prin platforma electronică dedicată FM, MySMIS 2021 ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro/.
Ministerul Energiei susține un apel cât mai atractiv. Datele privitoare la aplicațiile primite și progresele realizate în evaluarea și contactarea lor vor fi anunțate pe site pentru asigurarea unui proces transparent și obiectiv.
No comments so far.
Be first to leave comment below.