În plină iarnă, autoritățile arădene au fost surprinse, din nou, de autorități. Doar Dumnezeu a ținut cu arădenii și nu am avut parte de evenimente meteo deosebite, altfel am fi ramas la fel precum sinistrații din Buzău sau Vrancea. Aleșii locali arădeni ridică din umeri în fața nămeților de zăpadă spunând, vorba unui clasic in viață, “oricum se topește”.
“ Modul în care este gestionată situația la nivelul județului și al municipiului arată dezinteresul și incompetența celor care conduc destinele comunității arădene. Dacă în cartierele Aradului nu ai loc de parcare din cauza grămezilor de parcare, iar carosabilul a fost neatins de utilajele de curățat zile în șir, în județ situația este și mai critică. Mă refer la situația din colegiul pe care îl reprezint în Parlament unde străbaterea drumurilor județene poate fi considerat drept un act de curaj pentru șoferi”, afirmă deputatul Ciprian Luca.
Deputatul PSD susține că starea deplorabilă a drumurilor acoperite de zăpadă se datorează modului în care au fost organizate licitațiile pentru deszăpezire.
“ În condițiile în care licitațiile au fost organizate de firme agreate de autorități, care își au sediul îm garsoniere sau garaje, la ce să ne așteptăm? Sunt firme care nu dețin utilajele necesare pentru deszăpezire, singurul criteriu care a contat insă la câștigarea licitației fiind prietenia cu cei care au decis atribuirea contractelor. În acest mod se câștigă bani grei în județul Arad, în detrimentul arădenilor care plătesc taxe și impozite iar în schimb, nu primesc nimic. Ba mai mult riscă să își piardă viața pe aceste drumuri necurățate”, a conchis deputatul Luca.
Demnitarul arădean face de asemenea un apel către autoritățile publice locale din teritoriu, unde odata cu cresterea temperaturilor, exista riscul inundațiilor.
“La nivelul județului Arad există câteva localități cu risc crescut de inundații. Fac apel către edilii șefi ai acestor comune regăsite atât pe Valea Mureșului cât și pe Valea Crișului să ia măsuri din timp pentru oprirea apelor. În colegiul meu există localități unde în fiecare an se înregistrează inundații. Problema e cu atât mai acută acum, când stratul de zăpadă este mult mai mare comparativ cu situația înregistrată în anii precedenți. Inundațiile nu se datorează râurilor care străbat județul, ci afluenților acestora. De aceea, în condițiile în care știm deja ce va urma, autoritățile trebuie să se pregătească din timp pentru a preveni un dezastru în localitățile pe care le administrează”, a conchis deputatul Ciprian Luca.
No comments so far.
Be first to leave comment below.