Deputatul PSD, Dorel Caprar, cere demisia primarului Gheorghe Falca, in scandalul sistarii caldurii
PoliticaUltimele stiri 4 decembrie 2015 admin 0
PSD Arad acuză incompetenţa şi reaua credinţă a primarului Falcă în privinţa CET. „Primarul Falcă este principalul vinovat pentru situaţia creată la CET. De mai bine de un an, am atras atenţia asupra acumulării datoriilor care pot conduce la blocarea activităţii şi implicit la sistarea căldurii şi apei calde către arădeni. Dacă arădenii vor rămâne măcar o zi fără căldură şi apă caldă, cerem demisia primarului Falcă! Guvernul Ponta a pus la dispoziţia administraţiilor locale împrumuturi din trezorerie pentru funcţionarea CET-urilor pe timp de iarnă. Dacă nici în această situaţie administraţia Falcă nu face nimic, ori avem de-a face cu o neglijenţă inacceptabilă, ori avem de-a face cu rea voinţă. În ambele cazuri, se impune demisia! Reamintim arădenilor că Gheorghe Falcă este cel care dispune dictatorial modul în care votează CLM, el conduce partidul care a parazitat consiliile de administraţie şi AGA de la CET-uri cu politruci incompetenţi. Din 2011, am atras atenţia asupra lipsei de investiţii de la CET, asupra problemei uriaşe a pierderilor pe reţea. De mai bine de un an, am cerut explicaţii pentru acumularea datoriilor. Guvernul Ponta a acordat anul trecut un ajutor de aproape 8 milioane de lei pentru funcţionarea CET, dar banii au fost aruncaţi într-o gaură neagră, fără eficienţă. În tot acest timp, Gheorghe Falcă nu a făcut decât să acuze în mod nejustificat Guvernul, în loc să găsească soluţii pentru CET-uri. Acum nu mai are nici măcar această scuză, are un Guvern pe placul său. Îi solicităm să ia urgent măsuri pentru ca CET-urile să funcţioneze normal, să nu rămână fără apă şi fără gaz, în caz contrar să îşi dea demisia şi să lase locul unui primar care doreşte să se ocupe de problemele arădenilor”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
No comments so far.
Be first to leave comment below.