Apa trebuie să fie întotdeauna proaspătă, gustoasă și limpede atunci când o consumi, iar cea de la robinet promite să îi ofere acesteia toate caracteristicile necesare, fără a conține substanțe sau agenți patogeni în concentrații periculoase pentru sănătate. Cu toate acestea, există numeroase controverse conform cărora apa de la robinet nu este sănătoasă și cea mai bună variantă pentru consum este fie cea îmbuteliată din magazine, fie cea care se obține cu ajutorul sistemelor de filtrare ale apei.
Despre apa de la robinet se crede că ar fi contaminată cu bacterii sau plumb ori chiar că poate conține anumite reziduuri de medicamente sau o cantitate mare de nitrați.
Însă cât de adevărate sunt toate aceste zvonuri și, oare, nu sunt doar invenții ale producătorilor de filtre de apă, pentru a-și crește vânzările? La prima vedere, oricine a citit informații despre aceste sisteme care promit să-ți ofere o apă extrem de curată, poate considera că utilizarea lor este benefică. Dar este, într-adevăr, așa?
Iată 5 motive pentru a nu investi în sisteme de filtrare a apei de la robinet:
-
Apa de la robinet nu trebuie filtrată
Se vorbește mult despre cantitatea de nitrați din apă, în special din cauză că azotatul este potențial cancerigen și afectează, în principal, femeile însărcinate și copiii de vârste mici. Vestea bună este, însă, că aceștia pot fi filtrați eficient și, astfel, nu ajung în instalațiile de apă sau nu depășesc, decât în cazuri excepționale, valoarea maximă de 50 mg/l.
La fel ca și în cazul azotatului, bacteriile sau reziduurile nu se regăsesc în apa de la robinet într-o concentrație care să prezinte un pericol pentru sănătatea consumatorilor, chiar dacă apa este consumată întreaga viață.
-
Nutrienții ajung și ei în sistemul de filtrare al apei
Acele sisteme de filtrare cu membrană, cunoscute pe piață ca sisteme de osmoză inversă, sunt foarte eficiente atunci când elimină din apă substanțele nedorite, precum nitrații, fosfații sau metalele grele. Doar că, în același timp, sunt filtrate din apă și mineralele utile organismului.
-
Apa din recipiente se strică
Apa nu trebuie păstrată foarte mult timp într-un recipient, chiar dacă este vorba despre apă filtrată, căci după o perioadă de timp, germenii se înmulțesc foarte mult. Acesta este și motivul pentru care, dacă ai achiziționat totuși un sistem de filtrare al apei de la robinet, instrucțiunile de folosire trebuie respectate întocmai și cartușele filtrante schimbate regulat.
Dacă, totuși, nu ai încredere să consumi apa de la robinet, poți opta pentru fierberea acesteia înainte de consum. Acest lucru este recomandat în special pentru bebeluși sau persoane cu o imunitate scăzută.
-
Plumbul din apa
Apa de la robinet este garantată a fi într-o stare perfectă, însă există anumite cazuri, în special în casele vechi, când țevile de plumb pot afecta calitatea acesteia. Trebuie să cunoști faptul că plumbul din apă nu poate crește decât atunci când apa a stat pe țevile din plumb ale instalației o perioadă mare de timp.
Dacă vrei să ai siguranța că totul este în regulă, poți face analize de laborator ale apei, iar dacă plumbul este prezent, este momentul să te ocupi de această problemă într-un alt mod. Mai exact, filtrul de apă nu te va ajuta, ci înlocuirea conductelor.
-
Calcarul
Foarte mulți oameni aleg să își achiziționeze filtre de apă ce se montează pe o baterie pentru bucătărie, astfel încât calcarul să nu afecteze gustul mâncării, al cafelei sau al ceaiului. Sau chiar pentru a nu mai fi afectate de acea crustă albă aparatele electrocasnice mici. Însă chiar dacă are un aspect neplăcut, calcarul nu este nesănătos, el fiind de fapt un amestec de minerale de magneziu și calciu.
În concluzie, apa potabilă care curge la robinet este sigură pentru organismul uman și nu necesită nici un tratament suplimentar. De aceea, ar trebui să te gândești de două ori înainte de a investi banii într-un sistem de filtrare al apei. Totuși, este important să faci și un test de laborator.
Sursa foto: shutterstock.com
No comments so far.
Be first to leave comment below.