News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Creșterea incluziunii și abilitării romilor în Orașul Pecica Creșterea incluziunii și abilitării romilor în Orașul Pecica
Please follow and like us:
Pin Share

Orașul Pecica anunță încheierea proiectului „Creșterea incluziunii și abilitării romilor în orașul Pecica”, derulat în cadrul Programului „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, apelul „Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”, runda a 2-a, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.

Promotorul de proiect a fost Orașul Pecica, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad (Partener de proiect 1) și Asociația Culturală a Minorităților din Pecica (Partener de proiect 2). Valoarea totală a proiectului este de 4.853.595,68 lei.

Obiectivul general urmărit în cadrul proiectului a fost creșterea incluziunii și abilitării romilor în orașul Pecica prin dezvoltarea de servicii sociale, educaționale, de ocupare, pentru sănătate, de abilitare și derularea unei campanii de conștientizare pe teme anti-discriminare în cadrul unui parteneriat public privat județean.

În grupul țintă au fost incluse în total un număr de 1.906 persoane, din care 1.335 sunt de etnie romă.

S-a asigurat creșterea accesului la servicii sociale, educaționale, de ocupare și de sănătate pentru 707 persoane de etnie romă, prin construirea Centrului de Zi Pecica și oferirea de servicii recreativ-sportive, educaționale, de ocupare și pentru sănătate grupurilor vulnerabile, cu prioritate pentru cei aparținând etniei rome. Detaliat, aceasta înseamnă că:

– Peste 70 de copii și tineri de etnie romă au beneficiat de tabere și excursii în zonă / în județ;

– 80 persoane de etnie romă (copii / tineri) au luat parte la activități și competiții sportive (fotbal, baschet, handbal, tenis câmp);

– 350 persoane de etnie romă (copii, tineri, adulți) au beneficiat de activități educaționale privind prevenirea delincvenței juvenile, traficului și consumului de droguri;

– 80 de tineri și persoane adulte de etnie romă aflate în situații de vulnerabilitate au beneficiat de servicii de ocupare, iar 75 persoane de servicii de mediere sanitară, activități de promovare și facilitare a respectării regulilor elementare de igienă și a nutriției sănătoase.

Clădirea modernă și spațioasă a Centrului de zi s-a ridicat în curtea Școlii Primare nr. 1 din cartierul numit „Cocota” (locuit de un număr mare de persoane de etnie romă), alături de un nou teren de sport multifuncțional (pentru fotbal, baschet, volei și tenis de câmp).

Proiectul a vizat dezvoltarea capacităților individuale pentru 628 de romi din orașul Pecica prin participarea la programe de dezvoltare a abilităților parentale, de management și gestionare a propriilor resurse și activități culturale.

S-a urmărit și creșterea conștientizării pe teme anti-discriminare, combaterea atitudinilor antirome, stereotipurilor și hărțuirii în rândul a 440 de persoane aparținând populației majoritare din orașul Pecica. În acest scop, s-a distribuit atât în comunitate, cât și la diverse instituții/parteneri/colaboratori, un ghid anti-discriminare elaborat în cadrul proiectului.

A fost realizat un material video despre viața comunității rome din Pecica și un volum (tipărit în 1500 de exemplare) care cuprinde obiceiuri și tradiții ale romilor, din informații colectate în principal de la beneficiarii proiectului, dar și din alte surse.

Evenimentul intitulat „Festival cultural de Etnie Romă” a avut un succes care a depășit așteptările: publicul a fost format din mii de persoane, de toate etniile, locuitori ai orașului Pecica și ai satelor aparținătoare, dar și participanți sosiți din localitățile din zonă.

Aici au urcat pe scenă și cei 15 copii care au luat parte la atelierele de dezvoltare a competențelor muzicale, unde au învățat să cânte la diverse instrumente tradiționale.

Efectul pozitiv pe termen lung este obținut și prin considerarea cadrelor didactice, a profesioniștilor și a angajatorilor ca grup țintă prioritar în campania anti-discriminare, deoarece valorile de non-discriminare și solidaritate comunitară se vor regăsi în intervenția acestora, în pregătirea mai multor generații de copii și în colaborarea cu părinții, atât părinți de etnie romă, cât și părinți din populația majoritară, și în abordarea profesională a specialiștilor și angajatorilor.

Beneficiarul direct al proiectului este Orașul Pecica, respectiv comunitatea romă.

Beneficiarii indirecți ai proiectului: întreaga populație a Orașului și a satelor aparținătoare (14072 persoane), având în vedere efectele sociale pozitive ale acestui proiect.

Data începerii proiectului: februarie 2022.

Durata implementării proiectului: 27 de luni.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *