News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cramă cu tradiție de 180 de ani, scoasă la vânzare. Pachetul de vânzare include 60.000 de sticle de vin Cramă cu tradiție de 180 de ani, scoasă la vânzare. Pachetul de vânzare include 60.000 de sticle de vin
Please follow and like us:
Pin Share

Romania Sotheby’s International Realty anunță listarea spre vânzare a Pivnițelor și a Cramei Birăuaș, județul Arad, la prețul de 950.000 de euro. Pachetul de vânzare cuprinde și 60.000 de sticle de vin premium îmbuteliate.

Proprietatea are o suprafață utilă de 1,260 mp și beneficiază de 10 camere, 5 băi și 3 pivnițe pentru depozitare vinuri cu suprafața de 200 mp fiecare.

Terenul pe care este situat imobilul are o suprafață de 4 hectare, cu 3,13 hectare de plantație de viță certificată D.O.C Miniș și o livadă de pomi fructiferi.

“Crama Birăuaș este o proprietate cu istorie seculară, care a beneficiat de-a lungul timpului de recunoaștere internațională, iar scopul nostru este să o redăm circuitului economic, comercial și, de ce nu, cultural”, a declarat Constantin Prisecaru, Managing Partner Romania Sotheby’s International Realty.

Pe lângă cramă și echipamentele necesare vinului, există și o mini-distilerie unde sunt produse distilate de înaltă calitate din vin și tescovină ( „Grappa“ ), precum și un vin special fortifiat („vin de noix“).

Proprietatea se vinde împreună cu utilaje/ echipamente producție vin/ distilat și prelucrare vie (lista completă disponibilă la cerere), un pachet de branding și ecommerce nou (site nou, shop online integrat, rebranding logo, etichete, cărți vizită, listă vin etc), contracte comerciale interne – retail și HoReCa, precum și export în China.

Alături de vie sunt și două corpuri de casă (colne vechi construite la mijlocul secolului XIX) de 380 mp în total, amenajate ca spațiu de degustare și relaxare, o clădire de producție de 210 mp, 200 mp de pivnițe boltite plus terase acoperite și un pod mansardabil de cca. 200 mp. Mai multe detalii puteți găsi aici.

La Birăuaș se face vin din 1801, pe atunci sub numele Domeniile Josef Domany, furnizor oficial al Curții Imperiale de la Viena care dobândește acest statut de K.U.K. Hoflieferant în 1899 la Viena.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *