CRACIUNUL GOLESTE BUZUNARELE: ALIMENTELE DE BAZA, MAI SCUMPE IN ACEASTA PERIOADA, IN CIUDA REDUCERII TVA-ULUI LA 9%
EconomieUltimele stiri 16 decembrie 2015 paula craciun 0
De sărbători,reducerea TVA la alimente nu se simte în buzunarele românilor. Pentru că belșugul trebuie să existe pe masă, cheltuielile pentru patru persoane ajung, în medie, la 360 de lei, cu cel puțin 35 de lei mai mult față de anul trecut.
O sumă mică, dacă avem în vedere faptul că românii și-au propus să cheltuiască pentru masa de Crăciun 600 de lei.
În ceea ce privește ingredientele, legumele, laptele, uleiul, ouăle, carnea şi pâinea ne scot mai mulţi bani din buzunar, scrie Libertatea.
Motivele sunt evidente, spun producătorii: seceta prelungită şi creşterea tarifelor la combustibili, gaz şi curent.
Și pentru că buzunarele se golesc rapid pe strictul necesar, băncile sar în ajutor și oferă, în aceste zile, credite de nevoi personale fără ipotecă la dobânzi mai mici de 10%, în lei.
De altfel, se întoarce și creditul cu buletinul.
Însă, trebuie acordată o atenție sporită întârzierii. Analiştii financiari spun că dobânzile penalizatoare sunt uriaşe – 3% pe zi – şi că pentru 1.000 de lei împrumutaţi rişti să rămâi chiar şi fără casă.
Sursa: b1.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.