Coronavirus: Un studiu relevă că 82% dintre pacienţii cu COVID-19 au deficienţă de vitamina D
Curiozitati 28 octombrie 2020 admin 0
Peste 80 % dintre pacienţii care suferă de COVID-19 au o lipsă de vitamina D, iar această insuficienţă este mai frecventă la bărbaţi, potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism şi pentru care au fost monitorizaţi 216 pacienţi, relatează marţi EFE.
Bolnavii de COVID-19 care au fost observaţi în cadrul acestui studiu se aflau internaţi la Hospital Universitario Marques de Valdecilla din oraşul spaniol Santander.
Vitamina D este un hormon produs de rinichi ce controlează concentraţia de calciu din sânge şi care afectează sistemul imunitar, se arată într-un comunicat la Societăţii de Endocrinologie ce regrupează peste 18.000 de experţi din 122 de ţări.
Deficienţa de vitamina D este asociată unei varietăţi de probleme de sănătate, iar comunitatea ştiinţifică cercetează încă motivul.
De asemenea, tot mai multe studii semnalează efectul benefic al vitaminei D asupra sistemului imunitar, mai ales în ceea ce priveşte protecţia împotriva infecţiilor.
În acest sens, Jose L. Hernandez, de la Universitatea spaniolă Cantabria, este de părere că ar trebui identificată şi tratată deficienţa de vitamina D mai ales în rândul grupurilor de risc, precum vârstnicii şi pacienţii cu comorbidităţi.
Tratamentul cu vitamina D ar trebui recomandat pacienţilor cu COVID-19 care prezintă niveluri scăzute ale acestui hormon în sânge, având în vedere că „ar putea avea efecte benefice atât asupra sistemului muscular cât şi al celui imunitar”, notează expertul.
Cercetătorii au observat că 82,2 % dintre cei 216 de pacienţi cu COVID-19 de la Hospital Universitario Marques de Valdecilla aveau lipsă de vitamina D şi că bărbaţii prezentau niveluri mai scăzute decât femeile.
Cercetătorii nu au găsit nicio legătură între concentraţiile sau deficienţa de vitamina D şi gravitatea bolii. Autorii recunosc că studiul are unele limite, având în vedere că a fost realizat într-un singur centru spitalicesc, astfel încât datele nu pot fi generalizate sau aplicate altor etnii sau ţări.
Este vorba însă despre un studiu observaţional, iar posibilitatea ca tratamentul cu vitamina D să joace vreun rol în prevenirea acestei maladii sau în ameliorarea pronosticul pacienţilor cu COVID-19 va trebui elucidată în alte cercetări de amploare aleatorii şi controlate.
„Aceste studii sunt necesare pentru a defini cu precizie rolul suplimentelor cu această vitamină în viitoarele valuri de infecţii cu SARS-CoV-2”, rezumă autorii. AGERPRES
No comments so far.
Be first to leave comment below.