News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

“Guvernul Boc, în particular şi guvernarea PDL-istă, în ansamblu, au demonstrat că sunt consecvenţi doar în privinţa inconsecvenţei cu care deja ne-au obişnuit în ultimii ani. Iau o decizie astăzi, însă numai pentru a avea ce încălca mâine. Practica face parte din strategia lor politică, de a crea haos, de a distrage atenţia, de a crea “valuri” astfel încât să îşi poată face în linişte jocurile de culise”, suţine deputatul PSD, Ciprian Luca, în contextul deciziilor guvernanţilor de a tăia, încă o dată, din drepturile cetăţenilor.

Demnitarul arădean apreciază că România nu se confruntă doar cu o noua criză economică (fără ca precedenta să se fi încheiat decât la nivel declarativ) ci şi cu una de ordin social, respectiv educaţional.

Într-o societate cu valorile puse în umbră de incompetenţa unora, într-o societate în care primează afacerile clanului băsescian, constatăm că marea noastră problemă, ca popor, este dată de criza de ordin social. (Dez)Interesul actualei Guvernări pentru educaţia copiilor noştri, a celor care reprezintă viitorul acestei ţări este demonstrat încă o dată prin decizia de a amâna alocarea fondurilor pentru educaţie cu minimum 6 procente din PIB, aşa cum de altfel era stipulat în noua lege a educaţiei. Traian Băsescu a promulgat o lege pe care supuşii săi o încalcă încă înainte de a intra în vigoare”, apreciază Ciprian Luca.

Demnitarul arădean critică guvernanţii PDL pentru decizia ce îi vizează pe salariaţii din sistemul public precum şi pe varstnicii care sperau să se bucure de majorarea pensiilor promisă pentru anul 2012.

“Strategia fiscal bugetară elaborată de actuala guvernare nu are altă menire decât să distrugă poporul, din toate punctele de vedere. Puterea se joacă, la propriu, cu românii. Astazi asigură populaţia că nu se pune problema unui nou val de criză, ca mâine să demareze un plan de diminuare a tuturor cheltuielilor. Cum? Tăind din veniturile oamenilor de rând. Guvernul se erijează în iniţiatorul unei strategii de redresare economică a României?! Eventual a unei strategii de distrugere a populaţiei, a valorilor ei, a respectului de sine. În loc ca pe de o parte, să stimuleze munca, oferind oamenilor şansa de a-şi câştiga un venit prin demararea unei afaceri pe o piaţă sigură, iar pe de altă parte să lupte pentru eradicarea corupţiei, fenomen pe care de altfel ei l-au dezvoltat cu succes in ultimii ani, aceştia recurg la tăierea cheltuielilor. În loc să vizeze doar tăierea drepturilor oamenilor simpli, ar trebui să acorde mai multă atenţie datoriilor de ordinul miliardelor de euro pe care statul le are de recuperat de la CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia sau de la Compania Naţională a Huilei. Prin recuperarea acestor bani s-ar rezolva multe dintre probleme, fără a mai fi nevoie de jegmănirea oamenilor de rând. Din păcate însă, nu acesta este scopul democrat liberalilor. Urmărind tactica adoptată de clasa politică portocalie în ultimii ani, am convingerea că singura lor strategie bine conturată este aceea de a distruge România”, susţine deputatul Ciprian Luca.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *