News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Concert simfonic sub bagheta maestrului Tiberiu Soare Concert simfonic sub bagheta maestrului Tiberiu Soare
Please follow and like us:
Pin Share

Programat în seara de joi, 12 martie  2015, la ora 19.00, în Sala de Concerte a Palatului Cultural,  concertul simfonic dirijat de invitatul orchestrei Filarmonicii, Tiberiu Soare, reia partituri de virtuozitate instrumentală inspirate de “teme – capodopere” ale scenei lirice  dar şi un ópus beethovenian, Simfonia a III-a în  Mi bemol major  Eroica.

Muzică şi psyché

Ce înseamnă „suflet”? Să scriem o dată şi aşa: sufl-et. După cum a umbla descrie un um-blet şi a tuna se manifestă ca tun-et, şi a sufla trebuie să se producă drept sufl-et.

„Vânt”, „suflu”, „în-sufleţire”… Sunt cuvinte cu care ne introducem în raportul dintre muzică şi suflet… – dr. Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad

Cele mai atrăgătoare fragmente sonore ale operei Carmen de Georges Bizet, înlănţuite în paginile Fanteziei lui François Borne dar şi variaţiunile lui Frederic Chopin pe tema ariei  rossiniene  Non piu mesta din opera Cenuşăreasa   acoperă  şi de această dată apetenţa pentru liric a  auditorilor, în timp ce partitura simfonică, exemplară pentru aşa numitul „stil eroic” din perioada de mijloc a creaţiei compozitorului (vizibil influenţată de contextul istoric, acela al Revoluţiei franceze şi al Iluminismului german), invocă o  abordare abruptă în actul compoziţional beethovenian, detaşată de imaginea agreabilă a ópusurilor anterioare.

Uluitoarea desfăşurare  de virtuozitate şi brilanţa scriiturii  din partiturile fantezii ale secolului al XIX-lea reprezintă  o adevărată marcă a timpului, un gest de mare complezenţă  adresat  publicului consumator  de spectaculos, pentru care materialul liric al celor mai vestite  dintre spectacolele momentului, rămânea esenţiala  sursă de audiţie şi divertisment.

Filarmonica programează celebrele titluri concertante în interpretarea prim flautistului Constantin Talmaciu, cel care a parcurs de-a lungul ultimelor două decenii  repertoriul universal destinat  celui mai  suplu şi diafan  dintre instrumentele aparatului simfonic.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *