News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Comuna Șimand are cinci proiecte la Compania Națională de Investiții, în diferite etape Comuna Șimand are cinci proiecte la Compania Națională de Investiții, în diferite etape
Please follow and like us:
Pin Share

Comuna Șimand este într-o etapă de dezvoltare fără precedent. Administrația locală a depus cinci proiecte la Compania Națională de Investiții, trei dintre acestea fiind în derulare, iar celelalte două pe lista de așteptare a CNI.

„Am câștigat trei proiecte, unul privind construirea unei săli de sport, dotată inclusiv cu tribună, cu peste 100 de locuri, cel de-al doilea proiect vizează amenajarea unui teren de sport de tip II, care include și vestiare, iar prin al treilea proiect asfaltăm 7 kilometri de străzi în comună. Cele două proiecte, sala și terenul de sport sunt în lucru și sperăm ca până în toamnă să fie finalizate”, a afirmat Florin Dema, primarul comunei Șimand. Alte două proiecte – un bazin de înot, respectiv reabilitarea căminului cultural sunt pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții.

O altă realizare foarte importantă o reprezintă cadastrarea tuturor imobilelor aflate în intravilanul localității, la care se adaugă inclusiv 5000 de hectare aflate în extravilan. „Ar mai fi încă aproximativ 700 de hectare și vom avea fișa de cadastrare pentru întreaga comună”, a completat Florin Deme.

La aceste realizări se adaugă și investițiile Consiliului Județean Arad, care va moderniza două tronsoane de drum: Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa, respectiv Socodor-Nădab. Lucrările la primul drum au început anul trecut și se vor finaliza în acest an, iar la cel de-al doilea drum (care va scurta semnificativ distanța dintre punctul de frontieră Vărșand și Șimand) lucrările au început în această săptămână.

„Susținem dezvoltarea comunei Șimand atât prin investiții directe, așa cum sunt cele două drumuri județene, dar și sprijinirea proiectelor administrației locale. În ultimii cinci ani am alocat, pentru diferite proiecte, peste 770.000 de lei. Vom continua să sprijinim în continuare dezvoltarea comunei, iar un pas important va fi construirea drumului expres Arad-Oradea, acesta fiind la stadiul realizării studiului de fezabilitate”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Realizările administrației din Șimand sunt completate de inițiativa privată. Deja și-au anunțat intenția de a investi în comună o firmă de confecționat pavele (una dintre cele mai importante firme din domeniu din Austria), o firmă care va realiza un parc industrial de logistică ce se va întinde pe 40 de hectare, cât și alți investitori care doresc să înființeze o zonă de locuințe, dotat inclusiv cu spații comerciale.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *