Trupa Compact va începe, la data de 3 noiembrie, turneul “CHEK-Tour2012”în Germania, urmând să susţină cinci concerte în această ţară.
Spectacolele se vor desfăşura după cum urmează:
03.11 – Schönaich
07.11 – Köln
10.11 – Fürth
13.11 – Stuttgart
15.11 – Frankfurt
Primul concert, cel din Schönaich, va fi susţinut pentru fundaţia muzicianului german Peter Maffay (Fundaţia “Peter Maffay”) şi este dedicat unui scop caritabil. Toţi banii încasaţi din acest spectacol vor fi donaţi Centrului pentru copii traumatizaţi de la Roadeş, România.
Membrii formaţiei – Paul Ciuci, Adrian Tinca, Aurel Vasilescu şi Adrian Kiseleff – pregătesc, în prezent, show-ul pentru acest turneu, care va cuprinde atât piese mai noi, cât şi hiturile binecunoscute.
“Atunci când vin la concert, fanii noştri văd că niciodată nu cântăm piesele aşa cum sunt imprimate pe discuri. Transformăm melodiile astfel încât să-i prindă pe cei din sală”, declară Paul Ciuci, solistul trupei, adăugând: “Plecăm la drum cu speranţa că întâlnirile cu fanii din Germania vor fi deosebite. Noi am încheiat recent un turneu de o lună în Canada, unde am susţinut şase concerte şi unde am avut bucuria să ne întâlnim cu un public ce a cântat cu noi de la început şi până la sfârşit, în picioare, cu braţele în aer. Promitem că şi în Germania vom urca pe scenă aşa cum o facem de peste 30 de ani, oriunde ne-am afla: cu emoţie, cu sinceritate şi cu bucuria de a oferi totul, într-un show antrenant şi special”.
Trupa Compact a mai susţinut concerte în Germania, în anii 2008 şi 2011.
No comments so far.
Be first to leave comment below.