Comerţ ilicit sancţionat de jandarmi
LocalUltimele stiri 16 decembrie 2014 admin 0
Jandarmii arădeni continuă, şi în această perioadă, activităţile de prevenire şi combatere a faptelor de comerţ ilicit.
Într-o acţiune ce a avut loc în Piaţa Obor din municipiul Arad, au fost depistate patru persoane care ofereau, spre vânzare, aparate de ras, cutii cu parfum şi seturi cu ceasuri de mână, fără a avea documente de provenienţă a acestora.
Alte patru persoane au fost identificate în zona intersecţiei Calea 6 Vânători cu şoseaua de centură a municipiului Arad, în timp ce ofereau spre comercializare cutii cu table de şah şi obiecte de decoraţiuni interioare, fără a avea autorizaţie în acest sens.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, jandarmii au luat măsura sancţionării contravenţionale a persoanelor identificate, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de
1500 lei. Bunurile oferite spre comercializare au fost confiscate, ele urmând a fi valorificate, banii proveniţi reprezentând venit la bugetul de stat.
No comments so far.
Be first to leave comment below.