Coloane de camioane la ieşirea din ţară prin principalele puncte de la graniţa cu Ungaria
LocalUltimele stiri 11 noiembrie 2021 admin 0
Coloane de camioane formate la ieşirea din ţară îngreunează, joi, tranzitarea principalelor puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, astfel că la Nădlac II se aşteaptă cel puţin 150 de minute pentru controlul documentelor, conform autorităţilor, în timp ce unii şoferi afirmă că au aşteptat patru ore pentru a trece graniţa.
Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la graniţe, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II sunt deschise patru artere de control pentru camioane.
„Trafic intens – număr mare de automarfare prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din România”, informează aplicaţia, care arată un timp de aşteptare de 150 de minute.
Un şofer de TIR din Arad care are cursă în Germania, Nelu Antonie, a declarat, pentru AGERPRES, că a aşteptat mai bine de patru ore pentru a trece prin PTF Nădlac II, unde coloana de camioane formată pe autostradă ar depăşi şase kilometri.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că de la începutul săptămânii s-a înregistrat zilnic un număr mai mare de autocamioane care au tranzitat frontiera cu Ungaria, faţă de alte perioade.
Aglomeraţie este şi în alte puncte importante de la frontiera cu Ungaria. La Vărşand, tot în judeţul Arad, unde sunt deschise trei artere pentru traficul greu, timpul de aşteptare până la trecerea graniţei este de cel puţin 60 de minute, conform datelor furnizate de Poliţia de Frontieră.
No comments so far.
Be first to leave comment below.