Cod portocaliu de furtuni și vijelii în Arad și majoritatea județelor, începând din această după-masă
LocalUltimele stiri 24 iulie 2022 admin 0
Meteorologii au emis duminică două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de furtuni şi vijelii puternice valabile în aproape toată ţară, până luni dimineaţa.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 6:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de peste 55 – 75 km/h), grindină, descărcări electrice şi izolat averse torenţiale. Noaptea aceste fenomene se vor restrânge spre sud-estul teritoriului. ANM a emis un Cod galben pentru aceste zone.
De asemenea, o avertizare Cod portocaliu este valabilă pe parcursul zilei de duminică, respectiv între orele 14:00 şi 23:00, local în Transilvania şi Moldova, iar spre seară şi la începutul nopţii în regiunile sudice, unde vor fi perioade cu vijelii puternice (rafale de peste 90 km/h), frecvente descărcări electrice şi grindină. Pe alocuri aversele vor fi torenţiale, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 litri/mp, iar în zonele montane izolat 40 – 50 litri/mp.AGERPRES
No comments so far.
Be first to leave comment below.