Duminică, 10 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, o patrulă mixtă formată din jandarmi şi poliţişti, aflată într-o misiune de menţinere a ordinii publice în centrul localităţii Sebiş, a fost sesizată de către patronul unui restaurant din localitate, cu privire la faptul că un bărbat aflat în stare de ebrietate a devenit recalcitrant, producând mai multe pagube materiale în local.
Pe baza semnalmentelor oferite de către persoana vătămată şi în urma verificărilor efectuate de jandarmi şi poliţişti, în perioada 10.10-13.10.2010, a fost depistat P.L. de 29 de ani, din sat Sălăjeni, care datorită faptului că nu a fost servit cu băuturi alcoolice, s-a enervat atât de tare încât a ridicat deasupra capului masa la care stătea , spărgând o aplică.
Patronul localului a depus o plângere prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de P. L. pentru săvârşirea infracţiunii de ,,distrugere “.
Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „distrugere”.
No comments so far.
Be first to leave comment below.