În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, Claudia Boghicevici va avea întâlniri de lucru cu toate instituţiile subordonate Ministerului Muncii. Scopul acestor vizite este de a asigura colaborarea între Legislativ şi structurile locale responsabile cu implementarea legilor în beneficiul angajaţilor, angajatorilor şi pensionarilor.
“Am planificat aceste întâlniri pe perioada verii. Este vacanţă parlamentară, dar asta nu înseamnă că deputaţii iau vacanţă de la a reprezenta interesele alegătorilor. Am planificat aceste întâlniri pentru că să consolidez colaborările pe care le am cu instituţiile arădene responsabile de aplicarea legislaţiei muncii pentru angajaţi, ei fiind de altfel beneficiarii direcţi ai activităţii acestor structuri locale”, a declarat Claudia Boghicevici.
În perioada imediat următoare, deputatul Colegiului 2 Arad va avea întâlniri de lucru după cum urmează: 25-27 iulie, la Casa de Pensii Arad, iar între 28-29 iulie, la Inspectoratul Teritorial al Muncii din judeţ.
Pentru luna august, pe agenda deputatului arădean sunt planificate întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Agenţiei de prestări sociale, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ai Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, ai Agenţiei Judeţene de Ocupare şi Formare Profesională.
“Mizez în activitatea mea pe legătura inter-instituţională între Capitală şi Arad, fără de care consider că este imposibil orice demers obiectiv pe care să îl am în domeniul muncii, din Parlament”, a explicat Claudia Boghicevici.
No comments so far.
Be first to leave comment below.