News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CERCETATORII COLUMBIENI AU CREAT UN SUTIEN CARE AJUTA LA DETECTAREA CANCERULUI LA SAN CERCETATORII COLUMBIENI AU CREAT UN SUTIEN CARE AJUTA LA DETECTAREA CANCERULUI LA SAN
Please follow and like us:
Pin Share

Un grup de cercetători de la Universitatea Națională din Columbia (UN) au creat un sutien care ajută la detectarea cancerului mamar prin determinarea diferenței de temperatură dintre cei doi sâni, provocată în principal de prezența celulelor anormale, potrivit unui comunicat publicat de universitate și preluat de EFE.
Sistemul aflat în fază de prototip dorește să fie o inovație în prevenirea acestei boli, a cărei diagnosticare tardivă poate complica tratamentul și reduce șansele de succes, se arată în comunicat.

Sutienul conține un software care monitorizează și înregistrează, cu ajutorul a doi senzori infraroșii, temperatura fiecărui sân, lucru fundamental pentru a detecta posibile celule anormale.

„Când există prezență de celule străine glandelor mamare, corpul are nevoie de o mai mare circulație a fluxului de sânge în acea parte specifică unde se găsesc celulele invazive, de aceea temperatura organului crește”, a explicat studenta María Camila Cortés Arcila, care participă la proiect.

Studenți și profesori de la facultatea de Inginerie Electronică din cadrul UN participă din iunie anul trecut la acest proiect testat pe un grup de de 189 de femei, din care 166 erau sănătoase, 12 prezentau o anumită patologie mamară, iar 7 fuseseră supuse unei masectomii.

Cu ajutorul acestui instrument s-a probat eficiența senzorilor și diferențele de temperatură dintre pacientele diagnosticate cu cancer la sân și celelalte participante la experiment. Cercetătorii lucrează la perfecționarea prototipului pentru a putea obține un produs care să fie vândut pe piața de lenjerie intimă.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *