CE MAGAZINE APLICA REDUCEREA DE TVA SI ACCIZE
EconomieUltimele stiri 5 ianuarie 2016 paula craciun 0
Anul a debutat cu ieftiniri generate de scăderea TVA, marile magazine promovând agresiv scăderile de prețuri, în special în cazul produselor oferite la promoție
Benzinarii au fost printre primii comercianţi care au reacţionat la scăderea TVA şi au redus preţurile de la 1 ianuarie. Rompetrol, care deţine al doilea lanţ ca mărime de pe piaţa românească, a redus preţul carburanţilor cu 3,2%, a precizat, pentru EVZ, departamentul de comunicare al grupului KMG International. Carburanții au ajuns să se vândă cu circa 4,8 lei litrul de benzină și cu aproximativ 4,5 lei litrul de motorină. Și Petrom, liderul pieței de profil, ca și celelalte lanțuri, au aplicat reduceri.
La benzinării, prețurile pot varia cu 5% în plus sau în minus, în funcție de locație, așa că tarifele minime ajung acum la aproape 4,4 lei litru la motorină și circa 4,6 lei litru la benzină. O altă companie care a anunţat scăderea preţurilor cu circa 4% este CFR Călători. Şi producătorul naţional de automobile Dacia a reacţionat rapid. „De la 1 ianuarie, scăderea preţurilor reflectă întocmai reducerea TVA anunţată de Guvern”, au declarat pentru EVZ oficiali ai companiei. În cazul Ford, reducerea este vizibilă pe site, unde producătorul a afișat noile prețuri, cu TVA de 20%.
Sursa: evz.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.