„Arădeni cu care ne mândrim” pentru Marius Cîndea și implicarea pentru viitorul copiilor!
PoliticaUltimele stiri 5 decembrie 2021 0
„Sprijinul pentru renovarea școlilor și grădinițelor înseamnă o investiție de suflet în copii, în viitor! Acesta este gândul cu care am pornit spre biserica Harvest, unde am exprimat aprecierea pentru implicarea domnului Marius Cîndea și implicit a Departamentului Harvest Caritate în renovarea școlii și grădiniței din Nadăș”, a explicat deputatul Sergiu Bîlcea acordarea diplomei „Arădeni cu care ne mândrim”.
Marius Cîndea și Departamentul Harvest Caritate s-au alăturat demersului Cetății Voluntarilor, pentru modernizarea unităților în care cresc și învață copiii din comuna arădeană. „Apreciez în mod deosebit această formă de asociere și de solidaritate dintre societatea civilă și biserică, pentru că întotdeauna împreună suntem mai puternici și mai eficienți”, a spus deputatul Bîlcea. Prin efortul comun al Cetății Voluntarilor și Harvest, sălile de clasă sunt reabilitate și vor fi dotate cu tehnologie modernă pentru educație de calitate.
Read moreInițiativă USR în CLM: mai mult spațiu verde în Arad pentru noile construcții
PoliticaUltimele stiri 22 noiembrie 2021 0
Problema lipsei de spațiu verde din Arad este combătută printr-o inițiativă a consilierilor USR. Dorian Curcanu și Daniela Săbău, cu ajutorul unui arhitect peisagist, au elaborat un proiect de hotărâre prin care arădenii ar putea beneficia de mai mulți copaci, în special în cazul noilor construcții, dacă celelalte partide din Consiliul Local Municipal vor fi acord.
Încă din primele ședințe consilierii locali ai URS au observat că toate proiectele noi de construcție din Arad, pentru care se realizează planuri urbanistice zonale (PUZ), prevăd foarte puțin spațiu verde, în special construcțiile de locuințe colective (blocuri) și clădirile cu destinație comercială (centre comerciale, supermarket-uri, centre de servicii).
„Cercetările din domeniul urbanismului indică destul de clar că orașele în care trăim devin tot mai aglomerate. Noile construcții fac zonele urbane mai înghesuite. Drept urmare este nevoie să facem tot mai mult pentru a nu scădea calitatea vieții din oraș, iar acest lucru este valabil și pentru Arad.” – Dorian Curcanu
USR a cerut constant Primăriei să crească suprafața de spațiu verde pentru construcțiile noi. Răspunsul administrației locale a fost tot timpul ,,nu se poate, nu avem nici o hotărâre de Consiliu Local care să ne oblige să creștem procentele de spațiu verde”.
Acum avem un astfel de proiect. Consilierii USR au căutat specialiști în România care să ajute această inițiativă, întâlnind-o astfel pe Rebecca Bedelean, arhitect peisagist și vicepreședinte ASOP (Asociația Peisagiștilor din România – Filiala Vest), care și-a alocat timp pentru a ne sprijini la elaborarea unui proiect de hotărâre care are toate șansele să revoluționeze spațiul verde din Arad.
„Mulțumesc pentru ocazia de a aduce cunoștințele acumulate pentru orașul meu natal. Sper ca Aradul să devină un oraș mai verde, mai sănătos și cu o infrastructură verde demnă de a se alătura orașelor Europene. Pentru ca toate acestea să devină realitate este nevoie de administrația locală dar și de o contribuție din partea dezvoltatorilor imobiliari, a companiilor care implementează spații comerciale de mari proporții sau chiar persoane fizice care construiesc pe terenuri private. ” – Rebecca Bedelean
Proiectul de hotărâre în sine își propune atât creșterea suprafețelor de spațiu verde pentru construcțiile noi, cât și îmbunătățirea calității acestora.
„Marea parte a hotărârii i se datorează Rebeccăi, fapt pentru care îi mulțumim public, deoarece un astfel de proiect ar fi costat câteva mii de euro bune dacă cineva ar fi cerut bani, dar ea l-a realizat din dragoste pentru orașul ei natal” – Daniela Săbău
Realitatea de acum vs. Cum poate arăta Aradul?
În condițiile actuale pentru un bloc nou din Arad se alocă 2 mp/locuitor de spațiu verde. La nivel cantitativ de obicei înseamnă undeva între 5-10% spațiu alocat din întreaga parcelă de teren, un procent foarte mic pentru realitatea zilelor noastre.
Cum vor sta lucrurile dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat?
„Noile blocuri din Arad vor fi obligate să aibe la nivel cantitativ un minim de 30% spațiu verde din parcelă. La nivel calitativ presupune un arbore la 50 mp de spațiu verde, 1 arbust la minim la 30 mp de spațiu verde și un arbore la fiecare 8 locuri de parcare” – Dorian Curcanu
„Facem un apel către toate partidele din Consiliul Local Municipal să trateze acest proiect de hotărâre cu maturitate. Nu este destul spațiu verde în oraș și trebuie făcut ceva acum, nu peste 10 ani. Să lase deoparte politica de partid și să pună interesul arădenilor deasupra. Până la urmă este vorba de sănătătătatea tuturor” – Daniela Săbău.
Read moreConsiliul Județean și Primăria Arad, pe primele locuri în regiune la utilizarea fondurilor europene!
PoliticaUltimele stiri 22 noiembrie 2021 0
Aradul utilizează din plin fondurile europene pentru dezvoltare, mecanism care reprezintă o prioritate pentru administrația județeană și locală. Deputatul Sergiu Bîlcea a felicitat administrația locală și funcționarii care lucrează în proiectele pe fonduri europene pentru munca de până acum.
„ADR Vest a publicat statisticile cu stadiul implementării proiectelor din fonduri europene POR 2014 – 2020. Cifrele arată performanța bună a administrațiilor arădene, Consiliul Județean Arad este pe primul loc iar Primăria Arad pe locul doi la utilizarea și decontarea fondurilor europene în regiunea de vest. Raportat la proiectele accesate, în regiune s-a ajuns la 22,3% decontare, în timp ce Consiliul Județean a decontat 49% din proiectele accesate iar Primăria Arad, 29%. În mod real, ținând cont de costurile mai mici rezultate în urma licitațiilor, procentele de utilizare sunt mai mari. Oricum, vedem o performanță foarte bună la nivelul administrației din Arad, în special pentru Consiliul Județean Arad, care are de departe cele mai bune performanțe în regiune. Îl felicit pe președintele Iustin Cionca și întreaga echipă, consider că sunt un exemplu pentru toți ceilalți. Nu este un discurs triumfalist, este mult de muncă în continuare, dar cred că meritele trebuie recunoscute mai ales în aceste momente, în care contează cifrele și nu discursurile politice. Trebuie să lucrăm în continuare pentru a îmbunătăți legislația și a crea condiții bune pentru utilizarea fondurilor europene, dar și la activitatea de zi cu zi în instituțiile publice, care să ne aducă aproape de 100% utilizare a fondurilor europene până la finalul anului 2023. Este o provocare majoră, mai ales că avem în următorii ani de implementat PNRR și POR 2021 – 2027”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Read moreMihai Fifor: Pensionarii să n-aibă nicio grijă, își vor primi la timp pensiile, integral!
PoliticaUltimele stiri 22 noiembrie 2021 0
Acuzațiile Ralucăi Turcan la adresa lui Cîțu, dincolo de patetismul și ipocrizia lor, confirmă avertismentele din trecut ale PSD și gravitatea situației actuale. Riscul de neplată a pensiilor justifică o dată-n plus necesitatea intrării PSD la guvernare.
„Și de această dată, așa cum a făcut mereu în ultimii 30 de ani, PSD va repara ce au stricat partidele de dreapta. Pensionarii să n-aibă nicio grijă, își vor primi la timp pensiile, integral!
Pentru ca pensionarii să-și primească banii e nevoie de o rectificarea bugetară care să completeze Fondul Asigurărilor Sociale, din care Cîțu a luat 3 miliarde lei pentru primarii liberali de al căror vot a avut nevoie ca să fie ales președinte al PNL.
Această rectificare bugetară nu poate fi făcută decât de un guvern deplin funcțional, cu atribuții depline. Dacă PSD nu intra la guvernare și nu debloca situația, peste 5 milioane de pensionari riscau, într-adevăr, ca de Sărbători să fie lăsați fără pensiile cuvenite.
PSD și-a asumat ministerul Muncii, tocmai pentru că știe cât de dificilă este misiunea viitorului ministru și cât de mari sunt problemele care-și așteaptă soluțiile corecte.
Așa cum a făcut mereu în istoria sa recentă, PSD va repara ce au stricat guvernele de dreapta! Și-n domeniul pensiilor, și-n privința alocațiilor ori a salariului minim, PSD a găsit și va găsi și viitor resursele necesare nu doar pentru a le plăti la timp, ci și pentru a le majora”, declară deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
Read moreANAF lansează serviciul de CHAT
EconomieUltimele stiri 18 noiembrie 2021 0
Agenția Națională de Administrare Fiscală lansează CHAT, un nou serviciu electronic disponibil pe www.anaf.ro, începând cu data de 22.11.2021. Acest serviciu se află în fază de testare până la sfârșitul anului și poate fi accesat la următorul link:
https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/contact/call_center
Prin intermediul serviciului de CHAT contribuabilii pot beneficia de asistență în vederea accesării serviciilor disponibile pe portalul instituțional. În situația în care contribuabilii doresc alte informații decât cele cu privire la serviciile disponibile pe portalul ANAF, aceștia sunt rugați să apeleze la celelalte modalități de acordare a asistenței, cum ar fi Call Center ANAF.
Viziunea Agenției Naționale de Administrare Fiscală este aceea de a deveni o administrație inovatoare și eficientă, capabilă să răspundă provocărilor mediului extern, care să ofere servicii noi și adaptate diferitelor categorii de contribuabili și care să faciliteze conformarea fiscală voluntară.
Read more