News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Scânteile de la un utilaj agricol au produs incendiul de ieri din județul Arad

Incendiul care a mistuit în câteva ore 200 de hectare de culturi, în cursul zilei de joi, a pornit de la scântei produse la un utilaj agricol care era în funcţiune pe acel teren, fiind al doilea incendiu de vegetaţie izbucnit din această cauză în câteva zile, în judeţul Arad.

Pompierii arădeni, au fost solicitați ieri după amiază, în jurul orei 16:00, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la culturi agricole de grâu și rapiță, în localitatea Frumușeni, județul Arad.

La ajungerea forțelor de interventie, incendiul se manifesta generalizat, propagând-se și la culturile de la limita de județ cu Timișoara, in localitatea Alioș.

La fața locului, echipajele operative ale Detașamentului Arad, au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu 17 salvatori și un echipaj SMURD.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, în sprijinul pompierilor arădeni au mai fost dislocate:
3 autospeciale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență cu 16 pompieri voluntari
2 autospeciale din cadrul ISU Timiș și 6 Subofițeri.

De asemenea, angajații societății, de care aparține lanul de grâu și rapiță, au intervenit în sprijin. Intervenția promptă a forțelor a condus la limitarea și stingerea incendiului, în aproximativ 3 ore. Misiunea a fost îngreunată de vântul puternic dar și din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

Au ars aproximativ 200 de hectare de culturi agricole și un utilaj agricol.

Read more
Se măresc prețurile la CFR Călători de la 1 iulie 2022

CFR Călători măreşte preţurile la biletele de tren de la 1 iulie, astfel că o călătorie Bucureşti – Constanţa, de exemplu, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov 54 de lei, de la 44,7 lei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, argumentează compania.

Astfel, de la 1 iulie, o călătorie Bucureşti Nord – Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad – Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.

Cei care vor să călătorească de la Bucureşti la Constanţa sau la Craiova cu clasa a 2-a vor scoate din buzunar 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.

Braşov – Mangalia, clasa a 2-a IR, ajunge de la 1 iulie la un preţ de 104 lei, de la 86,9 lei, iar pentru Bucureşti Nord – Timişoara, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei, în loc de 97 de lei.

„Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele şi biletele pentru studenţi, a gratuităţii la abonamentele şi biletele pentru elevi. De asemenea se vor menţine şi ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc.”, mai spune compania. AGERPRES

Read more
Trei puncte anticaniculă sunt amplasate de către Primăria Arad

Primăria Municipiului Arad pune în aplicare primele măsuri de combatere a caniculei, prin activarea punctelor de prim-ajutor.

Trei puncte anticaniculă al căror rol principal este să ofere primul ajutor persoanelor afectate de căldură sunt active începând de marți, 28 iunie 2022.   Unul este amenajat la intrarea în  Palatul Administrativ, al doilea în incinta Catedralei Ortodoxe de la Podgoria, iar cel de-al treilea la Teatru Clasic “Ioan Slavici”. Pe toată durata de valabilitate a avertizărilor meteorologice privind creşterea temperaturilor diurne codificate cod galben, portocaliu sau roșu,  punctele de ajutor vor funcționa în zilele lucrătoare, între orele 12.00-17.00.

Întrucât canicula poate produce mari probleme de sănătate, Primăria Municipiului Arad recomandă tuturor cetăţenilor câteva măsuri de protecție, astfel:

– evitarea, pe cât posibil, a expunerilor prelungite la soare;

– purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere, de culori deschise;

– consumul zilnic a cel puţin 2 litri de lichide, fără a aștepta apariţia senzației de sete;

– consumul de alcool, cafea și băuturi cu conținut ridicat de zahăr va fi evitat deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

– se vor consuma fructe si legume proaspete;

– se vor evita activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie.

Read more
Peste 10.000 de turişti au participat la deschiderea oficială a sezonului la Plaja Ghioroc

Peste 10.000 de turişti au participat la deschiderea oficială a sezonului la Plaja Ghioroc, staţiunea de interes local aflată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad, care are o plajă cu nisip fin şi palmieri.

Reprezentanţii Primăriei comunei Ghioroc şi ai Consiliului Judeţean Arad au declarat, luni, că evenimentele care au avut loc duminică, pentru a se marca începerea Summer Fest Ghioroc, au umplut plaja.

Turiştii au avut parte de tunuri cu zăpadă artificială pentru a se răcori, tunuri cu spumă şi o bătălie a vopsea multicoloră, pe fond de muzică aranjată de mai mulţi DJ.

Primarul comunei, Corneliu Popi Morodan, a spus că au participat peste 10.000 de persoane, iar „plaja a fost neîncăpătoare”.

„Anul acesta am adus elemente noi de culoare pe plaja din Ghioroc, leandri, palmieri, am împrospătat nisipul fin de pe malul lacului. Am fost atenţi şi la extinderea zonei comerciale, ca ea să se încadreze în conceptul staţiunii de interes local Ghioroc. Avem deja foarte multe solicitări şi pentru închirierea căsuţelor de agrement”, a spus primarul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care a participat la evenimente, a spus că staţiunea Ghioroc a devenit „un pol de atracţie turistică unde mii de tineri vin în fiecare weekend să se simtă bine”.

Timp de 11 săptămâni, weekend-urile din cadrul Summer Fest vor fi cu muzică, petreceri pe plajă şi o atmosferă de litoral, promit autorităţile, care organizează festivalul verii împreună cu Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu”.

Lacul Ghioroc are o suprafaţă de peste 10 hectare şi o adâncime maximă de aproximativ 15 metri, iar plaja cu nisip fin este folosită de zeci de ani de turişti, însă abia în ultimii ani aici au apărut investiţii publice şi private majore.

Plaja este amenajată cu palmieri, umbrele, baldachine, terase, tobogane de apă, locuri de joacă pentru copii şi un camping. Accesul este liber, dar şoferii trebuie să plătească o taxă de parcare de 10 lei pe zi, bani pe care administraţia locală îi foloseşte pentru a întreţine zona de agrement. AGERPRES

Read more
Paula Seling cântă la Lipova Symphonic City, Maria Radna Open Air

Concertul – eveniment Lipova Symphonic City – Maria Radna open air, aflat la cea de-a IV-a ediție, în data de 1 iulie, continuă și în acest an să aducă publicului spre audiție o diversitate de genuri muzicale și sonorități simfonice inedite. Într-o ambianță boemă cu iz estival, pe platoul din fața Basilicii Maria Radna, protagoniștii acestei ediții vor susține un program muzical-artistic complex. Vor fi abordate genuri muzicale diverse – de la muzică ușoară, muzică de operă și pop-opera, până la muzică din orizontul folcloric, dar și religios, astfel dorindu-se a crea publicului o experiență sonoră de neuitat.

În distribuția artistică se vor regăsi nume celebre ale scenei românești: tenorul Andrei Lazăr, solist la Opera Română din București, care va interpreta unele dintre cele mai celebre arii și canzonete din sfera muzicii lirice; o apariție – surpriză este artista Claudia Iordache, prin a cărei interpretare la nai, vom descoperi unele dintre capodoperele muzicale semnate de maestrul Gheorghe Zamfir, a cărui discipolă este.

Invitatul special al acestei ediții este cunoscuta cântăreață Paula Seling; artistă complexă, care abordează o diversitate de genuri muzicale, va îmbogăți programul muzical printr-o serie de piese interpretate într-o manieră grațioasă și unică, creând o ambianță spiritual-sensibilă, care o caracterizează.

Orchestra Filarmonicii Arad și colaboratori instrumentiști, împreună cu Dan Crișan, directorul artistic al evenimentului, vor asigura suportul muzical-instrumental.

Concertul Lipova Symphonic City – Maria Radna open air este organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, având ca partener principal Basilica Maria Radna, care își propun realizarea unui concert de referință atât în județ, cât și în vestul țării, având ca scop promovarea muzicii culte în diversitatea și complexitatea ei și, totodată, de a prezenta un spectacol muzical atractiv și educativ pentru publicul larg.

Accesul la evenimentul Lipova Symphonic City – Maria Radna open air este liber.

Read more
Două licee din județul Arad au un singur candidat promovat la Bacalaureat

Două licee din judeţul Arad au doar câte un candidat care a reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat, în timp ce alte licee au câţiva candidaţi reuşiţi, iar rata de promovare în judeţ este de 69,33% înainte de contestaţii.

Potrivit rezultatelor de la „examenul maturităţii”, deşi rata de promovare în judeţ (69,33%) este sub media naţională (73,3%), este mai ridicată decât anul trecut, când era 65,53%.

Au promovat 1.759 de candidaţi, dintr-un total de 2.537 de candidaţi prezenţi. Dintre cei promovaţi, 1.645 provin din promoţia curentă, iar 114 din promoţiile anterioare. Astfel, pentru promoţia curentă rata de promovare este 74,7%, iar pentru promoţiile anterioare – 34,13%.

Un singur candidat a obţinut media 10, de la Colegiul Naţional „Preparandia Dimitrie Ţichindeal” Arad.

Două licee din judeţ au doar câte un candidat promovat. La Liceul Tehnologic de Transporturi „Henri Coandă” Arad a promovat un candidat din cei 29 înscrişi, el obţinând media 8,31. La Liceul Tehnologic „Vasile Juncu” Miniş a reuşit un candidat din 22 înscrişi, obţinând media 6,93.

Alte licee au avut doar câţiva candidaţi promovaţi, cum ar fi Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” Arad (doi promovaţi din 16 înscrişi) sau Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad (şase candidaţi promovaţi din 21 înscrişi). AGERPRES

Read more
1.397.896,79 lei plătiți de APIA pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează prin Centrele Județene, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie 2022.

Suma autorizată la plată este în valoare de 1.397.896,79 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Read more
Preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani

Preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se aplică direct la pompă”, a declarat Ciucă, joi, la Palatul Victoria.

Mecanismul va fi aplicat pe o perioadă de trei luni de zile. AGERPRES

Read more
Autoturism căutat de autorităţile din Germania, descoperit la Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Opel Grandland X, în valoare de 19.600 de euro, căutat de autorităţile din Germania.

În data de 22.06.2022, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Opel Grandland X.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania în luna iunie a acestui an.
Autoturismul, în valoare de 19.600 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more
O mașină a ars în totalitate pe A1 din cauza unui scurtcircuit

Joi, 23 Iunie a.c. în jurul orei 01:25, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, pompierii Detașamentului Arad au fost alertați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe A1, sensul de mers spre Timișoara.

 Sosiți rapid la locul intervenției, pompierii militari au stins incendiul, care se manifesta generalizat, cuprinzând întreg autoturismul, în aproximativ 5 minute.
Acesta a ars in proporție de 90 la sută. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Cauza probabilă de producere a incendiului: scurtcircuit electric.

Read more