„Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar”, la Cinematograful „Arta“ din Arad
CulturaUltimele stiri 10 octombrie 2022 0
„Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar”, eveniment organizat de Asociația Filmtett şi de Teatrul maghiar „Csiky Gergely” din Cluj Napoca, în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad, se desfășoară, anul acesta, în mai multe orașe din Transilvania, două proiecții fiind programate și la Arad.
Astfel, în 15 și 16 octombrie, la Cinematograful „Arta“ din Arad, vor putea fi urmărite două producții de succes ale regizorilor maghiari, premiate la mai multe festivaluri internaționale.
Accesul la filme este gratuit.
Filmele vor fi subtitrate în limba română.
Seria filmelor va fi deschisă sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00, cu lungmetrajul „Haita noastră/Külön falka“, în regia lui Kis Hajni.
Filmul spune povestea unei fetițe de 12 ani care locuiește cu bunicii și trecând peste toate interdicțiile, își vizitează tatăl, când află că acesta a fost eliberat din închisoare, chiar dacă, până atunci erau doi străini.
Premii:
2021: Premiul pentru cel mai bun actor pentru Dietz Gusztáv, Bosphorus Film Festival, Turcia
2021: Premiul Fathy Farag díj (Premiul special al juriului), Festivalul Internațional de Film Cairo, Egipt
2021: Premiul publicului, Festivalul Internațional de Film CineFest, Miskolc
2022: Premiul pentru cel mai bun film de debut și Premiul pentru cel mai bun actor întrun rol principal pentru Dietz Gusztáv, Gala Criticilor Maghiari de Film
În 16 octombrie, în sala mică de la Cinematograful „Arta“, de la ora 17.00 va rula filmul „Femeii eschimose îi e frig“ (r. Xantus János), considerat o capodoperă a cinematografiei maghiare.
Filmul spune povestea cântăreței Méhes Marietta, considerată sex symbol și o figură cunoscută în cercurile avangardiste din prima jumătate a anilor ’80. Cântăreața trupei Trabant a mers împotriva direcției oficiale de muzică ușoară din ce în ce mai plictisitoare, cu melodiile ei minimaliste, interpretarea nepasională, tonul tragicomic și versurile jucăușe.
Scrierea de cântece și spectacolele sunt părți integrante ale poveștii, iar Méhes Marietta se joacă în mare parte pe ea însăși în film.
Read moreUn cadou de 1 iunie mi-a stârnit pasiunea pentru echitație
SportSport LocalUltimele stiri 1 octombrie 2022 0
Un intreviu cu și despre Nicole Mureșan, arădeanca noastră, concurentă la Summer Elite Tour.
Finala Summer Elite Tour a concursului de echitație la sărituri peste obstacole a avut loc în județul Brașov, la Complexul 163 Plopi din Prejmer, de vineri până duminică. Aici, tânăra arădeanca de 16 ani, Nicole Mureșan, a participat și ea alături de alți colegi la categoria Elite Tour (debutanți).
Un bun prilej pentru noi de a afla cum a început totul pentru ea și de unde s-a născut această pasiune:
Rep: În primul rând hai să aflăm de unde a început totul
Nicole Mureșan: La vârsta de 9 ani am mers la Pony Club Arad, de 1 iunie, ziua copilului când am primit cadou, de la mama, o tură de călărie și atunci m-am îndrăgostit de cai. Până în 2021 am fost la agrement și după aceea am început la Firiteaz, pot să zic antrenamentele de performanță, apoi la Timișoara la Adina Morariu, de la clubul Herneacova.
Rep: Poți să ne povestești puțin despre Turneul de la Brașov?
N.M.: Da, la început am participat la turnee mici, apoi s-a luat decizia să merg la acest concurs din județul Brașov. În prima zi am avut emoții foarte mari, apoi în cea de-a doua zi am reușit să obțin locul unu la 65 cm. În cea de-a treia zi la 70 cm nu am reușit să iau un loc, însă am fost selectată, nefiind obișnuită cu astfel de concursuri, în prima zi emoțiile m-au copleșit. Antrenoarea noastră Adina Morariu are iapa Lucky Star pe care am împărțit-o la competiție cu Daria Bătrân.
Rep: Vei mai participa în perioada următoare la un concurs de acest gen?
N.M.: Anul acesta nu sunt sigură ca voi mai putea participa, deoarece sunt încă la școală, iar învățătura este pe primul plan pentru mine.
Rep: Cum ai descrie-o în câteva cuvinte pe antrenoarea ta?
N.M.: Din punctul meu de vedere este o persoană pe care poți să te bazezi și care ne susține în orice situație. Pentru mine aș putea spune că îmi este ca o prietenă.
Rep: Ce planuri ai de viitor?
N.M.: Sper să concurez la toate etapele și să ajung la toate obstacolele. Colegele mele Daria și Alisa au trecut la proba de 90 cm obținând locurile 1 și 3.
Rep: Iți mulțumesc dragă Nicole pentru experiența pe care ne-ai împărtășit-o și nouă și iți dorim ca în viitor să ajungi și tu pe podium alături de colegele tale, pentru că ești foarte talentată și mai ales pentru că iubești atât de mult caii.
Anca Drilă