News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Iustin Cionca a susținut şi a obţinut scăderea cofinanţării pentru proiectele europene ale IMM-urilor din judeţul Arad

În această săptămână, la Timişoara, a avut loc, timp de două zile, prima şedinţă a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, pe ciclul de finanţare 2021-2027.

În cadrul acestei şedinţe de lucru, s-a găsit o soluţie pentru stimularea absorbţiei fondurilor europene a întreprinderilor mici şi mijlocii din vestul României. Iniţial, cofinanţarea propusă era de 25% pentru judeţele Arad şi Timiş, având în vedere gradul de industrializare a celor două judeţe.

La solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, s-a realizat o analiză mai detaliată a capacităţii de absorbţie a fondurilor europene de către întreprinderile mici şi mijlocii arădene, ajungându-se la concluzia că scăderea cofinanţării ar putea contribui la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Acesta a fost scenariul pentru care a pledat şi pe care l-a susţinut Iustin Cionca. În urma dezbaterilor, s-a decis ca pentru întreprinderile mici şi mijlocii din judeţul Arad cofinanţarea obligatorie a proiectelor să scadă de la 25% la 17%. Astfel, firmele vor beneficia de cele 8% în plus, ceea ce pentru bugetele lor reprezintă un mare câştig. Practic, este vorba de încă 8% care pot fi folosiţi pentru investiţii, în principal în echipamente, utilaje, dezvoltarea afacerii.

„Mulţumesc echipei ADR Vest care a înţeles argumentele mele şi care a luat în considerare propunerea noastră de reducere a cofinanţării pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Important este ca fondurile europene să ajungă la aceste companii, pentru că ele sunt adevăratul motor de dezvoltare economică a comunităţilor, în special cele de dimensiunea oraşelor din judeţul Arad. Am încredere că şi firmele vor fi astfel mai interesate să aplice pentru proiecte de finanţare, aşa cum administraţia judeţului o face cu mult succes, în ultimii ani”, a declarat preşedintele Iustin Cionca.

Read more
Primul exercițiu tactic transfrontalier programat în cadrul proiectului „Rețea transfrontalieră pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și a managementului riscurilor în situații de urgență”

Primul exercițiu tactic transfrontalier programat în cadrul proiectului „Rețea transfrontalieră pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și a managementului riscurilor în situații de urgență” a avut loc, astăzi, la Nădlac. La eveniment au luat parte reprezentanți ai județelor Arad și Timiș, dar și reprezentați ai partenerilor din Ungaria.

„Consiliul Județean Arad este partenerul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în asigurarea dotărilor pentru combaterea dezastrelor. Am cumpărat pentru ISU, din fonduri europene, echipamente care facilitează intervenția și mobilitatea, fiindcă am înțeles că fiecare minut contează atunci când miza este salvarea unei vieți. De asemenea, Consiliul Județean și administrațiile locale din județ au insistat și au reușit să convingă decidenții de la București pentru deschiderea unor noi centre ale ISU în județ, ultimul la Curtici, de exemplu, care să facă și mai eficientă salvarea bunurilor și a vieților omenești”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședintele CJA, prezent la eveniment.

Exercițiul s-a derulat la Nădlac în cadrul  Proiectului ROHU72, care face referire la îmbunătățirea prevenirii riscurilor și gestionării dezastrelor. Proiectul,de în care sunt parteneri și Consiliul Județean Arad și Euroregiunea DKMT, se va derula până în noiembrie 2023, și are valoarea de 2.68 milioane euro.

ISU Arad va primi în cadrul proiectului:

  • 3 ambulanțe de intervenție în urgență (tip B2);
  • 1 autocar (32 locuri) cu remorcă pentru transportarea personalului la intervenție;
  • 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă (5.000 litri);
  • 19 paturi ATI;
  • 50 injectomate;
  • 35 infuzomate;
  • 2 ventilatoare mobile;
  • 8 monitoare ale funcţiilor vitale;
  • 3 stații centrale de monitorizare;
  • 5 monitoare mobile;
  • 2 tărgi pentru transportul economic al pacienților;
  • 2 tărgi premium pentru transport pacienți;
  • 2 defibrilatoare;
  • 1 set pentru aspirația secrețiilor şi intubare;
  • 1 EKG portabil;
  • 25 standuri de perfuzie;
  • 2 dulapuri medicale.
Read more
Începând de luni, 19 decembrie 2022, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte va funcționa în Atrium Mall, etaj II

Începând de luni, 19 decembrie 2022, ora 8:30, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Arad va funcționa într-un nou sediu, situat în Calea Aurel Vlaicu din Municipiul Arad, nr. 10-12, în incinta Atrium Mall, la etajul II. Astfel, adresăm rugămintea tuturor persoanelor care au programare începând cu 19 decembrie, inclusiv, să se prezinte la noul sediu al Serviciului Comunitar de Pașapoarte Arad. Până vineri, 16 decembrie 2022, ora 16.30 Serviciul de pașapoarte va funcționa la sediul vechi din Galleria Mall. Precizăm că nu va exista nicio perioadă de întrerupere a activității serviciului din cauza operațiunilor de mutare a echipamentelor specifice.

„Suntem bucuroși că am găsit această soluție de a deschide noul sediu al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte în Atrium Mall și mulțumesc atât conducerii centrului comercial, cât și doamnei Șef serviciu, comisar șef Otilia Marchiș, pentru toate diligențele efectuate astfel încât mutarea să se producă înainte de sărbători și fără să afectăm programul de lucru cu publicul într-o perioadă când numărul cererilor de eliberare a pașapoartelor este destul de ridicat. Am hotărât mutarea serviciului de pașapoarte pentru ca activitatea lui să poată fi desfășurată în condiții corespunzătoare atât pentru cetățeni, cât și pentru colegii noștri”, a declarat Prefectul Județului Arad, Toth Csaba.

Amintim că mutarea Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte a fost hotărâtă în contextul degradării accentuate a condițiilor existente la vechiul sediu și ignorării, de către proprietarul clădirii, a tuturor solicitărilor de remediere a defecțiunilor și de creare a unor condiții propice desfășurării unei activități publice.

 

Read more
Parlamentarii PNL au obținut fonduri suplimentare pentru Spitalul Județean Arad la dezbaterea bugetului pentru 2023

Creșterea investițiilor și măsurile de protejare a populației și mediului de afaceri de efectele crizei energetice sunt principalele caracteristici ale bugetului României pentru 2023, votat de Parlament. Deputații PNL Sergiu Bîlcea, Glad Varga și senatorul Ioan Cristina au susținut un amendament votat la dezbaterea bugetului, prin care sunt alocate fonduri suplimentare, 1,685 milioane de lei, pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

„Întotdeauna nevoile sunt mai mari decât sumele de bani pe care le avem la dispoziție, dar trebuie să remarcăm aspectele pozitive ale bugetului. Investițiile cresc la 7,2% din PIB, în special prin aportul fondurilor europene disponibile. Programul Sprijin pentru România este un set complex de măsuri prin care sunt sprijinite categoriile sociale vulnerabile și firmele private pentru a face față crizei internaționale care ne afectează și pe noi. Plafonarea prețului energiei este o prioritate care ajută atât economia cât și familiile de români. Consider că prin investiții, majorarea pensiilor și programele de sprijin putem să abordăm anul viitor cu încredere. Bugetul permite de asemenea realizarea unor reforme pe care le așteptăm în societate, printre care accelerarea digitalizării și reforma verde, pentru promovarea mijloacelor de transport nepoluante și pentru producerea de energie verde”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.

Read more
Pecica: apa termală devine certitudine!

Investiția în încălzirea unor clădiri publice cu apă termală intră în linie dreaptă! Extinderea sistemului la locuințe și ștrandul termal pe agenda autorităților pecicane!

De la demararea lucrărilor celor două foraje la fântânile pentru extragerea apei termale, firmele care au câștigat licitația au lucrat zilnic, inclusiv în week-end-uri și chiar și noaptea. ”Am trecut prin zonă la ore diferite și am observat că se lucrează în flux continuu.  Și când am fost înainte de ora 7 dimineața sau seara după ora 22, muncitorii erau la datorie. Altfel nu cred că atingeau obiectivele într-un timp scurt” a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica. Proiectul intitulat „Sistem de producere si distribuție a energiei termice, utilizând energie geotermală în Orașul Pecica”, are valoare de 24,6 milioane de lei şi prevede construirea unui sistem în vederea încălzirii unui număr de 13 clădiri publice din zona centrală: grădinițe, școli, sediile primăriei și hala agroalimentară.

”Reprezentanţii asociaţiei de firme româno-maghiare, care a câştigat lucrările au spus că prima parte a proiectului, cea de aducere la suprafaţă a zăcămintelor de apă termală, este un succes. Se forează aproximativ 150 de metri pe zi, la puţul de lângă noul parc de agrement s-a atins adâncimea de 1200 de metri, prevăzută în proiect. La cel din parc este preconizată atingerea cotei înainte de Crăciun. Apa termală are temperatura de până la 47 de grade Celsius şi un debit bun. Pe lângă economia la facturile de încălzire, avem grijă în acest fel și de mediul înconjurător, fiind o soluție curată și ecologică” spune edilul pecican.

Primarul a prezentat situația existentă reprezentanților unor televiziuni cu acoperire națională care au vizitat ieri Pecica. Autoritățile locale își doresc să extindă sistemul astfel încât într-o etapă viitoare, după implementarea acestui proiect, și locuințele să poată beneficia de încălzirea cu apă termală. ”Evident visăm și ne dorim să avem și un ștrand termal, una din marile așteptări ale pecicanilor și nu numai. Sunt convins și sper că vom reuși să-l facem, așa cum un alt vis al nostru, cel al podului peste Mureș, a devenit realitate” a încheiat Petru Antal.

Read more
Filmul „Omul lui Dumnezeu“, dedicat vieții Sfântului Nectarie din Eghina, proiectat la Cinematograful „Arta“

Filmul „Omul lui Dumnezeu”/„Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, care a avut premiera națională la începutul acestei luni, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.

Astfel, spectatorii sunt invitați să vadă acest film miercuri, 14 decembrie 2022, de la ora 19:00.

Intrarea va fi liberă.

Proiecțiile de filme de la Cinematograful „Arta“ din Arad sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Filmată în Grecia, în diferite spaţii relevante pentru viaţa Sfântului Nectarie, inclusiv pe insula Eghina şi în Spitalul Aretaeio din centrul Atenei, pelicula prezintă încercările şi lupta prin care Sfântul a trecut de-a lungul unei vieţi marcate de persecuţie şi nedreptate.

Scris şi regizat de Yelena Popovic şi lansat în mai multe ţări în august 2021, „Omul lui Dumnezeu” a cucerit publicul din Grecia, Rusia şi Serbia, fiind deja multipremiat – Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova şi la Festivalul de Film Grec de la Los Angeles, Premiul pentru cel mai bun film internaţional la Festivalul Internaţional de Film de la Siena, Italia şi Premiul Publicului şi pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film St. Andrews.

Filmul îi are în distribuţie pe câştigătorul premiului Academiei elene, Aris Servetalis, pe superstarul rus, Alexander Petrov şi pe câştigătorul Globului de Aur, Mickey Rourke.

Muzica filmului a fost compusă de Zbigniew Preisner, de două ori câştigător al premiului Cesar, cu interpretarea specială a câştigătoarei Globului de Aur, Lisa Gerrard.

Sfântul Nectarie din Eghina este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi contemporani şi este extrem de iubit şi de români pentru nenumăratele minuni săvârşite, în special pentru ajutorarea celor bolnavi.

Realizată cu rafinament, drama religioasă reuşeşte să transmită devotamentul şi perseverenţa de care a dat dovadă Sfântul Nectarie. În ciuda eforturilor instituţiei religioase de a-l discredita şi de a-i demonta lucrările şi activitatea de-a lungul deceniilor, acesta a îmbrăţişat smerenia şi a inspirat mii de oameni, devenind unul dintre cei mai renumiţi sfinţi ai Greciei.

Produs de Simeon Entertainment şi View Master Films, în asociere cu Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi din Sfântul Munte Athos, filmul este distribuit în România de compania Videomix.

 

Read more
Iustin Cionca: „25 de activitate a județului Arad în Euroregiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa”

În data de 20 decembrie, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează un eveniment internațional pentru a marca un sfert de secol de activitate a județului Arad în cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa.

Vor fi invitați să participe foști președinți ai Consiliului Județean Arad, foști și actuali consilieri județeni, dar și partenerii externi ai Aradului din județele Csongrad, Bacs-Kiskun, Provincia Voivodina, dar și din țară, Timiș și Caraș-Severin. Împreună cu aceștia, Aradul a derulat de-a lungul anilor o serie de proiecte economice, culturale, în domeniului promovării patrimoniului material și imaterial.

„Fac o invitație publică la foștii noștri colegi care doresc să participe la acest eveniment, de la ora 14,30, la Sala Marii Uniri, de pe Bulevardul Revoluției nr. 81, să vină alături de noi. Vom face o trecere în revistă a celor 25 de ani, care coincid și cu statutul de membru, al României, în Uniunea Europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Evenimentul care are loc la Sala Marii Uniri va fi prefațat de o recepție festivă.

În cadrul manifestării se va realiza o prezentare a proiectelor euroregiunii, se pune în discuție parteneriatul pentru anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Tot atunci are loc și adunarea generală a euroregiunii.

Centrul Cultural Județean Arad va organiza și un spectacol artistic autentic românesc, pentru a marca această aniversare importantă pentru colaborarea transfrontalieră din Europa de Est.

Read more
Un automarfar cu 8 autoturisme a ars pe autostrada Timișoara-Nădlac

În această noapte în jurul orei 01:00 pompierii militari arădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un automarfar încărcat cu 8 autoturisme, pe A1 la km 535 sensul de mers Timișoara-Nadlac.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la remorca autotrenului și la capul tractor.
În urma flăcărilor autotrenul și cele 8 autoturismele au ars în totalitate.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic determinat de frecarea unei roți a remorcii pe timpul deplasării.

Read more
Seara corurilor din Arhiepiscopia Aradului, la Târgul de Crăciun

Unele dintre cele mai renumite coruri din Arhiepiscopia Aradului vor prezenta recitaluri de colinde la Târgul de Crăciun din Arad.

Colinde vechi, culese din satele de pe Valea Mureșului și din alte localități din județul Arad, dar și piese bisericești și prelucrări folclorice, toate vor putea fi ascultate, pe scena Târgului de Crăciun din Parcul „Mihai Eminescu“.

Astfel, vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 18:00, Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, renumit deja atât în țară cât și în străinătate, de unde s-a întors cu numeroase premii, va urca pe scenă pentru a-i colinda pe arădeni.

Înființat în anul 2008, la inițiativa unor teologi arădeni, corul abordează un repertoriu de cântece bisericești bizantine și locale, dar și patriotic și folcloric românesc.

Din toamna anului 2019, corul reprezintă Arhiepiscopia Aradului, funcționând cu binecuvântarea IPS Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.

Formația corală are în componență preoți, diaconi, teologi, dar și profesori, ingineri, IT-iști și elevi.

Anul trecut, în luna septembrie, Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad a ocupat locul al treilea la Concursul internațional de muzică sacră din Bialystok, Polonia. Anul acesta, corul a reprezentat România la Festivalul Internațional de Muzică „Alta Pusteria“ din Italia.

Corul „Sfantul Ioan Damaschin” participă activ la viața liturgică, concerte, conferințe și, totodată, sprijină diferite proiecte și activități educaționale.

De asemenea, corul are o bogată activitate filantropică, aducând bucurie prin cântece la spitale, centre de asistență socială și organizând concerte caritabile pentru cazuri sociale diverse.

Dirijorul corului este părintele Gabriel Streulea, preot slujitor la Catedrala Veche din Arad.

De asemenea, pe scena târgului va urca Corul bărbătesc „Sfântul Andrei Criteanul“, dirijat de profesor Marius Lăscoiu-Martin.

A fost înființat în anul 2020 și este format din teologi, muzicieni și tineri iubitori de muzică corală și pasionați de studierea comorilor muzicale autentice.

Repertoriul corului este unul variat, fiind format din piese bisericești, laice și folclorice, în armonizare pentru cor bărbătesc.

În perioada Crăciunului, ei vestesc Nașterea Domnului prin colindele străbune.

Dirijorul formației este prof. Marius Lăscoiu-Martin.

O altă prezență importantă pe scena târgului este cea a corului Seminarului Teologic Ortodox din Arad.

Momentele artistice susţinute de Corul Seminarului dovedesc profesionalismul pregătirii în acest domeniu, precum şi efortul susţinut al coriştilor, atent îndrumaţi de dirijorii lor.

De la începuturi şi până în anul şcolar 2002 – 2003, Corul Seminarului a fost dirijat de părintele profesor Teodor Pavel, cel care a şi pus bazele acestui cor, pentru ca începând din anul 2002, conducerea şi pregătirea corului să fie preluată de prof. Victoria Budileanu, apoi de părintele profesor Tiberiu Ardelean.

În prezent, pregătirea muzicală este asigurată de prof. Marius Lăscoiu Martin, care este și dirijorul acestui cor.

Read more
Ceaţă şi vizibilitate redusă în zona judeţelor Arad, Timiş şi Constanţa, în orele următoare

Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, vizibilitate redusă şi polei, ce vizează mai multe zone din Transilvania, Banat şi Dobrogea, în următoarele două ore.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 11:00, se va semnala ceaţă, ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, şi vor fi condiţii locale de producere a gheţuşului, în judeţele Arad (localităţile; Arad, Pecica, Sântana, Chişineu-Criş, Nădlac, Curtici, Vladimirescu, Vinga, Macea, Secusigiu, Zimandu Nou, Zăbrani, Ghioroc, Şimand, Şagu, Semlac, Fântânele, Livada, Felnac, Şeitin, Iratoşu, Covăsinţ, Şofronea, Grăniceri, Păuliş, Socodor, Zădăreni, Peregu Mare, Pilu, Dorobanţi şi Frumuşeni) şi Timiş (în: Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Recaş, Variaş, Săcălaz, Ciacova, Giarmata, Dudeştii Vechi, Lenauheim, Ghiroda, Peciu Nou, Cărpiniş, Sânandrei, Comloşu Mare, Periam, Satchinez, Orţişoara, Cenad, Giroc, Moşniţa Nouă, Sânmihaiu Român, Teremia Mare, Jebel, Liebling, Lovrin, Biled, Racoviţa, Sânpetru Mare, Topolovăţu Mare, Cenei, Sacoşu Turcesc, Pişchia, Tomnatic, Giulvăz, Uivar, Şandra, Şag, Saravale, Dumbrăviţa, Becicherecu Mic, Iecea Mare, Maşloc, Dudeştii Noi, Gottlob, Ghilad, Chevereşu Mare, Pesac, Remetea Mare, Checea, Livezile, Foeni, Otelec, Fibiş, Beba Veche, Pădureni, Parţa, Bucovăţ, Valcani, Giera şi Bogda).

De asemenea, în zona continentală a judeţului Constanţa, local va persista ceaţa, iar vizibilitatea va fi scăzută sub 200 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. AGERPRES

Read more