Un nou film românesc într-o competiţie cinematografică internaţională
CulturaUltimele stiri 29 august 2013 0
Filmul Marţi, scenariul şi regia Roxana Andrei, a fost selectat în principala secţiune competiţională a Festivalului Internaţional de Film Nancy-Lorraine din Franţa.
Festivalul va avea loc la Nancy în perioada 30 august-7 septembrie 2013 şi a ajuns la cea de a 19-a ediţie (http://www.ayeaye-vo.com/index.php/en/).
Filmul Marţi este singura producţie, exclusiv românească, prezentă în competiţia oficială a scurtmetrajelor şi a fost în selecţie alături de 1700 de producţii internaţionale.
Scenariul este inspirat din fapte reale şi mai exact de rezonanţa mesajului transmis în timpul protestelor de stradă din ianuarie 2012 când domnul Nicolae Praţa a fost singurul protestatar din localitatea Baia de Arieş, judeţul Alba, care a ieşit în stradă timp de mai multe zile.
Sinopsis
Un bătrîn aude la radio ştirea legată de faptul că manifestaţiile de stradă pentru schimbarea conducerii ţării continuă şi pleacă din satul său, peste dealuri, văi şi ape către cel mai apropiat oraş pentru a li se alătura concetăţenilor săi. Odată ajuns acolo surpriza lui dar şi a celorlalţi locuitori ai oraşului este una de proporţii.
Distribuţia: Constantin Cojocaru.
Filmul a fost realizat de o echipă compusă din cinci persoane: scenariu şi regia Roxana Andrei, director de imagine Adriana Crăciunescu, asistent imagine Boroka Biro, montaj şi sunet Alexandru Petru Bădeliţă, producţie Mihai Biţă.
Filmul este o producţie UNATC 2012.
Filmul a fost realizat cu sprijinul: familiei Biţă, familiei Caloian, lui Napoleon Helmis, Ninei Popa, Asociaţiei Cultură şi Imagine şi al Ateneului Popular Focşani.
Participarea la Festivalul Internaţional de Film Nancy-Lorraine este posibilă cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Premii obţinute: Premiul Publicului şi Menţiune Specială pentru Imagine în cadrul Festivalului Sarajevo Cocktail Film, 2012.
Roxana Andrei s-a născut la Bucureşti în anul 1985. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Hyperion, în anul 2010 iar în anul 2012 a absolvit UNATC Bucureşti, secţia Regie de Film şi TV la clasa profesorilor Copel Moscu, Napoleon Helmis şi Paul Negoescu.
Roxana Andrei a participat la festivaluri internaţionale în cadrul Talent Lab ca şi regizor: Sarajevo Talent Campus, 2012, din cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo, Transatlantic Talent Lab, 2012, din cadrul Festivalului International de Film de la Reykjavik, Islanda, Talent Lab, 2012, din cadrul Festivalului International de Film Transilvania, Cluj-Napoca.
Read moreAgenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit informează potenţialii beneficiari ai Programul Naţional de Dezvoltare Rurală asupra unor noi posibilităţi de asigurare a cofinanţării private a proiectelor, întreprinse de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 43 din 15 mai 2013, MADR a venit în sprijinul celor care vor să înființeze ferme de familie prin Măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole” prin reglementarea instrumentelor financiare şi de creditare a sectorului agricol.
Mai precis, cei care depun proiecte de investiţii pentru înființarea fermelor de familie în cadrul sesiunii aferente Măsurii 121, deschise în perioada 25 iunie – 14 august 2013, vor putea asigura cofinanţarea investiţiei prin accesarea microcreditelor reglementate prin OUG 43/ 2013. Astfel, în momentul depunerii proiectului, solicitanţii de fonduri europene vor semna o declaraţie pe propria răspundere privind asigurarea cofinanţării private a acestuia, conform prevederilor deja menționate în Ghidul Solicitantului. Ulterior, până la semnarea Contractului de Finanțare, solicitanții de fonduri europene nerambursabile vor trebui să facă dovada existenței cofinanțării, acest lucru putând fi realizat prin accesarea microcreditelor reglementate de OUG 43/ 2013 .
Astfel, prin OUG 43/ 2013 a fost instituit un fond care va fi utilizat pentru acordarea de microcredite în scopul asigurării contribuţiei proprii a beneficiarilor la finanţarea proiectelor de investiţii, finanţare prin PNDR, care pot avea o valoare eligibilă de maxim 125.000 de euro. Suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar PNDR poate ajunge la 75.000 de euro.
Totodată, beneficiarii PNDR pot accesa microcreditele puse la dispoziție de OUG 43/ 2013 și pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizării producţiei agricole, fiecare beneficiar putând primi până la maximum 25.000 euro.
Printre condiţiile generale de acordare a creditului se numără termenul maxim de restituire de până la 10 ani precum şi perioada de graţie între 1 şi 3 ani, în funcţie de specificul proiectului de investiţii.
În acest moment normele metodologice de aplicare ale prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 43 din 15 mai 2013 sunt în fază de avizare interministerială. MADR are fixat un calendar privind etapele următoare, respectiv selecţia instituţiilor financiare partenere prin care se va derula microcreditarea şi încheierea convenţiilor de lucru cu acestea.
Read moreElevii școlii de vară, susținută de Galleria Arad, au fost astăzi oaspeți ai primarului Gheorghe Falcă. Copiii au avut prilejul de a vizita incinta Palatului Administrativ, aflând despre istoricul clădirii în ansamblu, cât și despre semnificația celor mai importante săli regăsite aici.
După ce au vizitat holurile Primăriei, respectiv sala Ferdinand, locație în care au loc toate ședințele de consiliu local municipal, respectiv întrunirile importante, copiii au fost primiți în biroul personal al edilului șef al urbei. Primarul Gheorghe Falcă le-a oferit oaspeților ocazia de a se așeza pe scaunul său de lucru și de a vedea spațiul în care se iau cele mai importante decizii în privința administrării orașului. De asemenea, Gheorghe Falcă a semnat carnetul de note al fiecăruia dintre elevii prezenți.
“ A fost o experiență plăcută pe care cu siguranță, copiii nu o vor uita în curând. Cei mici au fost fascinați de interiorul Palatului Administrativ și mai ales au fost încântați că au reușit să priveasca Aradul din scaunul de primar. Mai mult, aceștia au fost primiți pe fotoliile pe care înainte cu doar câteva ore se așezase președintele Traian Băsescu. Sunt experiențe deosebite pentru copii și ne bucurăm că am putut să fim noi cei care le oferim prilejul de a păși acolo unde puțini dintre concetățenii noștri au acces! Deplasarea la Palatul Administrativ este cea de-a doua vizită importantă pe care o fac elevii noștri, prima fiind cea organizată în incinta aeroportului”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Transportul elevilor a fost asigurat de Galleria Arad, în parteneriat cu Consiliul Local Municipal Arad!
Read more