News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

pod_pecica

Nicolae Ioţcu a inaugurat podul de peste Mureş, cel mai ambiţios proiect al Consiliului Judeţean Arad. În prezenţa a sute de participanţi, acest important obiectiv a fost dat în folosinţă, pentru beneficiul tuturor localităţilor de pe malurile stâng şi drept ale Mureşului. 

Prin construirea podului, distanţa dintre Pecica şi Sânpetru German se scurtează cu 38,45 kilometri, fiind de doar 8,45 km, faţă de parcursul ocolitor Pecica – Arad – Felnac – Sânpetru German, în lungime de 46 de km.

Lungimea podului este de 610 m, valoarea lucrării fiind de 28.953.715,37 lei, bani alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean Arad. „Vorbim despre cea mai mare investiţie făcută din fondurile Consiliului Judeţean Arad. Este pentru prima dată în 100 de ani când se construieşte un pod peste râul Mureş din fonduri locale! Este o realizare cu care mă mândresc şi care vine să completeze seria promisiunilor pe care le-am făcut către arădeni când am fost ales preşedinte de Consiliu Judeţean pentru prima dată. Dacă în perioada în care am fost senator am reuşit să atragem fonduri pentru podul de la Săvârşin şi pentru finalizarea punţii pietonale de la Conop, în mandatele mele de preşedinte al Consiliului Judeţean s-au construit podurile de la Bocsig şi, acum, de la Pecica, poduri care vin să întregească şi să «lege» judeţul peste cele două importante râuri: Mureş şi Criş”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Lucrarea face parte din strategia de dezvoltare pe care Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a întocmit-o în vederea dezvoltării zonei de sud a judeţului, aici fiind incluse şi o serie de alte proiecte, dintre care cel mai important este podul peste râul Mureş, pod care face legătura între Pecica şi Sânpetru German, comuna Secusigiu.

Noul pod face legătura directă între Pecica şi localităţile de pe malul stâng al Mureşului: Zădăreni, Felnac, Sânpetru German, Secusigiu, Satu Mare, şi în continuare, spre localităţile din judeţul Timiş: Periam, Sânnicolaul Mare, Igriş, Cenad,  respectiv cu localităţile din aval pe malul drept al Mureşului: Semlac, Şeitin, Nădlac (pe DJ 709D). Importanţa strategică a acestui pod depăşeşte, însă, graniţele ţării, fiind un reper important în întreaga regiune, inclusiv în legăturile cu Ungaria şi Serbia, pentru dezvoltarea Regiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT)

„Economia din această zonă, potenţialul economic mai precis, a reprezentat un factor determinant. Peste 45.000 de locuitori vor avea acces facil spre zonele industriale din Pecica şi Arad. Şi, de asemenea, reversul poate fi contabilizat. Preconizez că noi investitori vor veni în zona Secusigiu-Felnac, avizaţi de faptul că ar putea avea forţă de muncă inclusiv din zonele deja industrializate, cum ar fi Pecica sau Arad. Investiţia în podul rutier peste râul Mureş, pe DJ 709 E, este deosebit de importantă şi necesară pentru locuitorii de pe cele două maluri ale Mureşului, asigurând confort şi siguranţă în trafic. Nu trebuie neglijat nici argumentul enunţat anterior, faptul că prin scurtarea timpului de transport dintre localităţi, cererea şi oferta de locuri de muncă devin mai atractive, contribuind la creşterea nivelului de trai”, a completat Nicolae Ioţcu.

Podul continuă cu construcţia celor două tronsoane de drum, primul, de la rampă, la Sânpetru German, pe DJ 709 E şi cel de-al doilea, de la rampă, la Pecica, investiţii susţinute din bugetul Consiliului Judeţean Arad. De asemenea, în perioada de exploatare a podului, estimată la 120 de ani, impactul asupra mediului va fi benefic prin reducerea emisiilor de noxe şi praf. Timpul de traversare a Mureşului se estimează să fie realizat în doar 35 de secunde, faţă de 30 de minute cât era până în acest moment, prin clasica metodă, cu bacul.

Povestea podului este una veche, începută în secolul XIX când, în paralel cu creşterea cerinţelor de transport, a apărut necesitatea construirii unui pod peste Mureş la Pecica. Conducerea localităţii, în frunte cu primarul, a făcut demersuri la conducerea monarhiei în acest sens. După o perioadă lungă, solicitarea a fost aprobată, elementele podului au fost confecţionate cu inscripţia „Pecica” în limba maghiară şi transportate la faţa locului. Locuitorii au fost încântaţi, sperând că li s-a îndeplinit visul şi vor avea posibilitatea trecerii permanente pe malul celălalt al Mureşului.

Singurii care s-au opus au fost marii gospodari, deoarece existenţa podului ar fi uşurat transportul produselor agricole din Banat la Pecica, ceea ce ar fi dus la scăderea preţului cerealelor de pe piaţa pecicană.

În urma demersurilor lor, din ordinul Vienei, podul a fost donat localităţii Lipova, unde a fost montat, iar Pecica a rămas cu podul plutitor (numită de pecicani „compă”), pod care a funcţionat până în această vară ca singurul mijloc de transport între cele două maluri.

Profesorul pensionar de biologie Ioan Moldovan, autorul volumului „Pecica şi Mureşul”, spune că în ultimii 50 de ani a trecut râul cu compa de cel puţin 1000 de ori, chiar şi două ori pe săptămână.

„Indiferent de anotimp, am admirat peisajul superb şi am simţit briza apei, fiind de fiecare dată o senzaţie. Priveliştea de pe pod trebuie să fie şi mai frumoasă, dacă ne oprim un moment” spune profesorul Moldovan. Podul metalic peste Mureş, între Lipova şi Radna, lung de 144 metri, cu partea carosabilă de 5,50 m şi două trotuare de 1,5 m, a fost dat în folosinţă în anul 1896.

Astăzi, 117 ani mai târziu, dorinţa pecicanilor a devenit realitate, iar podul peste Mureş a fost inaugurat!

Read more

newsarad

Un echipaj din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Chişineu-Criş, a prins în flagrant o persoană care sustrăgea combustibil din rezervorul unui autocamion.

Persoana a reuşit să umple, cu motorină, cinci recipiente din plastic, în cantitate totală de 140 litri însă nu şi-a dus la sfârşit activitatea, fiind prins.

Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanei iar, după verificări, a rezultat că este vorba de Pavel F., în vârstă de 33 de ani, din judeţul Arad, şofer al unei societăţi de transport căreia îi aparţine autocamionul. Acesta a recunoscut că intenţiona să sustragă motorina şi să o valorifice.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de constatare, persoana fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul creat societăţii de transport a fost recuperat.

Read more

caprar_18.09.12

Deputatul Dorel Căprar a reacţionat faţă de afirmaţiile mincinoase ale lui Gheorghe Falcă de ieri. “Gheorghe Falcă s-a transformat cu totul într-un politruc care a abandonat cu totul misiunea de primar pe care a primit-o de la arădeni. În noua calitate asumată de politruc, Gheorghe Falcă face turnee politice prin ţară în care le spune oamenilor că nu vrea să fie preşedintele României iar când se întoarce la Arad face conferinţe de presă în care minte sistematic. Un exemplu este legat de solicitarea unei firme japoneze, care a cerut sprijin din partea Guvernului. Reprezentanţii societăţii respective au venit la cabinetul meu parlamentar şi au prezentat o solicitare către Guvern. Am constatat ulterior că cererea de ajutor de stat a fost deja respinsă oficial la data la care am primit documentaţia. În aceste condiţii, demersul a venit prea târziu, când nu mai era nimic de făcut. Nu ştiu dacă firma respectivă este de acord să fie folosită politic în acest context. Oricum, nu este atributul meu să decid dacă solicitarea întrunea termenii legali sau nu. Dacă aş interveni pentru a determina un alt răspuns decât cel legal aş săvârşi un act de corupţie. Îi amintesc lui Gheorghe Falcă faptul că noi, cei de la USL, am primit votul cetăţenilor pentru un mesaj împotriva corupţiei care a caracterizat clientela PDL. Eu nu fac trafic de influenţă şi Guvernul USL nu răspunde la traficul de influenţă, spre deosebire de alţii care au deţinut puterea înaintea noastră. Pe de altă parte, voi sprijini toate iniţiativele pozitive şi toţi agenţii economici care creează şi susţin locurile de muncă, însă cu condiţia încadrării în limitele legale şi în măsura atribuţiilor pe care le am. Ar fi bine ca fiecare să îşi facă treaba acolo unde se află. Sugerez ca în loc să facă pe politrucul prin ţară şi în conferinţe de presă, Gheorghe Falcă ar face bine să rezolve problemele care se află pe agenda sa: să reducă preţul cheltuielilor de întreţinere, să repare străzi, să amenajeze spaţii de agrement pentru arădeni, să se ocupe de administrarea oraşului”, a spus deputatul Dorel Căprar.

Read more

jandarmi_paza

Vineri, 6 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost sesizat cu privire la un caz de furt ce a avut loc într-un complex comercial situat pe Calea Radnei din municipiu.

La faţa locului, jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanei depistate. După verificări a rezultat că aceasta este din judeţul Braşov, Adrian S. în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a fost oprit la ieşirea din magazin, fiind observat cu ţinuta nefirească, ce a creat suspiciuni.

La controlul corporal preventiv efectuat, jandarmii au găsit în îmbrăcămintea acestuia patru cutii cu aparate de ras şi 11 seturi de rezerve pentru acestea. Bărbatul a recunoscut că a sustras respectivele articole din magazin, cu intenţia de a le valorifica.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Prejudiciul a fost recuperat integral.

Read more

Bogdan_Boca_TNL_Arad

La Arad au avut loc, sâmbătă, alegerile în cadrul organizaţiilor Tineretul Naţional Liberal şi Clubul Studenţilor Liberali. În urma acestora, preşedinte al TNL Arad a fost ales Bogdan Boca iar preşedinte al CSL a fost aleasă Andreea Ştefancu.

La eveniment au participat 130 de tineri şi 50 de studenţi. Invitaţi ai tinerilor şi studenţilor arădeni au fost mai mulţi lideri de la nivel naţional, în frunte cu Claudia Benchescu, preşedintele CSL din  România. De asemenea, din partea conducerii Filialei Teritoriale PNL Arad au participat Florin Galiş, Mihăiţă Calimente, Călin Abrudan, George Demian, Sever Jurcă şi Dorel Vidran.

De remarcat, că în urma alegerilor de sâmbătă George Demian i-a predat ştafeta TNL lui Bogdan Boca, cel dintâi rămânând doar secretar coordonator al Filialei Teritoriale PNL Arad.

 

Rezultatele alegerilor la TNL au fost următoarele:

Preşedinte: Boca Bogdan, ales cu 119 voturi din 122 exprimate;

Vicepreşedinţi: Bogoşel Costel, Mann Sebastian, Branc Diana, Kuruntzi Veronica, Alin Busta şi Mădălin Păcurar;

Membri: Bozian Bogdan, Pârv Mihai, Negrei Alin, Huber Raul, Dumici Daniel, Maruşca Paul, Şodinca Marius, Vlezan Florin;

Membri supleanţi: Curticean Monica, Frăţilă Adrian, Lazea Laurenţiu, Ugrin Titus şi Buha Ştefan.

 

Rezultatele alegerilor la TNL au fost următoarele:

Preşedinte: Andreea Ştefancu

Vicepreşedinţi: Armat Adela, Redis Claudiu, Morar Cerasela, Bisorca Oana

Membri: Ţugui Sergiu, Nadiu Larisa, Nadiu Cerasela, Caia Dacia, Timar Dorin, Bărbieru Daniel

Membri supleanţi: Stoica Gabor, Marta Mădălin şi Danieluk Vasile.

Read more

psd_beliu

Sâmbătă a fost constituită la Beliu filiala locală a organizaţiei PSD de femei, moment marcat de alegeri interne pentru desemnarea conducerii acestei structuri. Mihaela Sarkozi a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, în fruntea organizaţiei de femei Beliu, lucrările sedinţei fiind conduse de către Alexandra Braica, Secretar de stat pentru activitatea de dialog social la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi preşedinte OFSD Arad. Alexandra Braica le-a vorbit celor rpezenţi pe tema efectelor dramatice ale violenţei domestice, o idee care se regaseşte în proiectul OFSD Arad, „Trandafirii roşii în calea violenţei.”

La eveniment a fost prezent liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, alături de preşedintele TSD Arad, Cătălina Muntean, de secretarul general al PSD Arad, consilierul judeţean Florin Tripa şi de viceprimarul comunei Beliu, Dragoş Florin.

„Sunt convins că domnişoara Mihaela Sarkozi şi echipa sa sunt persoanele potrivite pentru conducerea acestei organizaţii, m-am bucurat că am putut pune bazele unei filiale solide, în condiţiile în care adevărata muncă organizatorică începe din acest moment. Vreau să asigur organizaţia de femei Beliu că va avea întreg sprijinul meu ca deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţeane PSD şi în acelaşi timp le doresc mult succes în viitoarele acţiuni” – a subliniat deputatul PSD, Dorel Căprar.

„Este foarte important că femeile înţeleg rolul şi scopul implicării în acţiuni de militanţă în plan social. Guvernul Romaniei este în ultima fază de elaborare şi avizare a Memorandumului de ratificare a Convenţiei de la Istanbul şi îmi exprim convingerea că dezbaterea şi adoptarea acestuia în Parlamentul României nu va întâmpina nicio piedică” – a afirmat secretarul de stat, Alexandra Braica.

Read more

nadlac_agricultori     

    La iniţiativa Alexandrei Braica, preşedinte OFSD Arad  şi secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii,  domnul Daniel Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii a fost present joi şi vineri  în judeţul Arad, unde a avut o serie de întrevederi şi dezbateri cu reprezentanţii instituţiilor deconcentrate şi autorităţile locale precum şi cu agricultorii din Nădlac. La Nădlac s-a discutat în special despre pasajele de subtraversare a autostrăzii şi a nodului rutier, atât de necesare agricultorilor pentru mobilitatea utilajelor agricole. Într-o întâlnire cu peste o sută de agricultori din Nădlac, secretarul de stat Daniel Botănoiu a explicat motivul principal pentru care a venit în Arad, acela de a identifica soluţii pentru agricultorii din zonă. De asemenea, Daniel Botănoiu a prezentat beneficiile aduse de fondul mutual şi a explicat problema accizei pe motorină şi punctele pozitive ale  impozitului agricol. În acest fel, potrivit secretarului de stat, sunt asigurate fermierilor contribuţiile la sănătate dar şi o pensie rezonabilă.

,, Mă preocupă situaţia agricultorilor din judeţ, cred cu tărie că agricultura poate fi o şansă pentru România, de aceea am susţinut iniţiativa colegei mele Alexandra Braica. Prin prezenţa în judeţul Arad a domnului Botănoiu, agricultorii au putut să afle noutăţi pe teme importante pentru domeniul lor de activitate, de la cea mai autorizată sursă. Prezenţa mare a oamenilor arată interesul faţă de astfel de dezbateri, pe care le dorim aplicate”, a declarat deputatul Dorel Căprar.

Read more

newsarad stiri arad

Pianistul si compozitorul Teo Milea va susține un recital la Filarmonica de Stat din Arad pe 7 decembrie 2013, începând cu ora 19.00.

Teo Milea și-a început activitatea muzicală în urmă cu 25 de ani. A trecut treptat de la improvizație la compoziție, iar în iulie 2012 a lansat primul album de compoziții proprii „On white…and black keys“. Albumul cuprinde şapte piese şi a fost realizat alături de Andrei Kerestely.

Acest disc mă prezintă în fața publicului prin cele 7 piese ca fiind un pianist și compozitor aparținând a două lumi: cea clasică și cea nouă, a secolului XXI ”, spune Teo Milea despre primul său album.

Publicul meu nu are nevoie de o facultate de specialitate ca să-mi înțeleagă compozițiile și nici de un lexicon de muzica. Publicul îmi înțelege mesajul exact și în timp real, nu caută să descifreze ulterior ceea ce am vrut să transmit într-o oră de recital. Muzica mea este o muzică direcționată, cu efect instant”, adaugă pianistul.

Dupa ce anul trecut si-a susțtnut recitalul la Comandamentul NATO din Bruxelles cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, Teo Milea a fost invitat de Institutul Cultural Roman să concerteze în februarie la Nurnberg, ca reprezentant al României în cadrul Biofach 2013, cea mai mare expoziţie mondială de produse ecologice, la care participă peste 90 de ţări. In luna iunie sustinea recitalul chiar la sediul ICR din Bucuresti, cu ocazia Noptii Institutelor Culturale, iar luna octombrie a reprezentat pentru Teo Milea o premiera: el a fost primul pianist invitat pe scena Operei din Dortmund sa performeze live propria compozitie, Agonie si extaz, in cadrul Galei Internationale de Balet editia XVIII, iar prim-balerina Operei din Dortmund, Monica Fotescu-Uta si pertenerul ei, Stephen King (USA) au dansat in cadrul acestui moment.

Dupa ce a sarbatorit pe scena Dietrich-Keuning-Haus din Dortmund Ziua Romaniei, din nou alaturi de prim-balerina Operei din Dortmund, Monica Fotescu-Uta si Stephen King (USA), Teo Milea revine acasa, în Arad, pentru un recital de excepție.

Invitat special in cadrul recitalului va fi Alin Vacean, directorul Filarmonicii de Stat din  Arad, pianist si compozitor totodata.

Read more

caprar_conop

Deputatul PSD Dorel Căprar a fost prezent sâmbătă în comuna Conop, pentru a inaugura un cabinet parlamentar în localitate. Cu acest prilej, s-a întâlnit cu cetăţenii din comună şi cu consilierii locali. „Aceste întâlniri sunt foarte importante, m-am bucurat că oamenii au răspuns invitaţiei mele la dialog. Am ţinut să demontez conceptul de cabinet de deputat, în forma sa tradiţională şi m-am îndreptat spre o platformă modernă, dinamică de comunicare cu cetăţenii. Astfel, cabinetul încetează să mai fie un spaţiu închis, limitat la o încăpere şi devine o tribună de dezbatere, de expunere a ideilor şi problemelor. Am constatat şi cu această ocazie că, în general, oamenii se lovesc de dificultăţi comune legate de infrastructură, organizare, proceduri administrative, elemente care odată cunoscute, centralizate şi analizate pot face obiectul unor iniţiative legislative în Parlamentul României. Voi continua de asemenea să străbat colegiul, alături de echipa mea mobilă, pentru a intra în contact cu toţi cei care doresc să apeleze la sprijinul meu sau care au idei pozitive, prin care putem să schimbăm legislaţia, încercând să răspundem aşteptărilor mari pe care oamenii le au de la noi”.- a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.

Read more

Produse Deluxe

Din 2 decembrie, produsele din gama Deluxe vor ocupa din nou rafturile magazinelor Lidl. Pentru a adăuga un plus de savoare sărbătorilor de iarnă, Lidl aduce în România produse de lux la preţuri accesibile. Astfel, românii vor putea fi în pas cu cele mai noi tendinţe din gastronomie şi vor avea ocazia să încerce preparate rafinate din diferite colţuri ale lumii.

Gama de produse Deluxe cuprinde o combinație ideală de dulciuri, sosuri speciale, preparate inedite și băuturi fine, care conferă farmec meselor luate în familie. Aceasta a fost introdusă pentru prima dată în România de către Lidl anul trecut şi a înregistrat un real succes în rândul clienţilor. Cu ajutorul produselor variate din gama Deluxe de la Lidl se poate pregăti, cu un buget destul de mic, un meniu complet pentru masa de Crăciun, asemănător cu cel servit în marile restaurante.

Astfel, se pot înlocui sau alterna reţetele din carne de porc cu o raţă umplută (59,99 lei) sau cu o specialitate culinară pregătită din fazan sălbatic (39,99 lei). Fructele de mare asezonate cu ulei de măsline şi busuioc (14,99 lei), somonul în aluat (24,99 lei), caracatiţa în stil spaniol (12,99 lei), inelele de creveţi (24,99 lei) sau cocktail-ul de creveţi uriaşi (11,99 lei) vor fi delicatesele pe care le vor aprecia toţi invitaţii de la masă.

Printre deserturile rafinate din gama Deluxe se numără tortul cu lichior de ouă şi frişcă (27,99 lei), prăjitura cu brânză şi ciocolată belgiană (19,99 lei), Mousse d’Amour (3,99 lei) sau îngheţata de Crăciun de diferite sortimente (8,99 lei). De asemenea, le poţi oferi în dar celor dragi o varietate de dulciuri Deluxe. Cu un ambalaj elegant şi un conţinut de calitate, pralinele cu mentă (9,99 lei), pralinele asortate (17,99 lei), trufele cu cacao (6,99 lei), ciocolata pentru fondue (7,99 lei) şi vestiţii biscuiţi italieni cu migdale – cantuccini – vor fi cadouri ideale de pus sub brad.

Şi la capitolul „băuturi”, Lidl a pregătit o diversitate de vinuri şi lichioruri, la preţuri avantajoase. Vinul spumant Prosecco (24,99 lei), lichiorul de ouă cu ciocolată şi mentă (24,99 lei) sau cel de portocale şi vinurile roşii și albe de calitate sunt doar câteva dintre produsele care pot completa meniul special de sărbători.

Permite-ţi luxul să încerci specialităţi culinare rafinate la preţuri accesibile şi vino în magazinele Lidl începând din 2 decembrie pentru a descoperi gama variată de produse Deluxe, care te va ajuta să transformi masa de sărbători servită alături de familie într-un adevărat festin culinar.

Read more