Documentarul „De ce scriu ăștia pe pereți?” proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad
CulturaUltimele stiri 4 decembrie 2023 0
„De ce scriu ăștia pe pereți?”, primul documentar despre fenomenul street art și graffiti în România, scris și regizat de Alin Boeru, produs și distribuit de WEAREBASCA, se află în turneu prin țară și va fi proiectat și la Arad.
Filmul este debutul în lungmetraj al regizorului și reunește peste 40 de grafferi și street artiști din România, fiind realizat în urma a mai mult de 80 ore de interviuri cu aceștia.
Proiecția va avea loc marți, 5 decembrie, de la ora 19:00, la Cinematograful „Arta“ din Arad, în prezența regizorului, Alin Boeru și a lui John Dot S – street artist/producător executiv al documentarului și IRLO – street artist local, care apare și în documentar.
Filmul marchează debutul lui Alin Boeru în lungmetraj și este povestea unui outsider care încearcă să înțeleagă dedesubturile fenomenului graffiti și street art din România. Pornit ca o analiză obiectivă a unei contraculturi, documentarul se transformă într-o poveste intimă de maturizare (coming-of-age) a unui bărbat de 35 de ani, înghițit de universul diferit pe care îl descoperă.
„De ce scriu ăștia pe pereți?” explorează toate dimensiunile și specificitățile acestei comunități – de la intervențiile pe metrouri, tramvaie, trenuri, ajungând la acțiuni clandestine pe străzi, în spațiul public sau în locuri abandonate.
În film îi puteți vedea pe: Msero, Erps, Aeul, Pisică Pătrată, Dan Perjovschi, Deliric, Wanda Hutira, 1q-Sapro, Kero, Irlo, Homeboy, Sinboy, Cage, Robert Obert, John Dot S, Ocu, Pandele, Lost, Recis, Ionuț Popescu, Sage, Maria Bălan, Kaput (Kapscrew), Harcea Pacea, Octav Ungureanu, Pulsar Sinaps (Kapscrew), Adrian Oniga (Strad’art Fest), Sebastian Burduja, Ohboy, Mihai Zgondoiu, Alin Ciupală, Luna, Rose, Sc13ence, Neon, Saddo, Atoma, Krips, Cristian Neagoe, Lucian Sandu Milea, Alexandra Constantin (Fays) și alții.
„Documentarul se adresează, deopotrivă, celor care fac parte din fenomenul graffiti și street-art, precum și celor care devin, fără voia lor, vizitatori ai galeriei urbane pe care oamenii cu spray-uri o creează în spațiul public comun. De aceea, ni se pare foarte potrivit ca, atunci când spațiul și programul o permit, să existe dialoguri între cele două lumi, pentru a încerca să clădim punți, nu ziduri între ele”, spune Alin Boeru, regizorul filmului „De ce scriu ăștia pe pereți?”.
Read more
Cupa „Sportsin” la baschet se reîntoarce cu ediția a XII-a
SportSport LocalUltimele stiri 4 decembrie 2023 0
Prima ediție după pandemia de COVID-19 a tradiționalei competiții de baschet Cupa „Sportsin” se va desfășura marți, 5 decembrie, la Sala Sporturilor „Victoria”. Dacă celelalte XI ediții au fost dedicate sexului frumos, acum a venit rândul liceenilor să se întreacă sub panouri, urmând a intra pe dreptunghiul magic elevi nelegitimați de la: Liceul „Adam Müller Guttenbrunn” Arad, Liceul „J.G. Tajovsky” Nădlac, Liceul „Gheorghe Lazăr” Pecica și Liceul de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad.
Întrecerea este organizată de către Clubul Sportiv Sportsin Arad (președinte Călin Moga) – care va oferi medalii și trofee primelor trei clasate -, Liceul de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad (director prof. ing. Steliana Băișanu) și Inspectoratul Șolar Județean Arad (inspector de specialitate prof. Rodica Lucian), iar parteneri ai evenimentului sunt Direcția Județeană de Sport Arad și Crucea Roșie Arad.
„Am considerat că, în amintirea vremurilor în care baschetul masculin era fruntea în România, prin campioana West Petrom, ar fi oportună o întrecere dedicată liceenilor care nu sunt legitimați la cluburile de profil din Arad. Bineînțeles, ne bucurăm că am reușit să reînodăm firul după pandemie și în anii următori vom încerca să atragem cât mai mulți concurenți, totul din dragoste pentru sport și mișcare, pentru un viitor cât mai sănătos al generațiilor care vor veni”, a declarat Călin Moga, președintele CS Sportsin.
Prima ediție a Cupei „Sportsin” a revenit, în 2009, fetelor din ciclul gimnazial de la Colegiul Naţional „D. Ţichindeal”, în 2019 campioană fiind Șc. Gim. Țipar. În primăvara lui 2020 totul era pregătit pentru ediția a XII, însă cu doar trei zile înainte de startul competiției, toată țara a intrat în lockdown.
Read moreIdei pentru activități de iarnă pe care nu trebuie sa le ratezi
Ultimele stiriUtile 28 noiembrie 2023 0
Următoarele sarbatori de iarna se apropie cu pași repezi, iar febra pregătirilor pune încet-încet stăpânire pe cei cu familii mari și timp liber limitat. Noi am făcut o trecere în revistă a celor mai la îndemână activități de sezon.
Fie că te pregătești de relaș alături de cei dragi în inima orașului, sau plănuiești să ieși din Arad pentru o gură de aer proaspăt și un peisaj de basm, este primordial să întâmpini Crăciunul cu liniște, optimism, și poftă de viață.
Vacante de iarna ale elevilor arădeni
Planurile de petrecere a timpului liber ale părinților pornesc totdeauna de la vacanțele celor mici. Chiar dacă ești sau nu părinte, ține cont că, anul acesta, vacanțele sunt programate astfel:
- Vacanța de iarnă: perioada 23 decembrie – 7 ianuarie
- Vacanța de schi: 26 februarie – 3 martie
Se anunță o iarnă palpitantă pe pârtiile Moneasa și Șiria. Cei mici sigur se vor bucura chiar și pentru o singură zi la schi, cu mama și tata încurajându-i de la baza pârtiei. Dacă ai norocul ca școala să organizeze o tabără de schi și să rămâi fără grija celor mici pentru câteva zile, e musai să profiți.
Vouă, domnilor, vă recomandăm o seară de meci în celebrul pub al suporterilor de pe strada Poetului, ocazie cu care puteți explora cele mai bune promoții de la WinBet Casino. Doamnelor, voi puteți merge la cumpărături și fotografii la târgul de Crăciun care se organizează în fața Palatului Administrativ și în parcul Mihai Eminescu, an de an.
Activitati de iarna cu buget mic
Pentru că bugetul nu ar trebui să fie un impediment în fața unor Sarbatori de iarna reușite, iată ce poți face în Arad cu bani puțini sau gratis:
Patinaj pe gheata
Dacă vremea e rece, vei găsi deschis și anul acesta patinoarul din apropierea Podului Decebal. Dacă ți-ai ascuțit perechea proprie de patine, foarte bine, senzația de plutire va fi cu atât mai intensă.
Dacă nu, găsești să închiriezi o pereche la centrul aferent patinoarului. Parcă nu e iarnă dacă nu dai o tură, mai în viteză sau mai artistică, pe gheața cristalină, nu ți se pare?
La pas printre monumentele istorice din oraș
Când ai văzut ultima oară Aradul prin ochi de turist? Poți să optezi pentru unul din tururile ghidate organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad. Traseele sunt diverse și pe toate gusturile, iar clădirile-monument vor avea o strălucire aparte și un aer festiv, în lumina caldă a decorațiunilor de Crăciun care vor umple, fără îndoială, orașul.
Sporturi de sezon la TV
Atâtea evenimente sportive și sporturi de sezon, dar o singură canapea unde ne adunăm, cu mic, cu mare, în fața televizorului. Nu te costă nimic să urmărești anul acesta cele mai frumoase competiții. Pe lista noastră sunt următoarele:
- Cupa mondială de schi alpin 2023-2024, care se desfășoară în Austria și se termină pe 24 martie;
- Cupa mondială de polo pe zăpadă, de la lacul St. Moritz, între 26-28 ianuarie 2024;
- Campionatul mondial de handbal feminin din perioada 29 noiembrie – 17 decembrie, la care trebuie neapărat să le încurajăm pe româncele din grupa E, care joacă împotriva sportivelor din Danemarca, Serbia și Chile;
Concerte și târguri
Așteptăm cu entuziasm și concertul de colinde de la Catedrala „Sfânta Treime”, unde corul a pregătit un repertoriu accesibil publicului larg, care să ne apropie de dimensiunea spirituală a Sărbătorilor de iarnă. Cu siguranță, și celelalte biserici creștine din Arad vor avea propriile concerte de colinde pe care merită să le asculți ca să intri în atmosfera autentică a Crăciunului.
Altfel, senzația iernii la Arad este concertul de colinde al Narcisei Suciu programat la Filarmonică în 18 decembrie. Grăbește-te să achiziționezi bilete înainte să se epuizeze.
Turism de iarna
Pentru cei cu mașini echipate de iarnă și dor de ducă măcar în împrejurimile Aradului, opțiunile turistice nu sunt puține. Fiecare dintre orașele vecine vine cu propria versiune de activități de iarnă. Numai bine să simți că ai ieșit din oraș și ți-ai clătit ochii cu ceva nou.
Destinatii de iarna aproape de Arad
- Castelul Csernovics din Macea și grădina sa botanică – am văzut-o iarna și arată splendid în straie de zăpadă și gheață. De vis!
- Timișoara – capitala culturală a Europei propune evenimente artistice de neratat pentru acest sfârșit de an, plus un târg de Crăciun și un concert de colinde de Ștefan Hrușcă, pe 11 decembrie, la Opera Națională;
- Oradea – Filarmonica de Stat organizează deja tradiționalul Ajun Simfonic, concert programat pentru 22 decembrie;
- Szeged – vezi pitorescul oraș decorat de sărbătoare și vizitează neapărat târgul de iarnă din fața Domului;
- Makó – bucură-te de tratamente binefăcătoare la băile termale Harkány;
Drumetii de iarna
Călătorului îi stă bine cu drumul, chiar dacă e iarnă și ne simțim atrași de confortul căminului și apropierea celor dragi. Cu peisaje incredibile și un aer curat, revigorant, îți propunem o plimbare la pas prin nesfârșita Luncă a Mureșului. Poate ai noroc să prinzi și un strat sănătos de zăpadă, să-ți fie plimbarea mai frumoasă.
Dacă nu, poți face o scurtă vizită la Vărădia de Mureș. E locul de unde pornesc mai multe trasee perfecte pentru o drumeție de iarnă scurtă; aici, tradițiile capătă sens și semnificație, prin efortul localnicilor de a păstra viu spiritul autentic al Sărbătorilor la sat.
O schimbare de ritm
Indiferent de cum alegi să-ți petreci concediul de iarnă, alături de familia numeroasă sau doar cu animalul de companie, bucură-te de schimbarea de ritm. Natura întreagă devine mai domoală, mai lentă, și tinde către o clipă de încremenire. Este sezonul perfect pentru repaos și tihnă. Un nou an se așterne în fața ochilor noștri, așadar, să-l întâmpinăm cum se cuvine!
Read moreTribut marilor actori români, de Ziua Națională, la Cinematograful „Arta“ din Arad
CulturaUltimele stiri 28 noiembrie 2023 0
Filmele românești „Pădureanca“ (r. Nicolae Mărgineanu) și Nea Mărin miliardar (r. Sergiu Nicolaescu) vor fi proiectate la Cinematograful „Arta“ din Arad, cu ocazia Zilei Naționale a României, cu scopul de a-i omagia pe unii dintre cei mai mari actori ai țării, care au fost admirați de generații de spectatori și care, datorită talentului lor, au umplut sălile de cinematograf ani la rând.
Astfel, filmul „Pădureanca“ va putea fi văzut în 30 noiembrie, de la ora 19:00. Cu această ocazie, în holul cinematografului va fi amenajată o expoziție de fotografii, care au fost realizate de Virgil Jireghie, în anul 1986, pe platourile de filmare de la Arad, Curtici și Păuliș.
Filmul este inspirat din nuvela omonimă a scriitorului Ioan Slavici, o poveste de dragoste neîmplinită, care scoate în evidență mentalități și atitudini specifice universului rural din Transilvania sfârșitului de secol XIX, care mai făcea parte din imperiul Austro-Ungar.
În rolurile principale: Victor Rebengiuc, Mihai Constantin, Ana Ciontea, Manuela Hărăbor, Adrian Pintea, Șerban Ionescu și Dorel Vișan.
Filmul a fost vizionat de 1.619.765 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
Filmul a fost distins, în 1987, de Uniunea Cineaștilor din România (ACIN) cu Premiile pentru regie și interpretare masculină (Victor Rebengiuc) și Premiul special al juriului (Adrian Pintea) și la Festivalul de film de la Costinești din același an a primit Premiile pentru regie, imagine, muzică, interpretare masculină (Șerban Ionescu și Adrian Pintea).
De asemenea, filmul „Nea Mărin miliardar“ va fi proiectat vineri, 1 Decembrie 2023, de la ora 19:00.
Una dintre cele mai reușite comedii din cinematografia românească, „Nea Mărin miliardar“ este unul dintre filmele cu cea mai mare cotă de popularitate în rândul spectatorilor ultimelor două generații.
Nea Mărin ajuns la mare, se trezește peste noapte în rolul unui miliardar american care trebuie să aibă de-a face cu mafioți, presă, viața de lux și câte și mai câte. Acest lucru însă nu-l sperie. El rezolvă lucrurile cu calm, la fel ca la el în sat, unde Veta era consilierul lui de bază și – nu în ultimul rând – soția lui. Cu o distribuție de mare spectacol, Sergiu Nicolaescu reusește să dea lovitura și să realizeze cea mai cunoscută și apreciată comedie românească. În rolurile principale: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani, Mircea Albulescu, Stela Popescu, Vladimir Găitan, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Rodica Mandache.
Filmul Nea Mărin miliardar a avut un mare succes la public, fiind vândute 14.643.840 de bilete în sălile de cinema din România. Filmul este considerat cel mai vizionat film românesc din toate timpurile, conform unui comunicat al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.
Accesul la ambele proiecții va fi liber.
Proiecțiile sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, al Asociației DACIN SARA (Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români în Audiovizual) și ai Arhivei Naționale de Filme.
Read more
Sergiu Bîlcea: România aduce muncitori străini pentru a implementa investițiile din fonduri europene
PoliticaUltimele stiri 22 noiembrie 2023 0
Investițiile mari din fonduri europene necesită creșterea forței de muncă disponibilă în România, spune deputatul PNL Sergiu Bîlcea. La solicitarea mediului de afaceri, Guvernul a fost decis creșterea numărului de muncitori non-UE care pot fi aduși în România la 140 000, pentru 2024.
„Mediul de afaceri se confruntă cu problema forței de muncă, în special a celei calificate. Investițiile din fonduri europene presupun deschiderea a numeroase șantiere pentru care este nevoie de muncitori. Ideal ar fi să se întoarcă acasă românii care lucrează în străinătate, dar este o diferență între așteptările lor salariale și ceea ce oferă economia românească acum. Soluția de moment este reprezentată de aducerea unor muncitori străini din afara UE, acum a fost creat cadrul legal, la solicitarea mediului de afaceri”, a spus deputatul PNL Arad Sergiu Bîlcea.
Read more