Subvenţii şi credite pentru producătorii agricoli
PoliticaUltimele stiri 20 octombrie 2013 0
Fermierii români vor primi, începând din această săptămână, avansul de 50% din plăţile pe suprafaţă, respectiv 61 de euro pe hectar. Diferenţa până la 160 de euro pe hectar va fi plătită după 1 decembrie, iar Guvernul speră ca până în martie va reuşi să finalizeze integral plăţile pe suprafaţă.
„În condiţiile actuale în care au fost deblocate toate fondurile europene, există perspective de a îmbunătăţi într-un ritm accelerat atragerea unor sume importante de bani, care vor avea un impact pozitiv asupra creşterii economice şi a creării de noi locuri de muncă. Cel mai bun exemplu îl constituie crearea şi menţinerea a peste 28.800 de locuri de muncă în agricultură, în urma finalizării proiectelor pe PNDR. Este o oportunitate unică de dezvoltare şi pentru producătorii agricoli de pe Valea Mureşului, mai ales în condiţiile constituirii fondului pentru acordarea de microcredite în agricultură, pentru cei care au nevoie de accesarea unui împrumut neeligibil prin alte programe. Aceştia trebuie să prindă curaj şi să ia în considerare faptul că numai în 2013 au fost acordate plăţi directe şi complementare în valoare de 2,8 miliarde de euro” a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
Read moreIoan Cristina: „Reducerea TVA la pâine dă rezultate”
PoliticaUltimele stiri 20 octombrie 2013 0
Senatorul Ioan Cristina (USL) a anunţat, într-un comunicat de presă, că rata anuală a inflaţiei a coborât la 1,88%, apropiindu-se de minimul istoric de 1.8%, din primăvara anului trecut, după ce preţurile de consum au scăzut în septembrie cu 0,6%, în principal ca urmare a ieftinirii pâinii în urma reducerii TVA. Analizele specialiştilor arată că trendul descendent al inflaţiei încurajează relaxarea în continuare a politicii monetare.
„În septembrie, cel mai mult s-au ieftinit pâinea cu 11,5%, şi făina cu 7,4%. Dacă efectul de reducere a TVA la pâine se va dovedi un succes, în sensul de a salva locuri de muncă, de oferi un mediu concurenţial corect, de a salva societăţile din domeniu, de a avea încasări la bugetul de stat şi de a se ieftini produsele, TVA-ul ar putea fi redus şi la alte categorii de produse”, a declarat senatorul arădean.
Evident, un punct important este şi evaziunea fiscală, iar evazioniştii nu au scuza taxelor prea mari. Prin acţiuni simultane de reducere a fiscalităţii şi întărirea controlului, putem să combatem evaziunea şi să avem efectele ieftinirii produselor la raft. Senatorul a precizat că şi cetăţenii pot contribui la reducerea evaziunii fiscale, evitând să cumpere pâine din magazinele unde nu se eliberează bon fiscal. În astfel de locuri, patronii îi fură şi pe ei fură şi statul, eschivându-se de la plata taxelor.
„Reducerea TVA la pâine a fost un angajament asumat de USL încă din campanie, iar introducerea acestei măsuri demonstrează încă o dată că ne respectăm promisiunile”, a mai precizat senatorul liberal.
Read moreASF a aprobat prospectul de ofertă publică secundară inițială de vânzare de acțiuni ROMGAZ
EconomieUltimele stiri 20 octombrie 2013 0
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat, în ședința din 18 octombrie 2013, prospectul de ofertă publică secundară inițială de vânzare de acțiuni (sub formă de acțiuni și certificate globale de depozit) pentru Societatatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ Mediaș.
Viza de aprobare aplicată pe Prospect nu are valoare de garanție și nici nu reprezintă o altă formă de apreciere a Autorității de Supraveghere Financiară cu privire la oportunitatea, avantajele sau dezavantajele, profitul ori riscurile pe care le-ar putea prezenta tranzacțiile ce urmează a fi încheiate prin acceptarea ofertei publice obiect al deciziei de aprobare. Decizia de aprobare certifică numai regularitatea Prospectului în privința exigențelor legii și ale normelor adoptate în aplicarea acesteia.
Read moreUn îndrăzneţ roman de aventuri à la Jules Verne, asezonat cu mitologie nordică şi ezoterism de sorginte nazistă
CulturaUltimele stiri 16 octombrie 2013 0
Polul Nord, 1897: Nils Strindberg se prăbuşeşte cu balonul său cu hidrogen în timpul unei expediţii învăluite în mister.
Germania, 1942: În lagărele de concentrare au loc experimente îngrozitoare.
Suedia, zilele noastre: Un cadavru este descoperit într-o veche mină de cupru din inima Suediei. Nimeni nu are idee de când zace acolo. Alături, o cruce misterioasă. Ea nu-şi poate revela virtuţile decât îngemănată cu o stea, de care a fost despărţită cu un veac în urmă.
Începe o vânătoare pe viaţă şi pe moarte, care are un singur ţel: găsirea stelei lui Strindberg. Doar împreună, cele două pandante vor dezlega cel mai mare mister al omenirii.
O cursă în care vânătorii ajung să fie cei vânaţi.
O poveste ce depăşeşte graniţele genului, incluzând exploratori polari, o mişcare ocultă, istorie nazistă şi simboluri străvechi.
„Un amestec uimitor de adevăr istoric şi fantezie.” – Aftonbladet
„Un thriller suedez de mare clasă.” – Sundsvalls Tidning
„Comploturi naziste diabolice, mituri scandinave, legende pompeiene şi un balon de explorare care zboară către Polul Nord… O reuşită scriitoricească, oferind o alternativă uşor poznaşă la misterele sumbre cu care ne-au obişnuit suedezii.” – Kirkus
„Când ajunseră la gura tunelului, aripile făpturii luminoase au fost trase în jos, absorbite parcă de forţa de atracţie a unui vid. Timp de o secundă, Don şi Elena au fost împinşi înapoi, iar Don se temu că n-aveau să mai iasă niciodată din tunel. Corpul Elenei se izbi de al său atât de violent, încât i se tăie respiraţia. Dar în clipa următoare, simţiră adierea vântului polar, aripile căpătară un nou impuls şi brusc, făptura luminoasă îi scoase afară, în libertate. În jurul lor se întindea din nou pustiul de gheaţă.” – Jan Wallentin, Steaua lui Strindberg
Jan Wallentin, născut în anul 1970, este de formaţie jurnalist şi a lucrat la Televiziunea Suedeză.
Steaua lui Strindberg este romanul său de debut şi a stârnit interesul unei lumi întregi încă înainte de apariţie. Drepturile cărţii au fost vândute în peste 24 de ţări.
Wallentin mărturiseşte că este un fan al filmelor lui Quentin Tarantino, datorită abilităţii acestuia de a da strălucire unor clişee prăfuite, şi că este influenţat de Jules Verne, Peter Høeg şi Haruki Murakami.
Read more
ȘAH CLUB VADOS CÂȘTIGĂ DRAMATIC MECIUL CU APOLLO SATU MARE ȘI E LA UN PAS DE PROMOVARE
SportUltimele stiri 15 octombrie 2013 0
Echipa clubului de șah Vados a reușit să câștige după un meci dramatic derby-ul cu Apollo Satu Mare din runda a 5-a a Divieziei B la șah și sa ia o opțiune serioasă pentru promovare cu două runde înainte de final. După primele patru runde ambele echipe aveau punctaj maxim – 8, cu câte patru victorii (se acordă doua puncte la victorie, un punct la meci egal), câștigând detașat partidele disputate, fiind despărțite doar de punctaverajul general, favorabil satmarenilor care au totalizat 15,5 puncte față de 14,5 puncte ale arădenilor. Cum ultimele două runde erau considerate mai ușoare pentru ambele combatante, având un punctaveraj mai bun, pentru cei de la Apollo era suficient și un meci egal, astfel că cei de la Vados, pornind cu șansa a doua în meci (ca medie Elo a echipei) trebuiau să forțeze victoria. Prima partidă s-a terminat după mai bine de două ore de joc la masa a treia unde Suciu Dinu de la Vados l-a blocat cu negrele pe Radu Tincu, partida încheindu-se remiză. La prima masă, Ladislau Kelly avea misiunea dificilă de a-i rezista cu piesele negre marelui maestru maghiar Zoltan Varga. Deși a jucat foarte bine prima fază a partidei, acest lucru l-a costat mult timp pe ceas și, ajuns în mare criză de timp, jucătorul nostru nu a mai reușit să facă față problemelor ridicate pe tablă de mai experimentatul său adversar pierzând partida. După terminarea primelor două partide, cei de la Apollo conduceau cu 1,5 la 0,5 și mai aveau nevoie de doar o remiză din ultimele două partide pentru a se califica. Totul părea să fie bine pentru sătmăreni pentru că la masa a doua, Bogdan Ionescu (Vados) a făcut o mică eroare într-o poziție ceva mai bună și șansele gazdelor păreau să se risipească. Jucând însă foarte tăios și incisiv, Bogdan a lansat un atac distrugător asupra regelui advers și a reusit să egaleze situația în meci. Mai rămânea de jucat o singură partidă, la masa juniorilor, unde Flavius Alb (Vados) trebuia să forțeze o poziție egală cu Andra Cîmpean (Apollo). După aproape cinci ore de joc, Flavius a reusit să câștige aducând victoria arădenilor de la Vados, care se află acum la doar un pas de promovare.
Ultimele două runde se dispută marți și miercuri la Hotelul Moara cu Noroc începînd cu ora 16,00 respectiv ora 9,30.
Read moreCCIA Arad organizează Ecomediu
EconomieUltimele stiri 11 octombrie 2013 0
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează, în perioada 16-18 octombrie 2013, cea de-a XI-a ediţie a târgului internaţional de mediu – ECOMEDIU, care se va desfăşura în Pavilionul C al Complexului Expoziţional – EXPO Arad.
Evenimentul promite a avea un răsunet internaţional şi va fi punctul de întâlnire a celor mai importanţi lideri de piaţă şi a experţilor în protejarea mediului înconjurător.
Peste 30 de companii, atât din țară, cât și din străinătate, se vor reuni într-o expoziţie cu standuri atractive, însoţită de un program complex de conferinţe şi dezbateri susţinut de experţi români şi internaţionali.
„Ediția din acest an a târgului internațional de mediu – ECOMEDIU aduce o creștere semnificativă a numărului de firme expozante și un standard ridicat al conferințelor prin participarea experților interni și internaționali.
În premieră pentru ECOMEDIU, se vor organiza întâlniri ale clusterelor din România și Ungaria, brokeraje internaționale pe teme de energii regenerabile, dar și seminarii prin care CCIA Arad reunește administrații locale din partea de Vest a țării, în scopul găsirii de soluții pentru dezvoltare locală.
ECOMEDIU este mai mult decât un târg, este un eveniment care își propune să devină un punct de reper înternațional pentru problematicile de mediu, urmând ca rezultatele dezbaterilor să fie aduse în atenția factorilor decizionali de la nivel regional, național și european”, a declarat Gheorghe SECULICI, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc miercuri, 16 octombrie, la ora 11, urmată de o serie de conferințe internaționale, pe teme de protecţia aerului, apei şi a solului. Cea de-a doua zi va fi dedicată tematicii de management al deșeurilor, în care vor fi cuprinse și seminariile pentru administrațiile locale și brokeraj internațional.
Ultima zi va avea ca tematică biodiversitatea și voluntariatul. Instituțiile de învățământ și publicul larg sunt invitați în spațiul exterior al EXPO ARAD, pentru a lua parte la demonstrații „explozive” ale ISU Arad și cascadorii pe bicicletă.
“Mulțumim Ministerului Mediului și al Schimbărilor Climatice pentru susținerea acestui eveniment, dar și Consiliului Județean Arad și celorlalți parteneri implicați în proiect. Ne dorim ca publicul să conștientizeze importanța de a participa la acest salon internațional dedicat mediului, ca o oportunitate și o responsabilitate de a fi parte integrantă din efortul comun pentru o viață mai sănătoasă, atât pentru generația din care facem parte, cât și pentru generațiile ce vor urma”, a declarat Liana COTUNA, managerul evenimentului.
Read moreFiliala Arad a Patronatului Naţional Român alături de familia Regală în Republica Moldova
EconomieUltimele stiri 11 octombrie 2013 0
Filiala din Arad a Patronatului Roman a participat, zilele acestea, alături de familia Regală, la Balti, în Republica Moldova, la un forum economic, organizat la Universitatea de stat, ,Alecu Russo”. Prima zi a fost marcata de prezenta la dezbateri a Altetei Sale Regale RADU DUDA, Principe de Romania, care a subliniat inca odata progresele facute de cele doua tari in domeniul educatiei, al dezvoltarii relatiilor diplomatice intre ele dar si tarile din zona tarilor baltice.
În a II-a zi, la discuţii s-au alăturat E.S. Mihai Baciu, consulul român la Bălţi, Valeriu Lazar vice-prim-ministrul Rep. Moldova si dna. Jevgenija Butnicka, Ministru Protectiei Mediului si Dezvoltarii Regionale a Letoniei, care au subliniat rolul important pe care il joaca Rep. Moldova in zona si oportunitatile majore de a investiti in aceasta tara si nu in ultimul rand suportul pe care il ofera pentru aderarea acesteia la U.E.
Vizitele facute la diversii actori economici din zona precum si lansarea ghidului investitional al Regiunii de Dezvoltare Nord si plasarea primei pietre de temelie la Parcul Industrial Edinet vor sta la baza unor relatii sociale si economice mai consolidate atat intre antreprenori din Romania si Rep. Moldova cat si cu cei din Lituania.
In ziua a III-a, delegatia a efectuat o vizita la Soroca un superb oras aflat pe malul Nistru unde sa vizitat primaria, cetatea si diversi agenti economici.
Prezent la eveniment, Ciprian Demeter, preşedintele Patronatului Român, filiala Arad, a ţinut să sublinieze importanta acestui eveniment in primul rand pentru implicarea si sustinerea Casei Regale din Romania, cat si din perspectiva deschiderii de care au dat dovada partenerii moldoveni si letonieni in consolidarea relatiilor diplomatice si economice, in spatiul Europei Centrale si de Est.
In urma discutiilor avute s-a convenit impreuna cui dna. Jevgenija Butnicka, Ministru Protectiei Mediului si Dezvoltarii Regionale a Letoniei si parteneri din Republica Moldova ca urmatorul forum economic trilateral sa aiba loc Riga.
Read morePregăteşte-ţi maşina pentru sezonul rece cu ajutorul echipamentelor auto de la Lidl
PublicitateUltimele stiri 10 octombrie 2013 0