News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

tribuna_tinerelor_talente

Realizat prin colaborarea dintre elevii Liceului de artă Sabin Drăgoi şi Filarmonica de Stat Arad, ediţia din acest an a concertului Tribuna Tinerelor Talente va avea loc joi, 23 ianuarie, de la ora 19,00. Evenimentul va fi ca o confruntare cu viitoarele nume ale circuitelor concertistice, cu talente crescute şi îndrumate într-unul din atelierele artistice de performanţă ale României.
Invitaţii serii sunt Ştefan Opriţa Şimonca, Bernadette Puican, Alin Buruiană, Roana Mihuţ, Călin Jencov, Stefania Zlataru, Admin Bocşa, Daniel Bodnar, tineri violonişti pianişti, artişti lirici, percuţionişti dar şi interpreţi ai instrumentelor de suflat.
„O nouă colaborare între Liceul de Artă Sabin Drăgoi şi Filarmonica de Stat Arad concretizată printr-un concert în care cei mai talentaţi şi muncitori elevi ai prestigiosului liceu arădean, au şansa de a cânta pe scena mare a Filarmonicii, fiind acompaniaţi de orchestra simfonică.” a comentat Alin Văcean, directorul general al Filarmonicii de Stat Arad
Dirijat de Cristian George Neagu, concertul cuprinde ópusuri de mare atractivitate din repertoriul universal – partituri ale clasicilor Wolfgang Amadeus Mozart sau Carl Stamitz, lucrări de catalog romantic, semnate de Pietro Mascagni, Felix Mendelssohn Bartholdy, Manuel de Falla, dar şi fragmente de capodopere sau lucrări – miniaturi ale secolului XX, care aparţin compozitorilor George Enescu, Alexandr Arutunian, Ney Rosauro.

Read more

e-on-gaz

Unul din obiectivele importante pentru compania E-ON Gaz Distribuţie este reabilitarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, iar în judeţul Arad s-a reuşit modernizarea conductelor şi branşamentelor pe o lungime totală de 21 km, în mai multe localităţi. Din cei 21 de km municipiului Arad i-au revenit 5 km, pe străzile Cetăţii, Zimbrului, Caransebeş, Orşovei, Muncii şi A.M. Guttenbrunn. Pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie au fost montate 5 staţii de reglare-măsurare (două fiind amplasate în municipiul Arad).
E.ON Gaz Distribuţie va continua să investească în judeţul Arad, planurile companiei vizând, în principal, înlocuirea a peste 10 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale din mai multe localităţi. (livearad.ro)

Read more

Galis_12_07_2011

Liderul consilierilor municipali ai USL, Florin Galiş, preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad atrage atenţia că uniunea pe care o reprezintă în Consiliul Local Municipal este cu ochii pe licitaţia demarată şi organizată de Primăria Municipiului Arad cu privire la obiectivul „Amenajarea Parcului Reconcilierii Româno – Maghiare Arad”. Galiş speră că nu se va ajunge la o situaţie similară reabilitării Străzii Meţianu, unde au fost plătite preţuri astronomice pentru obiectele achiziţionate.

„Spunem acest lucru ţinând seama de cerinţa minimă stipulată de Primăria Arad în conţinutul caietului de sarcini, care pare că ar limita accesul unei importante categorii de operatori economici”, a declarat Galiş, redând textul acesteia: „Cerinţa minimă: Ofertanţii trebuie să prezinte lista cu lucrările executate în ultimii 5 ani (se considera ultimii 5 ani până la data limită de depunere a ofertelor) din care să rezulte că au fost executate şi duse la bun sfârşit la nivelul unui contract – maxim 3 contracte de lucrări similare în valoare cumulata de minim 2.000.000 lei fără TVA, obţinută prin luarea în considerare a 1 (unu) sau cel mult 3 (trei) contracte”.

„Apreciem că nu sunt foarte multe companii care să se bucure de contracte de amenajări peisagistice sau lucrări similare celor solicitate, cu valori atât de mari. Cu 2.000.000 de lei, fără TVA (aproximativ 450.000 euro, fără TVA) pentru 1, maxim 3 contracte, poţi construi un imobil întreg. Din start, foarte multe firme – poate chiar şi locale – nu se vor califica iar oferta finală cu siguranţă va fi viciată de lipsa alternativelor”, a declarat Florin Galiş.

Read more

newsarad

Agenţia Naţională de Meteorologie şi Hidrologie a anunţat astăzi estimările meteo pentru perioada 20 ianiuarie-02 februarie. Astfel pentru zona Banatului şi al Crişanei se anunţă că până în data de 27 ianuarie temperaturile vor marca o scădere treptată, mai accentuată în primele trei zile ale intervalului de prognoză, astfel încât maximele diurne ajung, în medie, de la valori de 14 grade în prima zi, până la 2 grade pe 26-27 ianuarie. În ceea ce priveşte evoluţia minimelor nocturne, acestea vor scădea de la 6…7 grade la începutul intervalului, până la valori medii de -4 grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. În a doua săptămână, regimul termic va marca o creştere treptată, spre medii de 3-4 grade ale valorilor maxime diurne şi de -2…-3 grade ale minimelor nocturne în perioada 29 ianuarie – 2 februarie.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului, când va ploua temporar şi, din nou, după data de 24 ianuarie, când vor fi mai ales ploi, dar trecător şi lapoviţe sau ninsori slabe cantitativ.

Read more

newsarad stiri arad

Duminică dimineaţa, pe DN 7, a avut loc un accident în zona comunei Vărădia, soldat cu cinci răniţi. Un autoturism Volkswagen Golf, în care se aflau cinci bărbaţi, s-a izbit de un cap de pod. Toate cele cinci persoane au fost grav rănite, două dintre acestea au fost incarcerate, echipajul de la ISU  intervenind pentru descarcerare. Pentru unul dintre răniţi a fost nevoie de elicopterul SMURD, pentru a fi transportat la spital. Circulaţia este blocată în ambele sensuri.

Read more

tramvaie_astra

Am primit comunicatul proaspăt de la primărie, încă mai trebuie să stăm, să îngheţăm, în vechile tramvaie, noile nu vor apărea pe linie. Se pare că, dacă astăzi era ultima zi de depunere a ofertelor finale de licitatie, data s-a decalat până pe 27 ianuarie a.c.. Conform comunicatului: „Unitatea de implementare a proiectului  Transport Urban în municipiul Arad –faza III, derulat de municipiul Arad cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) informează că termenul limită de depunere a ofertelor finale la licitaţia pentru achiziţia de tramvaie noi a fost stabilit pentru data de 27 ianuarie 2014”. Nu stiam că este o unitate pentru aşa ceva, şi ce e aia, o instituţie? o adunare ad-hoc? o grămadă sau o pereche?. Pe de altă parte, ce am înţeles eu, aşa, de la ei putere, s-a amânat depunerea scrisorilor de licitaţie, în baza niciunui temei sau cadru legislativ. Mie mi se pare că s-au făcut teste  cu cititul la lumânare şi nu au ieşit rezultate concludente pentru edilul Ghiţă, şi pentru unul din furnizori. Speranţă ar fi pentru  achiziţionarea unui aparat mai ultra, da performant, de citit în plicuri cu ultra raze, că acu toate-s pe muchie de cuţit, de când consilierii opoziţieii vegheste! Sau poate dorm!

Read more

tripa1-618x480

Proiectul de buget al judeţului Arad a fost construit pe principii exclusiv politicianiste, fără precedent chiar şi pentru administraţia PDL. „Politicienii din PDL pedepsesc cetăţenii care au votat USL la alegerile locale. Alocarea banilor către administraţiile locale s-a făcut pe criterii politice. Este adevărat, am avut semnale în ultimele zile că bugetul va fi construit în acest fel. Proiectul de buget reflectă voinţa politică a lui Gheorghe Falcă, preşedintele PDL Arad este cel care a dat clar dispoziţii celor din Consiliul Judeţean. La repartizarea sumelor defalcate din TVA şi din impozitul pe venit destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură, există o diferenţă netă între sumele alocate administraţiilor PDL şi cele ale administraţiilor PSD sau PNL. Este deja o tradiţie jenantă ca oraşul Chişineu Criş să fie defavorizat, anul acesta cu zero lei alocaţi la acest capitol! Sunt comune mici conduse de primari PDL ca primesc sume de două sau trei ori mai mari decât oraşele conduse de administraţii USL. Pentru o comparaţie sugestivă: primăriile USL care primesc cei mai mulţi bani, Lipova şi Vinga (câte 2 miliarde de lei vechi) sunt la acelaşi nivel cu primăriile PDL care primesc cei mai puţini bani! Excepţie fac Şilindia, care a primit 1,5 miliarde de lei, dar care a primit suma record de 10 miliarde de lei vechi pentru drmuri şi Zerind, cu 500 de milioane de lei vechi. În rest, aceasta este regula: maximul USL este minimul PDL, indiferent de mărimea localităţilor!

Este jenantă maniera părtinitoare în care sunt împărţiţi banii pe criterii politicianiste. S-a mers atât de departe încât ne gândim dacă nu ar fi oportun să sesizăm chiar DNA. Nu este normal ca cineva, într-un birou, să facă genul acesta de manevre politice, cu interes electoral, iar cetăţenii să fie privaţi de un regim normal de dezvoltare pentru că aşa vor unii oameni politici. Se vede aici ipocrizia celor de la PDL, care acuză Guvernul USL că nu alocă sume Aradului, dar de fapt tocmai ei sunt cei care se comportă ca nişte baroni locali lipsiţi de scrupule. Dacă veţi analiza sumele din bugetul de stat într-o manieră comparativă, ţinând cont de mărimea populaţiei şi numărul administraţiilor locale, NU veţi observa o alocare pe criterii politice a fondurilor. În schimb, în proiectul de buget al Consiliului Judeţean acest lucru este evident”, a spus Florin Tripa, secretar executiv şi consilier judeţean USL.

Read more

rusu

Atleţii au reluat rapid pregătirile în acest an. Din data de 5 ianuarie, arădenii trag tare la sala Gloria de pe faleza Mureşului, unde acumulează fizic. Pe lângă sportivii de performanţă, care deja sunt obişnuiţi cu regimul de pregătire pe timp de iarnă, la antrenamente vin şi câteva fete începătoare, selectate în toamnă din şcoli:„Momentan ne pregătim în sală, iar din februarie, dacă vremea va continua să fie bună, urmează să mergem pe stadionul Gloria, pentru alergări şi antrenamente specifice. Îi avem în lotul de perspectivă pe Raul Rusu şi Denis Both, ambii specializaţi pe suliţă, dar în pregătire mai avem alţi 4-5 sportivi, de la care aşteptăm câteva medalii în acest an, cum ar fi Flavius Gianga, Alex Both, Paul Ioja sau Robert Both. De asemenea, în toamnă am depistat 3-4 fete începătoare, pe care le-am cunoscut la acţiunea noastră de selecţie în şcoli. Am discutat şi cu părinţii lor, sunt talentate şi deja vin la sală”, ne-a declarat profesorul Constantin Miclea, antrenor al secţiei de atletism la CSM Arad.

Premieră în primăvară, pe stadionul Gloria!

Sezonul de sală este mai puţin atractiv pentru sportivii CSM-ului, dar chiar şi aşa, clubul arădean va avea reprezentanţi şi la finalele din acest an. „Vom merge doar la finale în sală, la juniori II, tineret şi seniori, spre sfârşitul lunii februarie. Avem câţiva sportivi, cum ar fi Andrei Gag la greutate, Daniel Lazăr la 60 şi 200 de metri, dar şi pe juniorii II Gianga şi Ioja”, mai spune Constantin Miclea. Aradul va găzdui, în premieră, la începutul primăverii, o competiţie oficială la nivel naţional, la care CSM îşi propune obiective importante: „Prima competiţie importantă a anului, cea care deschide sezonul de primăvară, va avea loc chiar la Arad, în 8-10 martie, este vorba despre Campionatul Naţional de aruncări lungi. Acolo vizăm baremuri de calificare pentru Cupa Europei din Portugalia.”

Rusu şi Both – promisiunile anului

Raul Rusu şi Denis Both sunt atleţii arădeni care promit cel mai mult în acest an, unul în care pe lângă deja obişnuitele performanţe pe plan intern, Constantin Miclea se aşteaptă şi la rezultate bune pe plan internaţional: „Raul Rusu, aflat în ultimul an de juniorat, are un an dificil, va avea şi Bacalaureatul, iar în paralel cu pregătirile trebuie să ia şi meditaţii. Principalul lui obiectiv în 2014 este calificarea la Campionatul Mondial de juniori I din SUA, unde să prindă şi finala probei de suliţă. Denis Both are ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret din China, de la 1 ianuarie este şi el bursier olimpic.  (sportularadean.ro)

Read more

gimnaste_csm

Rezultatele bune din ultimii ani ale gimnasticii artistice arădene au fost recompensate prin construcţia unei săli noi, dotată cu aparatură modernă. Micile sportive arădene vor avea ocazia acum să se pregătească în condiţii optime, iar asta se va întâmpla cel mai probabil de luna viitoare: „Sperăm şi ne dorim foarte mult ca din februarie să intrăm în noua sală din incinta stadionului Gloria. Deja au venit saltelele, săptămâna viitoare vor sosi şi aparatele, suntem nerăbdători să putem merge acolo şi să ne pregătim în cele mai bune condiţii. Aici vom putea face şi concursuri amicale. Până atunci, antrenamentele se desfăşoară, ca de obicei, la sala de jocuri şi la sala de aerobic din centru, unde avem paralele”, ne-a declarat antrenorul secţiei de gimnastică artistică, Ciprian Hegyi, care face echipă la CSM Arad cu Carina Franiov.

Principalele obiective: calificări individuale şi măcar o medalie la junioare III

În ceea ce priveşte calendarul competiţional, primele întreceri vor avea loc în primăvară: „Încă nu ştim exact programul competiţional, dar în principiu primul concurs e Campionatul Naţional Şcolar, undeva în martie, iar în luna mai avem prima competiţie oficială importantă, Campionatul Naţional de copii. De asemenea, în iunie ar trebui să aibă loc calificările la junioare III, pentru finalele din toamnă”, mai spune Ciprian Hegyi. Performerele anului trecut, Anamaria Rugină şi Iulia Berar (foto) sunt gimnastele de la care aşteptările sunt mari şi în 2014:

Rugină şi Berar sunt în lotul de perspectivă al României

Rugină, Berar şi Lefter trec în acest an la junioare III, mai exact 11 ani. Primele două sunt în lotul de perspectivă al României, dacă vor confirma în acest an vor putea fi selectate în lotul de junioare, până atunci se pregătesc aici. Principalele obiective din acest an sunt calificări la finalele individuale de junioare III din toamnă, unde ne propunem şi 1-2 medalii, iar de la cele mici, de 9 ani, ne aşteptăm la participări şi clasări în primele 10 locuri”, mai spune antrenorul CSM-ului.

O nouă generaţie debutează competiţional

Ciprian Hegyi anunţă şi debutul competiţional al unei noi generaţii de perspectivă a gimnasticii artistice arădene: „Avem şi fetiţe noi, care vor avea în acest an primul lor concurs. Le avem de mult timp în pregătire dar în gimnastică nu au concursuri până la 9 ani, trei au această vârstă, iar alte trei au 7 ani, plus că mai avem două grupe de începătoare, care au 5-6 ani.” (sportularadean.ro)

Read more

newsarad

În noaptea de 9/10 ianuarie a.c., în jurul orei 030, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost solicitată intervenţia unui echipaj.

Apelul a fost făcut de către un bărbat care a reclamat faptul că fratele său a fost agresat de două persoane, în zona străzii Neculce din municipiul Arad. Jandarmii au identificat persoanele implicate iar după verificări a rezultat că Tiberiu B., în vârstă de 42 de ani, din judeţul Galaţi şi Francisc V., în vârstă de 38 de ani, l-au agresat pe Aurel F., în vârstă de 38 de ani şi i-au sustras telefonul mobil.

Pe timpul verificărilor, a mai rezultat faptul că Aurel F., în vârstă de 38 de ani, are domiciliul în judeţul Bihor şi este dat în urmărire generală din luna ianuarie a anului 2012, având de executat un an închisoare pentru abandon de familie.

Read more