Două spectacole semnate Ioan Peter Pit, în LUNA PLINĂ DE TEATRU
CulturaUltimele stiri 9 ianuarie 2015 0
Sâmbătă și duminică, sala Studio va găzdui spectacolele CEI MARI, CEI MICI și UN OM DE MILIOANE, ambele purtând semnătura actorului Ioan Peter Pit, realizator atât al pieselor, cât și al regiei.
CEI MARI, CEI MICI, îi aduce în scenă pe actorii Carmen Vlaga – Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek și Ioan Peter, în spațiile interioare create de Anamaria Șerban, în timp ce UN OM DE MILIOANE este un one-man-show Ioan Peter: Un text cu puternic iz cehovian şi beckettian – „Aşteptând-o pe Liubov Andreevna” ar putea fi subtitlul piesei – cu un pretext intertextual la vedere: Livada de vişini (Daniela Boboiciov Magiaru, Agenda LierNet).
Spectacolul CEI MARI, CEI MICI se va juca sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 19,00, iar UN OM DE MILIOANE va avea duminică, 11 ianuarie, două reprezentații: una de la ora 16,00 și una de la ora 19,00.
Reamintim că accesul la oricare dintre spectacolele cuprinse în LUNA PLINĂ DE TEATRU se poate face pe baza unui bilet ce costă 5 lei, abonamentele nefiind valabile. Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrului (care va fi deschisă duminică și de la ora 15,00), dar și online, de pe platforma biletmaster.ro.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 500.000 de dolari, vineri, după ce a dispus în semifinale de chinezoaica Saisai Zheng, cu 6-2, 6-3.
Primele minute ale meciului au fost destul de echilibrate, fiecare jucătoare făcându-și serviciul, dar apoi principala favorită a competiției s-a desprins la 5-1 și a servit pentru închiderea setului, dar a făcut greșeală după greșeală, permițând adversarei să realizeze break-ul. La 5-2 pentru Halep, Zheng a cerut intervenția medicului și meciul s-a întrerupt câteva minute, dar la reluare Halep a închis setul cu 6-2.
Setul secund a fost mai echilibrat, Zheng (20 ani, 97 WTA) începând cu un break. Cele două au mers cap la cap până la 3-3, când Simona și-a câștigat lejer serviciul (4-3), iar apoi a reușit un break care s-a dovedit decisiv (5-3), parafând victoria cu 6-3, după un meci care a durat o oră și 26 de minute.
Halep (23 ani), numărul trei mondial, și-a asigurat prin calificarea în finală un cec de 55.323 dolari și 180 puncte WTA. Zheng a reușit cea mai bună performanță a carierei sale la Shenzhen, după semifinala jucată anul trecut la Tianjin (250.000 de dolari). La Shenzhen, Saisai Zheng a învins-o în primul tur pe Alexandra Dulgheru, cu 7-5, 5-7, 6-1.
Read moreVele Negre – piraţi, violenţă şi scene de sex în noul serial difuzat de Paramount Channel
MondenUltimele stiri 8 ianuarie 2015 0
Paramount Channel începe îndrăzneţ cu premiera în exclusivitate a serialului american de succes Vele Negre, pe 10 ianuarie de la orele 23:00.
Mizând pe caracterul dramatic şi totodată şocant al producţiei, Jonathan E. Steinberg şi Robert Levine, producătorii serialului, au plasat acţiunea pe insula New Providence. Fiind gândit ca o continuare a poveştilor regăsite în romanul Insula Comorii scris de Robert Louis Stevenson, show-ul are deja în palmares două premii Emmy. Premiera TV în America a avut loc pe 25 ianuarie 2014, iar atunci serialul a captat definitiv atenţia şi interesul fanilor.
Lumea piraţilor capătă o nouă înfăţişare în Vele Negre. Povestea Căpitanului Flint, un pirat genial, dar temut de cei din jur, este cea asupra căreia serialul se axează. Insula New Providence nu cunoaşte noţiunea de „lege„, iar prostituatele, hoţii, vânătorii de averi şi piraţii sunt singurii ei locuitori… până la un punct. Ameninţările nimicirii devin permanente atunci când Flota Britanică se întoarce pentru a-şi recăpăta teritoriul. În lupta pentru supravieţuire, brutalitatea şi curajul sunt încrustate în acţiunile piraţilor pentru salvarea insulei lor.
Firul evenimentelor se intensifică pe măsură ce episoadele trec – “E un ton cu totul diferit, cred, faţă de orice altă poveste cu piraţi pe care am auzit-o.”, a declarat Steinberg într-un interviu pentru nydailynews.com. Actriţa Hannah New, care joacă rolul lui Eleanor Guthrie, o femeie pe care o caracterizează puterea şi independenţa, adaugă: “Este o lume în care sexualitatea şi limitele nu cunosc normalitatea.”.
Filmat în Cape Town, serialul promite peisaje incredibile, acţiune care nu cunoaşte limite şi personaje uimitoare, putând fi considerat un succesor al serialelor istorice precum The Borgias, The Tudors sau al producţiei de succes Game of Thrones.
Steinberg este producător executiv, alături de Michael Bay, regizor cunoscut în întreaga lume pentru filme precum Armageddon sau seria Transformers şi producător al blockbuster-ului Teenage Mutant Ninja Turtles, alături de Brad Fuller şi Andrew Form, în timp ce Michael Angeli, Doris Egan şi Levine sunt producători co-executivi.
În România, Vele Negre are premiera pe 10 ianuarie, pe Paramount Channel, începând cu orele 23:00.
Nu rata noul serial TV în care misterul, secretele, şocul şi drama te vor captiva până la ultimul minut.
Prima la reunire este CS Ineu
SportSport LocalUltimele stiri 8 ianuarie 2015 0
Divizionara „C” CS Ineu este cea mai grăbită echipă arădeană în 2015. Având obiectiv evitarea retrogradării, trupa lui Cristian Sculici se reuneşte încă din 12 ianuarie. Zece zile mai târziu, zărăndanii vor urca la Moneasa pentru un stagiu de pregătire care se va încheia pe 31 ianuarie. Lotul rămâne aproape acelaşi ca şi în turul de campionat, Sculici dorindu-şi încă un atacant. Crişan şi Tomuţ sunt numele noi din tabăra Ineului, în vreme ce conducerea clubului din Ineu ar putea demara discuţii cu UTA, pentru transferul lui Bulza. „Lotul rămâne aproape acelaşi. Din punct de vedere financiar stăm bine, există stabilitate. Sper să arătăm bine în retur şi să adunăm mai multe puncte decât în prima parte de campionat, pentru a ne îndeplini obiectivul”, spune antrenorul Ineului, Cristian Sculici. „Alb-albaştrii” nu au încă stabilite meciuri amicale, dar conducerea lucrează în aceste zile la acest aspect. CS Ineu a încheiat turul pe locul 9 în seria a IV-a a eşalonului trei, cu 12 puncte adunate.
Read moreDIETA DE LA MUNTELE ATHOS
CulturaPublicitateUltimele stiri 8 ianuarie 2015 0
O DIETĂ MEDITERANEEANĂ PENTRU SĂNĂTATE ŞI LONGEVITATE
De secole, călugării de pe Muntele Athos se bucură de o viaţă îndelungată, sănătate fizică şi stare de bine psihică datorită dietei şi stilului lor de viaţă unice. Acum poţi descoperi şi tu secretele nutriţiei binefăcătoare ale acestei comunităţi străvechi.
Dieta de la Muntele Athos este o dietă de tip intermitent, care îi menţine pe călugări zvelţi, tineri şi îi fereşte de boli.
Programul alimentar este alcătuit din trei modele uşor de urmărit pe durata unei săptămâni:
• Trei zile de post, în care vei mânca din belşug fructe şi legume delicioase din cămara naturii;
• Trei zile de moderaţie, în care vei savura tot ce e mai bun în alimentaţia mediteraneeană, inclusiv ulei de măsline, peşte şi chiar vin roşu;
• O zi de festin, în care vei putea să te răsfeţi în voie cu orice alimente doreşti.
Cu un plan de dietă simplu, reţete, meniuri şi sugestii de adaptare a dietei, la care se adaugă îndrumări privind exerciţiile fizice, meditaţia şi starea de bine emoţională,Dieta de la muntele Athos promite să-ţi transforme corpul şi mintea pentru a te ajuta să slăbeşti, să ai o formă fizică bună şi să trăieşti mai mult!
Dieta de la Muntele Athos este potrivită pentru tine dacă îţi doreşti:
• să slăbeşti într-un mod sigur şi sănătos;
• să-ţi păstrezi supleţea pentru tot restul vieţii;
• să eviţi calcularea caloriilor;
• să mănânci şi să trăieşti sănătos;
• să reduci riscul de îmbolnăvire;
• să te simţi şi să arăţi mai tânăr;
• să te bucuri de o dietă cu adevărat flexibilă.
Richard Storey este scriitor, fotograf şi un susţinător înfocat al potenţialului pe care îl are Dieta de la Muntele Athos de a schimba vieţi. Vizitele anuale făcute în ultimii 15 ani la Muntele Athos, fie ca pelerin, fie ca voluntar, l-au făcut un bun cunoscător al stilului de viaţă monahal ortodox.
Sue Todd este redactor de carte, are studii de nutriţie şi, pe tot parcursul carierei sale, scopul ei a fost să promoveze o alimentaţie sănătoasă.
Lottie Storey activează în publicistică, marketing on-line, relaţii publice, film, TV şi arte.
Autor: Richard Storey împreună cu Sue Todd şi Lottie Storey
Traducere din limba engleză de Ana Daniela Micu
Colecţia: Citeşte sănătos
Nr. de pagini: 256
Preţ: 35.00 lei
Editura Lifestyle
Read moreAvocat Coltuc Marius Vicentiu impreuna cu avocatii colaboratori penalisti, Bogdan Palade si Marinela Chirita, se vor ocupa in anul 2015 de analizarea marilor dosare de coruptie din Romania.
In luna februarie 2015 vom organiza si o conferinta de presa unde vom discuta despre proiect si dosarele analizate.
Obiectivul general al proiectului îl constituie sprijinirea luptei anticoruptie in Romania, promovarea integritatii si eticii, transparentei, responsabilizarii si bunei guvernari prin valorificarea la maximum a instrumentelor electronice moderne.
Proiectul vizeaza sprijinirea luptei anticoruptie in Romania, prin implicarea in actiuni de prevenire si combatere a persoanelor care citesc publicatii online. Fiind o platforma online, ea poate fi accesata nu numai la nivel national, ci din oricare parte a lumii, atat de cetateni romani, cat si straini, interesati de actiunile anticoruptie.
Primul dosar analizat
Madalin Dumitru, fostul sef al Directiei Infrastructura din Primaria Capitalei
“Inculpatul Dumitru Madalin Ionica a fost asociat la S.C. Magistral SRL pana in anul 2008, cand si-a cesionat formal partile sociale catre inculpatul Culcica Emil. SC Magistral SRL este actionar majoritar la S.C. Precon SRL societate in care este asociat si Stoica Elena Claudia, cumnata inculpatului Dumitru Madalin Ionica. De asemenea, inculpatul Culcica Emil este unic asociat la S.C. Plus Mobile SRL, societate care are punct de lucru comun cu S.C. Magistral SRL, situat in municipiul Bucuresti, str. lt. col. Dumitru Papazoglu nr. 96, sector 3. Din actele de urmarire penala efectuate in cauza a rezultat ca dupa numirea in functia de director al Directiei Generale de infrastructura din cadrul primariei municipiului Bucuresti, inculpatul Dumitru Madalin Ionica a continuat sa efectueze acte de administrare a societatilor SC Precon SRL si SC Magistral SRL”, se arata in rechizitoriul procurilor DNA.
Astfel, Madalin Dumitru, ar fi obtinut si in perioada 2008-2014 bunuri de la cele doua firme pe care le-a administrat pana in 2008, dupa cum urmeaza, potrivit procurorilor:
– suma de 48.000 lei ridicata din casieria SC PRECON SRL;
– costurile suportate de SC PRECON SRL pentru angajarea unui sofer personal, respectiv retributia acestuia;
– costurile suportate de SC PRECON SRL pentru asigurarea folosintei mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurari, taxe, cheltuieli de intretinere), autoturismul marca Chrysler Grand Voyager cu nr. de inmatriculare B 90 MGT, identificat la perchezitie la imobilul din com. Peris; autoturism marca Audi A5, inmatriculat cu nr. B 200 MGS identificat la perchezitie la imobilul din Ermil Pangratti; autoturismul marca Audi Q7, inmatriculat sub nr. B 110 MGT identificat la perchezitie la imobilul din localitatea Santul Floresti, com. Gruiu;
– costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el si fiul sau.
S-a stabilit, de asemenea ca inculpatul Dumitru Madalin Ionica identifica posibilii clienti ai societatilor, discuta cu acestia, le solicita intalniri cu persoane din conducerea celor doua societati, insotea clientii la sediul societatilor pe care le administra in fapt. Intalnirile de lucru cu directorul general al SC PRECON SRL aveau loc atat la sediul societatii, cat si in sediul Primariei mun. Bucuresti, in biroul lui Madalin Dumitru, mai spun procurorii.
De asemenea, potrivit procurorilor, Madalin Dumitru efectua activitati de marketing pentru SC PRECON SRL, furnizand societatilor cu care Primaria mun. Bucuresti avea relatii contractuale informatii cu privire la oferta de produse a SC PRECON SRL.
Din verificarile efectuate au rezultat ca in perioada 2009 – 2014 S.C. Precon SRL a incheiat contracte cu societatile care aveau la randul lor contracte cu Primaria Municipiului Bucuresti sau care erau subcontractori pe contractele incheiate de Primaria Municipiului Bucuresti sau Administratia Strazilor Bucuresti, astfel, potrivit procurorilor:
– contractul nr. 2841/24.10.2008 cu S.C. Apanova Bucuresti S.A. avand ca obiect livrare camine prefabricate din beton armat pentru executia bransamentelor;
– contractul nr. 7343/14.02.2014 cu S.C. Apanova Bucuresti S.A. avand ca obiect furnizare prefabricate din beton;
– contractul nr. 69/18.02.2010 cu S.C. Romstrade SRL avand ca obiect furnizare de produse ale industriei si materialelor de constructii, cu precizarea ca valoarea contractului nu este mentionata;
– contractul de furnizare nr. 402/16.04.2012 incheiat cu S.C. PA & Co International SRL avand ca obiect comercializare prefabricate din beton armat si beton comprimat;
– contractul cadru de furnizare nr. 975/24.09.2013 cu S.C. Straco Grup SRL avand ca obiect comercializarea de prefabricate din beton armat si beton precomprimat produse de S.C. Precon SRL;
– contractul de vanzare – cumparare nr. 966/23.09.2013 cu S.C. Apolodor Com Impex SRL avand ca obiect comercializarea de prefabricate din beton armat si beton precomprimat produse de S.C. Precon SRL;
– contractul de furnizare nr. 888/13.09.2012, actul aditional nr. 1/20.02.2013, actul aditional nr. 2 din 15.04.2013, actul aditional nr. 3/25.04.2013, actul aditional nr. 4/30.06.2013, actul aditional nr. 5/30.09.2013, actul aditional nr. 6/07.11.2013, actul aditional nr. 7/30.11.2013 cu firma Impregilo Spa Milano – Sucursala Sibiu, in valoare totala de 2.180.149,50 Ron fara TVA. Obiectul contractului l-a constituit furnizarea de elemente prefabricate din beton.
Cu privire la S.C. Magistral SRL s-a stabilit ca in perioada 2010 – 2014 a avut relatii contractuale cu societatile care au avut contracte cu Primaria Municipiului Bucuresti sau care erau subcontractori pe contractele incheiate de Primaria Municipiului Bucuresti sau Administratia Strazilor Bucuresti, astfel, potrivit procurorilor:
– contractul de subantrepriza ACV 393/L504/29.03.2010 avand ca obiect “Inlocuire si bransamente ansamblul Pache Protopopescu Bucuresti”;
– contractul de subantrepriza nr. ACV /473/L698/04.08.2010 incheiat cu S.C. Acvatot SRL avand ca obiect “inlocuire conducte distributie si bransamente gaze naturale RP strazile Verbinelor si Ramurele, cartierul Straulesti, sector 1″
– contract de subantrepriza ACV 403/L905/07.02.2011 incheiat cu S.C. Acvatot avand ca obiect “Inlocuire conducta si bransamente gaze naturale pe str. Nicole Belerciu, sector 4″;
– contractul de prestari servicii nr. 231/02.07.2010 incheiat cu S.C. Tehnologica Radion avand ca obiect “Inlocuire conducta si bransamente gaze naturale pe str. Garofitei si str. Ion Olteanu, oras Chitila, jud. Ilfov”.
“In concluzie, in declaratiile de interese din perioada 2008 – 2014, inculpatul Dumitru Madalin Ionica nu a declarat ca ar mai avea calitatea de actionar sau asociat al unor societati comerciale, desi in declaratiile de avere din perioada respectiva inculpatul Dumitru Madalin Ionica nu a declarat venituri din cesionarea partilor sociale la SC Magistral SRL, iar cesiunea a fost una formala. Initial inculpatul Emil Culcica a sustinut ca a achitat contravaloarea partilor sociale in cursul anului 2008 si a anilor urmatori. In declaratia de avere a inculpatului Dumitru Madalin Ionica veniturile din cesionarea partilor sociale nu sunt declarate, iar in declaratiile de interese nu se regasesc mentiuni cu privire la partile sociale la SC Precon SRL si SC Magistral SRL. In cuprinsul memoriului din data de 11.12.2014, inculpatul Culcica Emil a aratat ca cesionarea partilor sociale a fost una formala, nefiind achitata vreo suma de bani pentru aceasta cesiune. Mai mult inculpatul Culcica Emil sustine ca inculpatul Dumitru Madalin Ionica a continuat sa administreze societatile prin intermediul sau”, se arata in rechizitoriul procurorilor.
Omisiuni in declaratiile de avere
Pe langa administrarea celor doua firme, procurorii spun ca Madalin Dumitru nu si-a trecut in declaratia de avere toate bunurile si veniturile obtinute in perioada cand a fost director la Primaria Capitalei.
In declaratia de avere din data de 04.11.2008, Madalin Dumitru a declarat ca are in proprietate urmatoarele imobile:
– un teren in localitate Moroeni, judet Dambovita;
– un teren intravilan in str. Cpt. Garbea, mun. Bucuresti;
– un apartament in str. Murgeni din mun. Bucuresti;
– un spatiu comercial in loc. Niculesti, Dambovita;
– o casa in Voluntari, jud. Ilfov;
– o casa in str. Dornei din Mun. Bucuresti;
– un apartament in Calea Floreasca din mun. Bucuresti;
– un apartament in str. Theodor Sperantia, din mun. Bucuresti.
Procurorii spun ca in declaratiile de avere aferente perioadei 2012 – 2013, Madalin Dumitru nu a declarat urmatoarele bunuri si venituri:
– in declaratia de avere din data de 04.11.2008 nu a mentionat venituri in suma de 150.000 de euro obtinute ca urmare a incheierii antecontractului de vanzare – cumparare pentru terenul in suprafata de 217 m.p., situat in mun. Bucuresti, str. Garbea Ion nr. 15, sector 5, incheiat cu firma Magistral;
– in declaratia de avere din data de 04.11.2010 nu a trecut venituri in suma de 90.200 lei obtinute din cesionarea partilor sociale la SC MAGISTRAL SRL;
– in declaratia de avere din data de 10.06.2013 nu a declarat veniturile obtinute din inchirierea imobilului din str. Erou Nita Pintea nr. 1 E, Voluntari, jud. Ilfov (113.158,53 lei);
– in declaratia de avere din data de 10.06.2013 a declarat in fals venituri in suma de 500.000 lei si 150.000 euro obtinute ca urmare a incheierii a trei antecontracte de vanzare – cumparare: vanzare Dambovita – 350.000 lei, vanzare Bucuresti – 150.00 lei, vanzare Ilfov – 150.000 euro;
– in declaratia de avere din data de 10.06.2013 nu a declarat cele 8 ceasuri identificate si ridicate de la locuinta sa din localitatea Santul Floresti, com. Gruiu: marca ULISSE NARDIN seria 263-67; marca LONGINES seria 37103071; LONGINES cu bratara metalica seria 32960391; LONGINES model L26714 seria 32696102; MONT BLANC seria 7069-PB 221559; MONT BLANC cu bratara metalica seria 7133 – PL 488164, marca XRTIER seria 766195TX; MARCA earn shaw SERIA es – 0014 si stiloul MONT BLANK JOSEPH II LIMITED EDITION, identificat si ridicat la perchezitie,
Relatia cu constructorii care au contracte cu Primaria Capitalei
Potrivit procurorilor, perioada 2009 – 2014, Madalin Dumitru a pretins de la SC TEHNOLOGICA RADION SRL foloase necuvenite constand in lucrari de renovare/amenajare la imobilele proprietate personala sau la imobilele detinute pe numele rudelor, materialele aferente derularii lucrarilor, bunuri electrocasnice, pentru a nu constata nereguli in derularea contractelor avand ca antreprenor S.C. Tehnologica Radion SRL pentru a asigura o protectie a antreprenorului in relatia cu autoritatea de control si pentru a asigura decontarea la timp a facturilor.
Din actele de urmarire penala a rezultat ca in perioada 2009 – 2014, urmare a solicitarii lui Madalin Dumitru, S.C. TEHNOLOGICA RADION SRL a efectuat pentru acesta lucrari la imobilele proprietate personala sau la imobilele detinute prin persoane interpuse, astfel:
– lucrari de refacere pavaj la imobilul din com. Peris, proprietate numitei Serban Ioana (soacra lui Dumitru Madalin Ionica);
– lucrari de renovare la imobilul din str. Ermil Pangratti, unde isi are domiciliul declarat Dumitru Madalin Ionica;
– lucrari de renovare la imobilul din str. Erou Nita Pintea, Voluntari.
“Fiind audiat administratorul SC TEHNOLOGICA RADION SRL a declarat ca in perioada 2010 – 2014, societatea a efectuat diferite lucrari la imobilele detinute de inculpatul Dumitru Madalin Ionica si a suportat contravaloarea acestora, precizand ca a dat curs solicitarii intrucat relatia contractuala cu Primaria Municipiului Bucuresti era una greoaie si exista posibilitatea ca un refuz al sau sa determine o atitudine negativa din partea reprezentantilor primariei, respectiv intarzieri in decontarea facturilor in mod nejustificat, ceea ce ar fi perturbat activitatea societatii”, se arata in rechiztoriul procurorilor.
De la Elektra Invest SA Madalin Dumitru a primit o masina Mercedes ML si un BMW X6.
“La data de 04.06.2014, martorul (…) a formulat denunt cu privire la fapte de coruptie savarsite de Dumitru Madalin Ionica. Din continutul denuntului si declaratia de martor rezulta ca inculpatul Dumitru Madalin Ionica l-a sprijinit in obtinerea autorizatiilor si i-a promis ca il va recomanda sau ii va facilita incheierea de contracte executie lucrari cu alte societati, din care urmau sa castige amandoi. Martorul declara ca a fost convins ca inculpatul Dumitru Madalin Ionica are influenta necesara, intrucat ii asigurase obtinerea rapida a autorizatiilor, motiv pentru care, cunoscand ca este pasionat de masini i-a pus la dispozitie autoturismul marca BMW X6, inmatriculat pe firma de leasing, utilizator fiind S.C. Elektra Invest S.R.L. Potrivit declaratiei martorului acest autoturism a fost achizitionat pe S.C. Elektra Invest S.R.L. special pentru inculpatul Dumitru Madalin Ionica fiindu-i dat spre utilizare chiar in curtea dealerului de unde a fost achizitionat, respectiv Bavaria, pe DN1. Achizitia s-a efectuat in anul 2011, la valoarea de aproximativ 65.000 euro. La data de 08.09.2014, martorul (..) si-a completat denuntul cu privire la alte fapte de coruptie. Din declaratia martorului rezulta ca in data de 27.09.2014 la solicitarea inculpatului Dumitru Madalin Ionica a transferat in contul acestuia deschis la Banca Transilvania suma de 20.000 lei. Martorul precizeaza ca initial s-a discutat despre un imprumut fara dobanda, insa aceasta suma nu i-a mai fost restituita si personal si-a “luat gandul de la acesti bani” pentru ca, in calitate de administrator la SC Elektra Invest SRL avea interesul sa aiba o relatie buna cu inculpatul Dumitru Madalin Ionica, intrucat avea relatii comerciale cu societatile care derulau contracte cu Primaria mun. Bucuresti. De asemenea, martorul (…) arata ca, in perioada 2010 – 2012, a asigurat inculpatului Dumitru Madalin Ionica posesia si folosinta cu titlu gratuit a unui autoturism Mercedes ML cu numar de inmatriculare B-100-MAG. Martorul declara ca autoturismul Mercedes ML era proprietatea SC Elektra Invest SA, a fost cumparat in anul 2009 cu suma de circa 50.000 de euro si a fost utilizat in proportie de peste 40% de inculpatul Dumitru Madalin Ionica. In anul 2012 acest autoturism a fost vandut soacrei lui Dumitru Madalin Ionica la un pret de circa 20.000 de euro la solicitarea inculpatului Dumitru Madalin Ionica”, se arata in rechizitoriul procurorilor.
Din actele de urmarire penala mai rezulta ca in perioada 2010 – 2014, Madalin Dumitru a pretins si primit foloase necuvenite de circa 50.000 de euro constand in lucrari de renovare/amenajare/instalatii la imobilele proprietate personala si respectiv la imobile detinute prin persoane interpuse, materiale necesare executarii lucrarilor, bunuri electrocasnice, pentru a asigura SC Real Deco SRL atribuirea unor contracte la Primaria mun. Bucuresti si derularea acestora in bune conditii.
Urmare a verificarilor efectuate de procurori s-a stabilit ca SC REAL DECO SRL a incheiat cu Primaria municipiului Bucuresti urmatoarele contracte:
– Acordul contractual nr. 8553 din 25.01.2010, avand ca obiect “Reabilitarea a 2 scoli – Pachetul 20 – Lotul 1″, in valoare de 2.063.496.48 euro si actele aditionale nr. 1/29.07.2011, 2/22.11.2011, 3/04.07.2012 prin care a fost suplimentata valoarea contractului pana la suma de 2.591.077,96 euro, fara TVA;
– Acordul contractual nr. 841/3.10.2012, avand ca obiect lucrari la obiectivul de investitii “Reabilitare scoala pentru surzi nr. 2, scoala speciala nr. 11 – Pachetul 20 – Lotul 1, proiectul Reabilitarea Infrastructurii Educationale in mun. Bucuresti”, in valoare de 208.434, 15 euro.
Potrivit procurorilor, in perioada decembrie 2010 – ianuarie 2014, Madalin Dumitru a primit de SC Astaldi foloase necuvenite, in cuantum de circa 18.000 euro, constand in folosinta unui autoturism – marca Lancia Delta 1600, pentru a sigura societatii derularea in bune conditii a contractului de lucrari la obiectivul “Pasajul denivelat suprateran Basarab”, respectiv pentru a asigura confirmarea situatiilor de lucrari si efectuarea platilor restante.
“In luna noiembrie 2010, Primaria Municipiului Bucuresti inregistra intarzieri la plata facturilor aferente contractului nr. 2735/10.07.2006 de aproximativ 31 milioane lei, unele facturi fiind scadente chiar la sfarsitul anului 2008. Pentru a debloca situatia platilor, SC Astaldi a pus la dispozitia inculpatului Dumitru Madalin Ionica, cu titlu gratuit, un autoturism marca Lancia Delta 1600 pe care l-a inchiriat de la Auto Perugia. Ca urmare, in luna decembrie 2010 au fost efectuate plati de circa 31 milioane si respectiv 15,7 milioane lei. In luna februarie 2011, Primaria mun. Bucuresti a mai aprobat plati in valoare de circa 43 milioane lei. Costurile suportate de SC Astaldi pentru inchirierea autoturismului au fost de circa 500 euro/luna”, se arata in rechizitoriul procurorilor.
Sursa informatiilor portal.just.ro
Coltuc Marius Vicentiu
Read more