News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ANUNT CNAS. SISTEMUL ELECTRONIC AL CARDULUI DE SANATATE S-A BLOCAT

Sistemul electronic al cardului de sănătate s-a blocat vineri dimineață, însă acest lucru nu trebuie să afecteze accesul pacienților la servicii medicale sau să îl îngreuneze, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase, potrivit Agerpres.

„În această dimineață, a apărut o defecțiune la sistemul cardului de sănătate, dar acest lucru nu trebuie să blocheze accesul pacienților la servicii medicale sau să îl îngreuneze. Există normele de utilizare a cardului de sănătate în care este prevăzută această situație în care furnizorii trebuie să utilizeze cardul în sistem offline. Mai exact, introduc cardul în cititor, acolo rămâne o amprentă de timp locală, pentru că principalul rol al cardului este de a lăsa o amprentă de timp în sistem. Această amprentă va fi urcată în sistem în termen de 72 de ore”, a explicat Tănase.

Ea a precizat că acest lucru trebuie respectat de toți furnizorii aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări.

„În cazul în care mai sunt furnizori care nu își reamintesc acest lucru, CNAS a postat pe site pașii care sunt de urmat în această situație. Important este ca pacienții să nu aibă de suferit în astfel de situații”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CNAS.

Potrivit acesteia, în prezent, specialiștii IT ai CNAS lucrează pentru remedierea problemei.

Sursa: antena3.ro

Read more
ITM ARAD, LA DISPOZITIA CETATENILOR

De mai bine de 15 ani de când a fost înfiinţată, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă veghează la buna desfăşurare a raporturilor de muncă dintre angajat şi angajator, oferind totodată consultanţă gratuită, prin personalul propriu specializat, cetăţenilor care solicită informaţii care vizează domeniile de competenţă ale instituţiei.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi, totodată, pentru o mai bună înţelegere a ariei de activitate vom relata, în cele ce urmează, principalele competenţe ale instituţiei noastre. Astfel:

  • Compartimentul Comunicare şi Relaţii cu Publicul este cel care asigură accesul la informaţiile de interes public, asigură primirea şi înregistrarea petiţiilor, îngrijindu-se inclusiv de redactarea în termen a răspunsurilor către petenţi şi chiar de redirecţionarea petiţiilor care conţin probleme şi aspecte ce nu intră în competenţa instituţiei la autorităţile sau instituţiile publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, în termenele prevăzute de lege, urmând ca petiţionarul sa fie înştiinţat despre aceasta. Aşadar, orice persoană care doreşte să depună o reclamaţie împotriva angajatorului are posibilitatea să o facă prin simpla prezentare la unicul sediul al ITM Arad, din strada Episcopiei, nr. 11 – 13. Acelaşi compartiment asigură accesul mass-mediei la activităţile şi acţiunile de interes public organizate de instituţie, în vederea realizării de interviuri, declaraţii, puncte de vedere, rectificări, luări de poziţie, drept la replică etc.
  • Compartimentul Control Relaţii de Muncă, prin inspectorii de muncă controlează agenţii economici în vederea respectării reglementărilor legale, generale şi speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă. De asemenea, controlează respectarea legislaţiei de către societăţile care au ca obiect de activitate recrutarea şi plasarea forţei de muncă române în străinătate
  • Compartimentul Control Securitate şi Sănătate în Muncă, prin inspectorii de muncă, controlează angajatorii în vederea respectării reglementărilor legale pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă. În acelaşi timp, controlează modul în care se face înregistrarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale de către angajator, verificând, totodată, modul în care au fost duse la îndeplinire măsurile dispuse cu ocazia controalelor sau a cercetării evenimentelor, notificând prin înscrisuri constatările. Pe această cale,

atenţionăm angajatorii că au obligaţia să comunice, de îndată, orice eveniment, inspectoratului teritorial de muncă, în caz contrar, fiind pasibili de sancţiunile contravenţionale în vigoare.

  • Compartimentul Evidenţa muncii şi îndrumare angajatori şi angajaţi în domeniul relaţiilor de muncă este cel care elaborează certificate/adeverinţe în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entităţi care au dreptul legal de a solicita şi a obţine aceste informaţii. Totodată, asigură eliberarea carnetelor de muncă ce se află în arhiva ITM. De asemenea, înregistrează contractele colective de muncă etc.

 

Read more
FANFARA MINERILOR DIN PECS VA CONCERTA IN CENTRUL ARADULUI

Fanfara minerilor din oraşul maghiar Pecs va susţine un concert, duminică, în faţa Palatului Administrativ din Arad, prin care îşi va manifesta susţinerea faţă de candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

După ce sâmbătă va prezenta un recital la Festivalul Minorităţilor Naţionale de la Arad, care va avea loc în parcul “Mihai Eminescu”, membrii Fanfarei minerilor din Pecs şi-au manifestat dorinţa să cânte, gratuit, pentru arădeni, în centrul oraşului.

Astfel, duminică, de la ora 12.00, în faţa Palatului Administrativ, Fanfara minerilor oraşului Pecs va cânta, aproximativ o oră.

Înfiinţată în 1957, Fanfara minerilor din oraşul Pecs abordează o serie de genuri muzicale cum ar fi clasic și pop, muzică de film, musical, dar şi café concert.

Din 1957, fanfara a reuşit să aibă o activitate neîntreruptă, membrii ei lucrând, în mare majoritate, la Mecsek Ore Mining Company.

Au participat la evenimente și festivaluri atât în Ungaria cât şi în străinătate , în ţări precum Italia, Germania, Finlanda, Austria, unde au câştigat numeroase premii şi distincţii.

Fanfara a avut, de asemenea, un program bogat în anul 2010, când oraşul Pecs a fost Capitală Culturală Europeană.

Read more
ROMANIA, CEA MAI MARE CRESTERE A LUCRARILOR DE CONSTRUCTII DIN UE

Slovacia și România au avut cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din toate statele membre ale Uniunii Europene în iulie 2015 comparativ cu perioada similară din 2014, arată datele prezentate joi de Oficiul european de Statistică (Eurostat), informează Agerpres. La nivelul Uniunii Europene, lucrările de construcții au urcat în iulie cu 2,3%, iar în zona euro s-a înregistrat un avans de 1,8%.

În rândul statelor membre, lucrările de construcții au înregistrat cele mai mari creșteri în Slovacia (23,4%), România (15,1%) și Cehia (14,1%) iar cele mai semnificative scăderi au fost în Slovenia (minus 14%), Franța (minus 3%) și Marea Britanie (minus 2,3%).

În iulie 2015, comparativ cu luna precedentă, lucrările de construcții au înregistrat o creștere de 0,7% în Uniunea Europeană și de 1% în zona euro.

În rândul statelor membre, lucrările de construcții au înregistrat cele mai mari creșteri în Suedia (4,2%), Germania (3,2%), Polonia (2,2%), Cehia (1,9%) și România (1,4%) iar cele mai mari scăderi au fost în Ungaria (minus 3%), Slovenia (minus 2,8%) și Marea Britanie (minus 1,3%)

Sursa: antena3.ro

Read more

Guvernul României a achitat integral împrumutul contractat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), iar Banca Naţională a României (BNR) mai are de plătit trei rate, ultima fiind programată în ianuarie, potrivit reprezentantului rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, informează Mediafax.

Întrebat joi dacă datoriile României au fost plătite către FMI, aşa cum a anunţat miercuri premierul Victor Ponta, Tolosa a menţionat că România are datorii la FMI care diferă, o parte fiind plătite de către Guvern, altele de către BNR.

„Guvernul a plătit integral datoria, BNR mai are încă trei rate de achitat, ultima va fi în ianuarie anul viitor”, a explicat Tolosa.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în şedinţa de guvern, că România şi-a achitat datoria faţă de FMI şi că nu mai are nevoie de niciun ban de la instituţiile financiare internaţionale, însă consideră că un nou acord cu FMI şi Comisia Europeană ar fi un lucru bun „într-o perioadă frământată pentru regiune şi Europa”.

„Anul acesta terminăm şi nu mai avem absolut niciun dolar datorie la Fondul Monetar Internaţional, am plătit cu greu ceea ce s-a împrumutat şi s-a cheltuit bine, prost, mai degrabă prost, în 2010-2011 şi Guvernul împreună cu liderii politici vom discuta despre oportunitatea şi condiţiile încheierii unui nou acord cu instituţile financiare internaţionale, România nu are nevoie de niciun dolar şi niciun euro împrumut de la FMI sau Comisia Europeană, dar acordul cu instituţiile internaţionale, într-o perioadă frământată pentru regiune şi pentru Europa, eu personal cred că e un lucru bun, însă decizia va fi luată la nivel politic”, a spus Victor Ponta.

Actualul acord cu instituţiile financiare internaţionale, în valoare de 4 miliarde euro, are un caracter preventiv şi expiră la finalul lunii septembrie, fără succes, întrucât Guvernul nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate.

Anterior, România a încheiat cu succes două acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială, în valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea, semnat în 2011 şi finalizat în 2013, a avut caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie de creditorii externi.

La primul acord de finanţare (2009 – 2011) FMI a contribuit cu 13 miliarde de euro, restul fiind fonduri de la Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale.

Sursa: antena3.ro

Read more
SINDICALISTII DIN DOMENIUL FEROVIAR DECLANSEAZA GREVA JAPONEZA SI AMENINTA CU PROTESTE SPONTANE

Sindicaliştii din domeniul feroviar cer majorarea cu 10% a salariilor, tichete de masă şi vouchere de vacanţă, însă, nemulţumiţi de modul în care negociază reprezentanţii Ministerului Transporturilor, anunţă grevă japoneză în 22-24 septembrie, posibile proteste spontane şi chiar grevă generală, informează Mediafax.

Conducerea organizaţiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar – Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă, Federaţia „Drum de fier”, Federaţia Naţională Elcatel, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – îi acuză pe reprezentanţii CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători că tergiversează negocierile, deşi la discuţii aceştia au arătat că, în principiu, ar putea găsi soluţii pentru satisfacerea cererilor sindicaliştilor, dacă ar avea şi sprijinul Ministerului Transporturilor.

În aceste condiţii, organizaţiile sindicale solicită o întâlnire de urgenţă, joi, cu ministrul Transporturilor, dar şi ca soluţiile la revendicările lor să fie discutate în prima şedinţă a Executivului, dat fiind că pentru aplicarea lor este necesară exprimarea voinţei politice a întregului Guvern.

Organizaţiile sindicale solicită semnarea contractului colectiv de muncă până cel târziu pe 30 septembrie, creşterea salariilor cu cel puţin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.

„În semn de protest faţă de atitudinea descurajantă de până acum a conducerilor celor trei societăţi feroviare şi a Ministerului Transporturilor, sindicatele din domeniul feroviar vor declanşa, în perioada 22-24 septembrie a.c., o grevă generală de tip japonez şi au avertizat că în perioada următoare, există probabilitatea ca lucrătorii feroviari să declanşeze greve spontane, cu încetarea lucrului”, se arată într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

Sindicaliştii avertizează că, în cazul în care cererile lor nu vor fi satisfăcute, vor declanşa greva generală începând din 1 octombrie.

Sursa: antena3.ro

Read more
JANDARMII AU GASIT PROPRIETARUL UNUI PORTMONEU

Un jandarm aflat în serviciu de pază şi protecţie a unei instituţii publice din localitatea Lipova a găsit la intrarea în instituție un portmoneu.

Jandarmul a întreprins demersurile necesare pentru identificarea persoanei căreia îi aparţine obiectul pierdut. La controlul conţinutului acestuia, a fost găsită o sumă de bani, acte de identitate și carduri bancare.

Pe baza datelor avute, jandarmii au găsit, în scurt timp, persoana în cauză, căreia i-au restituit bunurile pierdute,  primind mulțumiri pentru demersul lor.

Read more
PROTOCOL DE COLABORARE SEMNAT INTRE INSTITUTII DIN ROMANIA SI UNGARIA

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a fost sâmbătă, 12 septembrie 2015, gazda unui eveniment de o importanță strategică majoră care a avut în prim plan cooperarea în cadrul programului Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020.

 

În cadrul întâlnirii a fost semnat un protocol de colaborare între instituții din România  și Ungaria, care are ca scop crearea unui parteneriat în procesul de elaborare a proiectelor HURO și dezvoltare instituțională prin schimburi de experiențe și bune practici la nivelul fiecărei țări implicate.

 

De partea română au fost prezenți, arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Tiberiu Ciul, directorul general al CCIA Arad, Andrea Kranowszky Nagy, director de relații externe în cadrul CCIA Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. univ. dr. Mariana Nagy, vicepreședintele Centrului Regional de Inovare și Transfer Tehnologic, prof. Szabo Csilla, directorul Liceului Teoretic ”Petőfi Sándor” Sacueni, Bihor, prof. univ. dr. Georgiana Szilagyi, Universitatea Creştină Partium Oradea, Kocsik Iosif, președintele Asociației Gospodarilor Maghiari din România, filiala Arad,  prof. Ioana Lung, directorul Palatul Copiilor Arad, inspector șef, colonel ing. Bogdanescu Ioan, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad și din partea Ministerul Agriculturii a fost prezentă  Simona-Allice Man, secretar de stat în MADR.

Partea maghiară a fost reprezentată de Simonka Gyorgy, deputat parlamentar și primar al orașului Pusztaottlaka, Szasz Zsolt, directorul general al Fundaţiei de Interes Public pentru Dezvoltarea Locală și Regională a Întreprinzătorilor judeţului Békés, Ruck Marton din partea Asociației pentru Salvare de victime Békés Sud, Mandl Csilla, din partea Asociaţiei Agricole Békés Sud, Horvath Krisztian, din partea Asociațiunii Teritoriale Europene pentru Construirea Viitorului, Kraller Jozsef, din partea Asociaţiei de interes public TDM pentru turism, Krisztovan Anna, din partea Ordinului Cavalerilor Szent Gyorgy din Békés – Csanad, Janowszky Sandor, de la Colegiul Kodolányi Budapesta, Zsiga Zsolt, reprezentant al Asociației pentru Petrecerea Timpului Liber Kyokushin Karate și Nottny Novenyi Norbert din partea Fundației pentru Sprijinul Talentelor.

“Protocolul de colaborare deschide noi posibilități de cooperare româno-maghiară, sub egida Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad. Este o continuare firească a bunelor relații pe care le-am avut de-a lungul timpului cu vecinii maghiari pe care îi considerăm partenerii noștri în acțiunile pe care le organizăm. Mulțumesc tuturor celor care au avut deschiderea de a participa la semnarea acestui protocol”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

Read more
LIVIU DRAGNEA: „MAJORITATEA FILIALELOR AU PROPUS CONGRES EXTRAORDINAR PSD PE 11 OCTOMBRIE

Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a anunțat marți că pe 11 octombrie va avea loc Congresul extraordinar al partidului.

„Am hotărât ca luni să convocăm Comitetul Executiv Național, iar propunerea filialelor județene este ca Congresul extraordinar să aibă loc pe 11 octombrie”, a declarat Dragnea după Biroul Permanent Național al partidului.

Dragnea: Voi anunța luni dacă voi candida pentru o funcție la Congres

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va anunța lunea viitoare dacă va candida la o funcție de conducere la Congres.

„Voi cântări, luni, după Comitetul Executiv, dacă se stabilește și data congresului, voi anunța dacă voi candida pentru o funcție în conducerea partidului”, a spus Dragnea la finalul ședinței de marți a Biroului Permanent Național al PSD.

Dragnea a anunțat anterior că majoritatea filialelor social-democrate au propus Congres extraordinar PSD pe 11 octombrie

Sursa: agerpres.ro

Read more
DEPISTATI DE POLITISTI PE FONDUL DE VANATOARE FARA A DETINE AUTORIZATIE

La data de 12 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Secției nr. 6 Poliție Rurală Beliu și pădurari de vânătoare, au desfăşurat o acţiune pe raza fondului de vânătoare nr. 52 – Botfei, fiind depistaţi doi bărbaţi, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma acţiunii, pe raza fondului de vânătoare nr. 52 – Botfei, au fost depistaţi un bărbat, de 42 de ani, din Arad, vânător autorizat şi deţinător legal de arme şi muniţii şi un bărbat, tot de 42 de ani, din Arad, având asupra lor două arme letale, una cu glonţ şi una de vânătoare şi mai multe cartuşe cu capsele nepercutate, în urma verificărilor efectuate constatându-se că cei doi bărbaţi nu deţineau autorizaţie de vânătoare.

Armele şi muniţia găsite asupra celor în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele acestora fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Read more