PIERDERI RECORD SI CONCEDIERI LA TOSHIBA
EconomieUltimele stiri 21 decembrie 2015 0
Conglomeratul industrial japonez Toshiba a anunțat luni că va elimina 6.800 de locuri de muncă în condițiile în care pentru actualul exercițiu fiscal (care se va încheia în luna martie 2016) se așteaptă să înregistreze pierderi record de 550 de miliarde de yeni (4,5 miliarde de dolari), informează AFP.
Cifra anunțată luni este mai mare decât pierderile de 398 de miliarde de yeni înregistrate în exercițiul 2008/2009, în urma crizei financiare globale.
Toshiba a precizat că restructurarea de personal, echivalentă cu aproximativ 3% din forța sa de muncă, va viza în special operațiunile de producție de televizoare, PC-uri și electrocasnice. Aproximativ 3.700 de posturi vor fi eliminate la divizia de televizoare, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din efectivele acestei ramuri, grupul urmând să renunțe la producția de televizoare peste hotare și să vândă o uzină din Indonezia. În cazul diviziei de PC-uri vor fi eliminate 1.300 de locuri de muncă. De asemenea, în ceea ce privește operațiunile din domeniul PC-urilor, Toshiba a informat că analizează o posibilă regrupare împreună cu alți producători. Grupul nu a dezvăluit numele acestor producători, însă în urmă cu o săptămână în presa japoneză au apărut informații potrivit cărora Toshiba se va alia cu Fujitsu și Vaio (fosta divizie de PC-uri a grupului Sony).
Toate aceste decizii vin după ce la începutul acestui an Toshiba a recunoscut că între 2008 și 2014 a falsificat rezultatele pentru a majora profiturile cu 152 de miliarde de yeni (1,3 miliarde de dolari). În plus, restructurarea operațiunilor Toshiba vine într-un moment în care producătorii japonezi de echipamente electronice au dificultăți în a concura cu rivali chinezi și sud-coreeni.
Sursa: agerpres.ro
Read moreTRAFICUL PRIN PUNCTELE DE LA FRONTIERA DIN VESTUL TARII A REVENIT LA NORMAL
NationalUltimele stiri 21 decembrie 2015 0
În această dimineaţă, valorile de trafic prin punctele de trecere a frontierei au revenit la normal, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări sistematice, în conformitate cu noile reglementări europene, unui număr foarte mare de persoane care s-a prezentat, într-un timp foarte scurt, în principalele puncte de trecere a frontierei.
Cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost cele din vestul ţării, la graniţa româno-ungară, unde traficul de persoane pe sensul de intrare în ţară a crescut de 4 ori faţă de o perioadă normală. (sambata, 19.12.2015, incepand cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare in tara a fost chiar de 5 ori mai mare fata de o zi obisnuita).
Statistică:
În week-endul 19-20.12.2015, într-un interval de 48 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare. Într-un week-end normal, la frontieră sunt înregistrate 260.000 treceri persoane, din care 134.000 pe sensul de intrare în România şi 130.000 la ieşirea din ţară
Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore, pe la frontiera româno-ungară intra în România aproximativ 50.000 persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare a crescut de aproape 4 ori. Sâmbătă, 19.12.2015, începând cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare în ţară a fost chiar de 5 ori mai mare faţă de o zi obişnuită.
De exemplu, cel mai aglomerat punct de trecere a fost P.T.F. Nadlac II unde, într-un interval de 48 de ore, poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, 54.000 persoane şi 16.000 mijloace de transport (faţă de aproximativ 15.000 persoane si 5000 mijloace de transport, într-o perioadă normală).
În intervalul de 48 de ore din acest week-end, la frontieră au fost depistaţi 7 urmăriţi general, 2 autoturisme furate din străinătate şi au fost constatate 27 de infracţiuni şi 47 fapte contravenţionale.
Măsuri
Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.
Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului, peste 3.300 de poliţişti de frontieră desfăşurând, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora.
A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. De asemenea, informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.
Verificări sistematice la frontieră
Reamintim că, începând cu luna noiembrie a.c., Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale.
Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă in continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, reamintim punctele de frontieră existente la aceste graniţe:
Pe frontiera româno-ungară:
- pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor;
- pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac – Nagylak
P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota
P.T.F. Turnu – Batonnya;
P.T.F. Vărşand – Gyula
- pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek;
- P.T.F. Borş – Artand;
P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
P.T.F. Săcuieni – Letavertes
- pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;
P.T.F. Petea – Csengersima.
ALIMENTAREA CU ELECTRICITATE SI CALDURA IN PERIOADA IANUARIE-MARTIE VA COSTA 2,5 MILIARDE DE LEI LA NIVEL NATIONAL
EconomieUltimele stiri 21 decembrie 2015 0
Combustibilul necesar pentru producția de energie electrică și termică la nivel național în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 martie 2016 va costa 2,5 miliarde de lei, potrivit proiectului Programului de iarnă în sectorul energetic, publicat de Ministerul Energiei.
Din totalul sumei de 2,5 miliarde de lei, cel mai mare necesar de finanțare, respectiv 1,95 miliarde de lei, revine producătorilor de energie electrică și termică aflați sub autoritatea Ministerului Energiei, iar restul sumei, respectiv 550 de milioane de lei, revine operatorilor economici din administrarea consiliilor locale și județene. În plus, pentru reparații mai sunt necesare alte 284 de milioane de lei la nivel național.
‘La energia electrică, pentru perioada ianuarie — martie 2016, Comisia Națională de Prognoză a prevăzut o scădere a consumului cu 6,6%, iar Dispecerul Energetic Național a prevăzut o creștere a acestuia cu o medie de 3,7%, față de realizările perioadei similare a anului trecut. În aceste condiții, pentru realizarea siguranței în alimentare a consumatorilor, estimarea (de creștere) luată în calcul este de +2% față de realizările perioadei similare a anului trecut’, se arată în documentul citat.
Producția totală de energie electrică prognozată pentru această perioadă este de 18,041 TWh, iar cantitatea estimată pentru a merge la export este de 2,021 TWh.
Inițiatorii proiectului menționează, în nota de fundamentare, că este posibil ca în ianuarie și februarie 2016 să existe perioade de temperaturi extrem de scăzute, care ar putea pune în pericol siguranța alimentării cu energie electrică și termică.
‘În special în lunile ianuarie și februarie, sunt posibile apariții de fenomene meteorologice (temperaturi medii zilnice negative, sub — 5 grade Celsius mai multe zile consecutiv, hidraulicitate scazută etc.) care pot periclita funcționarea normală a SEN (sistemului energetic național — n.r.). Pentru aceste situații din perioada anotimpului friguros, pentru a preveni o situație critică în funcționarea sigură și stabilă a SEN și pentru a se crea resursele și capacitățile necesare intervenției în timp util pentru echilibrarea SEN este necesară suplimentarea rezervelor de putere activă care compun serviciile tehnologice de sistem’, se precizează în nota explicativă.
Sursa: agerpres.ro
Read moreCETATENII ROMANI POT CALATORI IN JAPONIA FARA VIZA, DACA VIZITA E MAI SCURTA DE 90 DE ZILE
NationalUltimele stiri 18 decembrie 2015 0
Cetățenii români pot călători în Japonia fără viză, dacă vizita lor este de maxim 90 de zile, informează Ambasada Japoniei, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Măsura este valabilă până la finalul anului 2018.
„Ambasada Japoniei în România dorește să aducă la cunoștință că Guvernul Japoniei, în scopul facilitării călătoriilor și a relațiilor culturale și comerciale dintre Japonia și România, a decis să extindă până la 31 decembrie 2018 (inclusiv) implementarea următoarelor măsuri privind regimul vizelor pentru cetățenii români care doresc să intre pe teritoriul Japoniei, luate de la 1 septembrie 2009 până la 31 decembrie 2015”, se arată în comunicat.
Astfel, cetățenii români posesori de pașapoarte valide, emise de autoritățile române, care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenția de a sta pe o perioadă ce nu depășește 90 de zile consecutive, pot intra pe teritoriul Japoniei fără a avea nevoie de viză.
Condițiile acestea nu se aplică și cetățenilor români care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenția de a căuta un loc de muncă sau de a exercita o profesie sau alte activități (inclusiv în domeniul artistic și sportiv, contra unei remunerații).
Ambasada Japoniei subliniază că românii care doresc să intre pe teritoriul Japoniei sunt obligați să respecte legile și reglementările din Japonia.
De asemenea, Ambasada Japoniei în România anunță că posesorii de pașapoarte temporare vor fi de asemenea incluși în acest program, începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Sursa: agerpres.ro
Read moreSARBATOARE PENTRU CRESTINI ORTODOCSI. CE SFINTI SUNT POMENITI ASTAZI
CulturaNationalUltimele stiri 18 decembrie 2015 0
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este pomenit în calendarul creștin ortodox pe 18 decembrie.
Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de „Daniil Schimonahul” sau „Daniil cel Nou”, nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament, scrie crestinortodox.ro. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti. Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism. Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie. Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.
Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet.
Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mucenic Sebastian si Zoe, sotia lui, si a celor impreuna cu ei: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu;
– Sfantului Mucenic Eviot;
– Cuviosului Flor, episcopul Aminsului;
– Sfintilor Mucenici Foca si Ermil;
– Sfintilor Mucenici Zaheu, diaconul, si Alfie, citetul;
– Sfintei Sofia;
– Cuviosului Mihail Sincelul, marturisitorul;
– Sfantului Modest, arhiepiscopul Ierusalimului
Sursa: antena3.ro
Foto: antena3.ro
Read moreINS A REVIZUIT IN SUS, LA 3%, ESTIMARILE PRIVIND CRESTEREA ECONOMICA PENTRU 2014
EconomieUltimele stiri 18 decembrie 2015 0
Produsul Intern Brut (PIB) al României a urcat în 2014 cu 3% în termeni reali, comparativ cu anul precedent, potrivit datelor semidefinitive anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de datele provizorii publicate în aprilie.
PIB estimat pentru anul 2014, date semidefinitive, a fost de 667,577 miliarde lei în prețuri curente, față de 666,637 miliarde lei în varianta provizorie. Procentual, față de varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul Intern Brut nominal estimat pentru anul 2014 s-a majorat cu 0,1%.
‘În anul 2014, modificări mai importante ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat construcțiile, de la 0% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,0 puncte procentuale (de la 100,3% la 102,3%), intermedierile financiare și asigurările, de la—0,1% la—0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu—8,5 puncte procentuale (de la 97,3% la 88,8%) și administrația publică și apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învățământul, sănătatea și asistența socială, de la 0% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,1 puncte procentuale (de la 99,9% la 102,0%)’, informează INS, printr-un comunicat.
Pe categorii de utilizări, anul trecut, modificări ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populației, de la +2,7% la +2,5%, ca urmare a scăderii volumului său cu 0,4 puncte procentuale (de la 104,5% la 104,1%), cheltuiala pentru consumul final al instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, de la +0,1% la—0,2%, ca urmare a reducerii volumului său cu 41,9 puncte procentuale (de la 104,0% la 62,1%), cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice, de la +0,8% la +0,1%, ca urmare a scăderii volumului său cu 5,0 puncte procentuale (de la 105,3% la 100,3%) și formarea brută de capital fix, de la—0,8% la +0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu +6,0 puncte procentuale (de la 96,5% la 102,5%).
Sursa: agerpres.ro
Read moreEVENIMENT CARITABIL AL TINERILOR LIBERALI PENTRU A-L AJUTA PE ANDREI GALUT, VICTIMA A TRAGEDIEI #COLECTIV
PoliticaUltimele stiri 18 decembrie 2015 0
La rândul său co-organizator al evenimentului, Bogdan Noghiu este de părere că acțiunea a fost una reușită și de bun augur pentru toți cei implicați. „Mă bucur foarte mult pentru modul în care s-a desfășurat întregul eveniment și pentru implicarea de care au dat dovadă colegii mei pentru această cauză nobilă. Sunt mulțumit și pentru faptul că am reușit să strângem o sumă, cred eu, importantă de bani prin care să îi dăm o mână de ajutor concitadinului nostru Andrei Găluț. Am luat legătura cu familia acestuia și am aflat că Andrei este pe drumul cel bun, dar că va mai trece prin câteva operații, iar apoi va urma o lungă și grea perioadă de recuperare. Îi dorim multă sănătate!”
„În primul rând, vreau să le mulțumesc colegilor din organizația de tineret, care din nou au demonstrat că suntem o echipă unită și care au pus mult suflet și au petrecut multe ore muncind la ornamentele și prăjiturile pe care le-au adus la eveniment pentru a fi licitate de către invitați. În al doilea rând, aș vrea să mulțumesc, în numele meu și al colegilor mei, tuturor celor care au onorat invitația noastră de a participa la acest eveniment și de a face donații pentru cauza noastră. Totodată, ne dorim ca scopul acțiunii noastre să nu fie interpretat greșit, ca fiind o simplă acțiune în urma căreia să ne facem imagine publică. Scopul acțiunii, pe lângă ajutorul de care arădeanul nostru Andrei Găluț are atât de multă nevoie, este de a trage un semnal de alarmă că ceea ce s-a petrecut în clubul Colectiv nu trebuie să fie uitat atât de repede și că acest subiect nu trebuie să dispară din atenția publică, tragedia de acolo însemnând un moment de cotitură atât în politica românească, cât și în felul în care românii percep tot ceea ce se întâmplă în jurul lor”, a declarat președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad, Andrei Fuliaș.
În urma evenimentului caritabil organizat, tinerii liberali au reușit să strângă nu mai puțin de 4365 de lei + 120 euro, bani care vor ajunge la familia lui Andrei Găluț.
FACTURILE, ASIGURARILE SI RATELE, PLATITE LA HIPERMARKET
NationalUltimele stiri 18 decembrie 2015 0
Facturile la utilitati si telefonie, precum si asigurarile obligatorii sau internetul ori ratele pot fi achitate la hipermarketuri.
PayPoint Romania, principalul operator de plati in numerar si incarcare electronica prin puncte de retail, a anuntat semnarea parteneriatului cu Carrefour Romania. Ca urmare a acestui acord de colaborare, clientii magazinelor Carrefour beneficiaza acum si de avantajele sistemului PayPoint. Acestia isi pot plati simplu si rapid facturile de utilitati, facturile emise de operatorii de telefonie, cablu si internet, asigurarile, ratele.
Platile se efectueaza printr-o metoda moderna, sigura si facila, terminalele PayPoint fiind disponibile in toate formatele de magazine Carrefour prezente pe intreg teritoriul Romaniei: in cele 29 de hipermarket-uri Carrefour, in cele peste 100 de supermarket-uri Carrefour Market si in 11 magazine de proximitate Carrefour Express.
Pentru a efectua o tranzactie, consumatorul trebuie doar sa se prezinte cu factura in cel mai apropiat magazin Carrefour, la punctul cu semnalizare PayPoint si sa comunice vanzatorului ce tip de plata doreste sa efectueze.
Dupa procesarea tranzactiei pe terminalul PayPoint, operatorul va incasa banii in numerar si ii va oferi clientului un bon cu toate detaliile tranzactiei (data, locatia, furnizorul etc.). Consumatorul nu plateste niciun comision pentru tranzactie si nici nu este nevoit sa efectueze cumparaturi in magazin pentru a avea acces la sistemul PayPoint.
Sursa: stiripesurse.ro
Read more