Patricia Tig a ratat calificarea la WTA Shenzhen
SportStiri sportiveUltimele stiri 3 ianuarie 2016 0
Ultimul meci de calificare pentru tabloul principal al turneului WTA de la Shenzhen (China), a vut loc între românca Patricia Maria Țig și cehoaica Tereza Smitkova, un meci între favoritele patru și cinci la calificare. Din păcate Țig a pierdut în trei seturi, 6-7 (6) 6-3 3-6, după un meci care a durat peste două ore.
Turneul de la Shenzhen este dotat cu premii în valoare de 500.000$ și se joacă pe o suprafață hard.
Pe tabloul principal se află trei românce, Irina Camelia Begu, favorita 3 a turneului, care o va întâlni pe spaniola Lara Arruabarrena, 1-1 scorul întâlnirilor directe, Andreea Mitu, care va juca cu cehoaica Katerina Siniakova, și favorita patru a turneului, Monica Niculescu, care o va întâlni pe Anastasija Sevastova, locul 113 WTA, cu care a mai jucat de două ori, ultima dată în 2011, scorul fiind de 1-1.
Read moreNationala de polo are in componenta un aradean
SportUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Selecţionata de polo a României, formată din jucători de la reprezentativele de juniori şi seniori, se află la Istanbul, unde participă la turneul internaţional Memorialul „Ibrahim Sulu”. În primul meci disputat, “tricolorii” au fost învinşi cu 12-6 de Olanda. Din delegaţia României, care va mai înfrunta Georgia şi Turcia, face parte şi Alexandru Vătrai, de la AMEFA Arad. Marți sunt programate partidele România – Georgia (18,30) și Turcia – Olanda (20), iar miercuri vor avea loc meciurile Georiga – Olanda (12) și Turcia – România (13,30). Tricolorii sunt conduși de fostul internațional Edward Andrei și se pregătesc pentru Campionatul European de la Belgrad, din perioada 18-23 ianuarie. (sportularadean.ro)
Read moreANM prognozeaza un excedent de precipitatii pentru lunile ianuarie si februarie
NationalUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Meteorologii estimează, pentru primele două luni din anul 2016, un regim termic, în general, normal pentru perioada respectivă, cu temperaturi ce vor coborî până spre -7 grade în zona Moldovei, precum şi cu precipitaţii cu tendinţă de excedent în majoritatea regiunilor, potrivit previziunilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În prima lună din 2016, valorile termice se vor situa, în general, în apropierea mediilor climatologice (de -2,1 grade Celsius) în centrul, nordul şi local în vestul ţării. În rest, valorile de temperatură pot fi peste norme. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei şi Moldovei, între -6 şi -7 grade Celsius, iar cele mai ridicate în Dobrogea, între -1 şi 2 grade Celsius.
În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 74 l/mp), Oltenia (57 l/mp), Banat şi Crişana (câte 54 l/mp).
Potrivit prognozei de specialitate, în februarie, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limite apropiate de mediile climatologice, cu excepţia sud-estului, sudului şi, local, vestului ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale. Media multianuală a lunii februarie se situează la -1 grad Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 şi 0 grade Celsius în Transilvania şi Moldova, între -6 şi -1 grad Celsius în Moldova, respectiv între -2 şi 0 grade Celsius în Muntenia şi între 0 şi 2 grade Celsius, în Banat şi Dobrogea.
Pe de altă parte, cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta, în general, o tendinţă spre excedent, mai puţin în estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale, de 31,6 l/mp. Zonele Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Olteniei vor prezenta cantităţi de precipitaţii de peste 50 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. (agerpres.ro)
Read moreSe ieftinesc biletele de tren, incepand cu 1 ianuarie
NationalUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Tarifele biletelor de tren vor scădea cu circa 4% de la 1 ianuarie 2016, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%, informează CFR Călători, printr-un comunicat remis, marţi.
Compania precizează că biletele pot fi cumpărate online, de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR şi de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
‘La cumpărarea online, tipărirea biletului nu este obligatorie, clientul fiind identificat în tren doar pe baza cărţii de identitate şi al ID-ului de bilet’, se menţionează în comunicat.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.AGERPRES
Read moreAcord intre Guvern si sindicate privind cresterea salariului minim
NationalUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Guvernul, sindicatele şi patronatele au ajuns, marţi, la o înţelegere în privinţa creşterii salariului mediu la 1.250 de lei, de la 1 mai 2016.
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunţat, marţi, că Executivul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicate sunt de acord.
Proiectul va fi trimis Consiliului Economic şi Social şi ar urma să fie adoptat de Guvern în şedinţa de miercuri.
Luni, Guvernul a venit cu o propunere de majorare a salariului minim la 1.200 lei/lună începând cu 1 mai 2016, iar sindicatele au cerut, în acest context, „o corecție” la 1.275 lei, pentru a acoperi pierderile din primele patru luni, a declarat luni președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii Consiliul Național Tripartit, care a avut loc la Ministerul Muncii.
Potrivit acestuia, discuțiile nu s-au finalizat cu o concluzie, Guvernul urmând să vină cu o propunere ce va fi analizată în ședința Consiliului Economic și Social (CES) de marți.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/acord-intre-guvern-si-sindicate-salariul-minim-va-creste-la-1-250-de-lei-de-la-1-mai-2016_265303.html#ixzz3vhYkz1o2
Legendarul solist al trupei Motorhead a decedat!
CulturaMondenUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Legendarul solist al trupei rock Motorhead, Lemmy Kilmister, a decedat aseară la vârsta de 70 de ani. Știrea a fost comunicată de Eddie Trunk, reporter radio și cel mai bun prieten al lui Lemmy. Știrea a fost confirmată după aceea de mai multe surse inclusiv de către solistul trupei Black sabath, Ozzy Osbourne, pe pagina personală de Twitter. „Am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni. O zi tristă pentru mine. A fost un luptător, o legendă. Te voi revedea dincolo” a scris Ozzy.
Lemmy Kilmister avea cancer.
Ian Fraser “Lemmy” Kilmister s-a născut în Staffordshire, Anglia, în 1945. Inspirat de muzica celor de la Beatles s-a hotărât să devină muzician, devenind liderul, solistul, compozitorul și basistul trupei Motorhead din anul 1975 până în prezent. În această perioadă trupa a înregistrat 22 de albume și a vândut peste 33 de milioane de exemplare.
Motorhead – Ace of Spades RIP Lemmy
Avertizare de racire a vremii pentru urmatoarele zile
NationalUltimele stiri 29 decembrie 2015 0
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de răcire accentuată a vremii şi intensificări ale vântului, care va intra în vigoare marţi, la ora 13,00, şi va expira joi, la ora 13,00.
Conform informării, începând de marţi, 29 decembrie, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 şi 31 decembrie, când se vor înregistra maxime preponderent negative în toată regiunea şi minime sub -10 grade, îndeosebi în centrul şi estul regiunii.
În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificări în estul zonei, precum şi la munte unde viteza la rafală va depăşi 60 – 70 kilometri/oră.
Meteorologii semnalează că, temporar, vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, ninsori în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi predominant ninsori, pe arii restrânse, în restul regiunii, iar izolat se va semnala polei.
ANM precizează că, până în jurul datei de 3 ianuarie 2016, vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Conform informării, local, la munte şi izolat în rest, vântul va continua să prezinte unele intensificări. AGERPRES
Read moreMAE avertizeaza restrictionarea circulatiei de sarbatori, pe teritoriul Ungariei
NationalUltimele stiri 28 decembrie 2015 0
Ministerul Afacerilor Externe informează transportatorii români care tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Ungariei că, pe perioada zilelor nelucrătoare cu ocazia Anului Nou, sunt restricţii de circulaţie pentru autovehiculele de transport marfă a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 tone.
Potrivit unui comunicat al MAE remis luni AGERPRES, transportatorii români care trec prin Ungaria cu autovehicule a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 tone au restricţii începând cu ziua de joi, 31 decembrie 2015, ora 22,00, ora locală, şi până vineri, 1 ianuarie 2016, ora 22,00, ora locală, precum şi din data de 2 ianuarie 2016, ora 22,00, ora locală, până la data de 3 ianuarie 2016, ora 22,00, ora locală – conform reglementărilor aferente zilelor sfârşitului de săptămână.
MAE reiterează că, până la data de 1 martie 2016, camioanele dotate cu euro 3 pot circula sau tranzita teritoriul Ungariei în perioadele în care este în vigoare o restricţie de circulaţie.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, mai menţionează sursa citată.
Read more