MIT SPULBERAT. CARE E PRETUL FARA TAXE AL CARBURANTILOR IN ROMANIA IN COMPARATIE CU AL ALTOR TARI DIN EUROPA
EconomieUltimele stiri 22 ianuarie 2016 0
Barilul de petrol bate record după record. Cotaţiile scad de la o zi la alta. Au coborât deja sub 28 de dolari, însă, în România, preţul fără taxe al carburanţilor este în continuare printre cele mai mari din Europa, potrivit TVR1.
De exemplu, la noi, un litru de motorină costă 35 de eurocenţi, fără taxe. În schimb, în Austria şi Belgia, preţul înainte de a aplica taxele, nu trece de 30 de eurocenţi.
Sub noi sunt şi nemţii, polonezii, slovenii şi chiar englezii.
Cea mai ieftină motorină costă în România un euro, iar benzina ajunge la un euro şi 3 eurocenţi. Iar ieftinirile din ultimele luni abia dacă se simt la un plin.
În Germania, de exemplu, preţul unui litru de motorină a scăzut cu aproape 10 cenţi faţă de săptămâna trecută. Ritmul ieftinirilor diferă însă de la o ţară la alta.
În România, peste 60% din preţul carburanţilor la pompă îl reprezintă taxele şi accizele. Tocmai din această cauză, marii transportatori alimentează în alte ţări.
Barilul de petrol va mai scădea, spun specialiştii.
Cel mai probabil, în perioada următoare nu vom mai vedea preţuri de 6 lei pentru un litru de benzină şi motorină, însă nici nu se vor apropa cu mult de 4 lei.
Sursa: antena3.ro
Read moreTehnocratul care dorea impozitarea românilor fără venit este plin de firme offshore și bani
NationalUltimele stiri 21 ianuarie 2016 0
Adevărata față a tehnocraților guvernului Cioloș începe să iasă la suprafață.
Gabriel Biriș, tehnocratul care dorea să taxeze românii fără venit pentru a plăti contribuțiile la sănătate (CASS-ul), are două firme off-shore, potrivi declarației sale de avere.
Astfel, potrivit declarației de interese, Biriș deține două firme offshore, este asociat în 7 firme, 2 dintre ele off-shore – la BADUMA LTD, iar în declaraţia sa de avere sunt trecuți 105.000 dolari.
Totodată, secretarul de la finanțe mai deține: depozite şi conturi: 119.000 euro şi 714.000 lei, acţiuni/părţi sociale: The Foundations Feeder – 50.000 euro, împrumuturi: 132.000 euro, credit 201.000 euro
Biriș este și acționar la o fundație din Luxembourg. De asemenea, acesta mai deţine împreună cu soţia: 4 terenuri, 5 apartamente și 3 maşini.
Informațiile au fost prezentate joi seară, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Read moreZimbrii din parcurile naturale uciși de haitele de câini sălbăticiți
MondenNationalUltimele stiri 21 ianuarie 2016 0
Pare imposibilă repopularea pădurilor cu zimbri din cauza haitelor de câini abandonaţi de stăpâni şi sălbăticiţi. Au omorât patru zimbri în ultima săptămână într-o rezervaţie naturală din Caraş-Severin. Veterinarii i-au găsit sfâşiaţi.
În urma vizitelor de monitorizare făcute în rezervaţia de la Armeniş, s-a descoperit că patru din totalul de 29 de zimbri aduşi în munţii Ţarcu au murit, doi dintre ei fiind atacaţi de o haită de câini sălbăticiţi.
Iarna este o perioadă care pune la încercare supravieţuirea zimbrilor, având în vedere că în căutarea hranei aceştia îşi pierd din energie, devin vulnerabili, iar printr-un proces de selecţie naturală cei mai slăbiţi dintre ei sunt alungaţi din turmă şi pot fi atacaţi.
Urmele de pe cadavre şi imaginile de pe camerele de supraveghere le-au indicat medicilor veterinari că zimbrii au fost atacaţi de o haită de câini hoinari.
Zimbrii de la rezervaţia naturală de la Armeniş au fost aduşi în două tranşe, în 2014 şi în 2015, din opt rezervaţii din Elveţia, Belgia, Franţa şi Germania printr-un proiect care îşi propune salvarea speciei. (digi24.ro)
Read moreLOTO 6 DIN 49. REPORT DE PESTE 1,21 MILIOANE EURO LA CATEGORIA I A JOCULUI JOKER
EconomieUltimele stiri 21 ianuarie 2016 1
LOTO, LOTO 6 DIN 49. Joi, 21 ianuarie 2016, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc.
La tragerile loto de duminica, 17 ianuarie 2016, Loteria Romana a acordat peste 19.200 de castiguri in valoare totala de peste 1.080.000 lei.
LOTO, LOTO 6 DIN 49. La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 1,68 milioane lei (peste 370.000 euro), iar la Noroc este in joc un report cumulat in valoare de aproape 2 milioane lei (aprox. 441.000 euro).
LOTO, LOTO 6 DIN 49. In urma tragerii Joker de duminica, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 5,5 milioane lei (peste 1,21 milioane euro). La Noroc Plus, reportul categoriei I este de peste 91.000 lei (peste 20.000 euro).
LOTO, LOTO 6 DIN 49. Loto 5/40 are la categoria I un report de 322.000 lei (peste 71.000 euro), iar la jocul Super Noroc, reportul categoriei I este de peste 21.000 lei
Sursa: antena3.ro
Read moreFERMIERII CER MODIFICAREA PROGRAMULUI NATIONAL DE DEZVOLTARE RURALA 2014-2020
EconomieUltimele stiri 21 ianuarie 2016 0
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a organizat, în perioada 12 – 14 ianuarie 2016, dezbateri publice la nivel județean pentru a identifica soluții de adaptare și simplificare a cadrului normativ privind accesarea fondurilor europene și implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Consultările, la care au fost prezenți peste 1.400 de participanţi la nivel național, au fost organizate sub forma unor întâlniri de lucru de către Oficiile Județene ale AFIR, dezbaterile abordând tematici de interes ce au acoperit toate domeniile și submăsurile de finanțare din sfera PNDR 2020. La dezbaterile publice au participat reprezentanți ai societăților de consultanță, ai patronatelor, asociațiilor sau federațiilor de profil, ai instituțiilor financiar-bancare, precum și lideri de opinie activi din sectoarele specifice tematicilor discutate, beneficiari PNDR.
Sursa: agrointel.ro
Read moreTSD Arad cere sprijinul studenților pentru donare de sânge, necesar Centrului de Transfuzii
PoliticaUltimele stiri 21 ianuarie 2016 0
După ce parlamentarii PSD de Arad, deputatul Dorel Căprar şi senatorul Mihai Fifor au lansat un îndemn public arădenilor pentru a dona sânge, pe fondul rezervelor reduse existente la Centrul de transfuzie sanguină din municipiu, tinerii social democraţi arădeni au iniţiat o campanie de conştientizare şi mobilizare în rândul studenţilor din cămine.
“Este vital ca studenţii să înţeleagă că deşi suntem în plină sesiune, problema crizei acute de sânge RH negativ de la Centrul de transfuzie sanguină din Arad este una majoră pentru întreaga comunitate. Este o chestiune de responsabilitate civică iar tânara generaţie trebuie să fie prima care să răspundă unei mobilizări morale cetăţeneşti de acest tip. Tocmai acest lucru încercăm să facem prin vizitele şi discuţiile cu studenţii din cămine, nu toţi sunt la curent cu problematica sau nu cunosc amănunte esenţiale legate de gravitatea în sine a situaţiei. Sunt convinsă însă că se vor mobiliza în mod exemplar pentru a veni în sprijinul pacienţilor internaţi în unităţile medicale din Arad”, afirmă Ingrid Iordache, preşedinte TSD Arad.
Read moreCONSUMUL NATIONAL DE ENERGIE ELECTRICA A ATINS COTE RECORD DE PESTE 9.400 DE MW, DIN CAUZA GERULUI
EconomieUltimele stiri 21 ianuarie 2016 0
Consumul național de energie electrică a crescut în aceste zile geroase la niveluri record de peste 9.400 de MW, potrivit datelor Transelectrica, în condițiile în care, într-o zi normală de iarnă, consumul nu depășește 9.000 de MW.
Astfel, ieri (miercuri), în intervalul orar 18,00-19,00, în vârf de consum, la nivel național s-au utilizat 9.484 de MW de energie electrică. Un astfel de nivel nu a mai fost atins din 1 februarie 2012, când, în același interval orar, consumul a fost de 9.487 de MW.
„Se pare vorbim de recorduri în aceste zile, în condițiile în care, într-o zi de iarnă normală, consumul este de maximum 9.000 de MW. Pentru această seară, ne așteptăm din nou la un nou vârf de consum foarte mare”, a declarat, pentru AGERPRES, Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Național.
El a precizat că au fost pornite grupuri suplimentare de producere a energiei electrice pe cărbune și păcură, pentru acoperirea cererii.
„Nu au fost pornite toate grupurile de rezervă, încă avem capacități pe care le putem porni în cazul în care este nevoie”, a mai spus Lohan.
La nivelul întregii zile de miercuri, 20 ianuarie 2016, consumul mediu a fost de 8.287 MW, cu 7,8% mai mare decât în aceeași zi a anului trecut. Cărbunele a fost principala resursă a zilei: 3.214 MW, urmat de energia hidro (2.203 MW), hidrocarburi (2.184 MW), nuclear (1.383), eoliene (139 MW), biocombustibili (51 MW) și fotovoltaice (43 MW).
Joi, la ora 12.00, consumul la nivel național era 9.018 MW, iar producția ajungea la 10.301 MW, diferența fiind reprezentată de exporturi.
Sursa: agerpres.ro
Foto: agerpres.ro
Read more