EURO A INCEPUT SA SCADA CONSIDERABIL, AJUNGAND LA DOAR 4.4763 LEI
EconomieUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Veşti bune de la BNR. Banca Naţională a stabilit astăzi un curs de 4.4763 lei, în scădere faţă de ziua precedentă, informează B1 TV. Cu alte cuvinte, prima veste bună pentru români după mult timp. Iar această depreciere vine şi cu un impact major în economie.
În ultimele 24 de ore, euro a început să scadă considerabil. Dacă duminică BNR anunţa un curs de 4.5013 de lei pentru un euro, luni, moneda europeană a ajuns la doar 4.4763 lei.
De asemenea, duminică un dolar era cotat la 4.0240 lei, iar astăzi la 4.0081 lei.
Aşadar, veşti bune mai ales pentru românii care au credite în euro. Aceştia vor plăti rate mai mici, însă este o veste bună şi pentru operatorii interbancari sau pentru cei care urmăresc cu atenţie jocul de la bursa naţională de valori. Deoarece şi acolo se pot ivi astăzi oportunităţi interesante în ceea ce priveşte cele mai importante acţiuni ale zilei.
Sursa: b1.ro
Read moreDAN SOVA SCAPA DEFINITIV DE ARESTUL LA DOMICILIU, DECIZIA ESTE DEFINITIVA
NationalUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv luni înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Șova, trimis recent în judecată în dosarul CET Govora.
Decizia a fost luată de un complet de divergență, format din trei judecători, după ce doi magistrați nu au căzut de acord, săptămâna trecută, asupra măsurii preventive ce trebuie aplicată în cazul lui Dan Șova. Cel de-al treilea judecător intrat în completul de divergență a înclinat balanța în favoarea judecării lui Dan Șova în libertate sub control judiciar.
Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Șova trebuie să respecte mai multe obligații printre care: să se prezinte în instanță ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiește, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau de câte ori este chemat; să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată; să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum și cu martorii din cauză: Veronica Cristina Voinescu, Teodor Voinescu, Simona Ciuru, Alin Aurel Niculae Brîncuși, Ileana Cristina Dințică, Radu Ștefan Cernov, Denise Bălan, Rada Dumitru, Neghină Ion Pădurețu, Radu Iulian Țenea, Constantin Lepădat, Carmen Manuela Alexandrescu, Petre Grigore, Ilinca Daniel, Doru Constantin, Ion Găzaru și Cristian Rizea.
Dan Șova a fost eliberat din arest preventiv pe 22 ianuarie și plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.
În dosar, a fost deferit justiției Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale).
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
„Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Șova pe lângă Bălan, directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie — octombrie 2012 și iunie 2013 — august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective. (…) Încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea șase juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați”, arată DNA.
Procurorii susțin că, acționând în această manieră, Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte sus menționate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.
Sursa: agerpres.ro
Read moreCRESTERE MAI MULT DECAT DUBLA A SALARIILOR LA BUGETARI FATA DE MEDIUL PRIVAT IN 2015
NationalUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Veniturile acestora au crescut cu 24,7% în decembrie 2015 față de decembrie 2014, față de 10,7% în sectorul privat.
Decizia guvernamentală de creștere a salariilor din sectorul public cu 10%, excepție făcând salariile din sectorul sănătății și educației ce au beneficiat anterior de creșteri salariale, au împins în decembrie majorările de salarii din sectorul public la 24,7% (față de decembrie 2014) în comparație cu o creștere cifrată la 15,4% pentru perioada noiembrie 2014-noiembrie 2015. Concluziile aparțin unui raport dat publicității luni de către ING Bank.
Analiștii băncii notează că majorările salariale nu sunt un semn bun pentru competitivitatea pe termen lung a țării noastre dacă acestea nu sunt acompaniate cu reforme structurale în arii relevante precum educația sau infrastructura ce ar putea impulsiona productivitatea. ”Capcana este aceea că actualul guvern tehnocrat ar putea fi interesat în astfel de reforme însă trebuie să balanseze și interesul politicienilor de a recurge la politici populiste înainte de alegerile din 2016”, spune ING Bank.
Analiștii se așteaptă ca tendințele de creștere a salariilor în sectorul public să se mențină în acest an, însă avertizează că decalajele dintre productivitate și salarii vor pune presiune pe inflație în sensul creșterii acesteia.
Sursa: digi24.ro
Read more
CINE AR PUTEA PLATI TARIFE MAI MICI PENTRU CONSUMUL DE GAZE
EconomieUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Consumatorii de gaze casnici cu venituri mici şi cei care din motive de vârstă sau sănătate necesită continuarea în alimentarea cu gaze naturale vor fi consideraţi clienţi vulnerabili, potrivit unui proiect de ordin privind furnizarea gazelor naturale la consumatorul final, elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
Potrivit proiectului, clienţii din această categorie vor mai plăti tarife reglementate după liberalizarea completă a pieţei, restul consumatorilor casnici urmând să îşi negocieze singuri tarifele cu furnizorii.
„Clientul final aparţinând categoriei de clienţi casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) are venituri reduse, stabilite de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale; b) la locul de consum locuieşte o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiţii speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale”.
Stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumator vulnerabil va fi realizată de către instituțiile statului. La fel, criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de sănătate/vârstă se realizează de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale şi se comunică furnizorului de către acestea, potrivit ordinului.
În urma comunicărilor primite de la instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, furnizorul întocmeşte situaţia centralizatoare privind clienţii vulnerabili din motive de venituri reduse şi situaţia centralizatoare referitoare la clienţii vulnerabili din motive de sănătate/vârstă pe care le comunică în timp util operatorului.
Sursa: evz.ro
Read moreIN 2020 NUMARUL PERSOANELOR CU TELEFON MOBIL IL VA DEPASI PE AL CELOR CARE AU ELECTRICITATE, APA POTABILA SAU MASINA
EconomieUltimele stiri 8 februarie 2016 0
Dispozitivele mobile câștigă bătălia: răspândirea lor la nivel mondial este atât de mare încât, în 2020, numărul persoanelor care vor avea cel puțin un astfel de dispozitiv îl va depăși pe al celor care au electricitate, apă potabilă sau un autoturism, conform ultimelor previziuni ale companiei de tehnologie Cisco, relatează agenția EFE
Numărul utilizatorilor de dispozitive mobile, inclusiv phablete (un hibrid între telefon și tabletă) va ajunge în 2016 la 5,4 miliarde persoane, circa 70% din populația estimată pentru acest an, se menționează în studiul „Visual Networking Index — Global Mobile Data Traffic Forecast”, publicat săptămâna aceasta de compania din California (SUA).
Cifra este superioară previziunilor internaționale privind accesul la anumite servicii publice, precum electricitate (5,3 miliarde persoane) și apă potabilă (3,5 miliarde persoane), sau la alte bunuri de consum, cum sunt autoturismele (2,8 miliarde persoane), conform Cisco.
Compania estimează că în cinci ani vor fi 11,6 miliarde de telefoane mobile, dispozitive și conexiuni, inclusiv circa 8,5 miliarde telefoane personale, față de 7,9 miliarde în 2015. Dintre acestea, 67% vor fi „inteligente”, față de 36% în 2015.
Nimeni nu își imagina la apariția, în 2000, a primului telefon mobil cu cameră, că avântul va fi de așa natură încât acestea vor fi, în cinci ani, conform Cisco, „principalele responsabile” pentru cel mai mare trafic de Internet, cu 72% din total.
Pe regiuni, America de Nord va continua să domine clasamentul, în 2020, cu cel mai mare număr de conexiuni pe telefonul mobil (95% dintre abonații din regiune), urmată de Europa Orientală (86%), Europa Occidentală și Centrală (84%), Asia și Pacific (72%), America Latină (70%) și Orientul Mijlociu și Africa (52%).
Creșterea ariei de acoperire pentru telefonia mobilă și a cererii de conținut pe anumite platforme va impulsiona, de asemenea, majorarea numărului de utilizatori de două ori mai rapid decât cea a numărului de locuitori, până în 2020.
„Mobilitatea este mijlocul predominant care permite transformarea digitală globală”, precizează, într-un comunicat, Doug Webster, vicepreședinte de Tehnici de Piață pentru Furnizorii de Servicii, din cadrul companiei americane.
La toate acestea trebuie adăugat faptul că smartphone-urile, laptopurile, tabletele și phabletele vor acoperi 98% din eventualul trafic mobil de internet, se menționează în comunicat.
„Schimbul” digital va crește la niveluri de neimaginat datorită atâtor dispozitive mobile, de 120 de ori mai mult față de 2010, și va ajunge la 366,8 exabytes, echivalentul a 81.000 de miliarde fotografii Instagram sau 7.000 miliarde de filme pe Youtube, față de 44,2 exabytes în 2015.
Ceea ce nu se va dezvolta la fel de repede va fi răspândirea, similară, a traficului mobil în toate regiunile lumii, fiindcă aceasta depinde de capacitatea economică și de eficiența rețelelor.
Lideri în privința ritmului de creștere vor fi Africa și Orientul Mijlociu care, conform previziunilor, vor înregistra o creștere de 15 ori a fluxului de date.
Acestea vor fi urmate de Asia și Pacific (creștere de nouă ori), Europa Centrală Orientală și America Latină (creștere de opt ori) și Europa Occidentală și America de Nord (de șase ori).
Viteza va fi, de asemenea, un element care va determina „o explozie exponențială” în rețelele mobile, deoarece, conform studiului, va crește de 3,2 ori din 2015, de la 2 megabytes pe secundă la 6,5 megabytes pe secundă în 2020, datorită rețelelor 4G, al căror trafic va crește de 13 ori în această perioadă.
O situație similară se va observa și cazul înregistrărilor video cu dispozitive mobile, care va avea cel mai ridicat indice de creștere comparativ cu alte aplicații și pentru care se estimează că, în cinci ani, va concentra 75% din traficul mondial de date.
Experții preconizează, în plus, „un impact semnificativ” pe termen mediu al convergenței tehnologiilor, precum tendința de a conecta la rețea toate dispozitivele din jurul omului și accesorii precum ceasurile inteligente și ochelarii speciali, pe lângă senzori și avansurile din domeniul roboticii.
Webster recomandă ca toate acestea să fie privite cu siguranța că acest „avans al Internetului lucrurilor” — rețea de obiecte cotidiene interconectate — va continua să se transforme în „beneficii tangibile pentru populație, afaceri și societate”.
Utilizatorii vor cere de fiecare dată mai multe filme de înaltă rezoluție, mai multă bandă largă și procesatoare mai rapide, ceea ce, de asemenea, va implica o creștere a numărului dispozitivelor de a patra generație (4G), conform Cisco.
Astfel, acest val de utilizatori de dispozitive mobile, de dispozitive inteligente, video și rețele 4G va crește de opt ori traficul de date mobile în următorii cinci ani. În definitiv, altă explozie tehnologică.
Sursa: agerpres.ro
Read moreRomânia și Marea Britanie vor coopera în domeniul reformei administrației publice
NationalUltimele stiri 5 februarie 2016 0
Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și Matthew Hancock, șeful Aparatului de lucru al Guvernului britanic, au semnat joi, 04 februarie a.c.
un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul reformei administrației publice ce are ca obiectiv întărirea și promovarea cooperării bilaterale în ceea ce privește administrația publică și guvernanța.
Principalele domenii de cooperare ce fac obiectul memorandumului sunt creșterea eficienței personalului din administrația publică și a proceselor guvernamentale, schimbul de bune practici de guvernanță în domeniul administrației publice, reducerea birocrației în livrarea serviciilor publice, crearea și dezvoltarea de competențe ale funcționarului public, colaborarea în cadrul strategiilor de promovare a eticii la nivel guvernamental și managementul performanței.
„Am avut o primă discuție cu delegația venită din partea Cabinetului domnului David Cameron, am avut o scurtă analiză a situației și a priorităților noastre, am semnat un Memorandum de înțelegere pentru o colaborare viitoare. Se referă la schimburi de experți, la a câștiga din programe comune de pregătire a funcționarilor publici din România. Vrem să învățăm din experiența reformei continue pe care trebuie să o facă toate țările, dar cazul Marii Britanii este unul relevant pentru noi”, a afirmat Vasile Dîncu. Viceprim-ministrul a accentuat faptul că România vrea să învețe cum„putem reda demnitatea funcționarului public”, cu accent pe schimbarea mentalității privind administraţia publică, prin transparenţă şi comunicare.
„Este o mare plăcere să mă aflu aici, să începem un program de lucru și colaborare pe termen lung în direcția îmbunătățirii administrației publice atât în Marea Britanie, cât și în România, prin înțelegeri comune, prin schimb de lecții învățate, practic învățând fiecare despre țara celuilalt și despre reformele pe care le-am făcut și le facem cu toții„, a subliniat Matthew Hancock. Șeful Aparatului de lucru al Guvernului britanic a precizat că este foarte impresionat de hotărârea Guvernului României de a face progrese în acest sens.
„Vrem să învățăm din sistemul de descentralizare, din modalitatea de pregătire continuă a funcționarilor publici (…) Sunt sigur că noi o să învățăm foarte multe din această experiență, dar sperăm că va deveni interesantă și pentru prietenii noștri din Marea Britanie„, a mai precizat Vasile Dâncu subliniind că, „în zilele următoare, înțelegerea se va concretiza într-un plan de acțiune cu activități și termene clare”.
Read moreSecretarul general al PNL Arad, Ioan Plaveți, cere demisia prefectului
PoliticaUltimele stiri 4 februarie 2016 0
Că dacă toate sunt cu josu-n sus, și al nos’t primar cere tot mai insistent refugiați, o fi vreo problemă cu fochiștii de la CET, un alt lider important al PDL, scuze PNL, cere demisia prefectului pentru că face jocul PSD, nu pe problema căldurii, că doar nu pentru aia este plătit. Să reamintim cititorilor că vorbim despre secretarul PDL, scuze PNL Arad, Ioan Plaveți, renumerat îndestul pentru infima activitate care o face la locul de muncă, pe care nu-l prea vizitează, și anume CET Arad, o societate aflată în pragul falimentului.
Secretarul general al PNL Arad, Ioan Plaveți, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalii cer demisia Prefectului pentru că, spun aceștia, face jocurile de culise ale PSD și nu este apolitic așa cum îl obligă legea.
„Cazul la care vreau să mă refer astăzi face trimitere către Prefectul Județului Arad, care ne demonstrează din nou că nu este apolitic, ci răspunde la comanda PSD. Mă refer acum la cazul de la Cărand, unde PSD a trimis o adresă către Instituția Prefectului prin care se spunea că unui ales local PSD i se retrage sprijinul politic, drept urmare acesta urmând să-și piardă de drept mandatul. Dincolo de diferența de nuanțe între retragerea sprijinului politic și excluderea din partid, este de-a dreptul uimitoare rapiditatea cu care Prefectul a acționat în acest caz. Dacă în cazuri relativ asemănătoare în care era vorba despre aleși locali ai PNL, Prefectul a uzat toate cele 30 de zile prevăzute de lege pentru luarea unei decizii, în cazul de față Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului acelui ales local exact în aceeași zi în care a fost transmisă adresa PSD. Este evident că Prefectul nu este imparțial așa cum îl obligă legea, făcând parti-pris-uri pentru PSD, motiv pentru care îi cerem demisia”, a declarat secretarul general al PNL Arad, Ioan Plaveți.
Read more