Percheziţii la persoane cercetate pentru trafic de migranţi în județele Timiș și Arad
NationalUltimele stiri 16 decembrie 2024 0
Astăzi, 16 decembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara pun în aplicare 69 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Timiș, Argeș, Arad, Caraș- Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Teleorman, Sibiu și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Cercetările efectuate au stabilit că, în cursul anului 2023, mai mulți făptuitori (cetățeni străini) au iniţiat un grup infracţional organizat de tip piramidal, la care au aderat mai mulți cetățeni români, având ca scop obținerea de beneficii materiale substanțiale din traficul de migranţi.
Gruparea de criminalitate organizată, a acționat pe mai multe paliere, respectiv recrutarea pe teritoriul Turciei a grupurilor de migranți și pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru trecerea în mod fraudulos în Bulgaria și ulterior în România. După pătrunderea în țară a migranților, era activat segmentul de transfer către locurile de adăpostire și de îmbarcare în automarfare.
Astfel, o parte dintre membrii grupării de criminalitate organizată, au avut ca atribuţii racolarea şoferilor care se ocupau cu preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din vestul țării până în zona parcărilor unde erau transferaţi în camioane.
Un alt palier, format din transportatori (persoane de naționalitate română) primeau de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi realizau transportul migranţilor, pe care îi predau ultimului eșalon format din şoferii de camioane şi antemergători.
Probele administrate în cauză au relevat că, în perioada iunie – decembrie 2024 au fost depistate și oprite 136 asemenea transporturi însumând aproximativ 1.000 de cetăţeni străini de origine afro-asiatică.
Sunt puse în executare 69 mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurilor subordonate, polițiștilor de frontieră ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și unităților subordonate, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.