Probleme tehnice în procesul de tipărire a buletinelor de identitate
LocalUltimele stiri 7 aprilie 2021 0
Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, anunță faptul că timpii de eliberare a actelor de indentitate au crescut din cauza unor probleme tehnice apărute în procesul de tipărire a cărților de identitate la nivel naţional.
Persoanele care au depus documentația pentru eliberarea/preschimbarea cărților de identitate, vor fi contactate telefonic pentru a li se comunica data și ora la care se pot prezenta la ghișeul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor pentru ridicarea noului act de identitate.
Atenție! Actele de identitate expirate începând cu data de 01.03.2020 îşi prelungesc valabilitatea cu încă 90 zile de la încetarea stării de alertă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.55/2020 art.4 alin.5. Pe cale de consecinţă, aceste acte de identitate pot fi utilizate în relaţiile cu instituţiile publice sau cu persoanele juridice de drept privat, care au obligaţia de a le accepta.
Pentru orice informație suplimentară, vă rugăm să folosiți numărul de telefon: 0257-214 474.
Read moreÎncarcerat pentru înfracțiuni în trafic
LocalUltimele stiri 7 aprilie 2021 0
La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Postului de Poliție Cermei, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Gurahonț pe numele unui bărbat de 41 de ani, din Cermei, condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni cu închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Arad.
Read moreCsilla Aur : „PSD Arad sprijină educația copiilor și propune înființarea de noi creșe în Arad“
LocalPoliticaUltimele stiri 7 aprilie 2021 0
Echipa social-democrată din Consiliul Local Municipal a depus astăzi un nou proiect de hotărâre care vizează înființarea unor creșe în Arad, accentul fiind pus pe locații limitrofe zonei industriale. Sursa de finanțare urmează să fie de la bugetul local.
„Așteptările arădenilor care ne-au votat sunt mari și ne străduim să nu îi dezamăgim. De aceea, fiind în opoziție, principala noastră armă sunt inițiativele, în conformitate cu ceea ce am promis oamenilor. Pentru asta am mers chiar la rădăcina nevoilor sociale ale multor familii din Arad, care se confruntă cu probleme serioase de venituri, spațiu și timp când vine vorba despre copiii cu vârstă antepreșcolară. Da, educația costă iar administrația locală are obligația, în primul rând morală, de a susține eforturile acelor părinți care nu au posibilitatea materială de a apela la zona privată. De aici și ideea înființării de noi creșe, cât mai aproape de locurile de muncă ale părinților. Înainte de toate este și dorința exprimată de mii de arădeni cu care am stat de vorbă în cartiere. Conform proiectului nostru de hotârâre sumele necesare înființării creșelor se asigură din bugetul local sau din fonduri atrase, inclusiv din fonduri europene. Sperăm ca acest proiect, atât de necesar Aradului, să fie înțeles, asmiliat și votat de colegii din alte partide” spune consilierul local municipal PSD Csilla Aur.
Read moreSergiu Bîlcea: Intervențiile în favoarea DSP au avut succes
LocalPoliticaUltimele stiri 7 aprilie 2021 0
Triajul epidemiologic din vămile arădene este o preocupare majoră pentru personalul DSP Arad. Parlamentarii PNL Arad au susținut efortul instituției de a suplimenta personalul din vămi, suprasolicitat în ultimul an.
„Am adresat o interpelare ministrului sănătății, Vlad Voiculescu, prin care am susținut cererea DSP Arad de a suplimenta personalul care efectuează triajul epidemiologic din vămi. Fluxul de persoane în cele cinci vămi ale Aradului este mare, știm că de Paști va crește și mai mult. Mă bucur că problema s-a rezolvat. DSP a reușit să mărească echipa cu cele 20 de posturi solicitate. Apreciez demersurile directorului DSP Arad Horia Timiș și rezolvarea rapidă din partea Guvernului în această problemă. Răspunsul primit la interpelarea depusă recunoaște nevoia de suplimentare a personalului, pentru a reduce timpul de așteptare în vămi, pentru măsuri mai eficiente de combatere a pandemiei”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.
Read moreUSR Arad: Noul buget al Aradului prevede reducerea cu 60% a salariilor de la Filarmonică
LocalUltimele stiri 7 aprilie 2021 0
Proiectul întocmit de primarul Bibarț prevede pentru anul 2021 suma de 5,5 milioane de lei destinată cheltuielilor de personal ale Filarmonicii. Proiectul de buget al anului trecut a alocat 9,2 milioane de lei pentru aceeași destinație (9,3 milioane pentru 2019).
Pentru primele 4 luni ale anului se aplică prevederile bugetare din 2020 (în lipsa unui buget adoptat pentru anul curent), astfel că în ultimele 8 luni ale lui 2021 rămâne disponibilă suma de 2,5 milioane de lei pentru plata angajaților.
Un calcul simplu arată că fondul de salarii al Filarmonicii se va reduce cu 60% după adoptarea noului buget. Având în vedere că valoarea salariului este stabilită prin legea salarizării unitare, este evidentă intenția Primăriei de a face concedieri substanțiale.
Soluția alternativă a USR PLUS este scăderea cheltuielilor materiale (1,4 milioane de lei), în paralel cu creșterea numărului de spectacole și beneficiari (spectatori). În Arad trebuie să privim banii alocați Filarmonicii ca o investiție în viitor, în baza unei mai bune colaborări cu școlile.
USR PLUS se opune oricărei reduceri de personal care va afecta capacitatea Filarmonicii de a presta servicii culturale. O astfel de instituție este greu de construit, iar pierderea ei ar coborî și mai mult statutul orașului nostru, aflat în evident declin față de municipiile vecine.
Read moreBisericile de lemn din județul Arad, incluse în „Turismul de o zi”, inițiat de Consiliul Județean
LocalUltimele stiri 1 aprilie 2021 0
Consiliul Județean Arad a primit astăzi, de la Ministerul Economiei, certificatul prin care, după lungi demersuri, a reușit includerea bisericilor de lemn din județul Arad în circuitul turistic național. Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Bulbuc, a precizat că, în funcție de evoluția pandemiei, anul acesta va porni un program de vizitare a unora dintre aceste biserici, în cadrul proiectului „Turismul de o zi”, elaborat de Consiliul Județean.
„Județul Arad are 43 de biserici de lemn, unele cu o vechime de peste 250 de ani. Dintre ele 24 sunt în stare bună. Sunt obiective importante nu numai pentru turismul ecumenic, ci în general pentru cei pasionați de istorie. Bisericile ortodoxe de lemn se răspândesc în comunitățile românești din Transilvania începând cu anul 1279, când regele ungar Ladislau Cumanul, la solicitarea Papei, interzice construirea bisericilor de zid în rit ortodox pe întregul teritoriu al regatului maghiar. Faptul că majoritatea bisericilor de lemn din județ sunt pe Valea Mureșului și pe Valea Crișului Alb demonstrează că în perioada medievală aici trăia o comunitate românească puternică în vechiul comitat al Aradului; este foarte posibil ca în secolele XVII-XVIII, «noile» biserici de lemn să fi înlocuit vechile biserici, degradate de vreme”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
În circuitul turistic al bisericilor de lemn se dorește și implicarea Arhiepiscopiei, existând deja discuții în acest sens.
Consiliul Județean Arad a realizat un inventar al acestor lăcașe de cult. Din păcate, unele sunt în stare avansată de degradare, iar comunitățile nu sunt interesate de conservarea și refacerea lor. În anul 2019, Consiliul Județean Arad a alocat fonduri ca împreună cu Biserica Ortodoxă și cu „Ambulanța Monumentelor” să repare biserica de lemn din Luncșoara (comuna Hălmăgel), un monument istoric și element de patrimoniu deosebit al județului nostru. Conform mărturiilor istoricilor, biserica a fost mutată la Luncșoara în 1825, existând două variante: fie că a fost adusă din cătunul Crăciunești, fie din satul Prăvăleni-Hunedoara. În biserica de la Luncșoara de Sus se mai oficiază slujbe doar odată pe an, în cinstea hramului bisericii: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
„Ne propunem ca împreună cu Arhiepiscopia să ne implicăm în salvarea acestor elemente de patrimoniu. Unele dintre ele au picturi interioare incredibil de frumoase, despre care, din păcate, și arădenii au cunoștințe puține. Ele aparțin unor pictori bisericești ca David de la Curtea de Argeș, Constantin, Ioan Demetrovici, Filip din Lugoj, Nicolae de la Lupșa Mare, Ștefan, ale căror lucrări sunt considerate de referință pentru epoca lor. Avem șansa acestor biserici de lemn în județul nostru și am reușit să le includem într-un circuit recunoscut național. Acum muncim să le și punem cu adevărat în valoare din perspectiva opiniei publice, ca un număr cât mai mare de arădeni și de turiști să se poată bucura de acest patrimoniu arădean deosebit”, a declarat Andrei Ando, directorul executiv al Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică din Consiliul Județean Arad
Read morePolițiștii arădeni au aplicat 104 sancțiuni pentru respectarea măsurilor stării de alertă
LocalUltimele stiri 1 aprilie 2021 0
În ziua de 31 martie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Arad și polițiști locali, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 174 de societăți comerciale, 49 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate 2.912 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.500 de lei.
Începând cu data de 28.03.2021, se restricționează circulația autovehiculelor și persoanelor în intervalul orar 20:00 – 05:00, închiderea programului de funcționare a societăților comerciale fiind ora 18:00, în perioada sfârșitului de săptămână, în localitățile unde incidența ratei de infectare este de peste 4 la mie.
Read moreAnsamblul „Sorocul“ a fost reînființat, la inițiativa a doi foști dansatori
CulturaLocalUltimele stiri 1 aprilie 2021 0
La inițiativa primarului Gheorghe Grad și a doi tineri inimoși, doi foști dansatori, Lupuțiu Mircea și Marius Ureche, la finele lunii februarie a avut loc o acțiune pentru reînființarea ansamblului de dansuri populare „Sorocul“, o acțiune care s-a bucurat de un real succes.
„În urma unor discuții pe care le-am avut cu Marius Ureche și Mircea Lupuțiu, am avut o acțiune de înscriere a celor doritori în ansamblul Sorocul, care din păcate a fost desființat de fosta administrație. Am avut plăcuta surpriză să constatăm că foarte mulți tineri, dar și copii doresc să facă parte din acest ansamblu, să învețe dansurile populare autohtone și să ducă mai departe tradiția acestor meleaguri. Deocamdată, nu au început repetițiile efectiv, pentru că suntem constrânși de această pandemie, dar sperăm să putem să o facem cât mai repede. Primăria Secusigiu le stă la dispoziție celor care se ocupă de ansamblu cu tot ce e nevoie, iar pe viitor dorim să achiziționăm și costume populare, iar cu toții sperăm ca „Sorocul“ să facă din nou cinste comunei Secusigiu, așa cum se întâmpla pe vremuri“, spune primarul Gheorghe Grad.
Read morePrimăria Arad organizează o acțiune de colectare a deșeurilor electrice
LocalUltimele stiri 1 aprilie 2021 0
Primăria Municipiului Arad și Sistem de Colectare –SLC Timiș SRL, în calitate de operator de colectare autorizat, desemnat de Asociația RoRec, organizează în luna aprilie o acțiune specială de colectare a deșeurilor electrice.
În Arad, programul de colectare se desfășoară în perioada 1 – 28 aprilie prin Serviciul de preluare a comenzilor de ridicare a deșeurilor electrice de la domicilii și sedii de firme sau instituții. Operatorul Sistem de Colectare – SLC Timiș SRL preia, zilnic, orice aparat electric, electronic sau electrocasnic, prin simpla solicitare telefonică sau online 24/7, cu ridicare gratuită, direct de la gospodăriile particulare și sediile firmelor și instituțiilor din municipiul Arad. Pentru instituții și firme se oferă documentația necesară raportărilor fiscale și juridice.
Cetățenii care au de predat deșeuri electrice sunt invitați să sune de luni până vineri între orele 9.00-17.00 – la unul dintre numerele 0751.302.123, 0728.222.241, 0800.444.800 sau să plaseze o comandă de preluare pe formularul de comenzi online www.e-deseu.ro, pentru a solicita ridicarea gratuită.
Toate deșeurile electrice colectate de noi gratuit sunt sortate conform cerințelor/normelor tehnologice și apoi expediate la reciclatori autorizați, răspunzători pentru procesarea și eliminarea lor nepoluantă. Totodată, cantitățile colectate, sortate și trimise la reciclare sunt raportate către autoritățile de mediu, conform cerințelor legale.
Societatea noastră, Sistem de Colectare –SLC Timiș SRL, este un operator de colectare autorizat pentru gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), desfășurându-și activitatea în cadrul normativ stabilit prin Legea nr. 211/2011 și OUG nr. 5/2015, prin care se transpun în România prevederile Directivei nr. 19/2012 a Parlamentului Uniunii Europene
Important! Membrii echipajelor care ridică deșeurile de la domiciliu sau de la birouri operează în conformitate cu măsurile anti COVID-19: păstrează distanța minimă obligatorie față de deponenți, sunt echipați cu măști de protecție și mănuși, au mașinile dotate cu geluri și șervețele dezinfectante pe care le folosesc înainte și după fiecare preluare a unei comenzi. Cetățenii care vor preda deșeurile sunt rugați să poarte mască în momentul predării deșeurilor.
Pentru detalii și alte informații despre campanie, persoana de contact este:
Sever Oțoiu
SISTEM DE COLECTARE – SLC TIMIȘ SRL
Telefon: 0751 302 123 // Email: [email protected]
Read moreUSR PLUS sesizează Garda de Mediu Arad pentru igienizarea din Micălaca
PoliticaUltimele stiri 30 martie 2021 0
Mai multe sesizări au fost transmise către Garda de Mediu Arad de senatorul USR PLUS, Sergiu Cosmin Vlad. În urma acestora, un teren adiacent DN 79A, dintre localitățile Ineu și Bocsig a fost deja curățat. Totodată, s-a dispus Primăriei Arad igienizarea unei suprafețe de 5 hectare din zona balastierei Micălaca.
Sergiu Cosmin Vlad, senator USR PLUS: „Situația ternului adiacent drumului care leagă Ineul de Bocsig a fost semnalată de colega mea Mihaela Gărdău, președinta USR Dezna. În același timp, un articol apărut în presa arădeană mi-a atras atenția asupra situației din Micălaca.
Instituțiile statului, în special Garda de Mediu, trebuie să-și facă datoria și să impună igienizarea zonelor poluate cu deșeuri. Vedem cum acțiunea colegilor din București a condus la reducerea semnificativă a poluării aerului și ne dorim și la Arad aceeași fermitate.
Din păcate, încă sunt autorități publice, primării cu precădere, care tolerează abandonarea gunoiului în natură. Din acest motiv, sistemul județean integrat de gestionare a deșeurilor este ineficient în numeroase localități, unde locuitorii nu încheie contracte de salubritate, preferând această alternativă ilegală.
Voi continua să semnalez toate neregulile privitoare la mediu și să fac presiuni asupra autorităților, pentru a se lua măsuri. Îi rog pe cetățeni să îmi comunice astfel de situații la adresa de e-mail: [email protected], cu o localizare cât mai precisă și fotografii descriptive.”
Read more