UTA a risipit victoria cu Farul la ultima fază și continuă seria remizelor de acasă!
SportSport LocalUltimele stiri 27 august 2024 0
UTA a dat cu piciorul altor două puncte prețioase în SuperLiga, risipind o victorie cu Farul chiar la ultima fază din prelungiri! Totuși, s-a terminat cumva conform tradiției duelurilor dintre cele două echipe, specialiste în remize în partidele directe.
În fața a aproximativ 9000 de spectatori prezenți luni seară pe Arena Francisc Neuman, arădenii au terminat la egalitate cu trupa lui Hagi, scor 1-1, reușite semnate de Van Durmen, în minutul 22, respectiv Dican, minutul 90+5! Tsouka, Paulolo și Hrezdac au fost surprizele din formula de start pregătită de Rednic, toți trei titulari în premieră. În schimb, Ezekiel rămâne singura opțiune viabilă în atac, asta pentru că Dumiter e în continuare accidentat, iar Kadiri, deși introdus în partea a doua, nu e încă pregătit fizic. Dincolo, Alibec a fost rezervă, dar avea să se dovedească providențial la faza golului, când a pasat decisiv pentru Dican. Prima ocazie a meciului a venit la poarta arădenilor, Popa respingând în corner la șutul lui Gabi Iancu. În minutul 20, Vînă a tras și el periculos de la peste 20 de metri, dar același Popa a salvat. Farul a continuat să fie aproape de gol, dar Grigoryan a ratat incredibil, iar pe contraatac s-a făcut 1-0 în minutul 22, atunci când belgianul Van Durmen, nemarcat în careu, a înscris cu un șut plasat la colțul lung, după o centrare perfectă a lui Tsouka. Omondi putea face 2-0 peste cinci minute, dar mingea șutată de acesta a fost respinsă de Popescu în bara transversală.
Van Durmen a dat iluzia succesului, dar UTA a fost naivă pe final
Dominată în primul sfert de oră, UTA a fost mai bună după minutul 20,iar Fabry a fost și el aproape să majoreze avansul, cu Buzbuchi la post cu patru minute înainte de pauză. Mitanul secund a început cu șutul în bară a lui Ganea, de la aproape 30 de metri,iar UTA scăpa de egalare. În minutul 57 s-a petrecut cea mai controversată fază a partidei, oaspeții solicitând penalty de două ori în aceeași fază, fără ca Bîrsan să acorde ceva. Cum nici cei din camera VAR nu l-au sesizat în special la intervenția lui Hrezdac asupra lui Bălașa, jocul a continuat spre disperarea lui Hagi, care a tunat la final! UTA s-a apărat bine și a contraatacat periculos, cu Ghezali scăpând pe contraatac și șutând la vinclu, în minutul 86. A intervenit Buzbuchi și se părea că meciul se îndreaptă spre un succes arădean la limită. În al doilea minut de prelungiri, Alibec a cadrat puțin pe lângă poartă, din lovitură liberă de la 18 metri, dar nu era finalul, căci în al 5-lea minut de prelungiri a venit egalarea: Alibec a insistat la un aut, l-a păcălit în careu pe naivul Cristi Mihai și a pasat decisiv pentru Dican, care nemarcat în careu, a înscris cu un șut plasat de la vreo 12 metri. UTA irosește neverosimil încă două puncte, după cadourile de la Botoșani și încă nu se poate bucura acasă, bifând al patrulea egal consecutiv! Totuși, nu trebuie uitat faptul că la partida de acasă cu Oțelul a fost fix invers, UTA egalând din penalty în minutul 97. Etapa viitoare urmează dificila deplasare de la FCSB, și ea în mare criză de rezultate, iar viitorul nu sună tocmai bine pentru formația lui Rednic. (foto: UTA Arad, Facebook)
Formații:
UTA: R. Popa – Tsouka, Poulolo, Conte, Trif (Mabea) – Hrezdac (C. Mihai), Van Durmen – Costache (Ghezali), Fabry (Joao Pedro), Omondi – Ezekiel (Kadiri).
Farul: Buzbuchi – Popescu, Bălașa, Gustavo (Sîrbu), Ganea – Vînă (Doicaru), Nedelcu (Dican), Grameni – Iancu, Rivaldo (Alibec), Grigoryan (Stoian).
Au arbitrat: Marcel Bârsan – Vasile Marinescu și Mircea Orbuleț (toți din București).
Oana Simion, de la Sportsin Arad, câștigă turneul ITF 15k de la București
SportSport LocalStiri sportiveUltimele stiri 11 august 2024 0
După o lungă accidentare și recuperare, tenismena Oana Simion, legitimată la clubul arădean Sportsin, revine în circuitul tenisului mondial pentru a recuceri locurile pierdute.
Astfel, aflată pe locul 1053 WTA, Oana a câștigat turneul de ITF 15k de la București, venind după trei meciuri de calificare și 5 meciuri de pe tabloul principal, culminând cu victoria de azi în finala turneului contra româncei Ștefania Bojică, locul 830 WTA, cu scorul de 6-3 6-4, după o oră și 48 de minute.
Performanța este cu atât mai mare datorită eliminării favoritei unu, în sferturi, Patricia Maria Țig o fostă jucătoare număr doi a României.
Pentru această performanță, Oana Simion va ajunge pe locul aproximativ 710 WTA.
La proba de dublu, ieri, perechea română formată din Ștefania Bojică și Mara Gae a câștigat finala în fața perechii formate din românca Ilinca Amariei și cehoaicei Linda Sevcikova, cu scorul de 6-7 6-3 10-0. tenisinfo.ro
Read moreOana Simion, de la Sportsin Arad, este finalistă la ITF 15k Satu Mare
SportSport LocalStiri sportiveUltimele stiri 29 iulie 2024 0
Patricia Țig a câștigat turneul ITF 15k de la Satu Mare, după ce a câștigat meciul din finală contra jucătoarei de la Sportsin Arad, Oana Simion (foto).
Meciul dintre cele două românce s-a încheiat după o oră și 17 minute, cu scorul de 6-1 7-5 pentru Patricia Țig.
”Toată săptămâna am jucat bine, încep să trec peste accidentări. Voi merge la ITF 15k Brașov și după aceea la ITF 15k București” a declarat sportiva clubului arădean, Oana Simion. tenisinfo.ro
Read moreUTA reia de astăzi campania de vânzare a abonamentelor pentru SuperLiga
SportSport LocalUltimele stiri 17 iulie 2024 0
UTA reia campania de vânzare a abonamentelor. A făcut-o deja online AICI, dar de astăzi cei care doresc să-și rezerve fizic un loc pe „Francisc Neuman” în noul sezon o pot face direct la stadion. Casieriile sunt deschise la demisol de miercuri până vineri, între orele 15:00 și 18:00, la Arena „Francisc Neuman.”
Tot aici, dar de joi, cei care au optat pentru varianta de online, sunt așteptați să-și ridice cardurile de acces.
Prețuri abonamente Superliga sezonul 2024 – 2025
Tribuna I ”Coco Dumitrescu” – 1000 de lei (copii 4-13 ani – 500 de lei)
Tribuna II ”Gioni Brosovszky” – 750 de lei (copii 4-13 ani – 375 de lei)
Peluza ”Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 500 de lei (copii 4-13 ani – 250 de lei)
VIP exterior – 10.000 de lei
VIP interior – 6.000 de lei.
Read moreCristina Dinu, de la Sportsin Arad, finalistă la simplu și campioană la dublu la ITF 35k Stuttgart
SportSport LocalStiri sportiveUltimele stiri 8 iulie 2024 0
Bucureșteanca Cristina Dinu, locul 235 WTA, componentă a clubului Sportsin Arad, a reușit o performanță în cursa pentru a ajunge la US Open de la Flushing Meadows.
La turneul de la ITF 35k din Stuttgart, Cristina a pierdut finala la simplu, în fața germancei Ella Seidel, locul 157 WTA, cu scorul de 4-6 3-6, în o oră și 35 de minute.
Cristina Dinu a avut după 2 ore și finala de dublu, în care s-a impus, alături de perecheasa, cu care a mai jucat, slovena Nika Radisic, cu scorul de 3-6 6-4 10-4, în fața perechii olandeze formate din Jasmin Gimbrere și Stephanie Visscher.
”Am fost superobosită, ni s-au amânat meciuri din cauza ploii și am ajuns să joc vineri trei meciuri în total de 8 ore, cred că am fost singura ghinionistă” a declarat Cristina Dinu.
În semifinale, Cristina a eliminat-o pe românca Miriam Bulgaru,cu scorul de 6-4 6-4.
Cristina Dinu merge astăzi la turneul ITF 75k Roma, unde este pe tabloul principal alături de Irina Bara.
Read moreGolgheterul UTA-ei în Liga de Tineret în sezonul 2022-2023, când gruparea roş-albă a ajuns până în finala competiției, Ahmet Ekmekci s-a întors din împrumutul de la divizionara secundă CS Dumbrăviţa şi se remarcă din nou în presezon în tricoul echipei mari. Tânărul fotbalist ar fi putut face parte din planurile lui Mircea Rednic și anul trecut, dar a fost scos din circuit timp de mai multe luni din cauza unor probleme medicale. După amicalul cu Progresul Pecica, în care s-a numărat printre remarcaţi și a reușit un gol de generic, Ahmet Ekmekci spune că visul său este joacă cu UTA, în elită:
„O să fac tot ce ține de mine pentru a rămâne în lot. Îmi doresc să joc la un nivel înalt, vreau să debutez cu UTA în Superligă. M-a ajutat foarte mult experiența de la Dumbrăvița şi consider că m-am dezvoltat și pe plan fizic și pe plan psihic. Caut să devin tot mai bun de la zi la zi, încerc să-mi îmbunătățesc evoluţiile și…cu Dumnezeu înainte. Nu am mai avut probleme medicale, sunt 100% sănătos. Cred că îmi va veni și mie rândul, pentru că fac tot ce ține de mine, am încredere maximă în mine, știu ce pot şi știu ce vreau, dar ultimul cuvânt îl va avea antrenorul Mircea Rednic”, a declarat mijlocașul ofensiv de 20 de ani după amicalul de sâmbătă, de la Pecica.
Read moreCristina Dinu, de la Sportsin Arad, și-a aflat adversara din calificările de la Roland Garros
SportSport LocalStiri sportiveUltimele stiri 20 mai 2024 0
Șase românce au intrat pe tabloul de calificări de la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, Franța, astăzi s-au tras meciurile și pozițiile pentru acest turneu.
Astfel, Elena Ruse va juca în primul tur de calificare contra australiencei Talia Gibson, locul 191 WTA și 19 ani, Irina Bara va juca contra slovencei Dalila Jakupovic, locul 214 WTA, Andreea Mitu, venită pe ultima sută de calificări, va juca contra franțuzoaicei Leolia Jeanjean, Miriam Bulgaru va juca contra rusoaicei Aliona Falei, locul 178 WTA și 20 de ani, Anca Todoni, din Timișoara, va juca contra sârbei Olga Danilovic, locul 112 WTA, iar Cristina Dinu (foto), componenta clubului Sportsin Arad, va juca contra argentiniencei Paula Ormaechea, locul 919 WTA și 31 de ani. (sursa: tenisinfo.ro)
Read moreCristina Dinu, componenta clubului Sportsin Arad, va participa la Roland Garros
SportSport LocalUltimele stiri 15 mai 2024 0
Aseară au fost publicate listele de wildcard pentru tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, turneu ce se va desfășura pe zgură, iar Simona Halep nu este printre posesoare.
Astfel, Cristina Dinu, componenta clubului Sportsin din Arad, întrunește punctajul pentru accederea pe tabloul de calificări al turneului de la Paris, calificări ce vor începe în data de 20 mai.
”Sunt bucuroasă să ajung la Paris, am mai fost la Australian Open și Wimblendon, este o experiență nouă pentru mine. În ultima perioadă am participat la turnee organizate pe zgură și pot să zic că m-am pregătit bine” a declarat Cristina Dinu, jucătoare aflată pe locul 227 WTA.
Read moreArădeanca Maria Mateaș a câștigat un turneu de tenis în Spania
SportSport LocalUltimele stiri 8 mai 2024 0
Maria Mateaș, 15 ani, se pregătește de ceva timp la celebra Academie „Rafael Nadal”, din Mallorca, iar rezultatele încep să se vadă. Fiica fostului mare halterofil Adrian Mateaş a câștigat zilele trecute, un turneu de tenis la Las Palmas, care face parte din Circuito Nacional Marca din Spania și este organizat de Federația Spaniolă de Tenis de Câmp. Cu doar un singur set pierdut pe tot parcursul turneului, Maria a avut o prestaţie solidă, reuşind să le elimine pe principalele două favorite.
Este vorba despre Elisabeta Rossinol, în semifinale, cât și pe prima favorită, Daniela Fernandez, în finală. Dar iată rezultatele Mariei Mateaş în drumul spre trofeu: cu Elena Perez Marrero 6-3, 6-0 (turul I); cu Sophie Mendez 6-2, 6-3 (sferturi); cu Elisabeta Rossinol 6-2, 6-3 (semifinale); cu Daniela Fernandez 7-5, 6-7, 6-1 (finală).
Read more