News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cel mai bătrân campion mondial de judo din lume, Mihai Botez, a încetat din viață, vineri dimineața (9 decembrie 2011), la vârsta de 89 de ani.

Mihai Botez s-a născut în 31 mai 1922 la Oradea şi a început să practice judo în 1946. Deoarece acest sport era interzis, Mihai Botez a făcut în paralel şi gimnastică. A învăţat judo în lagărul american de la Chalon, de lângă Paris, de la ofiţerii japonezi, italieni şi germani. Datorită abilităţilor sportive, românul le-a intrat la inimă americanilor după ce a câştigat un pariu pe o ladă de ciocolată. În faţa unui Jeep care se apropia cu viteză de el, a făcut un salt peste maşină, scăpând fără vreo zgârietură. Văzându-i calităţile, un ofiţer japonez, un neamţ şi un italian care ştiau judo l-au luat ca discipol, miraţi de uşurinţa şi rapiditatea la învăţătură pe care le dovedea „Micael“, cum îi spuneau ei lui Mihai Botez.

Între anii 1948 şi 1952 a fost campion naţional de gimnastică, fiind component al lotului naţional de gimnastică până în 1961. În 1952 a participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki, iar în 1954 s-a clasat între primii 10 sportivi în proba de sărituri în lungime la Campionatul Mondial de la Roma. În 1956 a înfiinţat prima secţie de judo oficială din România, la clubul Vagonul Arad. În 1968, la înfiinţarea Federaţiei Române de Judo, a fost numit preşedintele Comisiei pentru acordarea centurilor negre. În 1974 a devenit primul român care a obţinut titlul de antrenor emerit în judo. Mișa baci, așa cum era cunoscut, deţinea centura neagră cu 9 dan la judo şi centura neagră cu 8 dan la ju-jutsu.

Mihai Botez a participat la competiţiile de veterani, acolo unde a obținut patru medalii de aur şi una de argint. Ultima dată a luat medialia de aur în 2008, în Belgia, la vârsta de 86 de ani. În anul 2004 a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Arad. În ultimii ani, Mişa baci a scris câteva cărţi despre autoapărare şi a realizat mai multe expoziţii de fotografie.

În ultima perioadă a vieții, Mișa baci a trăit într-un azil pentru bătrâni, fiind și bolnav.

În memoria noastră, Mihai Botez rămâne, aşa cum s-a caracterizat singur după cucerirea titlului mondial din 1982cel mai venerabil practicant de judo din lume.

Dumnezeau să îl odihnească!

 

Read more

Echipa HC Arad  a obţinut în această seară o victorie  în ultimul meci din turul seriei B a diviziei secunde la handbal masculin. Formaţia pregătită de Dan Dumitru s-a impus cu scorul de 30-26, în faţa formaţiei Unirea Sânnicolau Mare, după un joc de orgoliu şi aprig disputat, având în vedere că aproape toată echipa este formată din bănăţeni.

Arădenii au evoluat în teren cu: Stârparu, Stoian – Mihăieş 5, Borbely 5, Gabor 4, Ungureanu 4, Roşca 4, Dinescu 3, Feier 3, Szentpeteri 2, Pater, Arseni, Cosoi şi Danciu.
Campionatul se va relua pe 5 februarie, când în prima etapă a returului, Aradul va întâlni pe teren propriu formaţia CS Piteşti.

(sportularadean)

Read more

Un număr de peste 1400 de karateka reprezentând cluburi din 22 de ţări, şi-au dat întâlnire în localitatea Lignano  din Italia, în vederea  participării  la cea de-a opta ediţie a Campionatului Mondial de Karate, competiţie destinată cluburilor.

România a fost reprezentată de clubul arădean CS Shodan, alături de  Fudoshin, Dinamic şi Zanshin, toate din Timişoara, Politehnica Cluj şi Rapid Bucureşti.

Sportivii pregătiţi de sensei Teo Răduţ(6 Dan) s-au ridicat la înălţime, reuşind chiar să cucerească un titlu mondial prin Bianca Pătean la categoria de vârstă 11-12 ani. În cadrul categoriei 9-10 ani, Timea Cojocariu a cucerit medalia de argint în proba de kumite feminin. O altă sportivă a clubului Shodan, Cristina Basista, a devenit vicecampioană mondială la categoria de vârstă 13-14 ani, tot în proba de kumite.

Directorul competiţiei a fost nimeni altul decât marele maestru Giacomo Spartaco Bertoletti, acesta fiind prezent cu puţin timp în urmă în oraşul nostru, odată cu înfiinţarea primei şcoli de jujitsu din România.

 

Read more

Sala de jocuri a CSM Arad a găzduit astăzi „Cupa 1 Decembrie“ la gimnastică, o competiţie cu participarea sportivelor clubului gazdă şi a celor de la CSŞ Timişoara.

Competiţia a fost dedicat competitoarelor din categoria a IV-a şi „Mica gimnastă“, acestea demonstrându-şi măiestria şi talentul la trei aparate: sărituri, bârnă şi sol.

Reprezentaţiile micuţelor gimnaste au fost răsplătite cu multe aplauze şi încurajări, chiar şi atunci când emoţiile, inerente unui concurs în premieră pentru multe dintre protagoniste, şi-a spus cuvântul. (sportularadean.info)

 

Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com
Read more

”Galben albastrele” au învins formaţia din Cehia, Slovanka Mlada Boleslav cu scorul de 104 – 43. La fel ca şi în sezonul trecut cehoaicele de la Slovanka s-au prezentat la partida cu ICIM-ul doar cu junioarele, sfidând astfel atât adversarele cât şi competiţia în sine. Antrenorul arădean Dan Moraru nu s-a văzut de loc stânjenit de acest lucru şi a rulat întregul efectivul avut la dispoziţie, exersând pe alocuri scheme de joc şi ghidându-se după o vorbă din bătrâni”Cu cât le dai mai mult, cu atât te respectă mai mult” (dovadă scorul).
Soarta partidei era deja pecetluită încă din primul sfert, încheiat cu scorul de 34-4, ce a urmat până las pauza mare a fost la fel”măcel”, arădencele odihnindu-se în pauza de la jumătatea meciului cu un avantaj de 31 de puncte.
Până la final, nimic deosebit, s-a jucat doar sub panoul cehoaicelor, scorul final 104-43 ne scuteşte de orice comentariu.
Au evoluat:

ICIM: Green 11 (1×3) – Brosovszky 9 (3×3), Campbell 26 – Milovanovic 12, Toma 7. Au mai jucat: Drăgoescu 8 (2×3), Grădinaru 7 (1×3), Moraru 12 (2×3), Nagy 4, Graham 8. Antrenor: Dan Moraru

Slovanka: Mirkova, Opocenska 4, Satoranska 8 (1×3), Effangova 4, Kruaikova 6. Au mai jucat: Praskova 4, Vrabcova 8, Cervenkova 9 (1×3). Antrenor: Jiri Tousek.

Arbitri: Alin Roşu (Oradea) şi Cristian Trofim (Timişoara). Observator: Radu Vaida (Oradea)

(sportularadean.info)

Read more

Sfârşitul acestei săptămâni a fost gazda Festivalului “Arte Marţiale fără Frontiere“, o încununare a zecilor de ani de muncă a maestrului Mihai Botez.

Cu ocazia acestui eveniment unic în România, a avut loc şi recunoaşterea internaţională a primei şcoli de ju jitsu din ţara noastră, aceasta va funcţiona su titulatura de „Ki Shin Ryu“ şi este recunoscută oficial şi în Japonia. Ca totul să fie plauzibil, la ceremonie a fost salutată prezenţa şi de prezenţa preşedintelui Federaţiei japoneze de ju jitsu, soke Kozo Kuniba care a condus şi un seminar tehnic cu participanţii la festival, alături de shike Giacomo Spartaco Bertoletti.

Alături de seminar, festivalul a cuprins demonstraţii de arte marţiale oferite de cluburi din Arad şi din ţară, festivitatea de decernare a înscrisurilor oficiale, fiind recompensaţi deasemenea cu plachete şi diplome sihan Pavel Milovan , sihan George Chivăran şi sensei Gheorghe Farcaş,  continuatori ai activităţii maestrului Mihai Botez. Din păcate, “Mişa baci” a lipsit la acest eveniment, datorită problemelor de sănătate cu care se confruntă.

Întreaga manifestare s-a derulat sub egida World Ju Jitsu Kobudo Organization – Kuniba Kai, având ca principali organizatori Clubul Sportiv Varan şi Clubul Sportiv Seishi Budo alături de numeroşi sponsori.

 

Read more

Micuţii fotbalişti pregătiţi de Marcel Cîmpian şi Florin Rusu au fost la un pas de faza finală, dar au fost ânvinşi la limită de formaţia Muncitorul Reşiţa în cadrul memorialului “Gheorghe Ola”.
Băieţii de la”Atletico” au avut un parcurs excelent în faza zonală de la Timişoara, adjudecându-şi categoric grupa după următoarele rezultate: 4-0 cu Şcoala “Gică Popescu” (goluri Gîdoiu 2, Jigărean 2) şi 7-1 cu CSS Drobeta Tr. Severin (Gîdoiu 2, Jigărean 2, Moldovan, Uzum şi Dronca).

În finala zonală galben-negri au dat piept cu trupa din Valea Domanului, gugulanii impunându-se cu scorul de 3-2 (reuşite pentru arădeni Gîdoiu şi Dronca). “Rico” i-a avut în teren pe Stretcu, Găină, Tripa, Dronca, Gîdoiu, Jigărean, Moldovan, Uzum, Ciorsă şi Costea.

La începutul lunii decembrie grupa 2003 de la Atletico va fi angrenată şi ea într-o fază zonală. Grupa condusă de Norbi Jozsa, angrenată în Memorialul ce poartă numele lui Gheorghe Ene. Competiţia se va derula la Simeria, arădenii fiind în grupă cu Poli Timişoara şi echipa gazdă.

 

Read more

Zoran Visic a fost demis

Sport 22 noiembrie 2011 0

Surse din conducerea echipei de baschet BC ICIM Univest.”Vasile Goldiş” Arad au anunţat astăzi demisia antrenorului Zoran Visic. În urma rezultatelor  nesatisfăcătoare din etapele derulate până în prezent, Visic va părăsi echipa iar jucătoarele au salariile  blocate. Locul sârbului va fi luat de Dan Moraru, interimar deocamdată, obiectivele galben albastrelor rămânând acelaşi; cupa şi campionatul.

 

Read more

Ieri  Sala sporturilor “Victoria” din Arad a găzduit un prestigios turneu de volei pentru amatori dotat cu Trofeul “Sportul pentru Toţi”. Evenimentul s-a derulat cu sprijinul  Direcţiei  Judeţene  pentru Sport si Tineret Arad. La startul competiţiei s-au aliniat 20 de echipe din ţară dar şi din Ungaria, din care 10 la feminin si 10 la masculin.

Meciurile s-au disputat simultan pe trei terenuri, iar castigatorii primelor trei locuri au fost recompensati cu cupe si medalii oferite de Liliana Nica şi Alexandru Gog cei răspunzători de bunul mers al acestui eveniment. La finalul competiţiei după ce toate echipele au primit diplome de participare, clasamentul arăta astfel:

FEMININ

  1. ALBA IULIA

  2. HAJDUBOSZORMENYI

  3. CS ADEP SATU MARE

  4. TIMISOARA GIRLS

  5. GHIBU ORADEA

  6. HAJDUBOSORMENYI B

  7. ARAD VOLEI

  8. HAND UNITED II ARAD

  9. PRO VOLEI ARAD

10. HAND UNITED I ARAD

MASCULIN

  1. IDEEA ARAD

  2. POLI TIMISOARA

  3. ORADEA

  4. OCNA MURES

  5. IMPREUNA INEU

  6. TIMISOARA

  7. PRO VOLEI I ARAD

  8. DANI COMP ARAD

  9. PRO VOLEI II ARAD

10. INEU JUNIOR

(sportularadean.info)

Read more

Memorialul “Bogdan Grădinaru”, derulat  sâmbătă pe stadionul din Grădişte s-a dovedit a fi  un eveniment de suflet, în amintirea tânărului rugbyst braşovean, decedat pe terenul de rugby. Astfel, organizatorii, Lions Rugby Club UVVG şi foşti coechiperi la echipa Aradului, au programat două meciuri interesante. În debutul evenimentului, s-au înfruntat juniorii de la Lions “Prietenii lui Gogoaşă” şi cei de la RCM Timişoara, pe urmă seniorii Lions “Prietenii lui Gogoaşă” au evolua în comapnia rugbyştilor de la Szeged. Invitaţi speciali ai evenimentului au fost părinţii şi sora regretatului Bogdan Grădinaru, aceasta din urmă având şi lovitura de începere.

Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com
Read more