Antwerp, formația pregătită de antrenorul Ladislau Boloni, a pierdut în ultima etapă din campionatul Belgiei, în fața celor de la Mouscron, scor, 1-3, și ocupă locul 7 în clasament, la un punct distanță de ultimul loc care merge în play-off, potrivit stiripesurse.ro.
În urma acestui rezultat, tehnicianul în vârstă de 66 de ani a devenit persona non-grata pentru suporterii grupării Antwerp. Fanii au umplut rețelele de socializare cu mesaje împotriva lui Boloni, pe care îl vor departe de echipa lor.
„Bun pentru echipele de mijlocul clasamentului, să le aducă spre vârf, dar a venit timpul să plece” sau „Cred că Bölöni a pierdut vestiarul. Nu se mai vede nicio idee de joc, spirit de luptă şi ambiţie. Fotbalul său e prea sărac şi antrenorul merită un şut în fund” sau „Afară cu Boloni”, sunt câteva dintre mesajele apărute pe internet.
Antwerp a ajuns la a patra înfrângere din 13 meciuri.
„Suporterii au uitat repede de locul 4 neaşteptat pe care a dus-o pe Antwerp, acum afecţiunea s-a răcit, mai ales din cauza căderii pe 6”, a scris agenţia Voetbalprimeur.
Read moreAsociatia de Tenis Feminin a anuntat clasamentul mondial ca urmare a rezultatelor inregistrate la Turneul Campioanelor de la Shenzhen. Simona Halep a urcat un loc dupa evolutia de la Turneul Campioanelor si incheie pe locul 4.
In schimb, Bianca Andreescu a coborat o pozitie si va termina sezonul pe 5. Elina Svitolina a urcat doua locuri pana pe 6, depasindu-le pe Petra Kvitova si Belinda Bencic.
De asemenea, Kiki Bertens a facut rocada cu Serena Williams.
Cum arata top 10 WTA la final de an:
1. Ashleigh Barty 7.851 puncte
2. Karolina Pliskova 5.940
3. Naomi Osaka 5.496
4. Simona Halep 5.462
5. Bianca Andreescu 5.221
6. Elina Svitolina 5.075
7. Petra Kvitova 4.776
8. Belinda Bencic 4.745
9. Kiki Bertens 4.245
10. Serena Williams 3.935.
ziare.com
Read moreLiga 4 Arad, etapa a 12-a (prima a returului): Victoria Zăbrani – CS Glogovăţ 2-0, AFC 2 UTA – ACS Socodor 2-5, Şoimii Şimand – Unirea Sântana 1-1, Păulişana Păuliş – Podgoria Pâncota 3-1, Victoria Felnac – CS Beliu 4-1, Frontiera Curtici – CS Ineu 2-2
Clasament
1.Frontiera Curtici 12 10 1 1 40-7 31
2.Victoria Zăbrani 12 10 1 1 34-5 31
3.Păulişana Păuliş 12 6 3 3 25-20 21
4.Unirea Sântana 12 6 2 4 26-14 20
5.CS Ineu 12 6 1 5 25-21 19
6.Şoimii Şimand 12 6 1 5 30-29 19
7.CS Glogovăţ 12 5 1 6 15-22 16
8.Victoria Felnac 11 4 1 6 20-22 13
9.CS Beliu 12 4 1 7 26-31 13
10.ACS Socodor 12 4 0 8 23-30 12
11.Podgoria Pâncota 11 3 1 7 20-36 10
12.AFC 2 UTA 12 0 1 11 16-63 1
Etapa viitoare (sâmbătă, 9 noiembrie): Podgoria Pâncota – Victoria Zăbrani, CS Ineu – Şoimii Şimand, CS Beliu – Păulişana Păuliş, CS Glogovăţ – Frontiera Curtici, Unirea Sântana – AFC 2 UTA, ACS Socodor – Victoria Felnac.
Read moreNou promovata AC Piroș Security s-a revanșat rapid după eșecul din derby-ul Vestului cu Becicherecu Mic și a făcut scor cu noua „lanternă roșie” a Ligii I la fotbal feminin. Selena Constanța a fost victimă sigură pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, acolo unde „leoaicele” lui Florin Bugar au bifat al treilea succes stagional.
S-a terminat 5-0 pentru arădence, cu goluri semnate de Sîrbovan 2, Hagan, Olariu şi Şuveţ. La pauză conturile erau deja încheiate, consemnându-se scor de forfait, aşa că Piroş a mai redus motoarele în partea a doua.
În Top 5, echipa arădeană se deplasează etapa viitoare la Vasas Odorhei, echipă aflată în faţa ei în clasament. AC Piroş Security a evoluat cu Selena în formula: Abălașei – Șuveț, Ancăș, Prodan, Marcea – Olariu, Vanu, Răduc, Bozian – Hagan, Sîrbovan. Au mai jucat: Balaș, Bondre, Nagy, Răduț.
Read moreTenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale în valoare de 5,2 milioane euro, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 6-3, 6-4, pe canadianul Denis Shapovalov, după doar 65 minute de joc, scrie agerpres.ro.
Djokovic (32 ani) şi-a trecut în palmares al 34-lea titlu de categoria Masters 1.000 din cariera sa, fiind pentru a cincea oară când se impune în competiţia găzduită de capitala Franţei.
El a fost recompensat cu un cec în valoare de 995.720 euro, în timp ce Shapovalov, care a disputat prima sa finală la acest nivel, a primit la rândul său 503.730 euro.
În ciuda acestui succes, jucătorul sârb va pierde prima poziţie în clasamentul ATP începând de luni, când va fi depăşit de spaniolul Rafael Nadal, care s-a retras din turneul de la Paris înaintea semifinalei cu Denis Shapovalov, după ce a acuzat dureri în zona abdominală.
Novak Djokovic va avea, însă, ocazia să revină în fotoliul de lider mondial dacă va reuşi o prestaţie bună la Turneul Campionilor, competiţia de sfârşit de sezon a circuitului ATP, care va avea loc la Londra, între 10 şi 17 noiembrie.
Read moreE oficial: UTA pierde trei puncte, dar rămâne vicelider în Liga 2!
SportUltimele stiri 2 noiembrie 2019 0
E oficial: clasamentul Ligii a II-a a suferit modificări importante! FRF a constatat retragerea din campionat a clubului Daco-Getica Bucureşti. Farul şi Rapid au ajuns imediat sub podium, iar Mioveniul se distanţează de UTA la patru lungimi, dar şi cu patru meciuri mai mult jucate.
Cele trei echipe nu au apucat încă să joace cu ilfovenii şi astfel au rămas cu punctele acumulate până acum. Doar că urmează să stea în etapele în care sunt programaţi împotriva fostei Juventus.
În schimb, UTA pierde trei puncte în clasament şi şase goluri la golaveraj, Petrolul fiind altă echipă cu pretenţii de promovare ce i s-au scăzut trei puncte obţinute cu Daco-Getica.
Mai jos aveţi clasamentul la zi, actualizat şi după primul meci al etapei a 15-a, de astăzi, Csikszereda – Turris 1-0:
Clasament
Read moreO primă măsură este plafonarea cheltuielilor la 175 milioane dolari pe sezon, dar fără să fie incluse, între altele, cheltuielile de marketing, activităţile indirect legate de Formula 1, salariile piloţilor şi ale celor mai bine plătite trei persoane de la o echipă, precum şi bonusurile. Acest plafon va fi adaptat în funcţie de numărul de curse (un milion în plus sau în minus în baza a 21 de curse). Totodată, sunt prevăzute şi sancţiuni în cazul depăşirii plafonului.
Numărul de curse a fost fixat la maximum 25 pe sezon (faţă de 21 în prezent), dar cu weekend-uri de Grand Prix mai scurte (trei zile în loc de patru).
De asemenea, maşinile vor fi mai simple în plan aerodinamic cu un eleron anterior simplificat, roţi mai mari, care să conducă la întoarcerea la efectul de sol, precum şi eliminarea numeroaselor eleroane şi apendice. Totodată, monoposturile vor fi mai grele (768 kg în loc de 743), iar cockpit-ul va fi lărgit pentru un confort mai bun al piloţilor mai corpolenţi, urmând să fie ranforsat.
Responsabilii Formulei 1 au în vedere şi reducerea trenului aerodinamic, care împiedică în prezent monoposturile să se apropie unele de altele şi să se dubleze. În prezent, un monopost de Formula 1 pierde jumătate din capacitatea aerodinamică atunci când urmăreşte un alt monopost la o distanţă echivalentă cu lungimea unei maşini. Cu noile reguli, această cifră ar trebui să ajungă la 14 la sută, iar consecinţa va fi, probabil, o maşină mai lentă cu 3 până la 3,5 secunde pe un tur.
Totodată, anumite piese vor fi standardizate, dacă nu din 2021, din anii următori, cum ar fi discurile de frână. Echipele nu vor mai putea să-şi modifice cutiile de viteze decât o dată la cinci ani, husele de încălzire a pneurilor vor fi în continuare autorizate în 2021 şi 2022, dar simplificate, în timp ce suspensiile vor fi mai puţin complexe şi sistemele hidraulice vor fi interzise.
În acelaşi timp, anumite piese de carbon vor fi acoperite cu o membrană pentru a se evita ca acestea să se spargă în cazul unul unui accident şi să provoace perforări. Şi botul maşinii va fi lungit pentru a oferi o mai bună capacitate de absorbţie. De asemenea, conţinutul de carburant regenerabil va depăşi 20 la sută, urmând să crească proporţia începând din 2022, scrie Agerpres.ro.
Liga 4 Arad, etapa a 12-a (prima a returului):
Victoria Zăbrani – CS Glogovăţ, sâmbătă, ora 11
AFC 2 UTA – ACS Socodor, sâmbătă, ora 11
Şoimii Şimand – Unirea Sântana, sâmbătă, ora 14
Frontiera Curtici – CS Ineu, sâmbătă, ora 14
Păulişana Păuliş – Podgoria Pâncota, sâmbătă, ora 14
Victoria Felnac – CS Beliu, sâmbătă, ora 14.
Clasament final tur
1.Frontiera Curtici 11 10 0 1 38-5 30
2.Victoria Zăbrani 11 9 1 1 32-5 28
3.Unirea Sântana 11 6 1 4 25-13 19
4.CS Ineu 11 6 0 5 23-19 18
5.Păulişana Păuliş 11 5 3 3 22-19 18
6.Şoimii Şimand 11 6 0 5 29-28 18
7.CS Glogovăţ 11 5 1 5 15-20 16
8.CS Beliu 11 4 1 6 25-27 13
9.Victoria Felnac 10 3 1 6 16-21 10
10.Podgoria Pâncota 10 3 1 6 19-33 10
11.ACS Socodor 11 3 0 8 18-28 9
12.AFC 2 UTA 11 0 1 10 14-58 1
Read moreSportivele de la CS Mistral Arad au reprezentat România la Campionatul European de majorete din Lignano Sabbiadoro (Italia), eveniment desfăşurat recent. Arădencele au participat la două secţiuni, Batonflag seniori şi accesorii solo seniori. La secţiunea Batonflag – senioare, sportivele de la Mistral s-au clasat pe locul 6, după echipele din Norvegia, Anglia, Italia, Belgia şi Croatia.
La accesorii solo seniori, Nascu Davina a terminat pe locul 19. Rezultatul ei este bun, având în vedere numărul mare de participanţi din toată Europa, fiecare ţară avand dreptul sa participe cu primii trei clasaţi pe plan naţional, spune antrenoarea Erdei Emese.
În acest weekend, sportivii se vor pregăti deja pentru Campionatul Mondial de Twirling din 2020, cu doi instructori din Croaţia, Adrijana Juric şi campionul mondial de anul trecut, Tihomir Bendelja.
Sâmbătă, 2 noiembrie, va fi antrenament cu intrare liberă pentru spectatori, la sala Liceului Pedagogic Dimitrie Ţichindeal, între orele 9 şi 18.
Read moreSimona Halep va fi cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca
SportUltimele stiri 31 octombrie 2019 0
Jucătoarea de tenis Simona Halep va fi cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, după ce consilierii locali au aprobat în şedinţa de joi o propunere în acest sens înaintată de primarul Emil Boc.
„Am făcut această propunere pentru că Simona Halep, dincolo de faptul că este o mare campioană, este un model pentru foarte mulţi români şi pentru generaţia tânără. Este un model că se poate reuşi prin muncă, bun simţ, talent şi perseverenţă, este un om de o modestie rar întâlnită, care a ajuns numărul unu mondial. Simona Halep este binevenită la Cluj-Napoca. Ne-am bucura să o vedem în februarie la Cluj-Napoca la meciul cu Rusia din Fed Cup”, a declarat primarul Emil Boc.
Potrivit hotărârii Consiliului Local Cluj-Napoca, prin rezultatele deosebite obţinute în competiţiile internaţionale, Simona Halep a făcut cunoscut numele României în străinătate, dar şi al municipiului Cluj-Napoca, unde a jucat numeroase turnee.