Cinci rute CFR Călători care deservesc elevii vor fi introduse pentru Arad
LocalUltimele stiri 7 februarie 2021 0
Un număr de 42 de trenuri vor deservi elevii care merg de luni, 8 februarie, la şcoală, a anunţat CFR Călători, într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES.
Pentru județul Arad vor fi introduse trenurile Regio: R 2207 Arad – Curtici; R 22 Curtici – Arad; R 2606 Arad – Timişoara Nord; R 3745 Arad – Sântana; R 3746 Sântana – Arad.
purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.
Operatorul naţional de transport feroviar recomandă, totodată, elevilor procurarea abonamentelor din staţiile CFR sau procurarea online a biletelor de tren pentru a evita aglomeraţia la ghişee/casele de bilete.
„Întrucât este necesară verificarea/validarea calităţii de elev, ID-ul elevului se poate elibera doar în staţiile CFR prin crearea unui profil de utilizator şi e valabil pe parcursul întregului an şcolar: https://www.cfrcalatori.ro/comunicate/bilete-de-tren-online-pentru-studenti-si-elevi/. De asemenea, recomandăm tuturor călătorilor noştri procurarea biletelor din timp pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat”, se menţionează în comunicat.
Biletele pot fi achiziţionate de pe următoarele canale: online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări şi, dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei faţă de celelalte persoane. AGERPRES
Read more
Val de Praf Saharian va lovi România, începând din vestul țării
LocalUltimele stiri 7 februarie 2021 0
Meteorologii informează că, în noaptea de duminică spre luni, se vor înregistra depuneri de praf saharian în România, la început în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar în primele zile ale săptămânii viitoare şi în restul ţării, scrie pe pagina oficială de Facebook, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), conform Agerpres.
„Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că, în perioada 6 – 9 februarie, circulaţia aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul şi sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. În această perioadă, temporar în ţările de la vest şi sud-vest de ţara noastră, se semnalează precipitaţii, astfel încât concentraţia particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă. Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar la începutul săptămânii viitoare şi în restul ţării”, notează sursa citată.
Un fenomen similar a persistat deasupra României la jumătatea lunii mai a anului trecut, când praful saharian a fost prezent pe durata a câteva zile.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, un Cod galben de polei, valabil până luni la ora 20:00 în opt judeţe din zona Moldovei, respectiv un Cod galben de vânt puternic, ce vizează 12 judeţe din Transilvania, Oltenia şi Banat, până luni, la ora 16:00.
Read morePercheziții în mai multe localități la persoane bănuite de contrabanda cu țigări
LocalUltimele stiri 7 februarie 2021 0
Polițiștii orașului Pecica și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Arad, sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au descins la 19 adrese de pe raza județului, la persoane bănuite de contrabandă./11 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.
La data de 6 februarie 2021, polițiștii arădeni au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Pecica, Arad și Felnac, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În urma activităților au fost descoperite și indisponibilizate 480.537 de fire de țigarete netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă, prejudiciul în cauză fiind estimat la 288.000 de lei.
La sediul Poliției orașului Pecica au fost conduse 16 persoane în vederea audierii, 11 dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore.
Persoanele reținute urmează a fi prezentate magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.
Activitățile au beneficiat de suportul specializat al Direcției de Operațiuni Speciale.
De asemenea, au sprijinit acțiunile polițiștii Biroului de Investigații Criminale, Secția 1 de Poliție Urbană Vlaicu, Secțiile 1 și 2 de Poliție Rurală Arad, Poliția Orașului Nădlac, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Read moreBibarț mai elimină un pasaj pentru accesul mașinilor din Micălaca
LocalUltimele stiri 5 februarie 2021 0
Cum toate merg ca unse, primarul Călin Bibarț s-a axat pe lupta contra pasajelor care leagă cartierul Micălaca și restul orașului. Așa că din trei pasaje accesibile, sub calea ferată care desparte cartierul de oraș, pe unul l-a programat de ieșiși și pe al doilea de intrași. Al treilea, la cererea ascultătorilor, sictir, este doar de pietoni.
Începând de vineri, 5 februarie 2021, pasajul care face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu și cartierul Micălaca, zonele I și II, devine pietonal. Comisia de Sistematizare a Circulației revine astfel asupra deciziei inițiale de interzicere a accesului pietonilor și instituirea sensului unic dinspre str. Exterioară înspre Bulevardul Nicolae Titulescu. Deocamdată măsura este una experimentală.
“La solicitarea multor cetățeni, pasajul care face legătura dintre zona 3 Micălaca (Bd.N.Titulescu, în apropiere de Maranata) și zona în care se află magazinul Kaufland, va fi, urmare a analizei făcute ieri în Comisia de sistematizare a circulației, transformat pe o perioadă de 6 luni în pasaj exclusiv pietonal, pentru a se verifica eficiența unei astfel de măsuri. Celelalte pasaje își păstrează în continuare reglementările stabilite anterior.”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Read moreMinoră sechestrată din localitatea Bătuța, depistată de polițiști în trei ore
LocalUltimele stiri 5 februarie 2021 0
Polițiștii Secției 8 de Poliție Rurală Săvârșin, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, cercetează un bărbat de 33 de ani, din județul Covasna, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În noaptea de 4/5 februarie 2021 în jurul orei 00:10, polițiștii arădeni au fost sesizați de un bărbat că fiica sa, de 17 ani, ar fi fost luată cu forța de un bărbat de 33 de ani, cioban la o stână de oi de pe raza localității Bătuța.
În urma apelului, s-a constituit, de îndată, echipa operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, polițiști ai orașului Lipova și secțiilor rurale de poliție 7 Lipova și 8 Săvârșin.
În jurul orei 03:00, în urma activităților de căutare desfășurate împreună cu luptători S.A.S. și jandarmi ai I.J.J. Arad, minora a fost depistată pe raza localității Nicolae Bălcescu, în locul denumit popular „Valea Mare”, la aproximativ 7 km de locul de unde ar fi fost răpită.
Din declarațiile victimei, aceasta ar fi fost luată împotriva voinței sale în seara zilei de 4 februarie a.c., în jurul orei 22:00. Nu ar fi fost victima vreunei alte infracțiuni.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Read moreOrganizația Județeană Arad a UDMR îl propune pe Tóth Csaba pentru funcția de prefect
LocalPoliticaUltimele stiri 4 februarie 2021 0
Consiliul Permanent Județean al UDMR a luat această decizie în ședința sa de miercuri. Juristul cu vârsta de 43 de ani are experiență și rezultate în sfera publică și privată deopotrivă, nefiind străin nici de domeniul politic.
Studiile de drept, cele de management precum și cele de masterat le-a efectuat în Arad. În perioada 2005-2010 a ocupat funcția de președinte executiv al Organizației Județene Arad a UDMR, între anii 2008-2012 fiind membru al Consiliului Județean Arad. În ce privește experiența lui profesională, a făcut parte din consiliul de administrație al mai multor intreprinderi, lucrând în același timp în domeniul consilierii juridice și de management. În anul 2013 a fost numit în funcția de director general al societății Fornetti Romania, aflată în reorganizare, reușind să salveze
societatea de la faliment.
Experiența de două decenii, profesionalismul, succesele atinse și calitățile umane ale lui Tóth Csaba ne dau siguranța că propunerea noastră este cea potrivită.
Vremea permite reluarea lucrărilor la drumul Arad-Șiria
LocalUltimele stiri 3 februarie 2021 0
Pentru că temperaturile nu au coborât sub 0 grade Celsius, Consiliul Județean a solicitat constructorului drumului județean Arad-Horia-Șiria să continue lucrările, acolo unde este posibil în perioada iernii. În aceste zile se sapă șanțurile de pe marginea drumului, la kilometrul 9, și este realizată fundația drumului (săpătură, balast și piatră) între km 18+500-20+500.
De asemenea, Consiliul Județean a solicitat constructorului să intervină cu piatră pentru completarea și reprofilarea drumului, acolo unde porțiunile aflate în lucru sunt cele mai afectate de intemperii.
„Îi rog pe arădeni să aibă în vedere că drumul este în lucru și să ruleze cu foarte mare atenție, la limita evitării oricărui pericol. Tronsoanele de drum nu sunt închise, ca oamenii să nu ocolească zeci de kilometri dacă trebuie să ajungă mai repede la Arad, cu toate acestea recomandăm rute ocolitoare, pentru că este vorba de un șantier, cu toate neplăcerile care derivă din această situație”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.
Read moreUDMR va avea prefect la Arad! S-a făcut marea împărțeală pe județe
LocalNationalUltimele stiri 2 februarie 2021 0
Liderii coaliției de guvernare au reușit, după lungi și complicate negocieri, să își împartă prefecții pentru fiecare județ în parte. Astfel, PNL va avea 23 de prefecți, USR-PLUS 14 prefecți, iar UDMR va avea 5 prefecți, printre care și Aradul.
Mai jos puteți consulta lista obținută de fiecare partid al coaliției de guvernare.
PNL va avea 23 prefecti:
1. Alba
2. Bistrita Nasaud
3. Brasov
4. Bihor
5. Botosani
6. Brasov
7. Calarași
8. Caraș
9. Constanța
10. Dâmbovița
11. Dolj
12. Giurgiu
13. Hunedoara
14. Iași
15. Ilfov
16. Mehedinți
17. Mureș
18. Neamț
19. Prahova
20. Sibiu
21. Teleorman
22. Vâlcea
23. Vrancea
UDMR va avea 5 prefecti:
1. Arad
2. Cluj
3. Covasna
4. Sălaj
5. Satu Mare
USR-PLUS va avea 14 prefecți
1. Argeș
2. Bacău
3. Brăila
4. București
5. Buzău
6. Galați
7. Gorj
8. Harghita
9. Ialomița
10. Maramureș
11. Suceava
12. Timiș
13. Tulcea
14. Vaslui
Read morePrimarul Călin Bibarț este deranjat de aparatele de aer condiționat de pe fațade și vrea autorizație de construcție
LocalUltimele stiri 1 februarie 2021 0
În conferința de presă de astăzi, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a prezentat soluțiile pentru situațiile apărute recent privind mutarea sau mascarea aparatelor de aer condiționat:
“Cetățenii mi-au semnalat unele probleme privind relocarea aparatelor de aer condiționat. Astfel că am încercat să le rezolvăm în timp util, să clarificăm unele situații și să găsim soluții de comun acord.
Spiritul acestui act normativ este de a avea o imagine frumoasă a orașului. Ideea este ca aceste aparate de aer condiționat să nu fie vizibile. Mutarea și relocarea lor se poate face în orice mod în care aceste aparate nu sunt vizibile. În situația excepțională, în care acestea nu pot fi mutate sub nicio formă, aici vorbim despre unele blocuri, care nu au nici balcoane, nici posibilitatea de a muta aparatele în spate am găsit o soluție practică: proprietarii le pot masca prin ornamente, structuri ușoare sau prin alte metode care oferă un decor corespunzător clădirii. Pentru această variantă, proprietarii vor trebui să solicite autorizație de construcție.
În acest scop, dar și pentru a veni în sprijinul arădenilor, voi propune consilierilor locali municipali ca acest proiect de hotărâre să aibă o perioadă de implementare de trei luni, pentru a oferi timpul necesar tuturor celor care până acum nu au reușit să facă modificările necesare.” a declarat Călin Bibarț.
Read moreDuminică, 31 ianuarie a.c., jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara asigură măsuri de ordine și siguranță pe timpul desfășurării meciului de fotbal ce are loc, începând cu ora 20.45, pe stadionul “Francisc von Neuman” din municipiul Arad.
Având în vedere măsurile stabilite pe timpul stării de alertă, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, competiția sportivă se va desfășura fără spectatori.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Arad.
Pentru a se asigura buna desfășurare a competiției sportive, jandarmii recomandă respectarea regulilor privind distanțarea fizică și a măsurilor de protecție sanitară, respectarea indicațiilor structurilor de ordine aflate în misiune și evitarea implicării în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.
Read more