News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Focar de pestă porcină africană în exploatații comerciale din satele Dezna și Laz, comuna Dezna

Având în vedere că la efectivele de porci din două exploatații nonprofesionale aflate în satele Laz și Dezna, comuna Dezna, județul Arad, s-a confirmat boala pestă porcină africană, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad a aprobat un Plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii. Printre măsurile aprobate în ședința CLCB de astăzi se află următoarele:

  • Instituirea unor zone de protecție pe o rază de 3 km în jurul focarelor, pe raza localităților Laz (focarul Laz), respectiv: Dezna, Buhani, Slatina de Criș, Rănușa (focarul Dezna);
  • Pe o rază de 10 km în jurul focarelor se instituie zone de supraveghere, care includ și zonele de protecție, pe raza localităților: Dezna, Slatina de Criș, Rănușa, Moneasa, Dulcele, Crocna, Valea Mare, Feniș, Pescari, Cil, Almaș, Dieci, Joia Mare, Cociuba, Revetiș, Roșia, Păulian, Berindia, Sălăjeni, Sebiș, Donceni, Buhani, Ignești, Minead, Neagra (focarul Laz), respectiv: Moneasa, Laz, Neagra, Crocna, Dieci, Roșia, Sălăjeni, Donceni, Sebiș, Ignești, Minead, Prunișor, Susani și Nădălbești (focar Dezna). În zona de supraveghere de pe raza județului Arad, instituțiile parte a CLCB cu atribuții în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite în legislația comunitară specifică: Regulamentul (U.E.) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului European privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrograre a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor; Regulamentul delegat (U.E.) 2020/687 al Comisiei europene, respectiv Regulamentul (U.E.) 2021/605 al Comisiei europene de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane.
  • Instituția însărcinată cu dirijarea, monitorizarea măsurilor de control și raportarea periodică în CLCB a progreselor obținute este Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

    Măsuri aplicate în localitățile aflate în zonele de protecție și supraveghere:

  • Toate porcinele se vor ține închise în curte, fără acces la pășunat și bălți, pentru a împiedica venirea în contact a porcinelor domestice cu cele sălbatice și pentru a limita răspândirea bolii;
  • Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din curtea proprie vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;
  • Toate cazurile în care cadavrele de porcine sunt descoperite în locuri publice vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică;
  • Până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic din exploatația afectată, se interzice organizarea pe teritoriul localităților menționate a piețelor, târgurilor sau expozițiilor de păsări și animale;
  • Toți cetățenii din localitățile menționate sunt obligați să respecte aceste măsuri, adoptate în baza actelor normative în vigoare de CLCB Arad. Nerespectarea acestor prevederi reprezintă încălcări ale legii ce pot fi sancționate cu amendă.
Read more
Meciurile Euro 2020 vor fi vizionate pe ecrane mari, în aer liber

Se apropie o perioadă extrem de importantă pentru microbiști. Tocmai de aceea  Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu Heineken România le-a pregătit acestora o surpriză. Meciurile Campionatului European de fotbal vor putea fi vizionate în aer liber, pe ecrane de mari dimensiuni.

Mă bucur că Aradul este unul dintre cele 5 orașe (Iași, Brașov, Sibiu și Timișoara) alese de Heineken România pentru desfășurarea acestui eveniment în aer liber. Noi vom pune la dispoziție ecranele de mari dimensiuni și tehnica necesară pentru difuzarea meciurilor, iar dânșii aduc berea și amenajează locațiile pentru o vizionare cât mai confortabilă, dar în egală măsură în siguranță a competiției sportive.  Facem încă un pas spre normalitate și suntem siguri că ne vom bucura cu toții de această competiție, chiar dacă România nu este prezentă în acest campionat. ” , a declarat primarul Călin Bibarț.

Trei locații sunt propuse: una în Parcul Regina Maria, iar două pe Ștrandul Neptun: în zona comercială a bazei de agrement și în zona bazinelor. Capaciatea fiecărei locații este de maxim 200 de persoane.

Inițiativa a venit în special ca oportunitate a faptului că brandul Heineken este berea oficială a Campionatului European de Fotbal.   Încercăm să organizăm un eveniment plăcut, în aer liber, după o perioadă destul de dificilă. Nu este ușor de organizat un astfel de eveniment, pentru că suntem într-o nouă etapă de relaxare a măsurilor, dar ne bucurăm că putem să le oferim arădenilor un astfel de eveniment.”, a declarat Gheorghe Andresz, director de vânzări Heineken România.

Read more
Primarul Călin Bibarț: ”Din toamnă, baronul Neuman va fi în tribune, alături de spectatori”

Baronul Francisc Neuman în tribunele arenei care-i poartă numele, pare greu de crezut, dar asta se va întâmpla în aproximativ patru luni.

Vorbim despre o statuie din bronz, în mărime naturală, reprezentându-l pe baronul Francisc Neuman în timp ce asistă la un meci de fotbal pe stadion.

Proiectul Primăriei Municipiului Arad a fost demarat în parteneriat cu familia baronului care a oferit toate informațiile grafice necesare executării matriței. Artistul plastic care va realiza sculptura este Ștefan Ciprian Bințințan, din Alba Iulia, care are un portofoliu impresionant de lucrări.  Bințințan a realizat busturile Reginei Maria și a Regelui Carol al VI-lea situate în fața Catedralei Încoronării din Alba Iulia, dar și o parte dintre statuile din bronz din Cetatea Alba Carolina.

Am încheiat contractul cu sculptorul, astfel că în maxim 4 luni, statuia va fi amplasată în Tribuna II, sectorul N, rândul 7, locul 2. Este o locație atent aleasă. Ne-am asigurat că baronul Neuman va apărea în toate cadrele, Tribuna II fiind în partea opusă zonei unde sunt amplasate camerele de luat vederi. Cred că va fi un suporter real al echipei și nu vom mai pierde niciun meci acasă.”, a declarat edilul Călin Bibarț.

Valoarea investiției se ridică la 25.000 de euro (fără TVA), iar achiziția de lucrări a fost făcută de societatea Recons SA.

Read more
Un tânăr din Șicula a fost prins fără permis la volan

Polițiștii Secției Rurală 5 Ineu au depistat, în ziua de 3 iunie a.c., un tânăr de 18 ani, din Șicula, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul este cercetat penal pentru conducere fără permis.

Dosar penal pentru sisteme de alarmă fără licență

Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetază o societate comercială din municipiu, unde, în urma unor controale, s-a constatat că este instalat un sistem de alarmă împotriva efracției și de supraveghere video fără respectarea legislației în vigoare.

A fost întocmit dosar penal conform Legii 333/2003, pentru desfășurarea în scop comercial de activități de instalare a sistemelor de alarmă împotriva efracției fără licență de funcționare.

Read more
Ioan Tamaș revine la conducerea IPJ Arad

Atentatul cu bombă din urmă cu o săptămână produce primul cutremur în IPJ Arad. Comisarul șef Ioan Tamaș, cel care a câștigat prin concurs funcția de șef al IPJ Arad, a revenit la conducerea Inspectoratului, începând de astăzi. Ioan Tamaș a fost detașat în ultimul an fie la Vaslui, fie la Imigrări, fiindcă deranja gașca portocalie care conduce de aproape 20 de ani Aradul și care nu avea nevoie de un șef neascultător la IPJ Arad.

Conform unor surse din IGP, la Arad vor urma mai multe demiteri, în urma atentatului în care a fost ucis omul de afaceri Ioan Crișan. Inclusiv în presa centrală au apărut informații despre traficanții de țigări care își fac de cap cu largul concurs al unor șefi din IPJ Arad. Ultimul caz este cel prezentat pe larg în aceste zile, cu TIR-ul plin de țigări oprit în trafic de cei de la Rutieră, caz care se pare că a fost ținut la sertar mai multe zile. Probabil, dacă nu ar fi fost cazul Crișan, nu s-ar fi găsit nici astăzi șoferul TIR-ului respectiv. Doar intervenția IGP a făcut ca acest caz să fie cercetat cu atenție. livearad.ro

Read more
Programul estival ”Trenurile Soarelui 2021” demarează!

CFR Călători informează că, începând cu data de 11/12 iunie 2021, va lansa programul estival de transport “Trenurile Soarelui”. Până la data de 5/6 septembrie, turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării.

Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători a pregătit un program variat care constă fie în prelungirea spre Mangalia – din 11/12 iunie – a circulației unor trenuri care aveau ca destinație finală București Nord, fie prin introducerea – din 25/26 iunie – de noi trenuri ce au ca destinație exclusivă litoralul Mării Negre și Delta Dunării. Astfel programul complet din 25/26 iunie este următorul:

  • 38 trenuri directe (19 dus/19 întors) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe, vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
  • 32 de trenuri (16 dus/16 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (12 perechi din București Nord, 3 perechi din București Băneasa, 1 pereche din București Obor).
  • Pentru călătoria în Delta Dunării, din 12 iunie 2021, trenurile RE 8007/RE 8653 și RE 8658/ RE 8008 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.
Read more
CJA anunță închiderea drumului Mâsca-Pâncota

Consiliul Județean Arad informează publicul despre închiderea temporară a drumului județean 709 între localitățile Pâncota și Mâsca, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura drumului și realizarea unor podețe transversale. Asigurăm în permanență accesul riveranilor, iar ceilalți participanți la trafic vor avea următoarele rute ocolitoare:

-Măderat-Pâncota-Sântana-Arad

-Mâsca-Șiria-Gioroc-Arad.

Read more
Măsuri aprobate contra pestei porcine apărute în comuna Dezna

Având în vedere că în data de 02.06.2021, la efectivul de porci dintr-o exploatație comercială din satul Slatina de Criș, comuna Dezna, județul Arad, s-a confirmat boala pestă porcină africană, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad a aprobat un Plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii. Printre măsurile aprobate în ședința CLCB de astăzi se află următoarele:

  • Instituirea unei zone de protecție pe o rază de 3 km în jurul focarului, pe raza localităților Slatina de Criș, Neagra, Moneasa și Rănușa;
  • Pe o rază de 10 km în jurul focarului se instituie o zonă de supraveghere, care include și zona de protecție, pe raza localităților: Dezna, Laz, Sălăjeni, Buhani, Donceni, Sebiș, Ignești, Minead, Prunișor, Cărand, Susani, Nădălbești, Bârzești și Groșeni. În zona de supraveghere de pe raza județului Arad, instituțiile parte a CLCB cu atribuții în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite în legislația comunitară specifică: Directiva Consiliului European de stabilire a dispozițiilor specifice de combatere a pesti porcine africane și de modificare a Directivei 92/199/CEE în ceea ce privește boala Teschen și pesta porcină africană, transpusă în legislația națională prin Ordinul ANSVSA nr. 99/2006, modificat prin Ordinul ANSVSA 7/2010;
  • Instituția însărcinată cu dirijarea, monitorizarea măsurilor de control și raportarea periodică în CLCB a progreselor obținute este Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

    Măsuri aplicate în localitățile aflate în zonele de protecție și supraveghere:

  • Toate porcinele se vor ține închise în curte, fără acces la pășunat și bălți, pentru a împiedica venirea în contact a porcinelor domestice cu cele sălbatice și pentru a limita răspândirea bolii:
  • Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din curtea proprie vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;
  • Toate cazurile în care cadavrele de porcine sunt descoperite în locuri publice vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică;
  • Până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic din exploatația afectată, se interzice organizarea pe teritoriul localităților menționate a piețelor, târgurilor sau expozițiilor de păsări și animale;
  • Toți cetățenii din localitățile menționate sunt obligați să respecte aceste măsuri, adoptate în baza actelor normative în vigoare de CLCB în ședința de ieri. Nerespectarea acestor prevederi reprezintă încălcări ale legii ce pot fi sancționate cu amendă.
Read more
Accident pe autostrada Nădlac-Arad soldat cu victime

Accident rutier pe A1 sens de mers Nadlac – Arad, 1 autocamion (fara ADR) cu 1 autoturism, o persoana incarcerata.
A intervenit 1 echipaj descarcerare, 1 echipaj SMURD și 1 echipaj de stingere de la SVSU Nădlac.

În momentul sosirii echipajelor de intervenție a fost găsită o victimă încarcerată si decedata în autoturism.

Autoturismul este cu numere din Germania.

Read more
Începe modernizarea drumului Sânmartin-Socodor

După aproape doi ani de la semnarea contractului de finanțare, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat astăzi contractul de execuție pentru modernizarea drumului județean DJ 709 B Sânmartin-Socodor.

Firma câștigătoare este Inteco Holding, valoarea contractului fiind de 12,9 milioane lei (15,4 milioane lei, TVA inclus). Garanția lucrării este 5 ani, iar termenul de execuție este de 15 luni. Investiția este finanțată din fonduri europene, pe programul transfrontalier Interreg România-Ungaria.

Într-un adevărat exces de furie, de parcă nu gașca lui ar fi la putere de astea 600 de zile, Iustin Cionca s-a dezlănțuit.

„Este inadmisibil cât timp se pierde din cauza legislației. Au trecut 695 de zile de la semnarea contractului de finanțare, respectiv 513 zile de la deschiderea ofertelor pană la semnarea contractului de execuție. Au fost mai multe contestații, în primul rând la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pe urmă s-au făcut două contestații la Curtea de Apel Timișoara, inclusiv împotriva soluției date de CNSC. O să insist pe schimbarea legislației pentru că banii europeni trebuie să ajungă cât mai repede în proiectele pe care noi, executivul, le pregătim, astfel încât arădenii să poată beneficia de aceste investiții, nu să stăm cu banii în cont din cauza unei proceduri care este reglementată prost. Menționez faptul că județul Arad a câștigat, pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere, întreaga sumă alocată pentru opt județe de graniță, prin programul România-Ungaria: Arad, Timiș, Satu Mare,  Bihor, Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg. Este vorba de 13,89 milioane de euro”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Președintele Iustin Cionca a adăugat faptul că își dorește o lucrare rapidă și bună: „Așa cum am demonstrat și până acum, Consiliul Județean Arad nu face rabat de la calitate. Insist ca toate lucrările să fie executate corect,  din respect pentru arădeni, care merită să circule pe drumuri moderne și sigure”.

Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a declarat: ,,Acest tronson face parte din strategia de dezvoltare a rețelei de drumuri județene transfrontaliere. Prin programul transfrontalier INTERREG modernizăm drumurile pe relația Curtici (inclusiv centura de est a orașului)-Macea-Sânmartin-Socodor-Nădab. Țintele principale ale acestor investiții sunt asigurarea unui trafic mai fluent și mai sigur, mobilitatea forței de muncă, dezvoltarea mediului economic și, nu în ultimul rând, diminuarea traficului greu din Curtici și, parțial, din Chișineu-Criș, pentru tranzitul pe relația Vărșand-Socodor-Arad. Este o lucrare grea, deoarece acest tronson nu a fost niciodată modernizat, dar sunt convins că vom avea un drum bun, în conformitate cu cerințele actuale și că va fi finalizat la timp”.

Tronsonul care va fi modernizat între Sânmartin și Socodor are lungimea de 11,6 kilometri.

,,După modernizarea drumurilor dintre Sânmartin și Grăniceri, Sânmartin și Șimand și, poate cel mai important, a drumului dintre Sânmartin și Macea, se va moderniza, în sfârșit, și drumul care așteaptă de zeci de ani să fie asfaltat. Astfel, Sânmartinul devine centrul nodal al unei rețele de drumuri moderne, fapt care va constitui punctul de plecare pentru viitoarea dezvoltare economică a localității și, de ce nu, a comunei Macea în ansamblu. Mulțumesc Consiliului Județean Arad pentru perseverența cu care a urmărit proiectul de modernizare a drumurilor județene din zona de frontieră a județului, de la asigurarea finanțării și până la punerea în practică a proiectelor. Drumurile moderne, căile de comunicație rapide și sigure, în toate direcțiile, sunt premisele pentru progresul comunității noastre, iar acum Sânmartinul este conectat rutier cu toate localitățile învecinate și, prin aceastea, inclusiv cu coridoarele europene de transport” a declarat Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea.

Prin modernizarea drumului Sânmartin-Socodor, distanța de la Socodor la Arad se va reduce cu 10 kilometri.

„Porțiunea de drum Socodor-Sânmartin, la care se adaugă și drumul Socodor-Nădab scoate o bună parte din traficul rutier dintre vama Vărșand și Chișineu-Criș, în special cel al mașinilor de mare tonaj. Așteptăm de mult timp modernizarea drumurilor care leagă comuna noastră de centrul județului, iar aceste legături ne vor ajuta la dezvoltarea economică, la atragerea de noi investitori și, în mod normal, la creșterea calității vieții pentru fiecare locuitor din Socodor și din comunele învecinate”, a subliniat Ioan Jura, primarul comunei Socodor.

Read more