News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Tineri aflați sub influența alcoolului au produs un accident la Ghioroc

În dimineața zilei de 20 februarie, în jurul orei 6,45, un tânăr de 20 de ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe D.J. 708/C, dinspre Sâmbăteni spre Ghioroc. Într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanț, după care a revenit pe partea carosabilă, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Ghioroc.

În urma impactului, au fost răniți trei tineri, pasageri în primul autoturism, aceștia fiind transportați la spital în vederea evaluării stării lor, din primele observații fiind răniți ușor.

Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a relevat faptul că tânărul de 20 de ani era sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 0,34 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea cu exactitate alcoolemiei, acestuia îi vor fi recoltate probe biologice.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Read more
Piste noi de biciclete la Pecica și o nouă legătură cu Aradul

Orașul Pecica va avea in viitorul apropiat peste 30 de kilometri de piste pentru biciclete, însă planurile autorităților locale nu se opresc aici. Vorbim despre o altă component ecologică a planurilor de dezvoltare ale localității, pe lângă viitoarele stații de încărcare ce vor fi disponibile pentru automobilele electrice.

,,Bicicleta este un mijloc de transport al viitorului pe plan local: rapid, ecologic și sigur. Circulând pe două roți evităm problemele de trafic, facem sport și protejăm mediul în care trăim cu toții.Tocmai din acest motiv am amenajat mai multe piste noi pentru bicicliști în ultimii ani, iar în proiectele viitoare am inclus tronsoane pentru acest mijloc de transport, cum ar fi cel de modernizare al străzii 1, care include piste pentru bicicliști. În prezent, în orașul Pecica avem o rețea de 11,6 kilometri de piste pentru bicicliști, care acoperă cele mai importante zone, dar avem în proiect construirea, în următorii ani, a încă 20 de kilometri în cartierele orașului”, a declarat primarul Petru Antal.

Și asta nu e tot. Consiliul Județean a câștigat un proiect ce prevedea construirea unei piste pentru biciclete, pistă care ar urma să lege Aradul de Pecica. Din păcate, desi a fost câștigat, proiectul nu a primit finanțare din lipsă de fonduri. ,,Cu siguranță proiectul va fi redepus și sperăm ca de această dată să se primească banii necesari pentru construirea pistei pe digul de apărare împotriva inundațiilor”. Planurile frumoase continuă. ,,După realizarea legăturii cu Aradul, ne dorim apoi să legăm Pecica de Nădlac printr-o pistă de biciclete pe ruta Pecica – Semlac – Șeitin – Nădlac”, a încheiat optimist edilul pecican.

O asemenea investiție ce aduce în primul rând beneficii pentru sport și sănătate, nu poate decât să producă bucurie în rândurile numeroșilor cicliști pasionați din localitățile mai sus menționate.Cum sună sa te urci pe bicicletă în Arad și să ajungi la Pecica pe un traseu prin Pădurea Ceala si Lunca Mureșului? Rămâne să sperăm că autoritățile locale și județene vor găsi resursele necesare astfel încât planurile să devină realitate.

Ioan Dan

Read more
Dacă ați văzut-o, sunați la 112!

În dimineața zilei de 17 februarie a.c., în jurul orei 7,30, minora ALESSIA DAVID, de 12 ani, a plecat de acasă, de pe strada Gelu, din municipiul Arad, spre școală, pe strada Petru Rareș, și de atunci nu se mai știe nimic despre ea.

Copila are înălțimea de 150 cm, aproximativ 45 de kg, păr șaten, lung, peste umeri, ochi albaștri.

Când a plecat de acasă, purta pantaloni colanți negri, cu dungi laterale albe, geacă roz, pantofi sport albi, și o geantă roz.

Persoanele dețin informații utile cu privire la minora dispărută sunt rugate să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Read more
Primarul Călin Bibarț: “Prioritatea noastră este dezvoltarea orașului”

Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2022 a fost aprobat, chiar dacă doar consilierii locali din partea PNL, PSD, UDMR şi PMP au acordat vot favorabil proiectului de hotărâre în forma propusă.

Ca rezultat al discuțiilor avute cu toate grupurile politice, atât înainte cât și după punerea proiectului de buget la transparență, am reușit să avem un acord aproape unanim, inclusiv la vot.  Mi-aș fi dorit ca și grupul USR să voteze bugetul. Din păcate, am constatat că în urma discuțiilor purtate cu ei, au promis că vin cu amendamente pe care să le discutăm, dar nu s-a întâmplat asta. Au venit în schimb în plen cu unele propuneri care au căzut la vot. Dacă exista deschidere din partea lor, cred că puteam găsi împreună o soluție astfel încât să avem și acordul pe buget a domniilor lor.”, a punctat primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută marți, 15 februarie 2022.

Dezvoltarea municipiului este și în 2022, principala prioritate a administrației locale astfel că aproape jumătate din buget este destinat investițiilor.

Muncipalitatea arădeană manifestă o preocupare deosebită și pentru îmbunătățirea actului medical, motiv pentru care anual Primăria Municipiului Arad alocă fonduri pentru sănătate. 2022 nu face excepție, chiar dacă din acest an o parte din imobilele în care funcționează unități medicale au trecut din domeniul public al muncipiului în cel al județului.

Consiliul Județean Arad și Spitalul Județean ne-au solicitat să le fim alături în demersurile pentru sănătate. Astfel, cu acordul CLM Arad vom aloca 20 de milioane de lei pe an acestui capitol, iar asta datorită faptului că majoritatea celor care au nevoie de spitalizare sunt din municipiu. Efortul bugetar este mare, dar nu am spus nu. În fiecare an alocăm bani pentru Spitalul Județean, însă am constatat că nu au fost cheltuiți în integralitate. Ne-am dori ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Interesul nostru, ca municipalitate, este să avem un act medical de care cetățeanul să fie mulțumit.  Nu ne ajută cu nimic comunicatele de presă sau postările pe facebook. Vreau să văd că cetățenii remarcă o îmbunătățire a calității serviciilor medicale.  În acest context facem acest efort bugetar pentru sănătate și sperăm că rezultatele se vor vedea cât mai repede.”, a completat edilul Călin Bibarț.

Read more
Primăria Arad: Începe distribuirea voucherelor pentru vaccinare

De miercuri, 16 februarie 2022, începe distribuirea voucherele pentru vaccinare. Astfel, cei care au schema completă de vaccinare și s-au imunizat începând cu data de 3 septembrie 2021, vor primi alocația de hrană în valoare de 100 lei, sub formă de tichete de masă.

Atenție! Prin schemă completă de vaccinare se înțelege:

  • Serul Pfizer (doza I + doza II)
  • Serul Johnson&Johnson (doza I)
  • Serul Moderna (doza I + doza II)
  • Serul Astra Zeneca (doza I + doza II)

Persoanele care s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Predeal, respectiv la cel din cartierul Gai, se vor prezenta în vederea ridicării voucherului la centrul amenajat în incinta Cinematografului Grădiște situat pe str. Petru Rareș nr. 25. Programul de funcționare a centrului este de luni până duminică între orele: 08:00 – 20:00.

Arădenii care s-au vaccinat la unul dintre centrele Aradul Nou, Micălaca sau Drive Thru, își vor putea ridica voucherul de la Centrul de Vaccinare Fix – Cinematograful Arta situat pe str. Vasile Alecsandri nr. 2, având programul de funcționare de luni până duminică între orele: 08:00 – 20:00.

Voucherele se vor ridica personal, în baza cărții de identitate și a adeverinței care atestă vaccinarea, în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze.

Read more
Beesers, platforma de healthcare care facilitează livrarea serviciilor medicale la domiciliu, se extinde în Arad

București, 15 februarie 2022: De la începutul pandemiei, necesitatea serviciilor medicale este tot mai pregnantă în rândul pacienților, indiferent de istoricul medical, vârsta sau schema de tratament.  Vizita medicală a fost și este în continuare un subiect sensibil, care s-a accentuat tot mai mult în urmă cu doi ani, când pandemia a pus presiune pe sistemul medical. Devenind deja o sursă indispensabilă, internetul facilitează accesul la comunicare și schimb de informații fără nicio barieră. Acesta este și principalul motiv pentru care vizita la medic nu mai reprezintă o prioritate pentru pacienți atunci când se confruntă cu o problemă de sănatate, recurgând astfel la alternative și tratamente, fără a cunoaște cauza problemei medicale.

Teama de doctor, limitarea interacțiunii cu persoane necunoscute, lipsa timpului sau distanța parcursă către cel mai apropiat cabinet rămân însă cauzele principale care limitează accesul la serviciile medicale.

Astfel, Beesers, primul marketplace de servicii medicale din România vine atât în sprijinul pacienților prin oferirea de servicii medicale la domiciliu, cât și în sprijinul cadrelor medicale și clinicilor, prin creșterea portofoliului de pacienți tratabili în deplina siguranță a căminului.

În linie cu obiectivele asumate la început de drum și cu cerințele înregistrate de la utilizatori Beesers își extinde portofoliul în Arad, prin intermediul furnizorilor listați în platformă – cabinetul ,,Preda Iuliana – Asistent Medical Generalist” și cabinetul ,,Sc Dr. Turcin” – cu experiență vastă în oferirea serviciilor medicale la standarde performante în diverse domenii ale medicinei.

Printre serviciile medicale oferite la domiciliu de partenerii Beesers se numără: consult neurologic, ORL, oftalmologic sau ortopedic, recoltări analize, perfuzii, injecții, vaccinuri, recoltări teste COVID, electrocardiogramă, montare holter, administrare medicație, montare sondă urinară, îngrijire plăgi, îngrijire fistule/tub dren, spălătură auriculară, clismă, îndepărtare fir postoperator, consultanță pentru alăptare.

Mai mult decât atât, prin intermediul aplicației Beesers, pacienții aflați sub tratament pot beneficia de o rezervare multiplă a aceluiași serviciu de mai multe ori, conform schemei de tratament, sau pot programa un consult de specialitate pentru care se va ține cont de infrastructura care poate fi transportată la domiciliul pacientului.

În plus, utilizatorii, pacienți sau apropiați ai acestora, pot achiziționa din aplicație pachete de servicii (pachet de recuperare a mobilității, de recuperare post traumatică, postoperatorie, post AVC, de recuperare post Covid sau pachet pregătire intervenții medicale) cu analize de sânge incluse.

,,Prin Beesers reușim să oferim sprijinul nostru pacienților și, în același timp, să creăm o comunitate unită, în care utilizatorii să poată beneficia de servicii medicale specializate în confortul casei într-o manieră predictibilă și monitorizabilă. Ne bucurăm de fiecare dată când reușim să atragem cadre medicale cu experiență alături de care construim pachete de monitorizare la domiciliu și ne bucură să vedem cum tot mai multe clinici au înțeles, la fel ca noi, greutățile pe care le întâmpină întregul sistem medical. Pentru noi, extinderea exponențială în România oferă, în primul rând, un beneficiu persoanelor vârstnice, greu deplasabile, care din cauza distanței preferă să amâne tratamentele recomandate de medicii specialiști.”, spune Ovidiu Tuduruță, fondator Beesers.

Aplicația Beesers poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar pentru a o accesa, utilizatorii trebuie doar să își creeze un cont sau să se conecteze cu adresa de Google/Facebook/AppleId. Mai departe, pot alege din listă serviciul de care au nevoie și specialistul dorit, având posibilitatea de a stabili ora și data prestării serviciului, în cazul în care se dorește achiziția după consultarea costului. Ulterior, fiecare pacient va primi notificări pe telefon despre statusul rezervării.

Read more
Activități de toaletare a arborilor amplasați pe Strada Andrei Mureșanu

Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban continuă activitățile de întreținere a spațiilor verzi din domeniul public al Municipiului Arad și efectuarea lucrărilor specifice asupra arborilor amplasați în mediul urban.

În prezent, echipele edilitare desfășoară activități de toaletare concomitent, în cartierul I. G. Duca, pe Calea Aurel Vlaicu, pe arterele secundare din cartierul Micălaca, precum și punctual, în cazul arborilor pentru care se constată necesitatea intervențiilor de urgență, prin suprimarea ramurilor care pot cădea sau a ramurilor ce interferează cu rețelele de utilități publice supraterane.

Ulterior finalizării acțiunilor specifice de pe Calea Aurel Vlaicu, în Planul de toaletare a arborilor amplasați pe domeniul public al Municipiului Arad sunt programate lucrări de toaletare a arborilor amplasați în aliniament, pe străzile din zona centrală a municipiului Arad.

Toaletarea arborilor din municipiul Arad se aplică pentru obținerea unui aspect unitar și vizează înlăturarea ramurilor uscate, a cioturilor rezultate în urma căderilor de ramuri, a lăstarilor lacomi ce apar la baza arborilor sau pe trunchi.

Prin efectuarea toaletării arborilor amplasați pe domeniul public, Primăria Municipiului Arad urmărește maximizarea beneficiilor oferite de aceștia și minimalizarea lucrărilor și costurilor de mentenanță.

Activități de toaletare a arborilor amplasați pe Strada Andrei Mureșanu

Astfel, în cursul săptămânii viitoare, în zilele lucrătoare, respectiv în perioada 14-18 Februarie 2022, în intervalul orar 0900 – 1600, se vor realiza lucrări de toaletare pe Strada Andrei Mureșanu, de la intersecția cu Strada Banu Mărăcine până la intersecția cu Bulevardul Ștefan Augustin Doinaș.

În acest sens, în vederea desfășurării optime și în condiții de siguranță a acțiunilor specifice de întreținere a spațiilor verzi, informăm cu privire la necesitatea eliberării domeniului public de autovehiculele care îngreunează activitatea operatorului pentru prestarea serviciului privind întreținerea și amenajarea spațiilor verzi din municipiul Arad. Prin urmare, adresăm rugămintea ca cetățenii care locuiesc sau își desfășoară activitatea pe Strada Andrei Mureșanu să nu parcheze autovehicule în perioada și intervalul orar menționate mai sus. Precizăm că, în situația în care nu se constată neconformarea solicitării de eliberare a domeniului public de autovehicule staționate pe acest tronson de drum, se poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării acestora și relocarea în cel mai apropiat loc disponibil.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că în perioada 14-18 Februarie, în intervalul orar vizat, circulația rutieră pe artera Străzii Andrei Mureșanu este restricționată, fiind deviată pe variantele ocolitoare prin grija Direcției Generale Poliția Locală Arad.

Măsurile prevăzute mai sus sunt avizate favorabil de Comisia de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad și sunt instituite cu caracter temporar, numai pentru perioada săptămânii viitoare. Subliniem faptul că măsurile amintite sunt necesare în scopul prevenirii situațiilor care pot pune în pericol sau pot afecta integritatea fizică și viața, autovehiculele etc. în timpul activităților de toaletare desfășurate de către echipele edilitare.

Suplimentar, menționăm că proprietarii autovehiculelor din zona Străzii Andrei Mureșanu vor fi notificați cu privire la măsurile prezentate mai sus prin afișe și notificări scrise (flyere) pe parbrizul autovehiculelor staționate, aplicate înainte cu minimum 48 de ore de la începerea desfășurării acțiunilor specifice de toaletare, precum și în zilele în care se desfășoară activitățile supuse atenției.

Read more
Preșcolarii au făcut pași spre lumină… în lumea apelor

Motto: „În spatele unui copil-lumină, se află un dascăl-soare, care îi călăuzește pașii timizi… spre viața”

Săptămâna trecută ne-a adus nouă, educatoarelor care coordonează grupa mică „A” de la Grădinița P. P. 2 Pecica, mari satisfacții.

Ne-am aventurat în planificarea și desfășurarea unui proiect tematic inedit, după modelul proiectului Erasmus „Water World Adventure”, la activitățile căruia am avut onoarea să participăm. Noi l-am numit pe al nostru „Aventură în lumea apelor…” cu scopul concret de a îmbogăți cunoștințele copiilor despre viețuitoarele „din adâncuri”. Copiii, interesați de tot ce e nou, au ascultat povestiri, au învățat versuri, au colorat, au confecționat…

Ne-am oprit „din drum” în 2 februarie, când, de Ziua Internațională a Cititului Împreună, ne-am deplasat la Biblioteca din incinta Casei de Cultură, prin bunăvoința d-nei director prof. Eugenia Pete, cu o primire triumfală din partea gazdelor Beatrice Moțiu și Gabi Bereș, unde copiii au ascultat povestiri despre animale și nu numai, printre rafturile cu cărți, strălucind de curățenie și bun gust. Copiii au mângâiat și răsfoit cărțile, fascinați de culorile și textura atât de fină a hârtiei.

Am revenit la grădiniță, doldora de cunoștințe, unde am desfășurat zilnic activități atractive, cu material didactic bogat. Astfel, copiii în calitate de „pirați” au „pescuit” din „lumea apelor”, animalele acvatice, sub fiecare găsind câte un bănuț de ciocolată. Le-au decorat, colorându-le după pricepere fiecăruia, apoi le-au așezat meticulos într-un acvariu ingenios confecționat.

O altă activitate din cadrul proiectului tematic a fost jocul de mișcare „Cursa piraților printre meduze”, când copiilor li s-a cerut să mențină în „valuri” meduzele jucăușe.

În sfârșit, vineri, ne-am deplasat cu toții într-o locație superbă, decorată exact așa cum ne-am dorit: în lumea misterioasă a apelor…

Acolo, am desfășurat o adevărată evaluare a proiectului tematic! Printre meduze, scoici, steluțe de mare și delfini, îmbarcați pe o corabie a piraților, ne-am simțit adevărați exploratori ai adâncurilor…

Totul s-a încheiat într-o atmosferă de cântec, joc și voie bună, cu acordare de diplome și desigur, dulciuri.

Mulțumim părinților acestor copii minunați și persoanelor dragi, care ne-au sprijinit! Drum bun spre cunoaștere, temerarilor!

 

Prof. Tatiana Moș

Prof. Alexandra Tania Chirea

Read more
Primăria Secusigiu a depus trei proiecte pe noul program de investiții „Anghel Saligny“

Guvernul României a demarat un nou program de investiții, denumit „Anghel Saligny“. Prin acest program vor fi alocaţi cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, minimum 4 milioane pentru fiecare comună şi cel puţin 7 milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu vor fi alocaţi minimum 10 milioane de lei şi cel puţin 43 de milioane de lei pentru reşedinţele de judeţ.

Fondurile alocate vor fi destinate construcţiei a 12.000 km de reţele de alimentare cu apă şi canalizare construite/extinse, 700.000 de branşamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, construcţia sau modernizarea a 2.000 km de drumuri judeţene şi variante ocolitoare şi 3.000 km de drumuri comunale.

Primăria Secusigiu a pregătit trei proiecte și pentru acest program. Primele două vizează asfaltarea străzilor paralele cu drumul județean, în Munar, Satu Mare, Sânpetru German și Secusigiu, câte 7 kilometri de străzi în fiecare proiect. Al treilea proiect se referă la introducerea canalizării în comună. Pe lângă cele trei proiecte, mai avem în plan încă unul, înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Secusigiu, dar aici așteptăm normele, ca să știm ce avem de făcut. Sper să primim finanțările pe aceste proiecte, să nu fie doar vobe în vânt din partea guvernului, așa cum s-a întâmplat în ultimul an.

Read more
Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului

În Monitorul Oficial nr. 102 din 1 februarie 2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor (OMF) nr. 94/2022 privind obligațiile fiscale și bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii, persoane fizice şi juridice că, începând cu data publicării ordinului în Monitorul Oficial, pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului, sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de ANAF, atât în situaţia în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât şi în situaţia în care plata acestora se efectuează în conturi unice.

 Menționăm că anterior doar persoanele fizice puteau plăti cu cardul și doar pentru anumite obligații fiscale care erau administrate fiscal pe baza codului numeric personal.

De asemenea, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 943/2016 privind tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare prin POS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 5 iulie 2016, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat.

Read more