News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O nouă acțiune de deratizare pe domeniul public şi privat al municipiului Arad

Primăria Municipiului Arad va desfășura prin intermediul operatorului specializat, în zilele de 20 și 21 octombrie 2022, a treia acțiune de deratizare (combatere rozătoare) pe domeniul public şi privat al municipiului Arad (prima trecere). Această activitate are ca scop reducerea substanțială a populației de șoareci și șobolani și menținerea acestora la un nivel numeric cât mai scăzut.

Tratamentul specific de deratizare defensivă se va aplica pe spaţiile deschise, zonele verzi din parcuri, scuaruri, pieţe, zone demolate și/sau neconstruite de pe domeniul public al municipalității, imobile sau terenuri dobândite de Municipiul Arad, zonele căminelor de vizitare ale reţelei de canalizare, în proximitatea zonelor de depozitare a deșeurilor menajere/municipale din platformele gospodăreşti și punctele de colectare precum și în locurile unde există focare declarate care pun în pericol sănătatea oamenilor și a animalelor, în cartierele de locuințe individulale sau în cele de blocuri unde se constată că există focare de infestare, la solicitarea/sesizarea populației sau ale unor instituții.

Dacă condițiile meteorologice sunt nefavorabile, acțiunea se va decala corespunzător.

A doua trecere urmează să aibă loc în intervalul 27 octombrie – 04 noiembrie 2022.

În funcție de gradul de infestare, deratizarea se realizează prin amplasarea strategică de stații de intoxicare alimentate cu raticid. Produsele biocide utilizate sunt: Varat Block, produs de tip 14 (Rodenticid) – sub formă de momeală gata utilizabilă (cuburi cerate) și Agrorat Pellet, ambele avizate și certificate de Ministerul Sănătății și fac parte din lista produselor avizate pentru profilaxia sanitar umană. Antidotul în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1.

Pentru eficienţă, activitatea de deratizare trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public cât şi privat la nivelul localităţii, motiv pentru care facem apel cetățenilor, asociațiilor de locatari/proprietari, agenților economici și instituțiilor de pe raza municipiului să efectueze tratamente de deratizare pe proprietăți, clădiri, în subsolul blocurilor odată cu acțiunea întreprinsă pe domeniul public și privat al Municipiului Arad.

Read more
Balul Comunității Arădene – ediția a III-a

Eveniment de tradiție în peisajul filantropic al județului Arad, Balul Comunității Arădene a ajuns la cea de a III-a ediție. Organizatorii evenimentului, Asociația Europeanul, au propus ca tematică a evenimentului din seara zilei de 22 octombrie 2022, “Aradul de ieri, Aradul de azi”, un concept arădean în premieră ce își propune să evidențieze contribuțiile și aspirațiile înalte ale unor nume de rezonanță locală care, de-a lungul timpului s-au făcut remarcate într-un context național sau internațional. Un fusion influențat cu precădere de interbelic și contemporan.

,,La acest sfârșit de săptămână ne vom putea bucura de un eveniment de suflet al comunității arădene. Pe măsură ce ne apropiem de finele anului avem tendința de a privi retrospectiv la tot ce am reușit să realizăm. Într-un fel sau altul Balul Comunității Arădene face exact acest lucru și ne asigură cadrul perfect pentru a ne arăta recunoașterea față de reprezentanții merituoși ai comunității noastre care pot fi un bun exemplu pentru generațiile care vin din urmă.”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Palatul Cultural se va transforma, în 22 octombrie, începând cu orele 18:00, într-un cadru al mulțumirii pentru trecut și al fascinației pentru prezent. Evenimentul va avea o serie de momente speciale denumite generic “Iubește și dăruiește” în cadrul cărora vor fi premiați aproape 300 de elevi: olimpici arădeni care prin dăruire, seriozitate și pasiune au obținut rezultate excepționale în domenii precum științe, limbă și comunicare, arte, sport etc. și elevi care provin din medii sociale vulnerabile, dar care au obținut rezultate foarte bune la învățătură (media generală peste 9,00).

Nu vor fi uitați voluntarii și medicii de familie implicați în proiectul Împreună Salvăm Vieți precum și arădenii care au avut rezultate remarcabile în carieră.

Părțile artistice ale evenimentului sunt concepute să evidenţieze talentele tinerilor de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”Arad, a trupei de dans X Style din cadrul Asociației Doma Art Style și a studenţilor de la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timişoara.

Orchestra simfonică și corul academic al Filarmonicii Arad, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, continuă ideea muzicală lansată la ediția din anul 2021, cu un proiect ce îmbină muzica clasică cu muzica rock sub denumirea sugestivă, Cargo – Clasic. Formația Cargo acompaniată în premieră de orchestra Filarmonicii, corul academic și elevii Colegiului de Arte ,,Sabin Drăgoi” din Arad, va interpreta piese muzicale din repertoriul național și internaţional.

,,Evenimentul este unul cultural pentru că premierea în sine este un spectacol. Este o seară specială în care celebrăm performanța  atât în rândul tinerei generații cât și a arădenilor remarcabili. Anul acesta avem bucuria să premiem 280 de copii, cu rezultate deosebite. Evenimentul este unul filantropic pentru că atât banii obținuți din sponsorizări  cât și din vânzarea biletelor  constituie fondul de premiere. De aceea  aducem mulțumiri speciale atât partenerilor noștri printre care se numără și Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură, cât și sponsorilor care fac posibilă organizarea an de an a Balului Comunității Arădene. ”, a declarat Relu Boiț, organizator al evenimentului.

Biletele vor fi puse în vânzare la Casieria Filarmonicii, costul unui bilet fiind între 150 și 200 de lei.

Read more
Oprire temporară a tramvaielor pe tronsonul Podgoria – Piața Romană

Primăria municipiului Arad şi Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că în data de 22 octombrie 2022 în intervalul orar 8:30 – 15:00, din cauza unor lucrări de mentenanță a rețelei de transport, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Piața Romană –  Podgoria.

Urmare a acestui fapt, vor avea loc următoarele modificări:

  • Vagoanele aferente Liniei 18b vor circula pe relația:

Făt Frumos – Podgoria – Billa și retur

  • Vagoanele aferente Liniei 6 vor circula pe relația:

Piața UTA – Gai și retur

  • Vagoanele aferente Liniei 16 vor circula pe relația:

Făt Frumos – Sere

  • Vagoanele aferente Liniei 3 vor circula pe relația:

Piața Romană (stația Romanilor) – Gara Aradul Nou și retur

Pe tronsonul Piața Romană – Podgoria și retur tramvaiele vor fi înlocuite

de autobuze care vor opri în vecinătatea stațiilor de tramvai.

Read more
Gonea cu 138 km/h în localitate

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în seara zilei de 15 octombrie a.c., în jurul orei 20.22, un arădean de 23 de ani, care conducea un autoturism pe D.J.709B, în interiorul localității Șofronea.

Aparatul radar a înregistrat o viteză de 138 km./h, cu 88 mai mult decât limita maximă admisă pe acest tronson de drum.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 120 de zile.

Read more
Programul și taxele practicate de Serviciul Pașapoarte din Arad

Programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Arad este: luni, marți, miercuri și vineri între orele 8:30 și 16:30, joi între 8:30-18:30.

La nivelul SPCP Arad activitatea este organizată astfel încât cel puțin o stație de prelucrare a cererilor de pașapoarte să fie operațională pe întreaga perioadă de lucru cu publicul pentru cetățenii care nu au optat sau nu au avut posibilitatea să efectueze o programare prealabilă prin platforma epasapoarte.ro.

Recomandăm cetățenilor efectuarea unei programări online pentru depunerea cererii, în vederea evitării timpilor de așteptare.

Termenul de eliberare a pașaportului simplu electronic este de 5 zile lucrătoare, iar termenul de eliberare a pașaportului simplu temporar este de 10 zile lucrătoare.

Cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple/electronice se depun personal în țară, la oricare serviciu public comunitar de pașapoarte, în cadrul programului de lucru cu publicul afișat atât pe site-ul Direcției Generale de Pașapoarte (www.pasapoarte.nai.gov.ro, secțiunea „Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”), cât și pe site-urile instituțiilor prefectului, preponderent în baza programărilor on line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.

În vederea ridicării pașaportului simplu electronic, recomandăm cetățenilor să solicite, cu ocazia depunerii cererilor, expedierea documentelor de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau reședința titularului (cu suportarea de către aceștia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus).

Modalitățile de plată a taxei de pașaport sunt:

  • La caseriile de plată CEC Bank;
  • La aparatele de plată selfpay;
  • Cu cardul pe ghiseul.ro.
Read more
Primăria Aradului începe campanie de curățenie, de toamnă

Primăria Municipiului Arad prin Direcția Edilitară – Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban anunță demararea Curățeniei generale de toamnă începând de luni, 17 octombrie, până marți, 29 noiembrie 2022, fiind dedicate un număr de 32 de zile pentru activitățile specifice.

Curăţenia generală de toamnă începe chiar din centrul municipiului (partea stângă, cartierul Funcționarilor) unde echipele edilitare vor interveni timp de 2 zile, în 17 şi 18 octombrie. Alte două zile, 19 și 20 octombrie, vor fi alocate tot zonei centrale, dar de această dată partea dreaptă (până la zona sălii Polivalente).

În continuare, echipele edilitare care sprijină municipalitatea în această acţiune tradiţională vor respecta următorul program:

Nr. crt. Cartier/

Zonă de intervenție

Interval de desfășurare
0 1 2
1 POLIVALENTĂ 21 Octombrie

(Vineri)

2 ZONA GARĂ 24 Octombrie

(Luni)

3 ALFA 25 – 26 Octombrie

(Marți –Miercuri)

4 CONFECȚII 27 Octombrie

(Joi)

5 PÂRNEAVA 28 Octombrie

(Vineri)

6 CADAȘ

SILVAȘ

31 Octombrie

(Luni)

7 GRĂDIȘTE 1 – 2 Noiembrie

(Marți – Miercuri)

8 6 VÂNĂTORI 3 Noiembrie

(Joi)

9 ROMANILOR

DRĂGĂȘANI

4 Noiembrie

(Vineri)

10 ARADUL NOU

MUREȘEL

7 – 8 Noiembrie

(Luni – Marți)

11 SUBCETATE 9 Noiembrie

(Miercuri)

12 SÂNNICOLAUL MIC 10 – 11 Noiembrie

(Joi – Vineri)

13 I. G. DUCA (VLAICU) STÂNGA

ȘEGA

14 – 15 Noiembrie

(Luni – Marți)

14 BUJAC 16 Noiembrie

(Miercuri)

15 I. G. DUCA (VLAICU) DREAPTA

POLTURA

17 – 18 Noiembrie

(Joi – Vineri)

16 GAI 21 Noiembrie

(Luni)

17 MICĂLACA

ZONELE 100, 200, 500

22 – 24 Noiembrie

(Marți – Joi)

18 MICĂLACA

ZONA 300

25 – 29 Noiembrie

(Vineri – Marți)

 

În funcție de complexitatea situațiilor întâlnite pe străzi sau de condițiile meteorologice nefavorabile efectuării anumitor activități edilitar-gospodărești, programul poate fi decalat sau modificat.

Profitând de începerea perioadei de repaus vegetativ și respectând programul stabilit, Primăria Municipiului Arad va desfășura începând de săptămâna viitoare primele activități specifice de toaletare a arborilor amplasați pe domeniul public al UAT Municipiul Arad, suplimentar operațiunilor de întreținere a spațiilor verzi administrate de aceasta. În vederea desfășurării optime și în condiții de siguranță a acestor activități, avem rugămintea de a evita circulația în zona în care sunt executate astfel de lucrări.

Conform programul stabilit la nivelul tuturor cartierelor din municipiu, în cadrul acțiunii de curățenie de toamnă, se vor ridica frunze, crengi și alte resturi vegetale provenite din toaletări de arbori sau viță de vie.  Colectarea deșeurilor vegetale se va realiza prin preluarea deșeurilor depozitate de către cetățeni în fața imobilelor, astfel încât să nu  stânjenească  circulația rutieră sau pe cea pietonală și să nu aducă atingere altor tipuri de deșeuri (deșeuri menajere, deșeuri din construcții și demolări etc.). Crengile depozitate vor fi mărunțite în prealabil, pentru a facilita activitatea de colectare și transport, cât și, ulterior, procesul de compostare. Cantitățile care depășesc limita stabilită de doi mc/locuință se vor preda în regim propriu la Stația de Compostare în Tunel Arad, situată în zona CET, Șoseaua de Centură Nord.

Programul de curățenie presupune și colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice, campanie efectuată în mod gratuit, în parteneriat cu Ecotic și SNC, în același interval 17 octombrie – 29 noiembrie 2022. La dispoziția cetățenilor este pus numărul de telefon 0751-302-123/ *7711, care poate fi apelat pentru ridicarea gratuită de la domiciliu a dispozitivelor electrice și electronice care nu mai sunt folosite. Detalii și regulament disponibile pe www.ecotic.ro.

Acțiunea de salubrizare generic intitulată “Curățenia de Toamnă” se desfășoară cu sprijinul prestatorilor de servicii edilitare, dar este şi o datorie civică a cetățenilor, asociațiilor de proprietari și agenților economici. În acest sens, îi invităm să se alăture demersului municipalității, iar celor care au făcut-o, cu alte ocazii, le mulțumim pentru sprijinul acordat.

Aradul poate fi mai curat cu ajutorul fiecăruia dintre noi!

Read more
Accident mortal pe D.N.79

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 22.20 a avut loc un accident rutier mortal pe D.N.79.

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Arad, care conducea o autoutilitara pe D.N.79, din direcția Șimand spre Arad, ajungând la km 23+225 m ar fi părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un copac.

În urma impactului a rezultat decesul bărbatului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Read more
Inițiative prietenoase cu mediul în orașul Pecica

Recent, administrația orașului Pecica a depus două proiecte la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu finanțare prin Planul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR).

Primul se referă la construirea de „insule ecologice digitalizate”, care anunță operatorul de salubritate atunci când a fost atinsă capacitatea maximă de depozitare.

Sistemul modern și selectiv de management al deșeurilor (biodegradabile, reziduale, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton) ar putea fi implementat în zonele de blocuri de la Juncanu și Iril, contribuind la reducerea poluării cu deșeuri și a mirosurilor neplăcute.
”Cel de al doilea proiect se referă la înființarea unui centru de colectare pentru deșeuri din construcții (moloz), deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale.
Acesta ar fi amenajat la fosta unitate militară din Drumul Bătăniei, iar cetățenii ar putea preda aici toate aceste tipuri de deșeuri voluminoase.
Suntem încrezători că inițiativele noastre vor primi finanțare şi le vom putea realiza cât mai repede” a declarat primaul orașului Pecica, Petru Antal.
Read more
Sens unic pe un tronson din strada Clujului

Începând de vineri, 14 octombrie 2022, pe strada Clujului, tronsonul delimitat de străzile Condurașilor și Luceafărului, se va institui sens unic. Accesul va mai fi permis doar dinspre strada Condurașilor, în conformitate cu avizul Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad.

În contextul noilor modificări, rugăm participanții la trafic să fie atenți la indicatoarele rutiere și să respecte regulile de circulaţie.

Agenții Direcției Generale Poliția Locală vor fi prezenți în intersecțiile afectate de această schimbare de sens pentru pentru a oferi asistență la dirijarea traficului.

Read more
Muniție rămasă neexplodată a fost găsită la Macea

În cursul zilei de marți, 11.10.2022, ca urmare a unui apel la 112, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a intervenit în localitatea Macea pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat.

Muniţia a fost descoperită întâmplător de proprietarul casei în timp ce efectua lucrări în grădină.

Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat elementul ca fiind o bombă aruncător de calibru 45 mm. Aceasta a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță pentru a fi distrusă ulterior.

Dat fiind faptul că multe dintre munițiile rămase neexplodate din timpul celor două conflagrații mondiale sunt descoperite de către populație în timpul efectuării unor lucrări de construcții sau a unor lucrări agricole, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” reamintește măsurile ce trebuie respectate în astfel de situaţii:

❗️Să apeleze numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniții neexploatate;
❗️Să nu le lovească sau să le miște din locul în care au fost găsite;
❗️Să nu încerce să demonteze componentele muniției, să le ridice, transporte sau depoziteze în locuințe, la locul de muncă ori în depozitele de fier vechi, pentru valorificarea ca deșeuri metalice;
❗️Să nu aprindă focul deschis în apropierea munițiilor descoperite neexplodate;
❗️Să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente.

Read more