În luna mai a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, au executat 1062 misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice în zonele pieţelor, târgurilor şi oboarelor, în zona instituţilor de învăţământ, la manifestările sportive, cultural artistice şi religioase desfăşurate în municipiul şi judeţul Arad. Toate aceste misiuni au avut ca obiective creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor arădeni, apărarea proprietăţii publice şi private, precum şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.
În urma, acestor misiuni executate de jandarmii arădeni, au fost constatate pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional un număr de 18 infracţiuni, dintre care amintim lovirea sau alte violenţe, ameninţarea, deţinerea la pescuit de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial şi furt calificat, cu 17 autori reţinuţi, 1 urmărit naţional prins, iar în sistem integrat patrulele mixte formate din jandarmi şi poliţişti au constatat 6 infracţiuni cu 5 autori reţinuţi.
Menţionez că marea majoritate a infracţiunilor au fost constatate „în flagrant”, fapt ce a dus şi la recuperarea imediată a prejudiciilor produse.
Jandarmii arădeni au mai intervenit pentru aplanarea unor conflicte la 93 sesizări telefonice venite din partea unor cetăţeni pe numărul unic pentru apeluri de urgenţe 112 şi pe numărul inspectoratului 0257/514900.
Totodată, au fost aplicate un număr de 199 amenzi contravenţionale, în valoare de 83.950 lei, un număr de 42 avertismente scrise, toate acestea în urma legitimării a peste 2300 de persoane şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri, comercializate ilicit de anumite persoane, constând în produse alimentare şi nealimentare, precum şi unelte de pescuit comercial deţinute ilegal, în valoare totală de 9010 lei.
În această perioadă jandarmii arădeni au mai asigurat paza şi protecţia fizică a 41 transporturi de valori aparţinând Administraţiei Finanţelor Publice Arad, a 42 transporturi de corespondenţă clasificată şi a 2 transporturi speciale, care au tranzitat judeţul Arad.
Read morePentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat – 2011, înscrierea candidaţilor se face în perioada 11-15 iulie 2011.
Înscrierea candidaţilor se face conform prevederilor Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2011, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 4799/31.08.2010, din care menţionăm următoarele articole:
Art. 35.(4) b) pentru candidaţii din anii precedenţi şi pentru candidaţii din seria curentă, în cazul celei de a doua sesiuni, înscrierea se face, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat, de către secretariatul unităţii de învăţământ pe care candidaţii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceştia (certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverinţă cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor).
Art.36 (1) Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiuni anterioare de bacalaureat organizate începând cu anul 2003 şi care solicită recunoaşterea unor probe promovate în aceste sesiuni, vor prezenta la înscriere şi o adeverinţă, eliberată de unitatea de învăţământ absolvită, din care să reiasă rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat în sesiunile menţionate. Adeverinţa va preciza, pentru fiecare sesiune, disciplina susţinută şi nota obţinută la fiecare din probe. În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la una/la mai multe probe sau a fost eliminat din examen, acest lucru va fi menţionat în adeverinţă. Adeverinţa va fi semnată de directorul şi de secretarul unităţii de învăţământ absolvite şi va purta stampila acesteia.
Art.37 (1) Recunoaşterea unora dintre probele promovate în sesiunile anterioare, pentru sesiunea curentă, este condiţionată de solicitarea scrisă de recunoaştere a probelor promovate în sesiunile menţionate la art.4, care se face în momentul înscrierii pentru una dintre sesiunile anului 2011. Candidaţii vor preciza în fisa de înscriere probele şi disciplinele corespunzătoare la care doresc să li se recunoască rezultatele obţinute în sesiunile menţionate la Art. 4. În fisa de înscriere se specifică, de asemenea, probele pe care solicita să le susţină, respectiv disciplina pe care doresc să o susţină la fiecare probă, precum şi tipul de subiect pentru disciplina respectivă.
(2) Nedepunerea cererii de recunoaştere a uneia dintre probele promovate într-o sesiune conduce la prescrierea dreptului de a solicita recunoaşterea notei iniţiale. În cazul în care candidatul a susţinut, în sesiuni succesive, aceeaşi probă, la o eventuala noua cerere de recunoaştere a probei respective, i se va recunoaşte ultima nota obţinută la aceasta proba.
Elevii din clasele terminale care vor susţine şi promova examenul de corigenţă se vor putea înscrie pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat în data de 12 august 2011, conform notei MECTS nr. 41021/ 25.05.2011 cu privire la perioadele de desfăşurare a examenelor de corigenţă în anul şcolar 2010-2011.
Centrele de examen, centrul/centrele zonal/zonale de evaluare şi arondarea unităţilor de învăţământ/candidaţilor vor fi făcute publice în timp util, la sediul I.S.J. Arad (Strada M. Scaevola nr. 9, tel. 0257-280008), pe adresa www.isjarad.ro/forum, precum şi în presa locală.
Read moreÎn judeţul Arad, în urma afişării rezultatelor la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2011, au fost depuse 1642 de contestaţii. După evaluarea lucrărilor contestate există un număr de 471 lucrări cu note modificate, astfel: 64 dintre candidaţii a căror notă iniţială a fost sub 5 au obţinut note peste 5 iar 54 dintre candidaţii cu note mai mari sau egale cu 5 au obţinut note sub 5; 247 de candidaţi au beneficiat de mărirea notei iar 224 de candidaţi au obţinut note mai mici decât notele iniţiale. În ceea ce priveşte statutul candidaţilor, 46 de candidaţi respinşi au reuşit să promoveze examenul în urma contestaţiilor.
Procentul de promovabilitate în sesiunea iunie-iulie 2011 a examenului de Bacalaureat este de 37,46%. (comunicat ISJ Arad)
Read more
Mai mulţi profesori supraveghetori au fost surprinşi pe camerele video instalate în sălile de examen de la Bacalaureat că nu şi-au făcut bine treaba şi le-au permis elevilor să copieze. Anunţul a fost făcut de prefectul Călin Bibarţ şi inspectorul şcolar general Mirela Aldescu.
ezultatele slabe obţinute de absolvenţii de liceu din judeţul Arad au fost puse de cei doi şi pe seama sistemului de învăţământ. Prefectul a dat exemplu în acest sens elevii de la şcolile de arte şi meserii, transformate în licee printr-un ordin al fostului minitru Ecaterina Andronescu, care au obţinut rezultate foarte slabe la Bacalaureat. De asemenea, a fost anunţat faptul că directorii unităţilor de învăţământ în care s-au înregistrat rezultate dezastruoase la Bacalaureat vor fi schimbaţi din funcţii.
Consiliul Judeţean Arad continuă programul de reabilitare a drumurilor. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat contractele a trei lucrări de reabilitare şi modernizare a unor tronsoane de drum judeţean, investiţii ce vor fi realizate de administraţia judeţeană.
Este vorba de DJ 792 Laz – Dezna, DJ 63 de la lim. Jud. Hunedoara – Târnăviţa şi DJ 708 Gurahonţ – Pescari. Suprafaţa totală ce va fi reabilitată este de aproximatix 10 km, iar valoarea totală a lucrărilor este de 803.325 lei plus TVA. Termenul de execuţie este de 3 luni.
„Se vede o îmbunătăţire semnificativă a calităţii drumurilor judeţene în ultimii ani. Am promis că vom investi în drumuri, că vom scoate satele noastre din izolare. Îmi respect şi îmi întăresc promisiunea cu fiecare kilometru de drum construit, modernizat sau reabilitat”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
De asemenea, Consiliul Judeţean are în vedere o nouă etapă de modernizare cu tratamente bituminoase, îmbrăcăminte bituminoasă uşoară şi ramforsări, pe o lungime de 130 de km. Valoarea proiectului este de 15 milioane de euro. „De la infrastructura rutieră porneşte dezvoltarea celorlalte domenii, în special a economiei. Vom aloca aceşti bani pentru ca drumurile judeţene să fie în cea mai bună stare. Judeţul Arad alocă cele mai mari sume pentru drumuri din întreaga ţară”, a completat preşedintele Nicolae Ioţcu.
Read moreO adevarata catastrofa zilele acestea in invatamantul romanesc si cel aradean. Din cei 4477 de elevi prezenti la probele de BAC au fost doar 1631 fericiti cu mediile de peste 6. Astfel ieri s-au depus un numar de 1645 de contestatii la Inspectoratul Scolar Judetean din care doar la disciplina „Limba si literatura romana” au fost un numar de 519 contestatii. Sa nu amintim de „Matematica” unde contestatiile au fost in numar de 520. Ne asteptam ca acest dezastru sa aiba urmari si la nivelul judetului nostru unde speram ca vor „cadea” si niscaiva capete sau de vina sunt tot elevii?
Read moreUn tânăr de 19 ani, elev la Liceul Iuliu Maniu din Arad, s-a împuşcat în cap cu arma de vânătoare a tatălui său. Se pare că băiatul era deprimat după ce picase examenul de bacalaureat.
Băiatul plecase în vacanţă la tatăul lui care este pădurar. Incidentul a avut loc, luni seară, în localitatea Căprioara de pe Valea Mureşului, la aproximativ 100 de kilometri de Arad.
Se pare că tânărul nu luase examenul de bacalaureat. Băiatul ştia unde ţinea tatăl său arma şi s-a împuşcat în cap.
„După primele cercetări s-a stabilit că tatăl băiatului, care este pădurar, şi-a găsit fiul luni noapte când s-a întors de la serviciu, împuşcat în cap . Deocamdată se discută despre o sinucidere. Băiatul nu a lăsat niciun bilet în care să-şi justifice gestul. Pădurarul a declarat că băiatul său era foarte deprimat pentru că nu luase examenul de bacalaureat”, a spus Camelia Tuduce, purtător de cuvânt IJP Arad.
Sesiunea de vară a bacalaureatului a adus cele mai slabe rezultate din istorie în judeţul Arad, cu o promovabilitate de doar 36,43 la sută, înainte de contestaţii, comparativ cu 86,38 la sută în iulie 2010, în acest an existând licee cu un singur candidat promovat. (realitatea.net)
Read moreÎncepând cu 1 iulie 2011, Centrul de Diagnostic Imagistic Euromedic Arad oferă pacienţilor un nou serviciu – spitalizarea de zi. Astfel, pacienţii pot beneficia de tratament şi recuperare într-un mediu prietenos, cât mai apropiat de condiţiile ,,de acasă”. Pentru spitalizarea de zi, centrul are o capacitate de 9 paturi, serviciul fiind disponibil în regim de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate Arad.
În cadrul spitalizării de zi, specialiştii Euromedic efectuează servicii de monitorizare şi tratament a pacienţilor cronici în diferite specialităţi: neurologie (monitorizarea pacienţilor cu afecţiuni neurologice cronice), medicină internă (monitorizarea pacienţilor cronici, cu patologie specifică) şi reumatologie (monitorizarea pacienţilor cu afecţiuni reumatologice cronice).
,,Se împlinesc nouă ani de la inaugurarea centrului din Arad, acesta fiind primul centru Euromedic din România. Încă din 2002, am încercat să răspundem nevoilor pacienţilor astfel încât aceştia să poată beneficia de servicii medicale la standarde europene, fără a fi nevoiţi să parcurgă distanţe lungi. Serviciul de spitalizare de zi, accesibil pacienţilor de la începutul lunii iulie, reconfirmă atenţia pe care o acordăm pacienţilor şi nevoilor specifice zonelor în care ne defăşurăm activitatea”, a declarat Anca Petca, preşedinte Euromedic România.
Programări
Programările se fac la sediul centrului sau la numărul de telefon 0257-369.101, de luni până vineri, între orele 08:00 şi 20:00, cu excepţia sărbătorilor legale, sau prin e-mail, la adresa de e-mail [email protected].
Read more
Asociația Educatio în parteneriat cu Fundația Pro Prietenia au desfașurat în perioada 27-30 iunie un curs de formare inițială dedicat voluntarilor din cadrul următoarelor organizații de la nivelul județului Arad: Fundația Pro Prietenia Arad, Asociația Educatio, Asociația Ofensiva Tinerilor, Asociația Progress On, AIESEC și Tineret Vest. Cursul a fost susținut de un formator din cadrul Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca. Au participat un număr de 54 de elevi și studenți, aceștia implicându-se în urmatoarele sesiuni: Ce este voluntariatul? De ce să fiu voluntar? Cine sunt eu ca voluntar?
Acest curs de formare reprezintă prima etapă din programul de formare pentru voluntar și de dezvoltare a conceptului de voluntariat implementat în cadrul Centrul Județean de Voluntariat Arad.
“Acest scurt modul a costituit un binevenit prilej de a face cunoștință cu ce înseamnă voluntariatul, pentru cei care nu au participat până acum la vreo activitate din acest domeniu, dar și o modalitate prin care cei cu experiență și-au putut exprima părerile și au putut afla lucruri noi. Considerăm că a fost o acțiune reușită și sperăm să mai organizăm astfel de cursuri și in lunile care urmează.” a declarat Casandra Boldor, reprezentant al Centrului Județean de Voluntariat Arad.
Read more
Conform directorului executiv DGFP Arad, Marius Draganescu, „de la data de 01 iulie a.c. 103 angajaţi ai instituţiei vor fi în perioada de preaviz de 30 de zile, timp în care se vor organiza testări profesionale pentru stabilirea celor 25 de persoane disponibilizate. De precizat că în cadrul procesului de reorganizare s-a mers pe desfiinţarea unor posturi dintr-o anumită clasă de salarizare (ex: inspector sau consilier), astfel încât, dacă într-un serviciu sau birou există mai multe persoane care au aceeaşi încadrare şi un post trebuie desfiinţat, s-a recurs la varianta testării profesionale în vederea selectării personalului.”
Vremuri grele si examene dificile pentru finantistii aradeni!