Iustin Cionca: „Pregătim modernizarea drumului dintre Ineu și Târnova!”
LocalUltimele stiri 15 iulie 2024 0
Consiliul Județean Arad modernizează drumul dintre Ineu și Târnova. A fost demarată procedura de achiziție pentru realizarea documentației tehnice, iar în această perioadă ofertele sunt în curs de evaluare. Drumul Mocrea-Chier-Târnova este în lungime de 12,5 kilometri, iar documentația tehnică este realizată în așteptarea unei finanțări nerambursabile care ar putea fi accesată de către Consiliul Județean. Acest drum leagă două comunități mari și două zone din județ, reprezentând o scurtătură de pe Valea Crișului înspre zona montană a județului Arad.
„Consiliul Județean Arad va conecta două zone turistice în dezvoltare, respectiv stațiunea de interes local Ineu și Tabăra Căsoaia. Investițiile care se realizează sau care sunt proiectate în aceste două zone din fonduri locale, guvernamentale sau europene vor duce la diversificarea serviciilor în jurul noilor obiective create (Cetatea Ineu sau Parcul de Agrement Căsoaia), ceea ce înseamnă o sursă nouă de venit pentru localnici. Eu sunt convins că în următorii ani numărul afacerilor conexe turismului va crește în județ, iar Consiliul Județean poate contribui la asta, așa cum de altfel o și facem, prin modernizarea rețelei de acces la obiectivele turistice”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Read moreÎncă o acțiune de dezinsecție pentru luna iulie în municipiul Arad
LocalUltimele stiri 10 iulie 2024 0
Primăria Municipiului Arad, prin operatorul economic contractat în acest scop, va derula o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Arad. Pentru o mai mare eficiență, se vor aplica următoarele tratamente:
- prin intermediul aviației utilitare (10 și 11 iulie 2024, dimineața devreme, în intervalul orar: 06:00-08:00);
- terestru/spațial împotriva țânțarilor adulți (10-11 și respectiv 11-12 iulie 2024);
- împotriva căpușelor (11 iulie 2024; începând cu ora 06:30).
Cel de-al doilea tratament aviochimic din acest sezon, pentru combaterea insectelor de disconfort, se va aplica în zonele periferice ale intravilanului municipiului Arad, focare permanente de suprafață în împrejurimile municipiului, zonele cu vegetație densă din cartierele preponderent de case (Gai, Bujac, Silvaș -Cadaș, Pârneava, Mureșel, Aradul Nou, Sânnicolau Mic, Subcetate, Micălaca, Grădiște), habitatele naturale de dezvoltare a larvelor precum și de adăpostire a adulților de țânțari generate de canalele deschise (Mureșel, Țiganca, Morilor, Zădârlac, Ier (intravilan) precum și de bălțile permanente (Homocul Mic și Homocul Mare), zona Insula a III -Mureș, fâșiile cu vegetație densă aflate pe ambele maluri ale Râului Mureș și implicit zonele de parcuri din proximitatea acestuia.
Tratamentul terestru (spațial) împotriva țânțarilor adulți, se va desfășura numai pe timp de noapte, în interval orar 21:45- 04:30, în zonele cu vegetație: spațiile deschise din domeniul public și privat al municipiului (parcuri, spații verzi, maluri de lac și alte asemenea, prin termonebulizare), spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice, de pe toate aliniamentele stradale, adiacent acestor spații, cu utilaje adecvate.
În același interval de timp, tratamentele de dezinsecție din această etapă vor include și un tratament împotriva căpușelor (vectori de boli bacteriene, virale sau parazitare), tratament ce se va aplica în zonele verzi cu vegetație densă din parcuri, spații publice și de agrement, dar și locații reclamate ca fiind posibile focare aflate pe domeniul public și privat al municipalității.
Produsele biocide folosite sunt Cymina® Ultra și Deltatim® Plus. Toate substanţele sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.
Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor (cât timp au în funcțiune semnalele speciale de avertizare luminoase emise intermitent) în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire, în caz contrar Primăria Municipiului Arad şi S.C. DD Chim S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţiile deschise pe malurile apelor, în depozitele de anvelope uzate, subsolurile de la blocuri etc, în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat.
Read more
Cu ocazia Zilei porților deschise, a fost inaugurată o nouă sală multifuncțională la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități
LocalUltimele stiri 5 iulie 2024 0
Eveniment important la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Tabacovici” din municipiul Arad, centru aflat în subordinea DGASPC Arad. Cu ocazia Zilei porților deschise, a fost inaugurată și o nouă sală multifuncțională, finanțată cu fonduri de la bugetul Consiliului Județean Arad. În această sală vor fi organizate activități de terapie ocupațională, dar vor fi oferite și servicii de fizioterapie și recuperare pentru toți beneficiarii centrului.
„Suntem mândri să susținem acest centru prin alocarea fondurilor necesare pentru dezvoltarea facilităților care îmbunătățesc calitatea vieții beneficiarilor. Investiția în noua sală multifuncțională reflectă angajamentul nostru de a asigura servicii de calitate pentru persoanele cu dizabilități. Consiliul Județean Arad va continua să sprijine astfel de inițiative care promovează integrarea socială și solidaritatea comunității noastre. Ne bucurăm să îi găsim pe cei 20 de beneficiari, persoane cu dizabilități, îngrijiți și ocrotiți la cele mai înalte standarde de calitate din domeniul asistenței sociale”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
Emilian Ban, șef de Centru, a vorbit despre serviciile oferite, începând cu ocrotirea beneficiarilor, îngrijire personalizată, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și terminând cu terapie ocupațională: grădinărit sau activități de autogospodărire. Integrarea socio-profesională este, de asemenea, un obiectiv important pentru Centru. Prin programe special concepute, beneficiarii sunt sprijiniți să se reintegreze în societate și, unde este posibil, să se angajeze profesional.
„Pentru noi, fiecare beneficiar nu este doar un număr, ci o persoană cu nevoi și vise. Ne străduim să le oferim un mediu cald și sigur, unde pot dezvolta abilități noi și se pot bucura de o viață cât mai independentă și împlinită. Această nouă sală multifuncțională ne permite să extindem gama de servicii și să răspundem mai bine nevoilor lor individuale. Vedem cum activitățile de terapie ocupațională, de exemplu, aduc zâmbete pe fețele lor și le oferă o nouă perspectivă asupra vieții. Este o satisfacție imensă să contribuim la bunăstarea lor și să vedem progrese semnificative în integrarea lor socială și profesională”, a descris Emilian Ban scopul și motivația Centrului.
Read moreIustin Cionca: „Am început așternerea asfaltului, pe drumul Seleuș-Șicula”
LocalUltimele stiri 5 iulie 2024 0
Tronsonul de drum Seleuș-Șicula, în lungime de 6,3 kilometri face parte din proiectul strategic de modernizare a 70 de kilometri de drumuri din nordul județului. De asemenea, în cadrul unui nou proiect, se va reabilita și podul de peste Crișul Alb, de la intrarea în localitatea Șicula!
„Am început așternerea primului strat de asfalt pe acest drum. Este prima etapă în modernizarea drumurilor din nordul județului. Această investiție se realizează din fondurile Consiliului Județean, urmând ca următoarele drumuri să fie finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Am semnat deja contractul cu Agenția de Dezvoltare Regională pentru celelalte drumuri: Mișca-Apateu-Berechiu, Șicula-Cermei, Șepreuș-Cermei, Cermei-Vasile Goldiș și Cermei-Berechiu-limită județ spre Bihor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
În ultimii ani, Consiliul Județean Arad a ajuns la peste 850 de kilometri de drumuri asfaltate, aici fiind incluse și drumurile aflate în lucru sau la stadiul de documentație, dar care au finanțarea asigurată.
Read moreOficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Arad a finalizat lucrările de înregistrare sistematică pe întreg teritoriul comunei Hălmagiu. Astăzi au fost predate administrației locale 13 000 de cărți funciare și documentele tehnice ale cadastrului, în format digital. Locuitorii comunei Hălmagiu au beneficiat de cadastru gratuit, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
Evenimentul înmânării primelor cărți funciare a avut loc în prezența președintelui – director general ANCPI – Laurențiu Alexandru Blaga, președintelui Consiliului Județean – Iustin Cionca, directorului OCPI Arad – Tatiana Clepe și primarului comunei Hălmagiu – Gheorghe Dărău.
„Județul Arad se află pe primele locuri în țară la înregistrarea cadastrală, o poziție care ne onorează. Să reușești să dai titlul de proprietate unor cetățeni și chiar administrației locale reprezintă un pas înainte, fiindcă atunci când vorbim despre fonduri europene primul lucru este proprietatea. Odată cu intabularea tuturor proprietăților fiecare cetățean are șansa să acceseze fonduri europene, de aceea îi felicit pe toți cei implicați în acest proiect. Îi mulțumesc dlui Laurențiu Alexandru Blaga pentru vizita sa în județul nostru și pentru colaborarea extraordinară”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a înmânat astăzi primele cărți funciare și a declarat că „scopul acestei lucrări de durată a fost înscrierea tuturor imobilelor de pe teritoriul comunei Hălmagiu în Cartea Funciară, gratuit pentru cetățeni, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene”.
„Hălmagiu este cea de-a 13-a comună cadastrată integral de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Arad în cadrul implementării Programului național de cadastru și carte funciară în județul Arad. Hălmagiu este prima comună zonă necooperativizată 100%. Vreau să subliniez că această lucrare a fost una dintre cele mai dificile, datorită faptului că a fost o zonă grea, preponderent cu terenuri forestiere, imobilele erau greu accesibile, distanțe foarte mari, proprietarii greu de identificat, mulți dintre ei decedați, însă lucrarea a putut fi finalizată cu succes datorită profesionalismului prestatorului și implicării echipei de la Primărie. Este o lucrare foarte bună, am reușit să rezulte un procent de 10%, la nivel de comună, de imobile neidentificate, adică fără proprietar sau posesor, ceea ce înseamnă un procent foarte bun”, a declarat Tatiana Clepe, directorul OCPI Arad.
Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI, a declarat: ,,Îl felicit pe domnul primar fiindcă la Hălmagiu avem o statistică foarte bună, pe care nu o prea întâlnim în România, adică să avem 10% imobile neidentificate într-o comună este extrem de puțin, în condițiile în care sunt comune cu 90%. Această statistică înseamnă că aici, la Hălmagiu, s-a muncit foarte bine, firma prestatoare, OCPI și Primăria. Județul Arad se află pe un drum foarte bun în ceea ce privește cadastrarea, fiind pe podium la nivel național. În județul Arad sunt șase comune care beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăților, în cinci dintre acestea lucrările sunt finalizate. În restul comunelor din județ au loc lucrări de cadastru sistematic, fie ele la nivelul întregii localități, fie pe sectoare cadastrale, ceea ce înseamnă că la Arad lucrurile merg în direcția bună”.
Read moreContinuă investițiile în modernizarea sistemului de transport în comun din municipiu
LocalUltimele stiri 27 iunie 2024 0
„Încă 10 tramvaie noi pentru Arad!” Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Arad, Călin Bibarț care a făcut publică semnarea contractului de finanțare pe Programul Regional Vest 2021-2027 pentru achiziționarea a 10 tramvaie noi cu 2 module, Imperio Civitas. Valoarea totală a proiectului este de 90.789.156,95 lei cu TVA inclus. Asta înseamnă ca flota de tramvaie moderne a Aradului va ajunge la 41 de garnituri.
„Continuăm să achiziționăm tramvaie noi, ne propunem ca pe toate rutele din municipiu să circule doar cele moderne. Consider că Aradul merită cel mai performant sistem public de transport din România.” a declarat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad.
Read moreRisc de viituri pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, până joi
LocalNationalUltimele stiri 26 iunie 2024 0
Specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au instituit Codul galben pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 13:00, până joi, la ora 12:00.
Acesta va afecta anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte stația hidrometrică Calafat şi Jiu.
Atenționarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.
Recomandăm vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Read moreSâmbătă are loc Ziua Satului Turnu
LocalUltimele stiri 26 iunie 2024 0
Sâmbătă, 29 iunie 2024, are loc sărbătoarea celui mai mare sat aparţinător oraşului Pecica. Administraţia locală invită locuitorii satului, precum şi pecicanii, sederhătenii, dar şi toți cei interesați, la cea de a XIII-a ediţie a Zilei Satului Turnu.
Programul este următorul:
18.00 – Slujbă ecumenică la Biserica Romano-Catolică
19.00 – Deschiderea oficială a evenimentului
19.15 – Moment artistic realizat de copiii Grădiniței şi de cei ai Școlii Primare Turnu
19.30 – Formaţia de dansuri maghiare Macii din Ghioroc
19.50 – Muzică şi dans cu elevi ai Clubului Copiilor şi ai Liceului Teoretic Gheorghe Lazăr din Pecica
20.20 – Cântece şi jocuri populare româneşti cu membri ai Ansamblului Păstrătorii Tradiţiei, instructor-coregraf Marin Stan
20.45 – Dansuri populare şi cântece maghiare cu grupe ale Ansamblului Búzavirág din Pecica
21.20 – Cântece şi jocuri populare româneşti cu membri ai Ansamblului Păstrătorii Tradiţiei, instructor- coregraf Bogdan Ponta
21.50 – Muzică uşoară cu Andrada Ardelean
22.00 – Recital Balcanic Show cu Elena Unc
23.00 – Recital Lucian Drăgan Jr. şi formaţia
24.00 – Joc de artificii.
Read morePrimăria Municipiului Arad, prin operatorul economic contractat în acest scop, va derula o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Arad. Se vor aplica tratamente împotriva țânțarilor adulți (dezinsecție terestră/spațială, pe timp de noapte) și împotriva căpușelor. Intervențiile sunt programate în nopțile de 27/28 și 28/29 iunie 2024 respectiv în dimineața zilei de vineri, 28 iunie 2024 (tratamentul împotriva căpușelor). În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Tratamentul terestru (spațial) împotriva țânțarilor adulți, se va desfășura numai pe timp de noapte, în interval orar 21:45 – 04:30, în zonele cu vegetație: spațiile deschise din domeniul public și privat al municipiului (parcuri, spații verzi, maluri de lac și alte asemenea, prin termonebulizare), spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice, de pe toate aliniamentele stradale, adiacent acestor spații, cu utilaje adecvate.
În același interval de timp, tratamentele de dezinsecție din această etapă vor include și un tratament împotriva căpușelor (vectori de boli bacteriene, virale sau parazitare), tratament ce se va aplica în zonele verzi cu vegetație densă din parcuri, spații publice și de agrement, dar și locații reclamate ca fiind posibile focare aflate pe domeniul public și privat al municipalității.
Produsele biocide folosite sunt Cymina® Ultra (împotriva țânțarilor) și Deltatim® Plus (împotriva căpușelor). Toate substanţele sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.
Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor (cât timp au în funcțiune semnalele speciale de avertizare luminoase emise intermitent) în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire, în caz contrar Primăria Municipiului Arad şi S.C. DD Chim S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţiile deschise pe malurile apelor, în depozitele de anvelope uzate, subsolurile de la blocuri etc, în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat.
Read moreJoi, 20.06.2024, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Sibiu.
Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Portocaliu și Cod Galben – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
- vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
- transporturi funerare;
- transporturi poștale;
- transporturi de echipamente de prim ajutor;
- transporturi pentru distribuire de carburanți;
- transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
- transporturi pentru tractări vehicule avariate;
- transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
- transporturi apă îmbuteliată;
- transporturi produse provenite din exploatări agricole;
- transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
Read more