Protagonista reality-show-ului de la Euforia TV – Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri, Anamaria Prodan Reghecamf a avut timp câteva zile după întoarcerea din cantonamentul ce a avut loc în Antalya, o stare generală de rău care a alarmat întreaga familie.
Acuzând probleme cu somnul şi stări continue de vomă, până să ajungă la medic, Anamaria şi-a sunat mama, binecunoscuta interpretă de muzică populară Ionela Prodan, care a sosit într-un suflet. Aflând toate simptomele Anamariei, Ionela Prodan a sfătuit-o să facă întâi de toate un test de sarcină.
Din momentul în care Sexy Impresara a făcut testul şi până când a aflat rezultatul, toată familia a stat ca pe ace, iar pulsul a crescut şi mai mult când rezultatul a fost POZITIV!
Deşi nu îi era frică de barză şi de o a patra operaţie de cezariană – care reprezintă de fapt un risc foarte mare, ea având deja la activ încă trei operaaţii- Anamaria Prodan şi-a făcut de urgenţă programare la medic.
După controale amănunţite medicul i-a dat însă vestea că alarma era falsă. Tot disconfortul şi stările de rău fuseseră din cauza deplasării, a schimbării de climă şi a alimentaţiei.
Un pic dezamăgită, Anamaria şi-a sunat familia pentru a o linişti.
Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri este un reality-show inedit al cărui subiect principal este Anamaria Prodan Reghecampf. În fiecare duminică, într-o ediţie eveniment, de la ora 20:00, puteţi urmări întâmplările de zi cu zi ale vedetei, vizitele la stilist şi la cosmetică, întâlnirile cu prietenii, evenimentele mondene la care participă şi programul de cantonament alături de echipa Concordia Chiajna pe care o impresariează.
Cum reuşeşte Anamaria Prodan să fie o femeie puternică în lumea bărbaţilor, o mamă exemplară pentru copiii ei, dar şi o soţie iubitoare pentru Laurenţiu Reghecampf, toate în Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri, duminica de la ora 20:00 la Euforia TV.
Mai multe infomaţii despre emisiune pot fi aflate de pe site-ul oficial: http://www.euforia.tv şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuforiaLifestyleTV
Read more
Fiul Prodancăi e cel mai simpatic personaj din show-ul “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” de la Euforia TV. Laur jr. e un copil frumos, foarte vesel si cuminte. El e rasfăţatul familiei Prodan-Reghecampf. S-a obişnuit atât de tare cu camerele de filmat, încât întreabă mereu când vine echipa. Anamaria încearcă să nu-l răsfeţe prea tare, dar îl ia cu ea peste tot. Şi pentru că Reghe avea nevoie de un costum nou pentru show, familia a făcut o vizită celui mai renumit atelier din România, cel al lui Alexandru Ciucu –croitorul casei regale.
Lui Laur jr, „Bebe”-cum îi zice toată lumea -i-a plăcut foarte mult de Ciucu şi a zis că vrea şi el un costum. Poţi să nu mulţumeşti o dulceaţă de băiat cum e el? Imediat a fost măsurat şi s-a făcut şi comanda pentru cel mai mic client Alexandru Ciucu.
Ce năzbâtii mai face Bebe, urmăriţi în fiecare duminică seară, de la ora 20:00 la Euforia TV.
“Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” se difuzează din 22 aprilie la Euforia TV. Un show inedit al cărui subiect principal este Anamaria Prodan. În fiecare duminică, într-o ediţie eveniment, programată de la ora 20:00, puteţi urmări pas cu pas activităţile pe care vedeta le are în programul zilnic, vizitele la stilist şi la cosmetică, întâlnirile cu prietenii, evenimentele mondene la care participă alături de soţul ei, câte ore petrece la Mall pentru shopping şi programul de cantonament alături de echipa Concordia Chiajna pe care o impresariează.
Cum reuşeşte Anamaria Prodan să fie o femeie puternică în lumea bărbaţilor, o mamă exemplară pentru copiii ei, dar şi o soţie iubitoare pentru Laurenţiu, toate acestea în show-ul “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, duminica de la ora 20:00 la Euforia TV.
Mai multe infomaţii despre emisiune pot fi aflate de pe site-ul oficial: http://www.euforia.tv şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuforiaLifestyleTV
Read more
FIUL PRODANCĂI-CEL MAI MIC CLIENT AL LUI CIUCU
Publicitate 27 aprilie 2012 0

Eurolines anunta lansarea TUI TravelCenter in Arad
Publicitate 26 aprilie 2012 0
In 2011 Grupul Eurolines si-a indeplinit strategia de business propusa, aceea de a aduce pe piata romaneasca cel mai important jucator mondial din industria turistica – TUI Travel PLC.
Acest parteneriat reprezinta finalizarea unei tranzactii care extinde operatiunile Grupului Eurolines, condus de Dragos Anastasiu si marcheaza inceputul colaborarii pentru piata din Romania si Moldova.
Toate aceste demersuri s-au facut pentru a sustine un crez si o misiune – aceea de a aseza un zambet pe chipul fiecarui client prin oferirea unui nou standard in domeniul serviciilor turistice.
Grupul Eurolines crede ca este nevoie de o retea de agentii de turism in care notiuni ca siguranta pachetului turistic vandut si calitatea vacantei sa nu fie concepte fara continut, ci sa se traduca printr-o consultanta de calitate in momentul cumpararii pachetului, prin oferirea celei mai largi palete de destinatii si hoteluri in exclusivitate si prin garantarea unei vacante in adevaratul sens al cuvantului.
In Arad, doua agentii stau la dispozitia clientilor care inteleg si isi respecta dreptul la o vacanta garantata de nr. 1 mondial.
Prima este agentia TUI Travel Center din Str. Revolutiei, nr. 70, iar a doua este agentia EUROLINES din Str. Revolutiei, nr. 31.
Agentiile raman fidele conceptului de “Travel Hypermarket”, acest lucru insemnand ca numai de aici se vor putea achizitiona in continuare ofertele tuturor tour-operatorilor germani si romani de succes. Cota importanta reprezentata de produsele World of TUI aduce un plus de valoare pachetelor turistice oferite in agentii.
Un produs ce merita prezentat mai detaliat, este primul charter cu plecare din Romania, charter operat in parteneriat cu TUI Turcia. Destinatia aleasa – ANTALYA.
Produsul se caracterizeaza printr-o selectie a celor mai cerute si apreciate hoteluri din statiunile Kemer, Antalya, Lara si Belek, incepand cu hoteluri de 3*+ si mergand pana la cele de 5*. Fiecare hotel are ratinguri obtinute atat de la clientii romani, cat si de la cei germani, dupa criteriile: mancare/bauturi, sport/fitness, amuzament si facilitati pentru copii, Turcia fiind, in primul rand, o destinatie de familie.
Siguranta primului charter marca TUI este data de catre numele care au creat acest produs – Grupul Eurolines Romania si tour-operatorul TUI Turcia, parteneri care pun pe primul plan respectarea programului prezentat.
Momentul in care este lansat produsul charter marca TUI cu destinatia TURCIA este cel mai bun pentru a oferi clientului exigent, obisnuit cu vacante de calitate, un pachet sigur si garantat.
Plecarile pentru sezonul de vara se fac din Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi si Bacau.
Read morePRODANCA A DAT 4500 DE EURO PE UN APARTAMENT ÎN ANTALYA
Publicitate 24 aprilie 2012 0
Euforia TV a lansat duminică seară reality-show-ul “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”.Totul despre viaţa familiei Prodan-Reghecampf într-un singur show.
În prima editie, Anamaria s-a întâlnit cu prietena ei Oana Roman şi a fost la prima prezentare Alexandru Ciucu, s-a relaxat la salonul de cosmetică şi apoi la shopping într-un magazin de lux din Dorobanţi. În a doua parte a show-ului, vedeta a plecat alături de soţul ei şi fiul lor cel mic în Antalya, în cantonament cu echipa de fotbal. Acolo Prodanca a plătit la un hotel de 5* stele
4500 de Euro pe un apartament pentru ea, soţ, fiul cel mic şi Nuti -menajera şi bona familiei. La scurt timp după ce s-a cazat, a constatat că şi-a pierdut portofelul şi a făcut mare vâlvă în tot hotelul. L-a căutat toata ziua, până când s-a întors Laur din oraş cu el în mână. Tocmai fusese să alimenteze cu benzină autocarul pentru echipă.
“Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” se difuzează din 22 aprilie la Euforia TV. Un show inedit al cărui subiect principal este Anamaria Prodan. În fiecare duminică, într-o ediţie eveniment, programată de la ora 20:00, puteţi urmări pas cu pas activităţile pe care vedeta le are în programul zilnic, vizitele la stilist şi la cosmetică, întâlnirile cu prietenii, evenimentele mondene la care participă alături de soţul ei, câte ore petrece la Mall pentru shopping şi programul de cantonament alături de echipa Concordia Chiajna pe care o impresariează.
Cum reuşeşte Anamaria Prodan să fie o femeie puternică în lumea bărbaţilor, o mamă exemplară pentru copiii ei, dar şi o soţie iubitoare pentru Laurenţiu, toate acestea în show-ul “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, duminica de la ora 20:00 la Euforia TV.
Mai multe infomaţii despre emisiune pot fi aflate de pe site-ul oficial: http://www.euforia.tv şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuforiaLifestyleTV
Read more
SEXY-IMPRESARA CU SHOW LA EUFORIA TV ADORĂ STILUL MASCULIN
Publicitate 20 aprilie 2012 0
Se ştie deja că Anamaria Prodan este un fashion-icon. Când intră într-o încăpere este clar o apariţie, mai ales prin coafura ei nonconformista. Când e vorba de haine, însă, vedeta adora stilul masculin. Adesea se îmbracă în trening dar şi cu haine cât mai ciudate cu care iese mereu în evidenţă.“Mie mi se par mai frumoase hainele de bărbaţi decât hainele de femei. Poate sunt nebună, dar aşa îmi place. Nu m-am îmbrăcat niciodata ca o prinţesă. Nici nu mi se potriveşte. Sunt o fire vulcanica, o fire activa. Nici vorbă să pun chestii de bombonică pe mine”- susţine Anamaria Prodan.
Telespectatorii pot afla aceste detalii chiar din prima ediţie a show-ului, când vedeta merge la cumpărături la un magazin de lux din Dorobanţi. Anamaria îşi cumpără de acolo o pereche de pantofi foarte originali cu un toc atipic în formă de coloană vertebrală şi o pereche de blugi bărbăteşti de care este foarte mândră. Gusturile extravagante ale vedetei, programul de zi cu zi, evenimente mondene dar şi peripeţiile sale prin cantonamentul din Antalya pot fi urmărite în prima ediţie a reality show-ului “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, duminică, 22 aprilie de la ora 20:00 la Euforia TV
“Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” se va difuza din 22 aprilie la Euforia TV. Un show inedit al cărui subiect principal este Anamaria Prodan. Într-o editie-eveniment programată în fiecare duminică, veţi putea pătrunde în “zona privata” a vieţii Aneimaria Prodan şi veţi putea urmări, pas cu pas, activităţile pe care aceasta le are în program zi de zi. Anamaria Prodan este o sumă de paradoxuri şi coincidente fericite, o fiinţă care emană feminitate dar care a răzbit într-un domeniu exclusiv masculine, de aici şi porecla “sexy-impresara”.
Din 22 aprilie, de la ora 20:00, urmăriţi vizitele Anei la stilist şi saloane de înfrumuseţare, orele sau chiar zilele petrecute în Mall-uri la shopping, cum îi pregăteşte Anamaria cine romantice lui Reghe, evenimente mondene, concerte şi recepţii la care participă alături de soţ sau de copii. Veţi vedea cum îşi răsfaţă copii, dar şi cum se ceartă la cuţite cu vecinii şi chiar spre seară puteţi primi şi bilet de voie în dormitorul Prodancei. Toate acestea în “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, la Euforia TV.
Mai multe infomaţii despre emisiune pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.euforia.tv şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuforiaLifestyleTV
Read more
Vineri, 20 aprilie 2012, de la ora 19.00, Aurel Tămaș susține un concert la Galleria Arad. Spectacolul cunoscutului interpret de muzică populară are loc la Scena Talentelor, la etajul II, zona foodcourt.
Nu-i român ca ardeleanu”, “Viață trecătoare”, “Când eram mai mic”, „Balada săracului”, “Eu plângeam și tu râdeai”, “De-oi muri, m-or pune în groapă” sunt doar câteva dintre melodiile cu care interpretul a cucerit inimile românilor și care vor putea fi ascultate vineri seara la Galleria Arad.
“Seara de vineri este una pe care Galleria Arad o dedică iubitorilor de folclor din vestul țării. Aurel Tămaș este unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți ai arădenilor, iar Galleria Arad le oferă acestora posibilitatea de a-l vedea și asculta pe renumitul artist. Intrarea este liberă”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Read more
Pentru că se apropie lansarea show-ului, Anamaria e pe ultima sută cu pregătirile. Vrea să arate impecabil. Merge la saloane de remodelare corporală, încercă să mai dea jos câteva kilograme şi îşi face şi o binemeritată schimbare de look.
„Am acceptat propunerea acestui show cu braţele deschise. Sunt o femeie puternică, îmi place să fiu în centrul atenţiei şi cred că am multe de spus. Şi, da, am emoţii mari pentru lansarea acestui show. Am muncit foarte mult la filmări şi eu şi familia împreună cu echipa de producţie, dar vreau să fie totul perfect”, a declarat sexy-impresara.
Umor, dragoste, tensiune zi de zi, fotbal…jumătate fotbal-jumătate iubire, din 22 aprilie în reality-show-ul de excepţie, “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” difuzat de Euforia TV în fiecare duminică de la ora 20:00.
“Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” se va difuza din 22 aprilie la Euforia TV. Un show inedit al cărui subiect principal este Anamaria Prodan. Într-o editie-eveniment programată în fiecare duminică, veţi putea pătrunde în “zona privata” a vieţii Aneimaria Prodan şi veţi putea urmări, pas cu pas, activităţile pe care aceasta le are în program zi de zi. Anamaria Prodan este o sumă de paradoxuri şi coincidente fericite, o fiinţă care emană feminitate dar care a răzbit într-un domeniu exclusiv masculine, de aici şi porecla “sexy-impresara”.
Din 22 aprilie, de la ora 20:00, urmăriţi vizitele Anei la stilist şi saloane de înfrumuseţare, orele sau chiar zilele petrecute în Mall-uri la shopping, cum îi pregăteşte Anamaria cine romantice lui Reghe, evenimente mondene, concerte şi recepţii la care participă alături de soţ sau de copii. Veţi vedea cum îşi răsfaţă copii, dar şi cum se ceartă la cuţite cu vecinii şi chiar spre seară puteţi primi şi bilet de voie în dormitorul Prodancei. Toate acestea în “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, la Euforia TV.
Mai multe infomaţii despre emisiune pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.euforia.tv şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuforiaLifestyleTV
Read more
Maria Buză la un pas să sară pe fereastră la repetiţiie Te cunosc de undeva!
Publicitate 31 martie 2012 0
Maria Buză a fost săptămâna aceasta la un pas să se arunce pe geam la repetiţiile super show-ului Te cunosc de undeva! Artista se afla la cursurile de canto cu Ozana Barabancea şi, la un moment dat a fost gata să sară pe fereastră. Ce a făcut-o pe artistă să recurgă la acest gest, telespectatorii vor afla urmărind în această seară, de la 20.15, Te cunosc de undeva!, numai pe Antena 1.
În această seară Maria Buză va trebui să îşi depăşească din nou limitele în show-ul Antenei 1. După ce le-a interpretat pe Amy Winehouse şi Angela Similea, Maria Buză va fi…Pepe! Este prima oară în concurs când Maria trebuie să intre în pielea unui artist bărbat, lucru deloc uşor, mai ales că cei opt concurenţi vedetă din show trebuie să imite look-ul, gesturile şi timbrul artiştilor pe care îi iau de interpretat până în cele mai mici detalii. Sarcina Mariei este cu atât mai dificilă cu cât Pepe se va afla şi el în platoul emisiunii în calitate de invitat special – membru în juriu.
Cum se va descurca Maria şi ce a determinat-o să vrea să se arunce pe fereastra, telespectatorii vor vedea diseară, de la 20.20, la Te cunosc de undeva!
Mai multe informaţii despre show pot fi aflate accesând site-ul oficial: www.tecunoscdeundeva.a1.ro sau pagina de Facebook: www.facebook.com/tecunoscdeundeva.
Read moreAndrei Leonte a îmbătrânit cu 40 de ani!
Publicitate 26 martie 2012 0
S-a întâmplat sâmbătă seara la Te cunosc de undeva! când a intrat în pielea lui Brian Johnson, cunoscutul solist al formaţiei AC/DC. Andrei a fost de nerecunoscut, iar cu interpretarea sa a demonstrat încă o dată că îşi merită statutul de câştigător al super show-ului X Factor.
Chiar dacă pe parcursul celor zece săptămâni de gale X Factor, telespectatorii l-au putut cunoaşte destul de bine pe Andrei Leonte şi l-au putut vedea interpretând o gama variată de melodii, de la balade la piese rock sau dance, telespectatorii l-au putut vedea sâmbătă într-o cu totul o altă ipostază. Cu riduri, plete, bocanci şi vestă de blugi, Andrei a apărut în faţa publicului, dar şi a juriului Te cunosc de undeva! interpretând melodia „Shook me all night long”. Nu doar înfăţişarea a fost transformată, ci şi vocea, câştigătorul X Factor împrumutând destul de mult din timbrul vocal al lui Brian Johnson.
Pentru schimbarea de look, Andrei a petrecut ore bune la machiaj. Pe faţă i s-au aplicat riduri, dintr-un fond de ten special, care mai apoi au fost uscate cu un aparat care sufla aer cald. I s-a pus apoi peruca, lucru destul de anevoios şi acesta.
Zeci de vedete naţionale şi internaţionale prind viaţa la „Te cunosc de undeva!” în interpretarea a opt artişti concurenţi şi sub privirile critice a patru juraţi. CRBL, Delia, Julia Jianu, Lora, Iulian Vasile, Jorge, Maria Buză și Dan Helciug trec în fiecare săptămână prin transformări incredibile pentru a intra în pielea unor personaje celebre din lumea muzicii.
Vedetele vor primi în fiecare ediţie a show-ului un punctaj, iar la finalul fiecărui show se va întocmi un clasament în funcţie de punctajele obţinute de fiecare. Vedetele concurenti luptă în fiecare editie pentru premii în bani, dar şi un mare premiu, câştigat în marea finală, editie în care publicul va decide cine merită să
câștige. Sumele de bani câştigate vor fi donate unor cauze sociale reprezentate de fiecare dintre aceştia.
Gazdele show-ului sunt Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi. Mai multe infomaţii despre show pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.tecunoscdeundeva.a1.ro şi de pe pagina de Facebook:http://www.facebook.com/tecunoscdeundeva. Read more