Au mai rămas doar zece locuri disponibile pentru cursurile Şcolii de vară, organizat de Galleria Arad. Proiectul, aflat la cea de-a doua ediţie, se va derula în intervalul iulie-august, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani.
“După succesul înregistrat anul trecut, Galleria Arad implementează şi în această vară programul unei şcoli de vară dedicat copiilor clienţilor noştri. Este vorba despre un proiect ambiţios ce asigură participanţilor suportul logistic şi informaţional pentru a-şi petrece timpul liber într-un cadru sigur şi plăcut. Profesorii implicaţi în proiectul desfăşurat sub egida ministerului de resort au gândit o programă care le asigură copiilor să se recreeze, să se bucure de vacanţă şi în acelaşi timp să îşi îmbogăţească cunoştinţele. În acest sens ne bucurăm de colaborarea pe care o avem cu diverse instituţii şi organizaţii care le asigură copiilor accesul la o paletă mai largă de informaţii, în funcţie de tematica abordată în cadrul cursurilor”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Programul include o serie de cursuri, cum ar fi cursuri de limba engleză, ateliere de lucru, cursuri de zumba, cursuri de dans și multe altele.
Tematica celei de a doua ediţii a Şcolii de vară este reprezentată de continentele lumii. Elevii vor învăța totul despre cinci continente atât din punct de vedere geografic cât şi cultural.
Până în prezent, 130 de copii sunt înscrişi în programul Şcolii de vară 2013. Înscrierile sunt gratuite pentru părinţii care în perioada mai – iunie au făcut cumpărături de minimum 500 de lei în magazinele din incinta mall-ului. Pentru înscrierea pe cele 10 locuri vacante, părinţii trebuie să se adreseze la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului.
„Având o experiență de Galleria Arad Scoala de vara in 2012, suntem încrezători că şi cea de-a doua ediție a Școlii de vară îşi va atinge obiectivul: acela de a descoperi și cultiva talentele copiilor!”, a conchis Tina Vîrlan, Mall Manager!
Read moreDe „Sfinţii Constantin şi Elena”, cumperi mai mult în Galleria Arad
PublicitateUltimele stiri 20 mai 2013 0
De „Sfinţii Constantin şi Elena”, îţi faci cumpărături de minim 30 de lei în Galleria Arad şi primeşti înapoi aceeaşi sumă, sub formă de voucher.
În 21 mai, Galleria Arad derulează o nouă campanie de recompensare a fidelităţii clienţilor. Arădenii care achiziţionează, mâine, produse în valoare de 30 de lei, din oricare dintre magazinele din incinta mall-ului, primesc un voucher valoric, tot de 30 de lei.
“Galleria Arad este întotdeauna aproape de cei care aleg să îşi facă cumpărăturile şi să se relaxeze în mall. De această dată, oferim arădenilor posibilitatea de a-şi face cumpărăturile beneficiind, în aceeaşi sumă, de mai multe produse. Voucherele, oferite în limita bugetului alocat, se pot valorifica în magazinul Sprider”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Pentru a intra în posesia voucherului, trebuie să vă prezentaţi la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului, cu bonul fiscal. Voucherele sunt valabile în magazinul Sprider din Galleria Arad, până în data de 26 mai a.c.
Galleria suntem toţi!
Read moreGalleria Arad găzduieşte în acest sfârşit de săptămână cea de-a treia ediţie a concursului de table. Pasionaţii jocului au posibilitatea de a se înscrie în competiţie, gratuit, până în data de 16 mai a.c., ora 22.00.
“Concursul se va desfăşura pe parcursul a două zile, sâmbătă, 18 mai, de la ora 12.00 având loc calificările, iar duminică, 19 mai, de la ora 12.00 sunt programate semifinala si finala. Le transmit tuturor participanţilor mult succes, iar cei mai buni să se bucure de premiile puse în joc de Galleria Arad şi partenerii noştri”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Premiile acordate sunt:
Premiul I principal – 600 de lei şi un set de table
Premiul II principal – 400 lei şi un set de table
Premiul III principal – 200 lei şi un set de table
Premiul I secundar – 400 lei şi un set de table
Premiul II secundar – 200 lei şi un set de table
Premiul III secundar – 100 lei şi un set de table
Premiile se acordă sub formă de vouchere valorificabile în incinta magazinelor partenere.
Înscrierile în concurs sunt gratuite. Ele se pot face la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului şi online pe www.cadourideokazie.ro/table sau www.ared.ro/table.
Galleria suntem toţi!
Read moreÎn cadrul unui parteneriat ce se derulează până în anul 2015, Galleria Arad lansează o serie de evenimente susţinute de National Geographic.
În intervalul 15 mai – 30 iunie, Galleria arad găzduieşte, în premieră pentru Arad, o expoziţie iconică a National Geographic. Arădenii vor avea posibilitatea să admire 50 de fotografii unicate, care reflectă situaţii de viaţă, frumuseţea umană şi mai ales minunile naturii.
“Evenimentul este unul de amploare, nu prin dimensiune, cât prin importanţă. În imagini, National Geographic reuşeşte să determine privitorul să păşească pe tărâmuri regăsite la mii de kilometri distanţă de noi, prin ele descoperindu-le farmecul, fără a se folosi însă de cuvânt. Imaginile surprinse prin obiectivul unor specialisti în artă fotografică, îi oferă acestuia prilejul de a descoperi o altă faţă a lumii, surprinsă printr-o altă abordare. Privirea unui om, saltul unui animal, o rază de soare sunt aspect reale şi fantastice în acelaşi timp. E o expoziţie care merită văzută”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Imaginile pot fi admirate zilnic, între 15 mai – 6 iunie în Galleria Arad, între orele 10.00-22.00. Vizita poate avea loc individual sau în grupuri organizate. Intrarea este liberă.
Read moreÎn pragul celei mai mari sărbători a creştinătăţii, Galleria Arad a organizat o nouă campanie umanitară. De această dată, cei care s-au bucurat de hainele şi jucăriile donate au fost copiii aflaţi în îngrijirea fundaţiei “Oaza”şi cei din Centrul “Curcubeul” din Arad.
“Galleria Arad se implică în diverse campanii umanitare, considerând că într-o comunitate e nevoie de ajutor reciproc. Ne bucurăm că şi cu acest prilej, prin ajutorul unor semeni cu suflet care au renunţat la diverse jucării şi haine personale, am reuşit să aducem un zâmbet pe feţele copiilor cu probleme sociale deosebite”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Cei la care iepuraşul a venit, prin Galleria Arad, mai devreme, sunt copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, orfani, abandonaţi sau din familii cu situaţii material precare.
Galleria Arad continuă acest demers de într-ajutorare, în perioada următoare organizând astfel de acţiuni pentru alte centre sociale din municipiu şi judeţ.
“Profit de acest prilej de a mulţumi încă o dată tuturor arădenilor care s-au implicat alături de noi în acest demers şi în numele Galleria Arad, doresc să transmit tuturor Sărbători fericite cu lumină, pace şi belşug”, a conchis Tina Vîrlan, Mall Manager.
Read more
Campania “Povesteşte tuturor”, un real succes!
PublicitateUltimele stiri 29 aprilie 2013 0
Campania “Povesteşte tuturor”, organizată de Galleria Arad înregistrează un real succes! Peste 3000 de arădeni au intrat deja în posesia voucherelor valorice de 25, 50, 75 sau 100 de lei ce pot fi valorificate în magazinele partenere.
“Campania “Povesteşte tuturor”este un semn al recunoştinţei pe care Galleria Arad îl poartă faţă de clienţii nostri. Succesul acesteia ne asigură că ne-am atins obiectivul: acela de a asigura cumpărătorilor posibilitatea de a achiziţiona mai multe produse, fără a investi însă bani în plus. Arădenii care doresc să beneficieze de aceste avantaje trebuie să se grăbească la cumpărături, pentru a intra în posesia voucherelor”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Bugetul alocat campaniei “Povesteşte tuturor” este de 24.000 de euro. Fiecare client care face cumpărături de minimum 130 de lei din cel mult două magazine participante, trebuie să se prezinte la infodesk cu bonul fiscal. În baza acestuia, clientul va extrage plicul norocos cu voucher-ul valoric de 25, 50, 75 sau 100 de lei.
Read moreTurneu de poker sportiv la Arad
PublicitateUltimele stiri 17 aprilie 2013 0
Galleria Arad gazduieşte în această săptămână cel mai mare turneu de poker sportiv organizat în Arad. Competiţia se va desfăşura în perioada 18-20 aprilie a.c. în sala de jocuri Elite de la etajul II al mall-ului si este structurată pe etape de calificări, respectiv masa finală. Valoarea celor 50 de premii puse în joc constau în 10.000 de lei şi 4000 de lei, sub forma unor vouchere valorice la adidas şi Intersport.
“Evenimentul este unul important pentru Arad, organizat sub egida Federaţiei Sportive Naţionale de Poker în colaborare cu Poker Sport Arad, care în mod cert face adrenalina concurenţilor să crească atât prin amploarea acţiunii cât şi prin valoarea premiilor puse în joc. Pentru Galleria Arad, acest gen de competiţie reprezintă o premieră, însă numărul participanţilor înscrişi deja în competiţie ne asigură de pe acum de succesul acesteia”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Astăzi, 17 aprilie, este ultima zi de înscrieri. Arădenii interesaţi pot obţine informaţii suplimentare despre eveniment la telefon: 0724.873.555 sau pe www.pokersportarad.ro. Regulamentul concursului se regăseşte pe pagina oficială de facebook a Galleria-ei Arad, la https://www.facebook.com/notes/galleria-arad/regulament-turneu-sportiv-de-poker-i/547617795289774.
Read moreCaută bulina în Galleria Arad şi “povesteşte tuturor”
Publicitate 16 aprilie 2013 0
Astăzi s-a dat startul noii campanii de cumpărături în Galleria Arad! Fă-ţi cumpărăturile în mall şi “Povesteşte tuturor “despre ce ai putut să – ţi achiziţionezi în plus, cu voucherele câştigate.
“Spunem“în plus” faţă de suma cheltuită în Galleria Arad pentru că, pentru cumpărăturile făcute în mall, oferim arădenilor vouchere de cumpărături de 25, 50, 75 şi 100 de lei. Singura condiţie pe care clienţii noştri trebuie să o îndeplinească, este aceea de a face cumpărături de minimum 130 de lei în perioada campaniei, 15 aprilie – 6 mai, din magazinele partenere. Cu bonurile fiscale, aceştia se vor prezenta la infodesk, de unde vor extrage un plic care conţine un voucher valoric”,afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Voucherele, eliberate în limita bugetului de 24.000 de euro, pot fi valorificate în magazinele partenere, fiecare dintre acestea având bulina campaniei afişată în vitrină.
Faceţi cumpărături de minimum 130 de lei, luaţi-vă voucherul de la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului şi căutaţi bulina “Povesteşte tuturor”. Detalii despre regulamentul campaniei puteţi obţine pe pagina oficială de Facebook a Galleria-ei Arad, la https://www.facebook.com/notes/galleria-arad/regulamentul-oficial-al-campaniei-povesteste-tuturor-tombola/549580771760143.
Read more
„Povesteşte tuturor” despre campania din Galleria Arad
Publicitate 11 aprilie 2013 0
Din 15 aprilie, Galleria Arad recompensează fidelitatea clienţilor săi printr-o nouă campanie de cumpărături. Pentru fiecare 130 de lei cheltuiţi în maximum două magazine participante în campanie în perioada 15 aprilie-6 mai, aveţi parte de un câştig sigur: adică unul dintre cele patru variante de voucher de 25, 50, 75 sau 100 de lei, ce pot fi valorificate în magazinele partenere.
“Campania, derulată în perioada 15 aprilie – 6 mai, este un semn al recunoştinţei pe care Galleria Arad o poartă faţă de Dumneavoastră, cei care alegeţi mall-ul ca spaţiu de relaxare, înfrumuseţare, shopping sau de rezolvare a altor gen de probleme prin serviciile pe care chiriaşii noştri vi le pun la dispoziţie. “Povesteşte tuturor”este genul de campanie regăsită pe parcursul anului în practicile Galleria-ei Arad, precum cele derulate în perioada sărbătorilor de iarnă, a Zilei de 8 Martie şi în curând, sub o altă formă, pe parcursul Şcolii de vară. Vă mulţumim că alegeţi în fiecare zi Galleria Arad, pentru că nu uitaţi, Galleria suntem toţi”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
În ceea ce priveşte mecanismul campaniei, clientul care face cumpărături de minim 130 de lei din cel mult două magazine participante în program, în perioada 15 aprilie – 6 mai, se prezintă cu bonul/bonurile fiscale la infodesk-ul de la etajul I al mall-ului. Acesta va primi, pe loc, de un voucher de cumpărături, cu valorile menţionate anterior. Fiecare voucher are înscris pe el magazinele în care acesta poate fi valorificat şi perioada de valabilitate.
Voucherele valorice se acordă în limita a 24.000 de euro, bugetul alocat acestui eveniment, orice detalii despre campanie putând fi obţinute din Regulamentul de desfăşurare a acesteia, regăsit la infodesk-ul mall-ului sau pe pagina oficială de Facebook la adresa: https://www.facebook.com/notes/galleria-arad/regulamentul-oficial-al-campaniei-povesteste-tuturor-tombola/549580771760143.
“Galleria suntem toţi”!
Read moreZiua internaţională a Rromilor, la Galleria Arad!
Publicitate 10 aprilie 2013 0
Galleria Arad a fost gazda unui eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Rromilor. Spectacolul artistic, “Trecut pentru viitor” susţinut de reprezentanţii Complexului “Curcubeul” a cuprins dansuri tradiţionale, poezii, cântece şi, în premieră, o prezentare de modă.
“Consiliul Local al municipiului Arad prin Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară doreşte să demonstreze prin acest eveniment că toleranţa şi stima de sine a etniei rome este o componentă a vieţii cotidiene care trebuie respectată, iar interculturalitatea este o stare de spirit”, a declarat Erika Stark, director executive al DDAC.
Prin acest demers copiii au încercat şi au reuşit cu succes să prezinte într-o manieră de bun gust tradiţia şi meşteşugurile etniei rrome.
“A fost un eveniment reuşit care demonstrează încă o dată că graniţele etnice ţin doar de mentalitate şi că aceste bariere pot fi eliminate prin talent, seriozitate şi profesionalism. Galleria Arad spune şi cu această ocazie NU discriminării, indiferent de natura acesteia”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor nume importante din mediul socio-economic arădean precum: prof. Viorel Binchiciu, inspector al ISJ Arad, Edita Iuhasz, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Iudita Cuvineanu, director Crucea Roşie Arad, Alina Mrejeru – din partea centrului Europe Direct, Valeria Ciobanu, manager al Casei de Modă Chic, Anca Ciortea, coordonatoarea prezentării de modă din program şi întreg colectivul Complexului Curcubeul, condus de directorul Marcela Moisa. Spectacolul a fost moderat de actriţa Alina Danciu!
Read more