News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

De când a preluat conducerea filialei judeţene a PDL, Gheorghe Falcă a reuşit să dezbine partidul, să-i pună pe unii primari împotriva altora, pe cei de la judeţ împotriva celor de la municipiu, pe oamenii lui Ioţcu împotriva oamenilor săi.

Iar efectele încep să se vadă tot mai limpede. După ce primarul Ioan Vesa de la Cermei a devenit, miercuri, independent (din informaţiile noastre se alătură celor de la PSD), joi a venit rândul primarului Florin Ciul, de la Bocsig, să plece din partid. Acesta a trecut la PSD, cu toţi consilierii locali, având în acest moment o majoritate de 10 consilieri, din totalul de 13.

Florin Ciul a ales să părăsească partidul în urma unor contre cu preşedintele PDL Arad, Gheorghe Falcă, cel care i-a cerut să primească în organizaţie un consilier local de la PPDD, partidul de la care Falcă îşi alege noii colaboratori, pe principiul, probabil, cine se aseamănă se adună. Falcă ar fi dorit să-l aducă la PDL pe fostul primar al comunei, actualmente consilier local, iar ceilalţi membri ai organizaţiei nu au fost de acord, trecând cu arme şi bagaje la PSD.

Aceeaşi situaţie este şi la Păuliş, unde Gheorghe Falcă este pe cale să distrugă organizaţia locală PDL, după ce l-a impus cu forţa pe Ioan Turcin, fost PSD, fost viceprimar, fără să-l fi consultat pe primarul PDL Petru Nicoară. N-ar fi exclus ca şi aici să avem parte de plecări în următoarea perioadă, fiindcă situaţia este incendiară.

De asemenea, conform surselor noastre, mai mulţi primari din PDL, dar şi din PNL, care nu vor să lucreze cu Gheorghe Falcă, sunt pe picior de plecare din partid, fiind sătui de modul dictatorial în care se conduce filiala arădeană, de urlete, ameninţări şi jigniri. (livearad.ro)

Read more

votari-600x400

        Conform unor reglementări ale Autorităţii Electorale Permanente, persoanele care şi-au depus cerere de înscriere pentru ocuparea unei funcţii de preşedinte sau locţiitor de secţie de votare la scrutinul pentru alegerea Preşedintelui României şi nu au mai fost la alegeri anterioare pe una din cele două funcţii, trebuie să participe în mod obligatoriu la o sesiune de instruire cu reprezentanţii zonali ai Autorităţii. Instruirea va avea loc joi, 2 octombrie 2014, ora 15.00, în sala de spectacole a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Municipiul Arad, în prezenţa reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente şi ai Instituţiei Prefectului.

Nu trebuie să participe la instruire persoanele care au mai fost preşedinţi sau locţiitori în secţii de votare la alegeri anterioare (indiferent de tipul lor), precum şi persoanele care au participat deja la instruiri ale Autorităţii Electorale Permanente fără a fi desemnate pentru una din cele două funcţii. Persoanele care absentează de la instruire vor fi respinse ulterior de Autoritatea Electorală Permanentă şi nu vor intra în baza de date din care se vor trage la sorţi, de către preşedintele Tribunalului Arad, preşedinţii şi locţiitorii pentru secţiile de votare ce vor fi organizate cu ocazia alegerilor din 2 (16) noiembrie 2014.

 

Read more

Mircea Purcaru, PC

Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, îi „felicită” pe liberali că au reuşit să ajungă în postura de a-l susţine pe candidatul lui Traian Băsescu la Preşedinţia României. Adică, pe Iohannis, care a declarat că se bazează pe sprijinul lui Traian Băsescu în turul doi. „După ce însuşi Klaus Iohannis a recunoscut că mizează, în turul doi, pe sprijinul lui Traian Băsescu, lucrurile s-au lămurit pentru cea mai mare parte a liberalilor. Îi felicit, în ghilimele, că , după ce au jurat că vor pune umărul la dezmembrarea sistemului băsist, după ce au chemat oamenii la vot, la referendum, ca să scape de dictator, au ajuns să-l susţină la Preşedinţia României pe omul lui Băsescu”, spune Mircea Purcaru.

În opinia sa, Iohannis şi PDL acţionează la comanda lui Traian Băsescu, tot ce s-a făcut până acum constituind paşi spre dispariţia de facto a PNL, lucru pe care Băsescu nu l-a reuşit la prima tentativă, când a rupt PNL prin intermediul lui Stolojan.„Visul lui Băsescu, de a distruge Partidul Naţional Liberal, este pe cale să se împlinească, prin contribuţia esenţială a liberalilor. Băsescu este conştient că singurul care mai poate salva liberalismul românesc este Tăriceanu şi, din acest motiv, trage cu dinţii de PMP şi Elena Udrea, pentru a fura cât mai multe voturi de la Tăriceanu, care pune în pericol inclusiv intrarea în turul doi a lui Iohannis. Acel Iohannis care îi poate asigura lui Băsescu liniştea după ce pleacă de la Cotroceni sau, cine ştie, chiar să-l numească premier”, mai spune Purcaru.

Liderul conservatorilor arădeni este de părere că, din nou, Falcă va trebui să asigure voturi atât pentru PDL cât şi pentru PMP, formaţiuni care, cu siguranţă, sunt şi acum în aceeaşi tabără, a lui Băsescu: „ Prevăd că la Arad, la comanda lui Falcă, liberalii vor fi obligaţi să-şi împartă voturile între Iohannis şi Udrea, pentru a sprijini şi partidul lui Băsescu, PMP, să-i crească notorietate, dar şi pe candidatul lui Băsescu, Iohannis, să adune suficient pentru a intra în turul doi. Din păcate pentru liberalii arădeni, prin asociarea cu PDL şi Falcă au pierdut orice credibilitate în ochii arădenilor, cărora le-a promis că vor lupta până la capăt împotriva caracatiţei portocalii, iar după aceea au trecut de partea ei. Putem spune că, după trecerea în subordinea lui Falcă, PNL Arad nu mai există, lucru deosebit de trist şi de nedrept pentru cetăţenii Aradului care au votat PNL”, a declarat Mircea Purcaru.

Read more

Flavius Maduta

Atacurile lui Gheorghe Falcă la adresa deputatului Flavius Măduţa se bazează pe invenţii şi minciuni. „Din păcate, Gheorghe Falcă şi-a construit cariera politică pe certuri şi atacuri şi sunt nevoit, periodic, să îi dau replici pentru a restabili adevărul. Acuzaţiile legate de funcţiile din învăţământ sunt simple minciuni. Este adevărat că după ce am obţinut mandatul de deputat, au venit la mine mai mulţi oameni din învăţământ care doreau să fie puşi sau păstraţi pe funcţii. Aşa au fost obişnuiţi de oamenii politici, care s-au folosit de şcoală pentru a-şi servi clientela de partid. Tuturor, le-am spus că nu mă ocup cu aşa ceva. Nu am intervenit pentru schimbări la şcoli, nu cunosc absolut niciun director de şcoală din judeţ, cunosc patru sau cinci din municipiu care sunt pe funcţii de mult timp. Nu am liste cu oamenii susţinuţi politic în învăţământ, poate le are Gheorghe Falcă. Cei interesaţi de subiect ar trebui să facă o analiză şi să vadă câţi directori au fost schimbaţi în guvernarea PDL, mai ales în municipiu şi câţi au fost schimbaţi în guvernarea PSD, să analizeze apartenenţa politică a acestora. Personal, nu sunt de acord cu politizarea învăţământului arădean. Învăţământul este pentru elevi, părinţi şi profesori, nu pentru politicieni. Cred că atacurile lui Gheorghe Falcă sunt politice şi vin din regretul că nu mai poate controla învăţământul arădean, aşa cum o făcea în trecut. Probabil era obişnuit să îi cheme pe aceşti directori la ordine. Pe mine mă preocupă învăţământul, care trebuie scos de sub spectrul politicului, pentru că sunt părinte şi cred că viitorul României depinde de educaţie. Mă bucur că am votat pentru reîntregirea salariilor profesorilor şi pentru majorarea salariilor profesorilor debutanţi. În schimb, politicieni ca Gheorghe Falcă au tăiat salariile profesorilor şi au scris cărţi în care spun că aceştia sunt prea mulţi şi au salarii prea mari. Aceasta este diferenţa dintre noi, când vine vorba despre învăţământ”, a spus deputatul Flavius Măduţa.

Read more

iotcu_la_drum_crop

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, acuză guvernul de înşelarea aşteptărilor populaţiei, mai exact a celui mai greu încercat segment al populaţiei – persoanele fără un loc de muncă. De la promisiunea de a crea un milion de slujbe, guvernul condus de Victor Ponta a ajuns la contraperformanţa ca numai în luna iulie a acestui an numărul şomerilor din ţară să crească cu 19389, ajungând astfel la 460990!

„Statisticile îl supără pe premierul Victor Ponta, pentru că cifrele arată, negru pe alb, proporţiile înşelăciunii! Minciunile în cascadă ale celor care conduc catastrofal ţara se răsfrâng asupra populaţiei. Rata şomajului înregistrată în luna iulie, de 5,09 la sută, a crescut cu 0,22 puncte procentuale faţă de iunie şi a fost mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 0,20 puncte procentuale. Puterea de cumpărare este mai mică, toate cheltuielile au crescut în mandatul actualului guvern! Acestea sunt coordonatele guvernării unui personaj care se visează preşedintele României. Dacă în calitate de premier eşuează, de ce să nu eşueze şi ca preşedinte?!” – se arată într-un comunicat dat publicităţii de Nicolae Ioţcu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad susţine că PSD numără locurile de muncă la fel cum număra Ghiţă Pristanda steagurile de pe prefectură, şi tot nu reuşeşte să drege socoteala. „Culmea, cei care decontează cel mai aspru greşelile guvernării sunt alegătorii care au votat cel mai masiv PSD! Judeţele cu cele mai mari rate ale şomajului sunt: Vaslui (10,83 la sută), Teleorman (10,31 la sută), Mehedinţi (9,71 la sută), Galaţi (9,17 la sută), Buzău (9,11 la sută), Dolj (8,64 la sută), Gorj (7,77 la sută) Olt (7,69 la sută), Giurgiu (7,42 la sută) şi Dâmboviţa (6,73 la sută). Iată şi dovada lipsei de loialitate a acestui partid faţă de proprii săi susţinători. Şi dacă aşa se raportează la ei, ce să spere ceilalţi?!” – se arată în comunicatul de presă al lui Nicolae Ioţcu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad trage un semnal de alarmă cu privire la responsabilitatea actului de guvernare, pornind de la faptul că oamenii nu mai pot face faţă scumpirilor pe toate segmentele şi că guvernul condus de Victor Ponta nu reuşeşte altceva, după doi ani şi jumătate de guvernare, decât să înrăutăţească şi mai mult situaţia românilor.

Read more

Flavius Maduta

Guvernul Ponta a aprobat două proiecte de lege privind amnistia fiscală pentru pensionari şi pentru mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copiilor. Proiectele de lege au fost trimise spre aprobare Parlamentului. Proiectul prevede scutirea la plata debitelor pentru toţi pensionarii, cu excepţia debitelor constituite din culpa exclusivă a pensionarilor. Nu vor beneficia de amnistie fiscală cei care au depus declaraţii false sau documente false. Se estimează că 30.000 de pensionari vor beneficia de proiectul de lege. De amnistie fiscală vor beneficia şi părinţii, mămicile, care în perioada în care au stat acasă pentru îngrijirea copiilor, au primit indemnizaţia pentru creşterea acestora au obţinut şi venituri suplimentare pe care le-au declarat la administraţiile fiscale. Este vorba despre aproape 12.500 de mămici. Nu vor fi scutite de la plata debitelor toate acele persoane pentru care debitul constituit a fost din culpa exclusivă a acestora.

„Sunt întrutotul de acord cu propunerea Guvernului, voi vota cele două proiecte de lege după ce le voi studia în detaliu. Grija faţă de categorii sociale vulnerabile, cum sunt pensionarii şi părinţii cu copii în întreţinere este o preocupare constantă a PSD. Cred că această propunere este un gest de umanitate, un gest de sprijin pentru anumite categorii sociale care au beneficiat de anumite drepturi cu bună credinţă, chiar dacă nu în întregime în concordanţă cu legislaţia. Trebuie să facem foarte clar distincţie între cei care fură banii publici şi anumiţi pensionari sau părinţi care se confruntă cu greutăţile de zi cu zi. Nu este normal ca aceştia să plătească retroactiv pentru anumite greşeli ale aparatului birocratic de stat”, a spus Flavius Măduţa, deputat PSD Arad.

Read more

glad varga 2

Glad Varga, fost consilier municipal, care şi-a prezentat recent demisia din CLM, doreşte să clarifice toate aspectele legate de acuzele la adresa sa. „În mediul politic şi în mass-media s-au vehiculat anumite supoziţii legate de o posibilă stare de incompatibilitate, care ar fi adevăratul motiv al demisiei mele din Consiliul Local Municipal. Pentru a evita orice fel de suspiciuni, am solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate o poziţie oficială, oferind acestui organism toate datele necesare. În momentul în care voi primi un răspuns oficial de la ANI voi pune acest document la dispoziţia opiniei publice”, a afirmat Glad Varga.

În adresa înaintată Agenţiei Naţionale de Integritate, Glad Varga a precizat toate funcţiile ocupate în diferite organizaţii non-guvernamentale, anterior accederii în Consiliul Local Municipal, precizând clar că şi-a înaintat demisia din acestea în momentul în care a fost ales consilier municipal. De asemenea, în aceeaşi adresă înaintată Agenţiei Naţionale de Integritate, Glad Varga a precizat inclusiv contractele derulate de respectivele asociaţii cu Consiliul Local Municipal, contracte încheiate anterior alegerii acestuia în Consiliul Local Municipal.

„Mi-am desfăşurat activitatea cu bună credinţă şi, pentru a elimina orice suspiciune, mi-am prezentat demisia de onoare din Consiliul Local Municipal, NU pentru că ar fi vorba de vreo incompatibilitate. Cu toate acestea am fost atacat de către unii oameni politici, în special de domnul Mircea Purcaru, preşedintele Partidului Conservator, filiala Arad. Pe această cale îi solicit domnului Purcaru să dea personal citire răspunsului Agenţiei Naţionale de Integritate, în momentul în care acest răspuns va veni, indiferent de verdictul pe care această instituţie îl va da. Consider că acest gest este unul normal şi, dacă ANI îmi va da un răspuns favorabil, este totodată şi un act reparator, din moment ce eu consider că am fost denigrat”, a precizat Glad Varga.

Read more

 

glad-varga-3

După demisia de acum două săptămâni a consilierului PC Gheorghe Ghilinţă, luni a venit rândul unui alt ales local să plece din CLM. Este vorba despre Glad Varga, membru al PDL, ales în Consiliul Local Municipal în urma unui proiect „3 pentru Arad“, iniţiat de Gheorghe Falcă, prin care se dorea implicarea reprezentanţilor societăţii civile în actul decizional la nivel de CLM. Iată că, cei trei pentru Arad au rămas doar doi, dintre care niciunul nu mai reprezintă societatea civilă, fiind oameni de bază la PDL.

Glad Varga a motivat retragerea din CLM prin faptul că are foarte multe proiecte derulate pe fonduri europene, proiecte care necesită numeroase deplasări în străinătate, motiv pentru care nu ar mai avea timp şi de consiliul municipal. (livearad.ro)

Read more

claudia_boghicevici3

Deputatul Claudia Boghicevici, vicelider al grupului parlamentar PDL, solicită demisia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie şi a lui Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, care se fac vinovaţi în egală măsură de modificările dezastruoase aduse Legii Educaţiei Naţionale, prin Ordonanţa de Urgenţă emisă de guvernul Ponta (OUG 49/2014).

„Din dorinţa de acaparare totală a mediilor preuniversitar şi universitar de către puterea politică, Guvernul Ponta a introdus nu mai puţin de 97 de modificări, care elimină orice criteriu de competenţă, instaurând dictatura politicului şi clientelei de partid. Pe bună dreptate, Miron Miclea, fostul ministru al Educaţiei, a arătat că nimeni nu se va putea baza vreodată pe socialişti în încercarea de a obţine un consens care să aibă în centru interesul naţional, din moment ce acelaşi partid care a semnat «Pactul Naţional pentru Educaţie» – în speţă PSD – a promovat acum, prin Ordonanţa Guvernului Ponta, un pact anti-educaţie. Autonomia şcolilor, atât cât era, este spulberată, pentru ca politicul să controleze la nivel central toate angajările şi concedierile, la solicitările baronilor locali ai partidului”, spune Claudia Boghicevici.

Coordonatorul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din guvernul alternativă PDL este de părere că, din dorinţa de manipulare în scop electoral, Guvernul a promovat organizarea celei de a treia sesiuni de BAC şi – culmea lipsei de logică – accederea în facultăţi a tinerilor care nu au promovat examenul de bacalaureat. „Statul va cheltui sume enorme pentru şcolarizarea la nivel universitar a unor tineri care nu au fost capabili să înveţe ceva în liceu, numai pentru ca Ponta şi PSD să acapareze voturile acestora. Doar nu degeaba s-au luat aceste măsuri în pragul campaniei electorale pentru prezidenţiale. Dând dovadă de un cinism crunt, Guvernul Ponta îi face pe aceşti tineri să creadă că vine în sprijinul lor, când, de fapt, tot ceea ce li se pregăteşte este lipsa oricărei perspective de pătrundere pe piaţa muncii. În condiţiile unei crize accentuate de muncitori cu studii medii şi postliceale, Guvernul îi scoate pe aceştia de pe piaţa muncii, dezechilibrând grav economia naţională”, arată Claudia Boghicevici.

Pe de altă parte, printre scopurile urmărite, cum ar fi transformarea universităţilor în fabrici de diplome pentru partid şi clientelă, sunt şi altele, mult mai perverse şi absconse. Astfel, unele dintre măsuri oferă posibilitatea însuşirii patrimoniului universităţilor particulare de către fondatori, patrimonii alcătuite pe banii studenţilor şi ai statului, taxele fiind scutite de impozite şi TVA, spune Claudia Boghicevici, care concluzionează: „Statul socialist, pe care Ponta şi ai lui doresc să-l instaureze, nu are niciun interes ca românii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, bazat pe cererea pieţei muncii, pentru că doar dacă sunt controlaţi de către sistem pot fi manipulaţi, pot fi şantajaţi. Dacă vrea să dovedească faptul că nu urmăreşte acest lucru şi că modificările la Legea Educaţiei au fost cauzate de incapacitate profesională, premierul Victor Ponta are posibilitatea de a-şi retrage ordonanţa şi de a-i demite pe cei doi miniştri, Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu. Sigur, s-ar impune ca el însuşi să-şi dea demisia, dar ar însemna să-i cerem prea mult”.

Read more

tripa1-618x480

PDL Arad a pregătit o trupă de „băieţi deştepţi”, plătiţi din bani publici, din banii arădenilor, care nu au altă treabă decât să muncească pentru partid, să iasă în presă şi să debiteze minciuni propagandistice. Astfel de personaje sunt Iustin Cionca şi Adrian Ţolea, plătiţi prin intermediul Consiliului Judeţean. „Domnul Cionca s-a trezit să spună prostii despre samsarii cu terenuri agricole. Dacă îl preocupă subiectul, ar trebui să îi atace pe samsarii de terenuri din PDL Arad, pe care îi cunoaşte foarte bine, de cei care au făcut afaceri cu terenurile de la autostradă şi cu alte terenuri cumpărate ieftin şi vândute la suprapreţ. Informaţiile bogate pe care le are, dacă are simţ civic, ar trebui să le transmită şi către DNA. În ceea ce priveşte activitatea parlamentară, nu credem că este cel mai în măsură să se exprime. Dânsul nu şi-a cerut scuze nici acum de la arădeni, pentru că în calitate de parlamentar a susţinut tăierea pensiilor şi a salariilor, tăierea indemnizaţiilor de îngrijire a copilului, majorarea TVA şi multe alte proiecte contrare intereselor celor care l-au trimis în Parlament. Dânsul nu este în măsură să comenteze acum ce se întâmplă în Parlament. Un alt propagandist plătit degeaba de Consiliul Judeţean este Adrian Ţolea, care crede că poate face agenda parlamentarilor PSD. Îi amintim domnului Ţolea că acum câţiva ani, cei de la PDL au anunţat ca o mare victorie rezolvarea problemei Canalului Mureşel. A fost, bineînţeles, o minciună, ca multe alte minciuni pe care le spune cu seninătate. Îi sugerez domnului Ţolea să se ocupe de problemele Consiliului Judeţean, pentru că are multă treabă de făcut, să mai lase activităţile de propagandă pentru timpul liber. Este cazul, după doi ani, să treacă peste frustrările legate de faptul că nu a fost lăsat să candideze pentru un loc în Parlament, oricum nu ar fi avut nicio şansă să fie ales”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

Read more